Odine With Love

Odine With Love

duminică, 10 octombrie 2021

~ Mulțumesc că te iubesc! ~

     ~  Când se spune “mulțumesc” sau “te iubesc”? În momentul în care le simți. Mulțumirea și iubirea sunt două sentimente, efectul lor se simte pe loc sau niciodată. Are sens să spui cuiva care se află pe patul de moarte ca îl iubești, dacă o viață întreagă nu i-ai spus și nici nu i-ai arătat? Aceste două sentimente se simt, se trăiesc și se spun din suflet și nu se aruncă în vânt, precum ai spune ”mi-e foame”.
    Trebuie să îți trăiești viața ca un vals la infinit, sub candelabrele fericirii, chiar dacă sunt momente când apar picăturile de diamant ale lacrimilor. Nu degeaba se spune că în iubire trebuie să suferi ca să o simți cu adevărat, căci altfel nu ai simți-o atât de profund. Să ai curajul să îți calci pe orgoliu și să înțelegi că fără ea, iubirea, sufletul tău arată ca un bibelou pus într-o vitrină și care la cea mai mică atingere se sparge, arătând golul din interior.
   Trebuie să înveți că totul în viață este o binecuvântare, că iubirea nu apare numai cu flori în brațe, ci e posibil să fie însoțită alături de tristețe și dor. Și trebuie să îți asumi riscul de a le primi pe toate trei la pachet. Viață este o spirală nebună, compusă din dragoste, fericire, tristețe, zâmbete și lacrimi și clipe pe care le trăim intens, dar care ne marchează existența. Are urcușuri și coborâșuri, însă trebuie să le primești cu brațele deschise, demn și să îți asumi toate riscurile. Depinde de fiecare în parte, de cât de repede ne ridicăm atunci când am coborât.
    Sunt momente, în care dragostea vine și îți schimbă anotimpul vieții cu o singură privire. Din frunze uscate, ramurile fac muguri și îți dau amintiri de neuitat, când simți căldura verii, în toiul iernii și toate ploile de toamnă se transformă în picături de rouă ale primăverii. Trebuie să îi mulțumești din suflet atunci când este timpul ei, pentru că prea târziu, nu mai are nici un rost. Întrebarea e câți oameni au curajul de a spune "mulțumesc", "mi-e dor" și "te iubesc" din suflet persoanei iubite ?
      Când se spune “mulțumesc” sau “te iubesc”? În momentul în care le simți. Mulțumirea și iubirea sunt două sentimente, efectul lor se simte pe loc sau niciodată. Are sens să spui cuiva care se află pe patul de moarte ca îl iubești, dacă o viață întreagă nu i-ai spus și nici nu i-ai arătat? Aceste două sentimente se simt, se trăiesc și se spun din suflet și nu se aruncă în vânt, precum ai spune ”mi-e foame”.

Trebuie să îți trăiești viața ca un vals la infinit, sub candelabrele fericirii, chiar dacă sunt momente când apar picăturile de diamant ale lacrimilor. Nu degeaba se spune că în iubire trebuie să suferi ca să o simți cu adevărat, căci altfel nu ai simți-o atât de profund. Să ai curajul să îți calci pe orgoliu și să înțelegi că fără ea, iubirea, sufletul tău arată ca un bibelou pus într-o vitrină și care la cea mai mică atingere se sparge, arătând golul din interior.

   Trebuie să înveți că totul în viață este o binecuvântare, că iubirea nu apare numai cu flori în brațe, ci e posibil să fie însoțită alături de tristețe și dor. Și trebuie să îți asumi riscul de a le primi pe toate trei la pachet. Viață este o spirală nebună, compusă din dragoste, fericire, tristețe, zâmbete și lacrimi și clipe pe care le trăim intens, dar care ne marchează existența. Are urcușuri și coborâșuri, însă trebuie să le primești cu brațele deschise, demn și să îți asumi toate riscurile. Depinde de fiecare în parte, de cât de repede ne ridicăm atunci când am coborât.

    Sunt momente, în care dragostea vine și îți schimbă anotimpul vieții cu o singură privire. Din frunze uscate, ramurile fac muguri și îți dau amintiri de neuitat, când simți căldura verii, în toiul iernii și toate ploile de toamnă se transformă în picături de rouă ale primăverii. Trebuie să îi mulțumești din suflet atunci când este timpul ei, pentru că prea târziu, nu mai are nici un rost. Întrebarea e câți oameni au curajul de a spune "mulțumesc", "mi-e dor" și "te iubesc" din suflet persoanei iubite ?

    Poate că în iubire nu se mulțumește, dar eu îți mulțumesc. Te iubesc sublim și nebunește, atât de pur, total, nepământesc! ~
~ Odine ~

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu