~ Cine ești tu? ~

~ Ești, tu, 

Cel care aleargă prin venele mele 

Ești tu grefa lipită de inima mea,

Ești vulcanul care emană căldură

Și răbufnește ca o lavă fierbinte plin de pasiune.

Ești, tu,

Vântul puternic care spulberă

Umbrele bolii ce se instalează în suflet,

Vântul care împinge distanța să plece

Și o adună făcând-o tornadă în mințile mele.

Ești, tu, 

Soarele care îmi luminează iernile furtunoase;

Mugurii ce explodează în primăvară;

Ești tu, vocea calmă care-mi mângâie sufletul,

Și cea care îmi răscolește fluturii omidă din stomac.

Ești tu,

Terenul minat de care aș încerca să fug

Ești ca o beție din care nu m-aș trezi,

Ești durerea amurgului amestecat cu zâmbetul răsăritului

Ești ploaia care îmi răsare în ochi, din diamantele inimii. ~

~ Odine ~

~ Avem nevoie de iubire ~

~ E uimitor cum suntem dependenți de stimul. 

Sau, mai degrabă, totul este stimulare.
Totul este nou și avem o mulțime de lucruri de învățat, de descoperit și inventat.
Fiecare moment este o altă descoperire ...
O melodie, un joc, un dans, o tehnologie nouă, e uimitor.
Asta ne face să ne dezvoltăm.

Avem nevoie de multe stimulente pentru a ne asigura că viața noastră nu trece inutil.
Ne dorim un job care ne provoacă, să oferim tot ceea ce avem mai bun,
Ne dorim o dragoste ca la început în fiecare zi, chiar dacă nu ne schimbăm pentru dragoste întotdeauna,
Vrem să trăim pasiuni copleșitoare și interesante,
Ne dorim vise mari și grele, pentru că dacă sunt ușoare se uită repede,
Ne dorim mereu stimuli de viață cât mai intenși și câți mai mulți.

Vrem să ne îndrăgostim dintr-un simplu schimb de priviri,
Să jurăm că totul este pe viață și chiar dacă asta se va termin într-o zi,
Avem nevoie de o iubire atât de dulce care să ne îmbolnăvească,

Dar care să ardă și să fie picantă ca ardeiul,

Genul de iubire pe care să arunci gheață, dar care să nu stingă incendiul din tine

Care să o iei atât de în serios încât să te facă să îți pierzi mințile

În așa fel încât să îți iasă din cap dar care să intre la celălalt în inimă.

Da avem nevoie de iubire, pentru că ea este stimulul care ne accentuează sentimentul de trăire,

De toate tipurile de iubire, de dragoste nebună după care să suferim,

Care să ne facă să ieșim din tiparul normalului,
Care să ne pierdem capul și mințile, dar care să ne găsească sufletul zâmbind. ~

~ Odine ~

~ Dialog între noi ~

~ Tu: Uită-te în ochii mei pentru că îți spun adevărul. Au fost atâtea femei în viața mea în ultimii ani, însă cu niciuna nu am simțit ce simt cu tine.

Eu: Și de ce îmi spui asta acum?

Tu: Pentru că nu vreau să te mai îndoiești niciodată de ceea ce simt pentru tine.

Eu: Câteodată nu mai știu ce simți pentru mine. O simt din ochii tăi dar faptele tale îmi schimbă sentimentul ăsta. De multe ori aș fi vrut să fiu altfel.

Tu: Cum?

Eu: Să nu mai judec cu inima ci cu mintea, doar că nu mă lasă. Sunt prea slabă.

Tu: Nu ești deloc slabă, din contră eu cred că ești cea mai puternică femeie și de asta te iubesc atât de mult.

Eu: Că sunt puternică?

Tu: Că ești atât de specială :)

Eu: Și tu cum ești?

Tu: Eu mă simt special pentru că sunt iubit de tine și că mereu ai avut atâta răbdare cu mine și m-ai înțeles în nebunia mea.

Eu: Vrei să spui că te-am așteptat și te aștept de atâția ani....

Tu: Și o să mă mai aștepți?

Eu: Se pare că inima nu îmi prea dă de ales și mai nou mi-a infectat și mintea cu virusul ei.

Tu: Îți multumesc pentru tot ceea ce nu merit dar continui să oferi! Și într-o zi o să simți că îmi pare rău pentru tot...

Eu: Într-o zi...

Tu: Da... E de ajuns una

Eu: Da. Atunci o să te aștept... până în ziua când o să fii pregătit. ~

~ Odine ~