~ Simte-mă ~ (Poem de dragoste XXV) ~

~ Simte-mă atunci când îmi trimit gândul la tine,

Simte cum mâinile mele te modelează ca o sculptură,

Şi cum cuvintele mele vin ca vântul către tine,

Cum lacrimile mele de dor îţi spală chipul prin ploi.

Simte, căci eu sunt poemul care te conectează la viaţă,

Sunt visul netrăit, încă o noapte şi încă o zi,

Simte cum creionez o bucată din mine pe hârtie,

Cum îmbrăţişez timpul, spre infinit, scriind în tăcere,

Cum durerea nopţii curge prin pieptul meu,

Şi devin cuvânt, poem pentru tine.

Simte când cuvintele mele triste vin în râu spre tine,

  Când lacrmile cad ca o cascadă, în amintire 
 Cum dorul de casă devine dor pierdut în timp ,

Iar această durere nu mai spune nimic, doar se simte,

Se strânge în cuvinte şi se duce în vârful degetelor.

Simte cum scriu deschizându-mi sufletul,

Şi totul devine nimic, un râu de tăcere veşnică,

Pentru că îmi rupe disperarea din suflet în cuvinte,

Cu urlete tăcute de aşteptare pentru tine.

Simte toate astea, ca bucăţi din viaţă care ţi le ofer,

Bucăţi din mine, din rana mea, din sângele meu prin cuvinte,

Simte golul din mâinile mele, dintre braţele mele,

Simte cum mă doare viaţa când tu eşti departe,

Simte cum mă doare dorul, visul visat,

Simte şi îmbrăţişează-mă în umbră,

De la începutul până la sfârşitul timpului.

Simte unde mă aflu cum şi eu simt unde te găseşti,

Pentru că nu distanţa desparte două bătăi de inimă,

Ci împuţinarea iubirii, slăbirea din iubire,

Căci doar diminuarea iubirii, slăbeşte simţirea,

Simte-mă aşa cum şi eu te simt pe tine. ~

~ Odine ~

~ Celei care aşteaptă ~

      ~ Ştiu că greşesc. În fiecare zi, în fiecare ceas. Asta sunt şi dacă mă accepţi aşa cum sunt, nu îmi cere să mă schimb în ce vrei tu, cât timp tu nu faci decât să cauţi alt cer mai albastru şi alte câmpii înflorite.

      Nu aştepta ca atunci când te intorci de acolo să zâmbesc şi să spun că e totul perfect, pentru că nu este. Nu eu am nevoie de schimbare, pentru că mie îmi place cerul aşa cum este, senin sau cateodată înorat, îmi place verdele ăsta care este şi nu vreau să văd altul pentru că aici vreau să îmi aşez viaţa. Pentru că sunt fericită în poiana în care sunt alături de tine, primăvara când e verde, toamna când îşi pierde culoarea şi iarna când totul e acoperit în alb şi îmi place cerul aşa cum este el pentru că se reflectă în ochii tăi.

      Vreau să ajung femeia care va îmbătrâni frumos lângă tine, fără regrete şi fără să aştept să vii mereu după ce ţi-ai pierdut timpul rătăcind pe alte pajişti. Vreau să nu ajung ca atunci când o să îmi văd chipul brăzdat de riduri, să fie riduri de la lacrimile puse de tine şi de faptele tale, ci riduri de la câte zâmbete mi-ai pus pe chip.

      Nu vreau să îmi privesc poza de acum şi să îmi vină să o strâng de gât pe femeia tânără care a fost atât de naivă încât să creadă că a aşteptat degeaba să priveşti cerul alături de ea. Vreau să îmi zâmbesc mie, chipului tânăr şi să mă mândresc pentru alegerea care am făcut-o că nu a fost în zadar.

