~ M-am nascut sa te iubesc ~

~ Sunt aici. Te iubesc. Nu ma intereseaza daca vei sta treaz sa plangi toata noaptea. Voi sta cu tine. Nimic din ceea ce ai face,nu mi-ai pierde dragostea. Te voi proteja pana la moarte si dupa moarte. Tot voi fi alaturi de tine si te voi proteja. Sunt mai puternica decat depresia si mai eroina decat singuratatea si nimic nu ma va extenua.

Daca te iubesc, poti obtine orice de la mine: timpul meu, dragostea mea, totul. Daca te iubesc, voi indura eu durerea ta, iti voi plati eu datoriile (in toate felurile posibile), te voi proteja de temerile tale, voi proiecta asupra ta tot felul de calitati pe care de fapt nu le ai. Am sa-ti dau soarele si ploaia si, daca ele nu sunt disponibile imediat, am sa stau la rand pentru ele. Am sa-ti dau toate astea si chiar mai mult, pana cand am sa ajung atat de extenuata si de golita, incat singurul mod de a-mi recapata energia va fi sa ma indragostesc de altcineva.~

~ Doua bucati de inima ~

~ Cand incerci sa faci totul bine si nu reusesti,

Cand ai ce iti trebuie dar nu ceea ce iti doresti,

Cand esti atat de obosit incat nu poti dormi

Ramai blocat.

Iar lacrimile apar, strabatand fata,

Atunci cand pierzi ceva ce nu poti inlocui.

Atunci cand iubesti pe cineva, dar realizezi ca e pierdere de timp.

Poate fi mai rau, decat asta altceva?

 Te ridici putin si aluneci iar in jos,

Pentru ca ai iubit atat demult si nu ai putut da drumul,

Ai incercat la infinit, pentru ca daca nu ai fi facut-o,

Nu ai fi stiut daca merita sau nu.

Dar ai incercat si ai realizat,

Ca ai ramas cu inima rupta in doua,

Partea stanga e rupta si atarna,

Si nu e usor sa o privesti

Pentru ca a crezut in dragoste, cu incredere in Dumnezeu.

Partea a dreapta, a inimii rupte

E jos, frustrata si blocata

Crede-ma, nu e deloc usor sa o ridici

Crede in dragoste, o Doamne cat crede.

Pentru ca atunci cand doare,

Nu exista cuvinte,

Si nu exista nimic, care sa poata face ceva.

Nimic nu exista, din care ai putea face.

Nimic, nu as putea face, sa ii alini durerea. ~

~ Daca viata mea ar fi o scrisoare ~

Daca viata mea ar fi o scrisoare

Toate cuvintele din jurul nostru ar aparea atat de mici

Ca si cum nu ar conta deloc.

Pana la urma, toti stiu cat te iubesc

Si chiar te-as iubi si mai mult

Mult mai mult decat te-am iubit inainte.

Uneori ne ranim unul pe altul,

Uneori trebuie sa ne parasim,

Uneori ne intalnim cu altii,

Pentru a realiza cat ne iubim.

Stiu ca poate in felul tau ma iubesti

Si ai putea sa ma iubesti si mai mult

Mult mai mult decat inainte.

Daca viata ta ar fi un copac, ar fi fructele

Ale caror seminte le tot sadesti,

Pentru a crea ceva nou.

De cate ori nu am putut dormi

Pentru ca te-am vazut murind in visul meu,

De cate ori m-ai mintit

Mi-ai dat sperante si eu am crezut in ele.

De cate ori mi-ai intors spatele.

Desi ai promis ca vei fi mereu alaturi de mine.

De atatea ori ai spus va fi bine,

Dar pana acum nimic nu s-a schimbat.

Iar acum stiu ca e prea tarziu,

Ti-ai pierdut sufletul si nu te vei schimba niciodata,

Puterea din mine, nu mai e asa de tare cum era,

Tu ti-ai ales calea, in locul dragostei.

Ai ales viata ta, in locul nostru.

~ Sonet de dragoste ~ William Shakespeare ~

Veni-va vremea cînd cusururi numai

ai să-mi găseşti (dar oare va veni?)

iubirea ţi se va sfîrşi, dar tu m-ai

deprins că judecata-ţi vei rosti.

Acele timpuri cînd străin vei trece

abia vorbindu-mi. Ochiul tău iubit

peste iubirile se va petrece,

abia mişcîndu-şi focul potolit.

Mă trag din calea clipelor acele,

lăuntrica-mi pustietate-o ar,

scot împotrivă-mi numai vorbe grele

şi-nreptăţesc cuvîntul tău amar.

