Odine With Love

Odine With Love

joi, 31 octombrie 2013

~ Nimic nu e usor, dar nu imposibil... ~

~ Este greu sa faci pe cineva fericit, dar atat de usor sa il intristezi...
Este greu sa spui te iubesc, dar asa usor este sa nu spui nimic.
Este greu sa apreciezi iubirea care o ai si este usor sa o pierzi pentru totdeauna...
Este greu sa te multumesti pentru ziua de azi, dar este mai usor sa traiesti o alta zi...
Este dificil sa vezi cand viata iti aduce ceva bun, dar este mai usor sa inchizi ochii si sa traversezi strada...
E greu sa te convingi ca esti fericit, dar este mai usor sa te gandesti mereu ca iti lipseste ceva...
Este greu sa faci pe cineva sa zambeasca, dar e mai usor sa il faci sa planga...
Este usor sa vorbesti despre cineva, dar e mai greu sa iti ceri scuze...
Este greu sa ceri iertare? Dar cine a spus ca e usor sa fi iertat? 
Daca cineva ti-a gresit, iarta-l ... 
Este dificil sa ierti? Dar cine spune ca e usor sa regreti? 
Daca simti sa spui ceva spune ... 
Este dificil sa te deschizi? Dar cine a spus ca este usor sa gasesti pe cineva care sa vrea sa te asculte? 
Daca cineva te apeleaza, asculta-l ... 
Este dificil sa auzi anumite lucruri? Dar cine spune ca e usor sa le asculti?
Daca cineva te iubeste, iubeste-l...
Este dificil sa renunti? Dar cine spune ca e usor sa fii fericit? 
In viata nu este nimic usor ... Dar, cu siguranta, nimic nu este imposibil...
Daca cineva a incuiat usa in spatele tau, nu iti irosi energia sa bati la usa, sau sa te uiti pe geam. Aminteste-ti doar de intelepciunea apei, apa nu discuta cu obstacolele care ii stau in cale, ci trece peste ele. ~
~ Odine ~

marți, 29 octombrie 2013

~ Curaj sa suferi ~

~ Viata este o mascarada si nu stim cine este pana nu isi scoate mastile. 
Ai nevoie de curaj sa te identifici cu tot sinele care exista in tine 
Chiar daca ai pierdut atat de mult si esti confuz, ai nevoie de curaj sa spui:
"Sunt ceea ce vreau sa fiu, iar lacrimile mele se simt ca niste stropi de ploaie sarutati de ingeri
Si inima este la fel de usoara ca un fluture zburator."

Cand iubesti astepti ca persoana respectiva sa it arate aceiasi dragoste pe care o simti,

Sa isi dea masca jos si sa aibe acelasi curaj cu tine,
Doar ca ea inca nu e pregatita sa isi arate adevaratul chip,
Si atunci intervine suferinta.
Viata si dragostea te invata sa intelegi durerea,

Insa sufletele iubite nu se inteleg ci se simt.
Daca ne-am  hrani curajul cu temerile noastre, am incepe sa spargem  ziduri si sa construim poduri.
Doar atunci cu lacrimile tale vei coase inima lovita de dezamagire, insa trebuie sa ai curajul sa suferi.

Sufera pentru tot ceea ce nu ai, pentru că durerea are un dram de frumusete.
Sufera pentru ziua de azi, sufera pentru maine, pentru ca totul este durere atunci cand nu există iubire.
Sufera, pentru ca atunci totul este nimic, are valoare de nimic.
Si cu ca vei suferi mai mult nimicul va avea de suferit mai mult ...
Sufera cu un prieten, daca sufera alaturi de tine
Sufera pentru ca suferinta este a celor care nu au vrut sa le fie teama...