     Vreau să mă privesc în oglinda vieţii şi să îmi aduc aminte cum împreună am îmbătrânit stând pe prispa casei, privind aceiaşi pajişte plină de flori şi acelaşi răsărit de soare, pe acelaşi cer fără nori şi atunci am să-ţi mulţumesc, că ai făcut ca aceiaşi femeie, din două timpuri diferite să te iubească la fel de mult şi să nu se stingă nici o secundă iubirea din inima ei. ~

 ~ Odine ~ 

~ Am nevoie de tine în visul meu ~ (Poem de dragoste XXIV)

~ Am nevoie de tine iubirea mea, să-mi fii eternitate într-un moment, 

Am nevoie de corpul tau să mă încălzească în visele reci, 

Am nevoie de dragostea ta, să-ţi simt căldura, de îmbrăţişarea ta.

Fără tine, sunt un suflet atât de gol, pierdut, dragostea mea. Mi-e frică, mi-e frig, încălzeşte-mi inima,

Adormi pe pieptul meu, vindecă această rană care plânge după tine.

Am vrut să-ţi spun atât de multe dragostea mea,

Dar mâinile îmi sunt goale de cuvintele care au spuse în vis, În momentul infinit din sufletul meu, în ceaţa timpului.

În visul meu nebun atât de mult te-am iubit,

Te-am iubit în zilele şi nopţile nesfârşite, în somnul pierdut, Te-am iubit în zâmbetul tău, dincolo de eternitate.

Corpul meu s-a rătăcit în braţele tale şi mi-e teamă, dragostea mea,

Mi-e teamă că inima mea va uita să zâmbească în zilele în care nu eşti,

Mi-e teamă că voi deveni nostalgie, tăcere şi durere,

Aşa că lasă-mă să visez şi să mă trezesc lângă tine.

Şi atunci, doar în ziua aia de azi, voi rupe poeziile visate în

vânt, 

Doar în ziua aia de azi, îmi voi pierde luciditatea şi voi trăi dimineaţa,

Doar în ziua aia de azi voi uita noaptea şi voi trăi momentul, 

Doar în ziua aia de azi, mă voi sui în cer, să las durerea,

Voi închide luna în singurătate şi voi uita totul,

Ca să-mi visez iubirea, să fiu viaţa, femeia care nu îţi va dărui doar trupul,

Ci femeia care îţi va dărui liniştea unei eternităţi. ~

~ Odine ~

~ Lasă-mă ... ~ (Poem de dragoste XXIII)

~ Lasă-mă să visez, lasă-mă să renasc,

Chiar şi după ce voi muri .

Lasă-mă să adorm pe tine, în ochii tai,

Căci ei mă fac să plâng, să plâng pentru tine.

Lasă-mă să te iubesc, sa pot opri lacrima

Să trăiesc visul, chiar şi după ce va muri.

Lasă-mă să cânt, dragostea imposibilă şi infinită în tăcerea mea,

Să plâng dorinţa mea în mine,

Să-mi las corpul abandonat în eternitate,

Să fiu vocea vântului, zorii viselor,

Durerea ş oboseala, viaţa care curge prin venele mele.

Lasă-mă să te îmbrăţişez cu mâinile împreunate

Şi nu am nevoie decât de un zâmbet,

Un sărut şi după aceea voi putea muri.

Lasă-mă să visez că trăiesc

Să-mi visez visul, dragostea.

Lasă-mă să iubesc doar pentru o clipă

Să mă îmbrac în nebunie doar pentru o clipă,

Să fiu un vulcan de pasiune în lumina lunii,

Lasă-mă să fiu tandră, doar pentru o clipă,

Lasă-mă să îţi spun bună dimineaţa

Şi noapte bună, doar pentru o noapte.

Să simt cum îmi strângi mâinile doar pentru o noapte,

Să-ţi strig numele în bătaia vântului doar pentru o noapte.

