~ Nu-mi da sfaturi, știu să greșesc și singură ~

    ~ În ultimul timp toată lumea dă sfaturi. Femei care dau sfaturi bărbaților, sau bărbați care explică ceea ce este în sufletul unei femei. Mă întreb cum ar putea ști un bărbat ce e în mintea unei femei? Sau ce senzații simte ea? Sau stările ce le are într-o anumită perioadă a lunii cât timp nu a trecut prin acea stare?

     Dragi bărbați care credeți că știți totul despre femei și care dați sfaturi femeilor, despre cât de puternice sunt, ce pot face, sau ce iubit să aleagă în viața lor, ce în sufletul lor atunci când sunt îndrăgostite, sau dezamăgite de cel în mâna căruia și-au pus inima, chiar nu știți nimic. Se potrivesc în anumite situații, pentru că sunt chestii generale, însă până a ști voi ce e acolo, e cale lungă.

     Nici măcar o femeie, nu poate spune ce e în trăirile altei femei, pentru că nu suntem cu toate copii la indigo, nu toate iubim la fel, nu toate gândim la fel, așa cum nici voi nu sunteți cu toții la fel nici măcar fizic, deci a spune ce personalitate grozavă am eu și cum mă pot ridica precum pasărea Phoenix, s-ar putea potrivi și altei femei în același caz.

     Sunt momente în viață în care generalul nu are nici o treabă cu particularul, așa că poate nu ar trebui să dăm sfaturi gratuite, unor persoane care au o personalitate total diferită de a noastră, mai ales dacă este și de sex opus.

      Orice om poate face o ciorbă dacă vrea, însă nu toate ciorbele au aceleași gusturi, pentru că fiecare o face așa cum îi place, adaugă anumite arome sau condimente pe placul său. Poate de asta, înainte de a da un sfat la general, ar trebui să ne reținem cuvintele.

    Eu nu sunt ”tu”, așa cum nici ”tu”nu ești eu, nu știu cum iubești și nici cât suferi atunci când ești trist, așa că nici ”tu”, nu ai cum să cunoști pe deplin toate tainele sufletului meu. Lasă-mă să mi le exprim așa cum cred eu de cuviință și nu îmi da sfaturi despre cum să fac și ce să fac, pentru că de greșit știu să greșesc și singură. ~

~ Odine ~

~ Dragă viitorule iubit ~

~ Ți-aș da un sfat sincer,

Să nu te îndrăgostești de mine.

La ușa inimii mele nu vei găsi nimic,

Decât niște locuri bântuite.

Nici măcar cheie nu mai există,

Aia demult e aruncată în mare.

E un vid în camerele sufletului meu

Dar prin care dai de ochi verzi.

Așa că, pentru binele tău, te rog,

Nu mă iubi, pleacă și caută iubirea în altă parte.

Nu am ce să îți ofer, am terminat tot.

Ai putea să fii un om atât de bun și blând

Și nu aș vrea să te rănesc.

Nu ai putea niciodată să ai încredere în mine,

Pentru că eu nu pot da încredere

Încrederea mea e departe în trecut.

Degeaba vei încerca să mă convingi,

Și să îmi spui că tu o să poți,

Să mă faci să uit trecutul și pe ”el”

Și să învăț să iubesc din nou, să te iubesc pe tine.

Iubirea mea s-a terminat, i-am dat-o ”lui” definitiv,

Pentru totdeauna... și cu totul.

Nici măcar să schimbi ceva în mine nu vei reuși,

Nici să clintești un singur fir de praf de la locul lui,

Acolo unde a fost doar ”el” și a lăsat locul părăsit,

Așa că te rog dragul meu viitor iubit,

Nu încerca să te îndrăgostești de mine,

Căci te voi răni, așa cum am fost rănită. ~

~ Odine ~

~ Marea mea ~

~ Am auzit vocea ta în cel mai adânc somn,

Ai zburat prin gândurile mele fără aripi,

Ai navigat prin existența mea fără busolă,

Și am pornit spre tine aventura vieții.

Săruturile mării sunt cel mai dificil de uitat,

De parcă o mie de buze aveau să se sature

Și mângâierile fără haine cu mâini agitate,

Au fost mai mult decăt un port al mareelor.

