~ Ziarul vietii ~

       ~ Ne scriem vietile pe reviste alb-negru fara cotor, le desfacem si tapetam ziduri cu ele parca pentru a le afisa trecatorilor. Detaliem sentimente, trairi, dureri, iubiri in articole de dragoste, puse in centrul paginii, inconjurat de chemare aurite, dar pe care nimeni nu le citeste, nici macar nu arunca un ochi oricate eforturi am incerca sa facem.

      Trecatorilor nu le pasa, caci in drumul lor grabit spre nicaieri au ochii acoperiti de vopselele timpului. Rareori se opresc cei ce credem ca le pasa de noi. Citesc o foaie, doua iar apoi se plictisesc si pleaca. Ei insisi au ziarul lor, pe care nici macar nu mai fac efortul de a le mai afisa, sau poate ca sunt prea murdare pentru a le arata altora.

      Suntem precum pictorii care isi pun operele la vedere pentru a fi admirate sau criticate. Uneori ne mandrim cu panoul plin de viata, cu anumite articole in care am obtinut diplome sau premii, sau in care am iubit oameni si care inca mai sunt in viata noastra. Ei le mai citesc din cand in cand.

      Cei care au plecat insa, nici nu isi mai aduc aminte ca au fost vreodata in ziarul vietii tale. Au plecat iar in urma lor au lasat ploi, furtuni sau tornade si care au smuls din zidul ala bucati de hartie cu tot cu trup, iar pe restul au curs ape ce au amestecat cerneala intregii vieti.

      Acelea nu mai sunt ziarele vietii, sunt un amalgam de hartii rupte si ude cu ape sarate, cu sentimente si dureri, suflete sfaramate ce nu vor mai putea niciodata sa adune literele inapoi si sa isi alcatuiasca mai tarziu revista vietii lor si care sa le ramana in amintire.

     Suntem ca niste ziare vechi, ce odata am fost citite, dar am ramas doar niste litere insirate in articolele vietii, in care am fost fericiti candva. Ne citim si recitim la infinit parti din ele care ne ajuta sa avem forta, sa mai reusim sa scriem si sa mai tiparim alte articole, cu alti oameni, alte sentimente pe restul hartiilor ramase albe. ~

    

    

                                     ~ Odine ~