Sufera! Pentru ca suferinta este frumoasa in ochii celor care nu se alatura celor egoisti ...
Si daca dupa ce ai suferit atat de mult, poti sa suferi in continuare, sufera in fata suferintei care te face să crezi ca exista suferinta mai mare, chiar daca inca nu exista. ~
~ Odine ~

duminică, 27 octombrie 2013

~ Fraze pierdute in tacere ~

~ Vreau tacere. Nu vreau sa aud nimic. Vreau sa stau in zgomotul ragusit al sentimentelor mele. Sa se auda doar palmele, cum saruta chipuri desprinse de dincolo de nori. ~

~ Un suflet liber întotdeauna vrea să fie liber si niciodata nu trebuie ingradit. Se amesteca in tine ca o samanta inabusita de pamant si explodeaza erupand cu furie ca sa devina o planta vie care face flori si fructe si sa dea nastere la cer . ~

~ Vreau tacere doar un minut, sa pot sa spun un milion de lucruri doar prin ochi. Sa-mi las sufletul sa vorbeasca cu sufletul tau in acest dialog tacut, prin falfait de gene. ~ 


~ Calc pe nisipul marii sa scriu cu talpile poezii. Vad cum valurile le sterg, iar efectul lor ma inspira ca niste muze nebune ce incearca sa imi rataceasca in ecourile sufletului meu. Tipetele lor ma trezesc din dureri si imi aduc aminte ca inca sunt in viata. ~
~ Lasa-ma sa te vad in tacere, sa inchid ochii si sa imi imaginez cum strigatul meu mut strabate cerul pana in gandurile tale. ~

vineri, 25 octombrie 2013

~ Ganduri... ~

~ Libertatea nu este o cautare, ci o reintalnire. E ca un val care pleaca in larg, dar se intoarce mereu sa sarute tarmul... ~

~ Vinul si poezia sunt compusii magici:... el imi potoleste setea, ea ucide dorul. Imi tin companie si impreuna imi anesteziaza mintea si sufletul. Asa nu voi mai simti durere nici in ganduri nici in inima. ~

~ Sufletul unei femei este ca un vin vechi plin de secrete. Se soarbe incet, simplu, sa ii poti descifra toate gusturile si senzatiile. Dupa ce o sa ii simti toate aromele, abia atunci te vei indragosti cu adevarat de el... ~


~ Sunt o straina in viata asta, o hoinara cu vise rupte si abandonate pe cai ferate. Le las in spate ori sa fie culese de alti visatori, ori sa moara, ofilindu-se... ~


~ Nu exista nici o potiune magica in viata, pe care sa o iei si sa treaca durerea mai repede. Trebuie sa te sugrume pana sa nu mai ai aer, sa oboseasca strangandu-te, pentru ca apoi sa lase din stransoare. ~

joi, 24 octombrie 2013

~ Pentru a fi poet ~

~ Pentru a fi poet ai nevoie de un vrac de cuvinte in minte si a pe pune pe o coala de hartie.
Pentru a fi un poet inseamna a da ghearelor moliciunea unei maini, cu atingeri care vin scrise din inima
Pentru a fi poet este nevoie de a sta intr-o camera si a recita poemele tale pentru tine insuti.
Pentru a fi poet este nevoie sa fi un prieten pentru cuvinte, sa le respecti intotdeauna pentru ca ele sa te respecte la randul lor.
Pentru a fi poet inseamna sa te ascunzi in poezia vietii, pentru ca ea nu te va face sa plangi, ea nu te va mintii, nu se va deghiza sau ascunde, ci va reflecta gandirea ta.
Pentru a fi poet inseamna sa inveti sa visezi cu cea mai mare fericire din lume, sa zaresti nectar divin in litere.
Pentru a fi poet inseamna sa simti anxietatea ca fiind realitatea vietii, sa simti cum aluneca subtil cuvintele printe degetele tale.
Pentru a fi poet inseamna sa inveti sa suferi, sa simti strigatul puternic al fiintei tale interioare. Sa simti ca si cum cea mai mare durere a lumii s-a ascuns in golul din inima ta.
Pentru a fi poet inseamna sa sa inveti sa taci, sa accepti pierderile si sa te joci cu timpul.
Sa inveti sa fii tu, sa simti cu toate emotiile, fara rusine si fara sa te temi de ele. Sa lasi sentimentul de slabiciune sa fie un blit pentru tine, sa fotografiezi cu mintea si sa pui in imagine cuvintele, ca ele sa reprezinte cea mai fidela copie a expresiilor sufletesti.
Pentru a fi poet inseamna sa redai viata si emotii.
Poeziile trebuiesc scrise cu sangele sufletului, cu toata pasiunea care locuieste in tine, cu toata furia, dorinta si mai presus de orice, cu toata dragostea. ~
 ~ Odine ~

miercuri, 23 octombrie 2013

~ Gandurile mele ~

~ Fa nod din inima si strange pana nu mai iese nici un strop de sange. Atunci o sa simti ce inseamna sa iubesti. ~