Am decoperit o mare adâncă,

Marea eternă a ochilor tăi,

Mare de ochi ce mi-au adus nopți nedormite,

Marea mea pasiune ce mi-a captivat simțurile

Și-a presărat sare în nisipul tărmului.

Am navigat de multe ori pe marea din tine

Și am eșuat uneori în marea ochilor tăi,

Am ancorat în mijlocul valurilor agitate,

Nu mi-e teamă de marea din tine,

Am iubit-o dinainte de a o cunoaște,

Dinainte de a îi simți adâncul și pericolul,

Nici că aș putea muri înecată

Mi-e teamă că Dumezeu mi-ar lua într-o zi,

Toată marea asta de iubire.

Am visat și m-am trezit

Și am înțeles și am strigat

Și m-am gândit și am cerut

Și am fost naufragiat, dar nu m-am trezit.

Poate mă va lua marea

Și va spăla cu mine nisipul plajei,

Va șlefui toate scoicile din adâncuri

Și mă va face una cu ea.

Oricât de mult mi-ar zdrențui marea țărmul sufletului,

Răsăritul și briza ce-mi adie pielea 

Cum aș dori oare să mă trezesc din iubire?

Cum ai putea ține departe un marinar îndrăgostit de mare? ~

~ Odine ~

~ Sunt aici ~

~ Legătura asta este dragoste, ireversibilă și pură

Chiar dacă este  incasabilă sau elastică

Se transformă într-o mie dureri sau o mie de fericiri..

Dar ea de acolo de inimă, nu va fi niciodată ruptă.

Știu că ești  în suburbiile corpului meu,
Simt că ești aerul care-l beau plămânii mei.
Iar eu... eu sunt a ta.
Dacă nu ai plecat încă, vino cu mine

Și hai să continuăm drumul pe jos

Căci știu că dacă vei dispărea mâine,

O să te întorci, o să revii,

Pentru că aici ai iubirea mea,

Care este cel mai de preț cadou ce îl am.
Simt că lumea se termină și începe cu tine

Cu fiecare melodie și fiecare ritm al inimii.
Simt cum drumurile mele interioare curg ca niște râuri,

Râuri purpurii care îmi scaldă sufletul.
Toate gândurile mele sunt un batalion de luptă

Un pachet de dorințe ce mă consumă tot timpul

Gura înebunește însetată de săruturile tale,

Și eu cânt și dansez. Și sunt încă aici cu tine. 

Sunt aici... sunt a ta, pentru totdeauna. ~

~ Odine ~

~ Incandescent ~

~ Luna în zodia ta mă conduce către cele mai îndrăznețe visuri,

Spre fantezii care mă scot în afara graniței imaginației,

Fără echilibru și fără nici o frână,

Într-un carusel în care teama și adrenalina se îmbrățișează.

Vederea, atingerea, auzul, gustul, mirosul,
Fiecare dintre aceste simțuri mă conectează cu tine, îmi dau emoții și sentimente,
Sunt percepții instinctive, fără rațiune

Dar îmi stimulează gustul de a risca să sar dincolo de limită.

De ce nu pot să nu mă gândesc la tine?
Ești un cadru frumos, care mă bântuie ziua și mai ales noaptea,
Ești în ochii mei și în capul meu,
Ești în pielea mea,

În imaginația mea, acolo unde este deja maximul.

Fiecare moment îl simt cu mintea și cu inima,

Închid ochii și te văd acolo, mirosul, pielea, mâinile,

Totul e de neuitat, ești exact ce vrea mintea

Și continuă să-și imagineze, fără oprire, fără să-mi dea pace

Ca o mare tortură.

Locuiești în fiecare gând al meu și asta te face fericit,

Așa că îți permit să călătorești fără constrângere prin el,

Ciudat, special, intens, de neuitat, adevărat,
O iubire care nu este dragoste,
Este ceva mai mult, pentru că nu are nici o legătură și nici un pretext.
Ești incandescent, ca praful de stele,

Ești ca un bici pe spate, pedeapsă și recompensă,
Mult... mult prea mult și știi asta,

Ești sursa plăcerii ce cauzează o durere atât de dulce. ~

~ Odine ~

~ Strângerea mâinilor e întâlnirea a două destine ~

~ Dă-mi mâinile moi și tăcute,

Chiar dacă nu mă ating ...

Visele tale sunt pentru mine

O cale de a mă regăsi din lumea pierdută.

Dă-mi zâmbetele tale

Chiar dacă eu nu zâmbesc...

Ele îmi alungă lacrimile din ochi

Și îmi dau speranța să respir iubire.

Dă-mi focul tău și lasă-mă să ard

Chiar dacă focul meu nu te arde...

Căci el mă face să simt dorul în piept,

Să simt că trăiesc și simt din dor.

Dă-mi-te mie dincolo de lumea în care trăiești,

Acoperă-mi privirea cu mâna ta caldă

Și binecuvântează-mi sufletul,

Dându-mi pacea și lasă-mă să te iubesc,

În fiecare zi din ce în ce mai mult. ~

~ Odine ~

~ Nimeni nu înțelege iubirea asta ~

~ Îmi cunoști doar iubirea intermitentă,
Mă vezi clar ca lumina zilei

Dar mă deformezi în oglinzile paralele ale minții tale.

Îmi extinzi curajul în patul nostru,

Dar îmi ștrangulezi cuvintele cu propriile-mi vene,

Apoi înjunghii temerile noastre,

Printre norii grei și împrăștii furtuna.
Și ne înecăm și înviem și înotăm și murim în fiecare noapte,

Împreună. Anesteziați.

Îmbătați de Yin. Și tot Yang.
Suntem doi deranjați egoiști.

Două sensuri altruiste. 

De asta suntem forme imposibile. 

Nu putem fi legați și nici puși în lesă.
Ne rotim unul în jurul celuilalt ca insectele speriate spre lumină... 

Suntem droguri pure, nu tăiate, nu neamestecate,

Suntem dependenți, cu nevoia de viciu, eu de tine, tu de altele.

Suntem foc, vânt și cenușă vie.

Mă vezi ca pe ceva luminos, cu toate că nu strălucesc,

Mă vrei necondițonat, deși tu ești condiționat,

Eu îți uit greșelile, tu vrei să fiu credulă la cuvintele tale.

Nu vedem pe întuneric,

Trăim între lumină și umbră,

Sau între râs și lacrimi.
Suntem linii paralele,

Sau prototipe model.

Suntem apă potabilă, spumă și picături de nimic.

Dar nu voi putea trăi povestea ta perfectă,

Pentru că eu nu caut niciodată o alta perfectă,

Am spintecat toate zânele în propriile mele spânzurători,

Poate pentru că sunt masochistă și îți permit o dată viitoare.

Știu că în adâncul sufletului tău mă cauți în toate poveștile noi,

Dar te ascunzi în fața mea,

Pentru că am ucis timpul inventat cu numele tău.

Iar dacă nu  înțelegi nimic,

Nu te agita,

Că nici eu nu știu încă pe nimeni

Care înțelege iubirea asta. ~

~ Odine ~

~ Demnitatea de a fi femeie! ~

~ Niciodată nu permite oricărui om să te subjuge

Te-ai născut liberă să iubești, nu să fii sclavă.

Nu lăsa niciodată inima să sufere în numele iubirii,

Dragostea e un act de fericire, de ce să suferi?

Nu lăsa ochii tăi să verse lacrimi pentru cineva,

Care nu te face să zâmbești.

Niciodată nu îngădui nimănui să se folosească de trupul tău,

El e lăcașul spiritului tău, de ce să îl transformi în închisoare?

Nu dărui secunde, ore, zile, ani în șir așteptând un om,

Care nu va veni niciodată, în ciuda faptului că a promis.

Nu pronunța prea mult numele unui om,

Care nici măcar nu mai știe dacă exiști sau nu.

Nu irosi timp pentru cineva,

Care nu își va face niciodată timp pentru tine.

Nu permite niciodată unei pasiuni,

Să te ducă dintr-o lume reală, într-una care nu există.

Nu permite viselor tale să se oprească,

Dând voie unui coșmar să se ridice.

Nu crede ca cineva care nu a venit prima oară,

S-a schimbat și va veni înapoi pentru totdeauna.

Nu trăi niciodată cu responsabilitatea de a susține sufletește un om

Care s-a născut incapabil să iubească.