Lasă-mă să te iubesc fără regrete, să am grijă de tine,

Inima mea să se cutremure odată cu inima ta,

Corpurile noastre să zboare în vânt,

Dezbrăcate de emoţii şi speranţe spre infinit

Lasă-mă să trăiesc rătăcind în visul meu,

În rima mea din poezie, să am clipa mea de eternitate,

Să-mi scriu finalul poemului de primăvară,

Lasă-mă să renasc în dragoste şi-apoi voi putea muri. ~

 ~ Odine ~

~ Pretinde dragostea mea ~ (Poem de dragoste XXII) ~

~ Pretinde dragostea mea, că sunt o clipă de odihnă din tine,

Prefă-te că sunt poeta ta şi-ţi cânt iubirea în lumina Lunii,

Poemul de dragoste infinită, sentimente ce curg ca râul rece,

Pretinde dragostea mea, că eu sunt îţi sunt zborul  spre cer.

Pretinde dragostea mea, că noaptea te îmbrăţişez în întuneric

Că trupul meu este ca o rochie de alge ce se mulează pe tine,

Că pătrund adânc în visul tău, cel care te conduce spre zori,

Pretinde dragostea mea, că eu îţi sunt zâmbetul de dimineaţă.

Pretinde dragostea mea, că eu sunt noaptea care trece prin tine,

Că sunt vântul blând, mângâierea dulce care te face să zbori,

Pretinde dragostea mea, că eu sunt valul care se sparge pe tine

Că ochii mei sunt stelele, care se proiectează în ochii tăi.

Pretinde dragostea mea, că tăcerea este un cântec de dragoste,

Că visul meu este visul tău, că sunt o picătură de lumină,

Pretinde dragostea mea, că eu sunt noaptea în care ai dezbrăcat durerea,

Că tandreţea ochilor mei ... ruleaza imensitatea mării.

Pretinde dragostea mea, că eu sunt începutul şi sfârşitul timpului,

Că eu sunt cerul albastru, iar tu eşti marea mea,

Că valurile sunt ca dragostea mea, iar tu îmi eşti insulă

Pretinde dragostea mea, că eu sunt atingerea eternităţii. ~

~ Odine ~

~ Sunt femeie... ~ (Poem de dragoste XXI) ~

~ Eu sunt femeie... sunt măruntaiele pământului din care răsare viaţă,

Sunt femeie... sunt durerea tăcută a unui vis de iubire

Sunt aşteptarea a nimic... tăcerea incomodă în zumzetul albinelor,

Parfumul delicat al unei flori în deşert... briza ce sărută marea.

Eu sunt femeie ... alintată şi iubită în dulceaţa nopţii ...

Cu corpul plin de parfum de trandafiri roşii şi dragoste în versuri...

Beţie în întuneric ... miros de pâine proaspătă în singurătate ... zbor gol în braţele morţii

În mine se află demoni rătăcitori ... gemete din Iadul plin de durere...

Eu sunt femeie... portret îngălbenit a unei umbre slabe din mine

Căderea pe o podea dură... şi braţele de care se agaţă iubirea,

Sunt durerea de inima... sunt echilibrul dezechilibrului,

Nu ştiu cine sunt... trăiesc dincolo de timp şi de viaţă şi mă predau.

Eu sunt femeie...  sunt fluturii şi durerea din stomac,

Sunt umbră de zi şi de noapte... drumul fără ţintă şi fără final,

Teama de tăcere... durere şi bucurie, zbor în depărtări,

Îngropată în patul pe fundul oceanului de dragoste.

Eu sunt femeie ... rădăcina vieţii ...uitări şi amintiri,

Ridurile apărute pe chipul tău ... zâmbet şi lacrimi de durere,

Jumătatea jumătăţii pierdute... vis şi pasiune dezlănţuită pe timp de furtună,

Eu sunt începutul şi sfârşitul tău ... stâncă şi ultimul strigăt de dragoste. ~

~ Odine ~

~ Am vrut... ~ (Poem de dragoste XX) ~

~ Am vrut ca noaptea să te aresteze şi ochii mei să te vadă,

Dimineaţa ca  o rază de soare ... corpul tău în zorii zilei,

Dragostea mea  nemărgintă să te ţină înlănţuită,

Am vrut să fiu balsamul  sângelui tău... liniştea din ochii tăi.