~ Sufletul meu e in stare de ebrietate. S-a imbatat cu dorinte false. Am nevoie de dezintoxicare, vad ca dezamagirea a castigat. Dau foc papadiilor, sa nu se mai imbete nimeni cu dorinte luate de vant. ~


~ Si va ramane-n urma mea doar tremurul unui gand lasat de varful unei penite. ~



marți, 22 octombrie 2013

~ Scrisori pentru tine XII ~

    ~ Eu nu voi mai spune nimic, nu iti voi mai scrie poemele cu care erai mereu obisnuit sa le vezi in fiecare zi, nu voi mai fotografia cuvinte de iubire. In fotografia iubirii voi prinde in ochii plini de lacrimi, toate imaginile sufletului, sentimente neimbracate in haine, ci goale asa cum le-a lasat Dumnezeu.
     Dar in fiecare zi iti voi trimite ceva. O raza de soare. In orice capat al lumii vei fi, stiu ca o vei primi. Chiar si in zilele innorate, in spatele pufosilor, va aparea raza aia de soare mai stralucitoare si mai dornica sa te imbratiseze.
    Si nu mai spune ca ma iubesti. E mai bine asa, sa nu spui nimic. Nu poti spune ca iubesti floarea, daca vrei sa o rupi, pentru ca nu poti sa iubesti ceva care va muri in cateva zile. Daca o iubesti las-o libera sa creasca. Las-o sa se bucure de raza aia de soare, nu sa se stinga intr-o incapere rece. ~
                                      ~ Sfarsit ~



luni, 21 octombrie 2013

~ Scrisori pentru tine XI ~

      ~ Casa mea e o ruina. Peretii interiori stau gata sa cada peste inima mea. Afara tencuiala poate lovi pe oricine se apropie de ea. Numai eu stau in interiorul ei si nu imi e teama ca va cadea odata cu mine.
      Patul mintii mele e ravasit dupa noaptea in care poemele s-au iubit nebuneste. Veioza a ramas aprinsa, de parca acolo in pat inca se mai odihnesc trupurile obosite de dragoste.
      In bucatarie marul muscat a facut mucegai. Farfuria cu mancare asteapta chiar si asa sa fie terminata, pentru ca de ea sunt asezate doua furculite, atingandu-se usor cu teama sa nu se raneasca. Ceasca de cafea pastreaza si ea urma buzelor cu care s-a sarutat si si-a revarsat pe buze licoarea neagra si aromata.
      Coltul camerei e gol si insotit de singuratate, dar inca reflecta ca iubirea nu a plecat, ci doar iubitul. Arata dorinta de a iubi un trecut care nu a trecut, de a refuza un cadou care doare.
      Singuratatea locului este Raiul pierdut, durerea celui ce a ramas acolo, gustul mortii care se simte in gura sa pentru ca a ales sa locuiasca intr-o ruina. Doar o singura persoana, mai vrea sa simta nostalgia trecutului: cel care a iubit cu adevarat, chiar daca aduce cele mai mari suferinte ce dor cumplit si care te fac sa simti ca treci prin viata ca si cum nu ai mai trai.
       In casa unde peretii cad, sunt eu, eu am ales sa locuiesc inca aici. In casa asta mai pot sa simt cu ochii tai. In ei nu exista cuinte calde, ci doar pulsul unei inimi care se dilata si se contracta, impingand un sange rece. E ceva mai mult decat mila sau iertare pentru ei, e un Paradis pierdut. Parca sunt intr-un labirint in care am adunat numai flori si frunze uscate.
      Ce folos ar fi sa sarut alta gura, daca singura gura pe care vreau sa o sarut e a ta. E inutil sa caut placere in alte trupuri, cand placerea mea nebuna esti tu. In toata ruina asta trepideaza inca o inima in piept. Bate pentru o iubire care o poseda in orice moment, care se lafaie libera in durere, ranita si da, geloasa.
     Deschid larg ferestrele si privesc afara. Pe langa peretii care cad dincolo de ele e o alta lume. Pare ca acolo e doar moarte insa in fata lor florile colorate mai arata ca in ruina aia, locuieste inca cineva. Cineva care nu mai vede, care mangaie pe intuneric o faptura inexistenta dar care asteapta sa rasara zorile zilei. Nu vede dar scrie, scrie,...... ~
 ~ Odine ~