Niciodată să nu accepți să trăiești devenind dependentă de cineva,

Ca și cum te-ai fi născut invalidă.

Nu lăsa pe cineva cu suflet minunat să te aștepte,

În timp ce tu îți îndrepți atenția către o altă persoană care nu are ochi pentru tine.

Nu admite niciodată ca: durerea tristețea, singurătatea, ura, gelozia, remușcările

Să îți comande viața și să uiți de puterea care există în tine! 

Și mai presus de toate, 

Nu îți permite să pierzi demnitatea de a fi FEMEIE !!! ~

~ Odine ~

~ Oamenii nu iubesc suflete ~

~ Oamenii nu mai iubesc suflete.

Iubesc trupuri, iubesc case, mașini, bani,

Dar nu mai iubesc suflete.

Trupurile au miros de transpirație amestecată cu parfum,

Casele miros a mobilă, a pâine caldă,

Mașinile miros a piele, a pin și lămâie din brăduții atârnați,

Banii miros a lux, a trădare, a minciună, a mizerie,

Pe când sufletele.... sufletele nu au miros.

Pe ele să le simți ai nevoie la rândul tău de suflet,

Ai nevoie să miroși prin propriu-ți suflet,

Să te topești odată cu el, să te transpui și să te transformi,

Devenind un nor invizibil care înlănțuiește alt suflet.

Aș fi vrut să îți poți mirosi propriul suflet,

Să îți dai seama că mirosul lui e atât de acru,

Precum un vin bun depozitat prost.

Aș fi vrut să poți intra prin nările sufletului meu

Și să te miroși pe tine.

Ți-ai fi sufocat plămânii minții de aciditatea care se află ambalată,

În sticlă marmorată și cu etichetă de ”stil”.

Oare ai iubit vreodată un suflet,

Fie el la fel de acru precum ești tu?

Ți-ai trecut oare sufletul pe lângă alt suflet și să te topești cu el,

Să te amesteci și din ele să se nască un miros de praf de stele?

Sunt doar întrebări ale mele,

Pe lângă alte câteva mii.

Tu iubești trupuri, iubești case, mașini, bani,

Iubești orice altceva în afară de suflete,

Căci de ele ți-e teamă, te pun pe goană,

Te fac să te simți ca la judecata de apoi.

Tocmai de asta îmi iau sufletul și te las,

Căci sufletul meu nu poate fi depozitat în același loc cu al tău,

Mi l-ai strica de-atâta iubire de orice altceva, în afară de suflet. ~

~ Odine ~

~ Am ales ~

~ Nu mai întorc capul după vechi

Pentru că nu îmi place nimic de proastă calitate.

Mi-am făcut curaj și curat în ultimul timp

De tot ceea ce nu îmi face bine.

Nu mai pot șterge ceva ceea ce a fost scris în minte și suflet,

Nu mai pot lipi o cană spartă să arate ca nouă.

Nu pot ierta la infinit că nici Dumnezeu nu are răbdarea asta,

Sau dacă o are așteaptă schimbarea ta ca om,

Dar cât timp schimbarea vine cum vrei tu, nu merge.

Nu poți sparge ușa de fiecare dată când ești lăsat pe dinafară,

Iar când ești chemat pleci în fugă

Și ușa rămâne trântită de pereți cu balamalele rupte.

Ești ca o boală uneori,

Mă înconjori și nu îmi dai pace,

Îmi dai când frisoane, când febră

Și nu există medicament care să mă vindece de tine.

Nu pot să trăiesc anulându-mă pe mine la infinit,

Să nu am nici o urmă de egoism, ca să hrănesc egoismul tău,

Nu pot trăi privind cum tu trăiești, în timp ce eu sunt în comă

Să mă abandonez pe mine ca tu să te găsești, dacă te vei găsi vreodată,

Toate astea nu le mai vreau, că nu le mai pot dori.

Da, încep în viața oricui momente când totul se răstoarnă,

Când trebuie să te îndrepți spre ceea ce te definește

Și să pui punct acolo unde nu te mai regăsești,

De asta nu mai privesc în spate

Pentru că nu mai am răbdarea asta,

Nu mai pot pretinde mergând prin furtuni să spun că e soare,

Pentru că de fiecare dată mă trezesc udă până la piele... de lacrimile mele,

Nu mai pot trăi în ”nu știu” al tău, sau ”deocamdată nu am ales”,

Pentru că eu, femeia de astăzi ”știu”, căci de astăzi ” am ales”. ~

~ Odine ~

~ Te iubesc ~

~ Te iubesc înseamnă a îți pierde limitele gândirii

A naviga cu vântul în față...