Am vrut să mă dezbrac de rochia albă de voal pentru o clipă, Pentru puţin timp  să ţin iluzia gurii tale prin satin pe corpul meu,

Am vrut să dărâm zidurile timpului şi să ţin iluziile vieţii departe,

Am vrut să renasc din cenuşa toamnei, pentru o zi de primăvară.

Am vrut ca noaptea să te dezbrace în visele mele ... obosit,

Să mi te adoarmă în braţe, chiar dacă corpu-mi se va sufoca,

Această dorinţă care mă arde ca nişte flăcări fierbinţi,

Să mă îmbăt cu gustul gurii ce alină setea în săruturi.

Am vrut să-mi las buzele să adoarmă ... ochii să se închidă

Corpul meu să se liniştească după incendiul iubirii,

Să plângem pierduţi în noaptea tăcută

Să adormim în visele mele, plini de speranţe. ~

~ Odine ~

~ Tu nu ştii ~ (Poem de dragoste XIX) ~

~ Atinşi de sunetele încântătoare ale harpei

Am vrut să adorm în visul nostru,

Dar nu ştiam că fluturii au aripile fixe,

Chiar şi atunci când par să zboare,

Căci ele sălăjuiesc deja într-un alt vis.

Vechile mele aripi nu mă mai pot susţine

M-am născut cu ele acolo unde nu era nimic,

Iar penele s-au pierdut în vântul cuvintelor tale,

Chiar de le-am ţinut închise în căuşul palmelor.

M-am pierdut în dragoste cu tine

Am crezut că aripile de fluture 

Sunt biletele de avion ce ne vor conduce spre Rai

Într-un dans eteric în costume de îngeri.

Iar când noaptea cade uşor în dispariţia lentă a luminii,

Îmi găsesc dorul de tine care mă transformă,

Sufletul părăseşte uşor carnea translucidă ce-l înveleşte,,

Singurul corp transparent în care bate o inimă.

Aripile lucioase se deschid ca nişte valuri apatice pe plajă,

Şi te caut, venind pe urmele tale ce au lăsat un miros si nimeni nu-l simte.

Te caut, te găsesc şi te acopăr cu aripile iar tu nu ştii

Doar simţi pace, o stare de bine în minte şi suflet

Şi-ţi şoptesc la ureche în valuri ş-auzi marea,

Şi tu nu ştii, dar în fiecare noapte te urmez!

Tu nu ştii, dar în fiecare noapte îţi fur un sărut!

Tu nu ştii, dar te am în fiecare noapte! ~

~ Odine ~

~ Dragostea ca o rugăciune ~ (Poem de dragoste XVIII) ~

~ Am visat că nisipul cântă,

Orchestrat de scoici aliniate,

Corectând decorul cu asimetriile lor

Şi inventând sunete nostalgice,

Ale muzicii celeste.

Apărută din tăcerea cuvintelor,

Absorbind cadenţele vocilor îngereşti,

Cochiliile lor indică drumul vieţii.

Şi număr stelele
Şi mă uit către infinit

E ca o picătură de rouă,
O burniţă care mă duce spre visare,
Spre apusul de soare

Spre visare cu ochii deschişi,
Mă gândesc la fericire,
Acolo unde îmi doresc să fiu iubită.

Iubirea mea e imensă.

Sufletul este înhămat,

Iar eu trăiesc într-un spaţiu,

Care mă atrage tot mai mult să te iubesc,

Zi după zi, lună după lună.