sâmbătă, 19 octombrie 2013

~ Ce este dragostea? ~

~ Ce este dragostea?
Este lumina, sau intuneric?
Este un animal, sau o floare?
Este o piatra sau rumegus de lemn?
Este umbra sau soare?
Este un peste, sau un melc?
Este o umbrela sau o pelerina?
Ce este dragostea?
Este o viata intr-o alta viata.
Doi oameni care se doresc,
Doua inimi indragostite.
Dar cand se intampla sa le ai pe toate impreuna?
Asta e modul in care eu te iubesc.

E vers in poezii simple,
E cantec cantat din inima
E cantec din plansul sufletului,
Incarcat de emotie.
Cateva cuvinte pot insemna mult
Insa o „dragoste" poate se schimba o viata.
Ce e dragostea?
Nu mai incerc sa o inteleg,
E ca vantul, nu are nici o destinatie,
Trebuie sa te bucuri de briza.
Nu e un cadou, nu il poti avea,
E ca marea nu o poti poseda,
Ti-e sete dar nu poti sa o bei,
Caci sarea ei te va face sa iti fie si mai sete.
E valul care te ia cu totul,
Iti ia toate mintile,
Si le spala cu sare,
Dar iti lasa interiorul ruginit de sentimente. ~
~ Odine ~

vineri, 18 octombrie 2013

~ Metamorfoza toamnei ~

      ~ Am vrut aripi sa zbor, o bagheta magica pentru a face miracole, un glob de cristal pentru a prezice viitorul. Am vrut sa te uiti in ochii mei si sa te vezi in ei. Am vrut doar zile insorite, cu ploi de fluturi sa zboare peste campuri de flori. Si am mai vrut ca rutina cuvintelor mele sincere, sa nu te oboseasca niciodata.
        Ma las purtata de vantul toamnei, cu hainele sfartecate de timp. Nu am nevoie de masti sau de un ambalaj care sa ma fereasca de vitregiile sortii. Vreau sa ma lepad de propriul meu trup si sa ies din coconul care m-a tinut pana acum si sa invat sa zbor fara teama,  in mijlocul toamnei.
       Acum sunt mai aproape de cer si ascult ce are de spus. Pot visa in fiecare noapte, pot sa vad luna in crestere si sa gasesc magia fara limite. Flori, frunze si fluturi se inalta cu mine si se lasa pierdute in jurul meu libere. Nu mai caut un colt linistit si nici o sarbatoare sau o zi speciala, sa fac ordine in cele mai ascunse cotloane ale sufletului, acolo unde se aseaza praful.
       Vreau sa imi iau sufletul si corpul meu gol, fara tabuuri si prejudecati si sa il las acoperit de mangaierile si saruturile toamnei. Si tot ceea ce a trait sufletul meu pana acum, tot ceea ce a simtit, dureri, temeri, dependente sunt vise pierdute pentru totdeauna.

       Din tot voi compune zboruri, cu ceea ce locuieste in mine si voi astepta iubirea, asa cum copacul asteapta sa vina primavara, sa isi primeasca o noua coroana de flori si frunze, caci nu primavara renaste un suflet ci toamna, atunci cand ramane neacoperit de vesmintele destinului. ~
~ Odine ~

joi, 17 octombrie 2013

~ Adevăr ~

~ Firul vieţii mele nu are noduri,
Iar ochii tăi sunt îndreptaţi în altă direcţie,
Cuvintele mele subtile nu mai sunt poduri,
Spre iubirea divină, ci doar spre atracţie.

Inima-ţi nu mai poate fi atinsă,
De înălţări spre ceruri senine,
Te rog nu-mi mai ţine mâna aşa strânsă,
Să mă blochezi cu lucruri meschine.

Vreau să am libertatea să zbor,
Doar pe linia adevărului brut,
Creez cu magie un suflet uşor,
Şi-un zid puternic, să-mi fie scut.

După el mă ghidez căci el are sens,
Adevărul vibrează puternic în mine,
Curăţă în suflet şi-l face imens,
El mi-e infinit, mi-e apă şi pâine.

Cât timp sunt vise, există iubire,
Cât timp e iubire, există speranţe,
Cât timp sunt speranţe, există putere,
Putere să lupţi, să treci de neputinţe.