Te iubesc înseamnă să creezi un joc de seducție

În care îți simți bătăile inimii

În care te îmbeți cu mirosul pielii , cu moliciunea ei...

Te iubesc înseamnă să devii cunoscut unui necunoscut,

Să fii nebun când alții te vor normal...

Te iubesc înseamnă să iubești și să nu te saturi,

Să te hrănești cu ea și să nu îți ajungă,

Să trăiești la o asemenea intensitate,

Încât simțul tău să ajungă pentru doi...

Te iubesc înseamnă să te lași sedus de mângâieri,

Înconjurat de dorințe impulsive,

Să îți aliniezi perfect corpul, mintea și inima

Precum planetele și să te bucuri

Întotdeauna de plăceri noi...

Te iubesc înseamnă să îți golești sufletul

Cu calm și de multe ori conștient

Să te arunci cu capul înainte

În delicii erotice și pasiuni frenetice...

Te iubesc înseamnă să ți se dea o mie de oportunități și să alegi una,

Chiar dacă ea nu se potrivește cu principiile tale,

Să ți se spună că este cel mai rău păcat cu cele mai grave consecințe

Și totuși să alegi în continuare ”te iubesc”. ~

~ Odine ~

~ Sărută-mă ~

~ Sărută-mă

Și ține-mi inima în palme,

Căci atunci când pleci

Ea bate mai repede.

Sărută-mă

Și vei simți cum tremur

Ce se prelinge pe coloana vertebrală,

Căci atunci când mă privești,

Ochii tăi mă ating pe suflet.

Sărută-mă

Și ține-mi mâinile în mâinile tale

Să formăm împreună două aripi

Ce-și doresc să zboare spre cer.

Sărută-mă

Și când te vei duce în lumea ta

O să îți amintești cum e în brațele mele,

Că sunt spațiul acolo unde când suferi,

Ea se topește precum gheața la soare.

Sărută-mă

Și buzele mele care grăiesc

Nu vor mai avea îndoieli

Vor fi liniștite,

Iar cala buzelor mele vor înflori

Și vor rosti tandru ”te iubesc”. ~

~ Odine ~

~ Vocea în surdină ~

~ Nu știu cine ești, 

De unde vii, 

Sau unde te vei duce,

Ești enigma ce o iubesc,

Mă atrage și mă intimidează în același timp.

În ritmul melodiei de dragoste rănită,

Se aude o voce în surdină,

Care îmi ciufulește auzul,

Dar vine parcă dintr-o altă parte de viață. 

” Ignoră cine ești, 

De unde vii, 

Sau unde te vei duce ... 

Spune-mi tot,

Mai mult mintea poate exprima,

Teama care te invadează, 

Durerile care te consumă

Și fă ceea ce vrea sufletul. ”

Ignor cine ești, 

De unde vii, 

Sau unde te vei duce...

Vreau doar să devii un necunoscut

Să nu mă mai deranjeze cuvântul tău în urechea mea, 

Iar mintea să nu mai aprindă beculețe la a ta voce! 

Nu știu cine ești, 

De unde vii, 

Sau unde te vei duce, 

Vocea ta e o iluzie care îmi aduce minciună,

O minciună în care eu încerc să cred

Și care mi-a fost adusă la îndemnul unui vis! ~

~ Odine ~

~ Fata slabă din mine a devenit femeia puternică ~

~ Fata slabă din mine,

A devenit femeia puternică

Cea căreia nu îi e teamă să spună ce vrea,

Ce îi dorește, când își dorește,

Să îmbrace cea mai provocatoare rochie

Și să umble pe tocuri cui cu capul sus,

Fără să îi pese că nu arată ca un model 90-60-90.

Cea care și-a făurit tronul pe care să stea ca o regină,

Dar să nu aibe nevoie de supuși,

Cea care nu stă în spatele unui bărbat,

Dar nici cea care îi calcă în picioare.