Dragostea mea este ca o rugăciune pentru tine,

Trimisă de la suflet la suflet,

Care se roagă pentru iubire,

Fără să fie nevoie de cuvinte,

Pentru că te iubesc şi că unde sunt,

Îmi împletesc viaţa cu viaţa ta,

Corpul meu cu corpul tău, inima mea cu a ta,

Şi într-o zi sufletele noastre vor zbura libere în univres,

Şi oriunde ai fi, voi fi, pentru ca aşa am promis

Eşti şi vei fi, pentru totdeauna, dragostea mea veşnică. ~

~ Odine ~

~ În mâinile tale ~ ( Poem de dragoste XVII) ~

~ Vino iubirea mea ...
Dă-mi mâna ta ...
Căci eu te pot ţine ...
Suntem suflete similare ...

Dar, în acelaşi timp, opuse ...
Pot să ating esenţa ...
Şi să iau toate durerile cu iubirea mea ...
Cu dragostea mea cea care îţi aparţine ...
Tu nu-ţi dai seama ...
Dar cele mai pure sunt gândurile mele...
Simţurile mele atinse de sufletul tău ...
Reflectă acest sentiment intens ...
Vino şi urmează paşii mei, dragostea mea ...

Mergi lângă mine ...

Lasă-mă să simt visul cel mai nebun

Şi poftele transformate în realităţi ...

Vino şi permite-mi să înţeleg opusul lor ...

Dar asta vreau ... dar astăzi doar dă-mi mâna ...

Şi mergi cu mine spre necunoscut ...

Nu te teme ... pur şi simplu fii fericit.

Astăzi nu scriu un vis ...

Astăzi scriu o realitate...

Azi nu sunt doar imaginea unei femei ...

Astăzi sunt acea femeie ...în mine ...

Sunt ca soarele care mă luminează în fiecare zi în zori ...

Fiecare lună, care mă acoperă, în somn în noapte ...

Atingerea mâinilor puternice si intense ...

Ce ating corpul meu ...

Şi mă fac să mă simt de viaţă ...

Astăzi eşti un nou început din fiecare zi ...

Eşti cel mai mare truc al meu ...

Răsărit şi apus şi noapte şi zi...

În mâinile tale îngerii îşi desfac aripile...

În mâinile tale curg visele, ce provin din pântecele inimii...

În mâinile tale recunosc ca profeţia s-a îndeplinit...

Vocile s-au stins între gurile ce au învâţat verbul „a iubi” .... ~

~ Odine ~

~ Fii Femeie ~

~ Astăzi e ziua ta şi a mea pentru că şi tu şi eu suntem femei.

Ne numim sexul slab pentru că nu avem atâta putere fizică aşa cum o are un bărbat.

Însă dintotdeauna noi am fost mai puternice decât ei şi de cele mai multe ori, în momente de restrişte î-am ridicăt de jos când au simţit că nu mai pot.

Femeia a dat, dă şi va dărui viaţă mai departe.

Eu femeie, tu femeie, să nu uiţi niciodată asta.

Să îţi urmezi inima şi să o laşi liberă să aleagă aşa cum simte ea.

Să fii puternică dar şi slabă dacă nu mai poţi şi atunci când ţi se umezesc ochii de lacrimi, lasă-le să îţi spele obrazul.

Ele îl vor curăţa de durere şi tot ele îţi vor aduce zâmbetul când te vei elibera.

Îmbrăţişează copii si oamenii mari care au nevoie. Fii tu umărul pe care să îşi verse suferinţa.

Iubeşte animalele şi oferă-le hrană şi adăpost, fii şi pentru ele o mamă, pentru că ai o inimă atât de mare şi poţi să oferi.

Şi chiar dacă la muncă te oboseşte programul şi când ajungi acasă şi toate sunt de-andoaselea , iar tu o vei lua de la capăt cu munca, nu uita să mai fii femeie.

Să nu te simţi urâtă dacă pe chipul tău s-a aşternut încă un rid, dacă ai ochii înceţoşaţi, dacă ai pus câteva kilograme pe şolduri sau coapse, ori că nu mai eşti acea tânără de la douăzeci de ani care privea viaţa cu atâta optimism.