Dar când se cere un fir plin de noduri,
Legat cu dureri şi minciuni amăgitoare,
Va fi o viaţă numai în chinuri,
Nu liberă să crească precum o floare. ~

 ~ Odine ~

miercuri, 16 octombrie 2013

~ Iluzia muntelui ~

      ~ În fiecare zi ne naștem cu o dorință. Toată ziua aia trăim și tot ceea ce facem, este pentru a dori să ajungem să urcăm câte o treaptă spre acea dorință, să o vedem cu ochii sufletului, să o atingem, să o simțim sub palme. Și ajungem să urcăm munți cu mâinile goale, să ne rănim în drum, să ne intre adânc în carne spinii care se țin cu dinții agățați de stânci, pentru a ne îngreuna parcursul spre vârf.
        De atâtea ori în urcare, ți se prăvălesc de sub tălpi bucăți din trupul muntelui, pe care el le sacrifică exact ca o cangrenă ce s-au agățat de el, trăgându-te pe tine în jos alături de ele, trântindu-te de colțuri ascuțite și dureroase, până când ajunge să îți dea sângele.
      Dar te ridici, pentru că dorința ta e atât de puternică și nu mai simți nici o durere, anesteziată parcă de lovitura primită. Dar nu mai contează nimic altceva. O iei de la capăt cu mâinile pline de praful deșertăciunii și începi să urci. Și urci și privești cât mai ai de urcat, până să ajungi sus, să îți încânți sufletul cu acea culme a dorinței.
       Când ai ajuns la destinație, privești în jurul tău. Te privești pe tine și te vezi. Ești numai răni și cicatrici pline de sânge și unele infectate. Abia atunci simți durerea, simți fiecare lovitură, fiecare rană. Ești atât de dărâmat de dureri și suferințe, încât realizezi că acea culme pentru care ai urcat, nu a făcut decât să te lase invalid sufletește. În clipa aia nu mai dorești decât să te vindeci pe tine, să nu te mai doară. Ai da orice să fii la baza muntelui, să privești toată pajiștea care e în fața ochilor tăi, plină de flori, nu să îți dorești să fii sus, plin de dureri și suferințe.
      Asta este viața, de cele mai multe ori o luptă pentru un munte gol, care te dărâmă și te face să îți pierzi orice forță de a continua să mergi mai departe pe o poiană, doar pentru că ai dorit să ajungi pe un munte. Înainte de a vrea să urci mai sus decât poți, trebuie să te gândești dacă merită sacrificiul vieții tale, sacrificiul de a nu mai putea bucura de ceea ce ai, pentru că ai dorit să ajungi la iluzia muntelui. ~
~ Odine ~

marți, 15 octombrie 2013

~ Astăzi ~

~ Astăzi, fă ceea ce nu ai făcut ieri,
Căci mâine nu mai ai șansa să faci ce puteai face azi.
Astăzi, ascultă muzica preferată,
Ia-ți haina care îți place cel mai mult,
Du-te să vezi locuri care nu le-ai văzut niciodată
Și nu trebuie să fie departe,
Ci urcă-te pe cea mai înaltă clădire
Și privește peisajul, care îl știai dar nu l-ai privit niciodată.
Astăzi lasă soarele să îți vadă chipul, sau vântul, sau ploaia,
Astăzi deschide ochii și privește viața diferit,
Observă frumusețea infinită care există în viața ta și care a trecut pe lângă tine ca neobservată.
Astăzi zâmbește, dar zâmbește cu zâmbetul tău cel mai curat,
Spune o glumă, fă pe cineva fericit, îmbrățișează.
Astăzi, du-te înapoi un pic în trecutul tău și adu înapoi acele vise care le-ai ținut în sertar
Și care sunt uitate într-un colț în inima ta și transformă-le în realitate.
Astăzi trăiește-ți sentimentele pierdute,
Oricum și oricare ar fi ele, nu fugi departe, nici chiar de durere.
Astăzi trăiește și tristețea, du-te spre ea și caută-i rădăcinile,
Zgârmă cu unghiile pline de sânge și caută proveniența tristeții,
Caută acel ghimpe care stă înfipt în inima ta și scoate-l de acolo.
Oricât de mult ai suferi, înfige-ți unghiile în carne și smulge-l,
Pentru ca și omida are de suferit la rândul ei ca să devină fluture
Și totuși are curajul de a muri, pentru a renaște. ~
~ Odine ~


luni, 14 octombrie 2013

~ Mâinile ~


~ Mâinile moi, te mângâie tandru,
Mâinile puternice te strâng precum ştreangu,
Mâinile mici îţi oferă confortul de-acasă,
Mâinile neliniştite doar fiori pe piele îţi lasă.