Cea care își permite să fie și slabă și puternică,

Cea căreia dacă i se duce firul la ciorap nu vede ca pe un capăt de lume.

Femeia care nu mai are nevoie de un bărbat ca accesoriu,

Pentru a fi femeie,

Femeia care atunci când pune câteva kilograme nu disperă,

Cea care atunci când vrea să vadă un film romantic,

Să stea să mănânce înghețață și să plângă,

Cea care și-a asumat rolul de victimă ca o lecție,

Femeia care se bucură de un fard sau un gablonț fără valoare,

O femeie simplă, slabă, dar al naibii de puternică.

Și toate astea am crezut că ți se datorează

Și într-o oarecare măsură da, însă nu în totalitate,

Pentru că am înțeles că nu am nevoie de tine,

Sau de un alt bărbat pentru a mă simți femeie cu adevărat,

Femeie care atunci când sunt întrebată ce fel de bărbat caut,

Să răspund scurt, dar ferm:

Bărbatul în ale cărui brațe să îmi permit să mă port ca o fată slabă,

Dar să mă simt ca o femeie puternică. ~

~ Odine ~

~ Fluturele și Păianjenul ~

~ Mă îmbățișezi...

Îmi dai târcoale...
Mă înconjori...

Deschid ochii,

Spațiul e din ce în ce mai strâmt,

Lumina mai slabă,

Brațele amorțite.

Aș vrea să mă desfășor,

Dar simt că mă înconjoară un zid,

Ce deși pare elastic, strânge.

Închid ochii

Nu pot adormi,

Ochii mei nu uită niciodată

Lumina ce pare să vină

De undeva de unde lumea pare o iluzie.

Și mai rău mă seduci înconjurându-mă,

Încet lumina dispare,

Este doar o rază...

Mi-e frig,

Îmi simt fața umedă,

Obosesc...

Și adorm.

Nu știu cât timp am dormit,

Dar fără să mă gândesc,

Am început să mă agit,

Din mâini și din picioare

Dar totul parcă pare să strângă mai rău.

Întunericul continuă

Dar îmi amintesc lumina,

Însă sforile parcă trag de mine

Cu putere... și mai multă putere!

Stai aici

În acest covor țesut pentru tine...

Culoarea sufletului tău

A fost cel care m-a  făcut să aleg,

Toate detaliile broderiei

Tonurile ei în tonurile părului de foc,

Să îți odihnești aripile.

Vino și stai aici

În acest covor țesut pentru tine

Spune păianjenul...

Fluturelui. 

Am înțeles că sentimentele mele sunt ca o pânză de păianjen și că oricât aș încerca să scap de ele, mă vor strânge și mai rău, căci nu sunt altceva decât un fluture prins în vraja ta de păianjen. ~

~ Odine ~

~ Regretul ~

~ Ți-am scris pe foaie te iubesc,

Ai citit și apoi ai mototolit-o

Foaia care ți-am dat-o să o ții ai mototolit-o

Și mi-ai zis, ”uite gata o să o întind înapoi”

Și ai dat cu mâna pe ea să o descrețești.

”Uite, e întreagă, chiar dacă e încrețită puțin”,

Mi-ai zis cu o indiferența inocentă,

De parcă totul e la fel...

Și e incredibil că în atâția ani încă nu mă cunoști.

Am luat foaia aia mototolită, am rupt-o și am plecat

Și nu cred că ai înțeles nici până acum de ce.

Am plecat pentru că eu nu pot exista încrețită

Și nici nu aș putea să am ceva ce e cocoloșit,

Sau ceva ce era pe punctul de a fi aruncat la cosul de gunoi

Și nici ceva ce devine copy-paste.

E original, sau nimic,

Este tot, sau mai bine nu.

Nu mai spune nimic,

Nici măcar adevărul!

Oricât de dulci ar părea să fie cuvintele,

Nu vei putea înțelege că spui, decât pe jumătate,

Că simți pe jumătate și că vezi pe jumătate...

Verbul ”a regreta” ar trebui conjugat la persoana a III-a

Să pot pretinde că nu a existat de la tine,

Este inutil un adevăr acum care să acopere trădările,

Așa cum e imposibil ca hârtia să mai fie perfectă. ~

~ Odine ~