Nu uita ca în fiecare dimineaţă să te priveşti în oglindă, să îţi admiri fiecare defect, să îţi dai tu un zâmbet şi să te iubeşti la fel de mult cum îi iubeşti pe cei dragi, pentru că eşti la fel de preţioasă.

Cântă, dansează, fii veselă şi specială, plângi, râzi, ceartă, iartă şi mai presus de orice, iubeşte şi fii femeie. ~

~ Odine ~

~ Măicuţa mea ~

~ Îţi mulţumesc că m-ai născut dragă măicuţa,

Că m-ai privit mereu cu ochii tăi de căprioară

M-ai învăţat să merg ţinută de mânuţă,

Să mă faci mare şi o mândră domnişoară.

M-ai îmvăţat că viaţa este doar iubire,

Că lumea-i blândă, caldă şi feerică,

Plină de flori şi zâmbete de fericire,

Cu cântece vioaie şi tril de rândunică.

Mi-ai mângâiat sufletul din copilărie

Cu glasul tău suav ca o vioară,

Mi-ai făcut din cârpe câte-o jucărie

Şi m-ai îmbrăţişat când eram bolnăvioară.

Şi-ţi mulţumesc din inimă măicuţa mea

Şi îmi doresc să trăieşti o veşnicie,

Să nu te schimbe timpul şi nici lumea,

Iar Domnul să-ţi umple sufletul de voioşie.

Iar chipul tău blând şi-atât de sfânt,

O să-l păstrez în minte ca-ntr-o ramă,

Că nu-i nimic mai drag pe-acest pământ

Decât să poţi rosti cuvântul „Mamă”. ~

~ Odine ~

~ Nu veni prea târziu! ~ (Poem de dragoste XVI) ~

~ Mi-ai zis

" Am nevoie să mă înţelegi! "

Dar vreau să-mi spui ce se întâmplă,

Trebuie să ştiu că nu există altă soluţie.

Decât locul ce mă duce plină de emoţie în gol.

Sunt semne că îmi doresc mai mult

Şi vreau sa înţelegi!

Şi să-ţi spun

"Nu veni prea târziu!" 

Spune-mi tu fără să te întreb eu,

Fără să îţi aduc aminte

Când vei simţi că aşteptarea va lua sfârşit,

" Dragostea mea, nu vin târziu! "

" Şi nu veni prea târziu!" 

Spune-mi, fără amărăciune,

Când inima mea arde în focul geloziei.

Spune-mi de la fereastra inimii,

Unde ai venit mereu târziu,

"Nu voi veni târziu!" 

Ştii la fel de bine ca şi mine,

Că mereu va apărea o altă femeie în drum,

Şi tot te voi lăsa să-ţi înveţi lecţia,

Chiar dacă în suflet voi simţi tristeţe,

Când îmi vei spune,

"Vezi, că nu vin mai devreme!"

În mod ironic,

Pentru ca voi ştii unde te duci,

Şi că mereu voi ajunge cu o zi mai devreme

Ai grijă ca tu, să nu apari în viaţa mea

Înainte de a fi prea târziu! ~

~ Odine ~

~ Miroase a primăvară ~

~ A venit martie iară,

Prima zi de primăvară

Şi-or să răsara florile

În toate culorile.

N-aţi mai vedea fulguşor,

Căci e luna marţişor,

De flori o să umpleţi coşu'

Legate cu fir alb-roşu.

Iară fetele-n cosiţe

O s-atârne gărgăriţe

Şi-or să facă horă mare,

În poieni sub galben soare.

Şi în zumzet de albine,

Să aveţi parte doar de bine,

S-aveţi multă fericire,

Şi-o primăvară cu iubire.

Primul mare vestitor

Să v-aducă un mărţişor

Dragostea s-aducă-n prag,

Iar alături pe cel drag. ~

~ Odine ~