Mâinile mari, se roagă în taină,
Mâinile calde sunt ispita divină,
Mâinile reci te îngheaţă complet,
Mâinile alunecoase se strecoară în suflet.

Mâinile ferme muncesc sârguincios,
Mâinile pricepute crează frumos,
Mâinile fine îţi cântă acorduri,
Mâinile aripi, se-nalţă spre ceruri. ~
 ~ Odine ~

vineri, 11 octombrie 2013

~ .....Acelasi ~

~ Incerci atatea sentimente in tine,
Iubire, ura, sensibilitate, indiferenta, teama, anxietate, indoiala, dispret, mandrie, bucurie, tristete,
Atatea fiinte sunt in tine,
Dar atat de contradictorii.
Ai zile cand un simplu zambet te face fericit,
O scurta privire iti va spune tot ceea ceea ce ai nevoie sa auzi,
O singura prezenta te face sa bata inima altfel.
Dar sunt si alte zile in care nici o bucurie nu te poate umple,
Cuvintele care le auzi nu iti mai spun nimic,
Ca asta e viata... si ca uneori ea doare.
Sentimente nestatornice,
Azi sunt atat de reci si distante,
Maine sunt atat de rascolitoare,
Se schimba brusc ca o ploaie de vara.
Te invadeaza si te darama,
Cand nu te astepti.
Le intreb de multe ori,
Daca exista sau sunt doar fructele imaginatiei mele?
Ar fi mult mai usor, daca iubirea din noi,
Nu ar urca munti sau cobora prapastii,
Ci sa aleaga un traseu lin,
Cu cai si limite cunoscute.
Doar ca dragostea nu este asa,
Te face sa te simti ca la o cursa,
Sa iti testezi limitele,
Sa te schimbi cu fiecare aventura a zile,
Cu peisaje care nu le-ai vazut vreodata,
Dar sa simti ca te nasti in fiecare zi,
Un alt om dar totusi... acelasi. ~
~ Odine ~

joi, 10 octombrie 2013

~ Da-mi drumul ~

    ~ Da-mi tu drumul de mana, pentru ca eu nu pot. Dar te rog fa-o si ai grija atunci cand o vei desprinde, pentru ca e prea lipita de tine. Macar mainile sa nu ma mai doara si macar ele sa ramana intregi fara cicatrici, pentru a se ruga pentru tine. Ai grija de mana mea, asa cum odata ti-am trecut-o peste chip, peste ochi, palma care ti-a simtit aripile genelor cum se miscau sub atingerea ei
    Le-a lipt atat de bine timpul si iubirea, incat va fi nevoie sa iei si bucati de carne de pe ele. Daca vei avea grija, mereu se vor ruga pentru tine si linistea ta. Si se vor ruga, asa cum se roaga in clipa de fata sa le inveti ce inseamna libertatea. Sa le inveti sa ia iarasi forma aripilor si sa zboare. Sa invete sa nu mai stea inlantuite in jurul tau, sa invete ca printre degete exista aerul, care se scurge precum nisipul timpului.
     Dar ai te rog grija de mainile mele. Desprinde-le asa cum ai incerca sa desprinzi un copil de vise. Au visat prea mult si s-au contopit cu ele, iar acum cand vor simti aerul rece in palme peste pielea fragila in loc sa simta visul, se vor usca precum frunzele toamna.

