~ Ne-om intalni in alt cer ~

      Mi-am facut un obicei din a privi oamenii. Nimeni nu mai priveste in sus, ci numai in jos. Fata lor e o grimasa dureroasa, chiar si cu un copil de mana. Pana si strigatul de chemare e un strigat dureros. Ne pierdem ca oameni, me pierdem sufletele usor usor si culmea ii permitem cu buna stiinta sa se indeparteze de noi. Luam in colimator lucruri fara nici o valoare, alergam sa strangem functii, case, masini, conturi grase si, ne pierdem sufletul.

     Nu mai stim sa iubim. Am uitat. Oare cati ar mai fi capabili in ziua de azi de un gest de sacrificiu suprem pentru cineva pe care il iubeste ? E atat de trist sa stii ca pana si omul drag, care s-ar presupune ca o parte din el traieste cu tine, iti intoarce spatele privind rece ca si cum putin i-ar pasa, aruncandu-ti cuvinte grele.

     Sunt momente in care nu mai vreau sa traiesc in lumea asta, ci sa urc sus pe un munte departe de civilizatia care a luat un avant prosper, zica-se, insa de fapt e in picaj precum un avion care se prabuseste fara drept de a se redresa si toti pasagerii care se afla sunt sortiti pieririi, pentru ca nu exista nici o parasuta. Ne aflam intr-un astfel de avion si singura scapare este sa ne deschidem inima si sa iubim din tot sufletul. E singura parasuta care ne poate salva. Dar pana si asta e greu pentru ca necesita efort, indulgenta si intelepciune, iar cei care poseda calitatile astea nu sunt apreciati si sunt luati drept visatori.

    Sunt o astfel de visatoare cu toate ca uneori mi-e greu sa mai plec cu zambetul pe fata stiu cat de usor se raneste. Am o carte de iubire scrisa parca dinainte de timp, inainte de a trebui scrisa. Ai scris-o pe toate paginile, dar nu rand la rand ci pe sarite, eu sa trebuiasca sa incerc sa fac un scenariu care sa se potriveasca cu acele franturi pe care le-ai lasat tu. Poate ca o sa reusesc, sau poate nu, insa datoria mea e sa incerc. Mi-ai cerut sa uit. Ei bine, nu pot. Ai pus in cartea aia prea multe cuvinte care dor. Mie mi-a ramas doar ca in fiecare zi sa ma duc in parc, sa privesc oamenii si sa primesc un zambet de copil care alearga dupa un fluture. Poate aici nu ne-a fost scris si poate ne vom intalni undeva, intr-o alta viata, intr-un alt cer.