~ Ne minţim în tăcere ~

~ Ne minţim amândoi în tăcere

Privind fără emoţie moartea nopţii,

Ne minţim amândoi apropiaţi

Deşi mii de kilometri ne despart.

Niciunul din noi nu are forţa să spună

Sau să dea drumul celuilalt de mână

Deşi tăcem, strângem mai mult degetele,

De parcă ne-am pierde echilibrul

Sau vântul ne-ar arunca mult prea departe.

Încă e prea multă durere

Care taie carnea ca un cuţit

Şi într-o tăcere surdă,

Se aude doar sunetul rănii sângerânde.

Închid ochii şi în mintea mea

Apare chipul tău şi deşi zâmbesc

În mine ţipă durerea

A ceea ce ar fi putut fi şi nu este

A ceea ce a fost şi s-a renunţat aşa uşor.

Toată lumea spune

Viaţa merge mai departe,

Şi da merge, dar nu în picioare

Merge târâş, îngenunchiată.

Şi te privesc şi te văd cum ţii ochii stranşi

Şi nu vrei sa dai piept realităţii,

Şi îţi strâng mâna mai mult,

Chiar dacă nu mă vezi, şti că sunt acolo

La mii de kilometrii distanţă.

Şi dintr-o dată se aude un sunet acut

E ceasul. Deschid ochii si privesc geamul,

E dimineaţă iar totul a fost un vis.

Îmi privesc palma şi deşi e goală

Ştiu că te ţine încă de mână

La mii de kilometrii distanţă

Doar că şi în vis şi în realitate

Totul se simte în tăcere. ~

~ Odine ~