     Vor ramane inerte langa un trup si o inima care va continua sa viseze, sa spere, dar mainile nu vor mai putea sa se miste niciodata. Pentru ca vor ramane paralizate in amintirea unei veri, in care au imbratisat iubirea mai mult decat orice. ~
~ Odine ~ 

miercuri, 9 octombrie 2013

~ Ce cauti tu tristete? ~

~ Ce cauti tu tristete?
Nu te-am chemat sa vii aici.
Nu ti-am cerut sa vii in inima mea si sa imi tii de urat.
Am insistat sa pleci, dar ai venit, ti-ai desfacut bagajele incapatanata si te-ai stabilit in pieptul meu.
 Ai umplut tot ceea ce era gol acolo si ai preluat conducerea fara a imi cere permisiunea.
Esti sufocanta, dezolanta si storci tot din fiinta mea.
Imi ud fata de lacrimi, pentru ca am inteles ca e singura poarta de iesire in momentul asta, doar prin lacrimi te scot afara.
Esti atat de insistenta uneori, indiferent cat de mult te vreau departe.
Insisti sa acoperi tot,
Desi nu ai urechi, auzi tot,
Nu ai ochi, dar vezi tot,
Te ridici mai presus de ratiunea mea si esti indiferenta la orice logica as incerca sa adopt.


Dar o sa deschid toate ferestrele mintii si usile sufletului si o sa te scot afara pentru ca toate trec,
Si iarna trece cu frigul ei,
La fel si vara cu toata caldura ei,
Chiar si toamna romantica cu frunzele ingalbenite trece,
Asa ca si tu tristete vei pleca, cu toata euforia si nostalgia ta care persista cu curaj.
Nu crezi?
O ora trece, norii de ploaie si lacrimi trec,
Soarele spune la revedere lunii, iar apoi luna isi ia ramas bun de la el,
Si visele trec cu acelasi avant cu care devasteaza tot,
Insa dintr-un vis care se termina cand te trezesti, va veni un altul suficient cat sa te lumineze,
Si pasiunea si iluziile trec,
Si indiferenta si afectiunea,
Si durerea doare si apoi trece, chiar si fara medicamente,
Oricum trece chiar daca aparent pare fara de sfarsit,
Toate trec, asa cum iubirile trec asa si viata trece. ~
~ Odine ~

marți, 8 octombrie 2013

~ Spune.... ~

 ~ Da-ti jos machiajul fals pe care altii iti cer sa il pui.
Demachiaza-ti chipul, da-ti fardul de clovn de pe fata jos, scoate-ti lentilele de contact si arata-ti culoarea ochilor tai.
Dezbraca-te de hainele zilei si stai gol in fata vietii asa cum esti tu.
Desfa-ti leucoplastul de la gura si spune tot ceea ce ai de spus.
Spune cand iti vine sa plangi, nu iti ascunde lacrimile atunci cand vrei sa le dai drumul.
Spune cand ai chef sa razi si razi pana nu mai poti.
Spune cand ti-e foame, cand ti-e sete.
Spune cat te dor de rau loviturile pe care ti le dau altii.
Spune cand ti-e dor de inebunesti, dar spune numai si numai adevarul.
Spune ceea ce ai de spus intotdeauna. Spune cat de mult iubesti, sau cat te doare. Dar intotdeauna spune unui om care nu iti cere sa stai ingenunchiat in fata lui, ci in picioare ca si cum ai fi deasupra sa.

Daca nu vei face asta, nu vei fi decat o alta persoana care doar exista, fara a trai cu inima. ~
 ~ Odine ~

luni, 7 octombrie 2013

~ Operatie pe inima ~

~ Clipeste asa cum clipesc stelele pe cer in noaptea senina. Clipeste printre lacrimi sau zambete, dar curata-ti ochii de praful care ti-l arunca tumultul vietii de zi cu zi.
Clipeste si uita-te de jur imprejur. In toata nebunia zilnica, gaseste timp sa iti cauti gandurile cele mai curate, sa le pui in fata mizeriei, sa vezi daca ele vor ramane curate sau vor capata petele stricaciunilor. Chiar daca vor primi pete, ai grija si curata-le cu apa din suflet. Invata-ti gandurile ca in toata nebunia vietii, de vor intra in noroiul cotidian sa nu se lase atinse asa cum penele ratelor nu se imbiba de apa niciodata.
Nu uita sa ai grija in primul rand de camera sufletului tau, pentru ca odata murdarita acea camera, nu vei putea tine restul spurcaciunilor departe de tine.
Suntem ca niste masinute in viata, care indeplinim niste roluri sau muncim fara oprire, pentru a ne vedea scopul atins. Nu realizam asta decat in clipa in care suntem pe cale de a ne pierde cu totul. Atunci urmeaza trezirea si te intrebi: merita sa imi vand sufletul pe un pumn de arginti?
In fiecare zi sa iti faci operatie pe inima. Deschide-ti larg toracele si priveste in interior. Iti place ce vezi? Daca nu, atunci scoate de acolo ceea ce se hraneste din bataile ei si fa-ti curatenie in viata.

Odata ce ti-ai curatat sufletul, ai de luptat sa pastrezi curatenia aia in tot ceea ce inseamna existenta umana. Atunci vei putea aluneca printre toate spurcaciunile pamantului neatins, iar haina sufletului tau sa ramana imaculata. ~
~ Odine ~

duminică, 6 octombrie 2013

~ E trista marea ~

      ~ E trista marea fara oameni. E atat de rece si inlacrimata de fericirile ce au trecut pe langa ea. Isi plange destinul strigand cu sirenele departarilor si lovind suparata marginile vaselor ce incearca sa ii taie sufletul in doua.

       E trista marea, pentru ca si-a pierdut iubirea, iar acum de suparare inghite nisipul, cu care odata facea dragoste cu fiecare val. O cheama lovind cu tarie colturile stancilor si ii spune „vino la mine, vino sa fim noi doi, sub luna noptii si soarele arzator, nu ma mai lasa sa plang”.
        Dar e toamna si iubirea nu mai vine, soarele nu mai arde, iar luna ramane tot rece si distanta. Va veni, la anul care vine, dar pana atunci va fi rascolita de dureri si tristeti, dezlantuindu-si sufletul si umflandu-se tot mai mult, incercand sa aduca valurile tot mai aproape de tarm, de dorul iubirii pierdute.

      E trista marea cea mare, cea care isi arunca vrajile asupra tuturor, prinzandu-i in mrejele ei si rascolindu-le inimile in amintirile verilor fierbinti. E trista si atat de sarata, de la atatea rauri de lacrimi care s-au scurs din ochii celor ce si-au pierdut iubirea.

      In imensitatea mare a vietii, cu totii vom avea iubiri pierdute, fericiri si regrete. Regretul meu este ca de atatea ori mi-am trecut degetele largi deschise prin ape curgatoare si nu am gustat o picatura. ~
~ Odine ~

miercuri, 2 octombrie 2013

~ Lacrimile ~

~ Lacrimile traiesc suspendate de gene, precum stropii de ploaie agatati de nori, pana in clipa in care cad sa moara pe pamant. 

Intinde palmele, caci din ceruri o sa ti le umplu cu iubire. Trece-le pe fata ta si lasa-ma sa te sarut. Sa-ti spal chipul drag cu roua sufletului meu. Asa vor zbura din nou fluturii.
Pentru ultima oara inainte de a se stinge lovindu-se de pamant, sa te mai sarute o data si-apoi sa plece in eternitate cu amintirea gustului tau. ~
e d
~ Odine ~

marți, 1 octombrie 2013

~ Scrisori pentru tine X ~

    ~ Au crescut atat de mari trandafirii care mi i-ai plantat in inima, ca mai au putin si ma inghit pe mine. Ai spus ca am grija de ei, sa nu moara, sa ii ud cu lacrimile mele si sa ii iubesc mai presus de orice. Si mereu asta am facut. Am facut-o chiar si atunci cand era datoria ta. Am avut grija pana si de ai tai, pe care care tu in graba de a trai atat de intens, ii lasai uitati.
     Cand i-ai plantat au fost niste spini care mi s-au infipt in inima. Dar chiar si asa am continuat ranita sa ii ingrijesc, sa am grija de ei sa nu moara. Sunt cinci si au crescut atat de mari incat imi sapa parca mormantul in fiecare zi, pentru ca atat de adanc isi infig radacinile in inima mea. Dar nu e nimic, pentru ca dupa ce imi va muri inima, din ea vor creste flori atat de rosii si de parfumati incat cei care ii vor mirosi, se vor molipsi de iubire eterna.
       Nu-mi cere sa ii las sa moara, pentru ca asta nu o voi face chiar cu pretul vietii mele. Nu mai exista viata fara ei si nici iubire fara sacrificiu. Tu esti vantul care a adus samanta iubirii in suflet, iar eu voi ramane nemuritorul gradinar care ii va ingriji, in timp ce tu vei trece in goana timpului sa ii admiri si sa ii mirosi. ~
~ Odine ~