Mi-e dată-a despărţirii sfîşiere,

de vreme ce iubirea n-o pot cere.

Ai inimile toate-ntr-al tău suflet,
pe care eu pierdute le-am crezut,
domnesc în el iubiri cu dulce sunet
şi prietenii ce îi ştiam în lut.
O, cîte sfinte lacrime supuse
iubirea prea-curcernică mi-a smuls,
dau vamă pentru-atîtea vieţi răpuse
ce înlăuntrul tău poate au curs!
Eşti cripta-n care dragostea mea zace,
trofee străluctie-n ea văzum;
mi-a smuls din multele-i iubiri şi-n pace,
ce-a fost al altora i-al tău acum.

În tine-i văd pe toţi ce i-am iubit
şi tu, prin ei, întreg m-ai dobîndit…

~ Sonetul 40 ~ William Shakespeare ~

Iubite, ia-mi iubirile, pe toate,

eşti mai bogat de le vei dobîndi?

Iubirea nu mi-o crezi iubire poate,

dar ea a ta este de cînd o ştii.

De dragul meu dacă-mi primeşti iubirea

şi-o cheltui, nu te voi fi blestemat

şi totuşi te blestem, de-i iai sclipirea

fără să ţi-o doreşti cu-adevărat!

Iubit tîlhar, tu, hoţul de miresme,

te iert cînd sărăcia mea o furi,

iubirii-i ierţi fărădelegea lesne,

mai greu fărădelegile le-nduri.

O, desfrînat ce schimbi în bine răul

nu-mi fi duşman, chiar dacă-mi eşti călăul!

~ Nu-mi cere sa uit ~

Nu-mi cere sa uit. Ma doare tacerea

Si luna ce stele in noapte imi sfarma.

Ma-ngana trecutul si murmur de vise

Ce viata trecand peste noi le destrama.

Si dor mi-e de soare si valuri de soapte,

De-ale noptii crenele de vise.

Cad ingeri furati de aripi si zambet de ape

Mi-apasa cu toate privirile-mi ninse.

Si cum pot oare in cer sa-mi asez

Un licar de zambet ce-mi dainuie-n suflet,

Sa nu mi-l ia noaptea, sa nu il mai pierd

Cand zorii ma-ngana cu totii-ntr-un cantec?

Si cum sa fur raze din luna trufasa,

Sa imi pot cladi un ametist de vise,

Si-apoi sa pasesc fara teama prin viata

Ca norii n-au sa-mi mai ude ploapele ninse ?

Si dor mi-e de trairea de ieri, cand fugara,

Aroma iubirii se cuibarea in suflet.

Cad ingeri uitati de tacere si iara

Ma mustra lumina inchisa-ntr-un sipet.

Dar ziua se ridica la ceruri si iata

Mai trece o noapte de dor si suspine.

Cad fluturi din soare si imense coloane

In suflet se-ntalta de dorul de tine.~ Gilda Stoian

~ Manastirea Iubirii ~

    ~ Sunt o Ana. Am trecut prin furtuni, prin ploi si vanturi, ca sa ajung la tine, iar tu m-ai zidit. M-ai prins intre daramaturile sufletului tau si mi-ai acoperit trupul cu ciment, pentru a iti construi tu cea mai frumoasa Manastire. Ti-ai construit fericirea, sacrificandu-ma pe mine. Chiar si asa inima inca imi bate. Chiar si printre zidurile groase, nemiscata, ea inca bate. Bate plina de durere, strigand dupa tine, dar bate nebuna.

          Esti fericit si te bucuri de cat de frumoasa e Manastirea Iubirii, in care te inchini in fiecare zi. Te falesti cu ea si iti spui ca asa Manastire frumoasa nu exista nicaieri, ca in ea e toata iubirea care exista, dar uiti un lucru, ca intre zidurile ei, sunt Eu. Ai cladit-o cu Sufletul meu. Datorita mie e atat de frumoasa, pentru ca in ea e iubirea mea, toata. Ai cladit-o cu mainile tale criminale, cand ai acoperit fiecare lacrima si rugaminte de durere a mea.

     Si atat m-am rugat de tine, sa ma lasi sa respir macar. Sa nu imi zidesti trupul acolo ca ma doare. Dar nimic nu te-a oprit. Aveai nevoie de un suflet pe care sa il sacrifici, unul care era plin de iubire, ca sa poata acoperi veninul din sufletul tau. Numai asa iti puteai spala pacatele tale, prin sacrificiul meu.

         Cand intri in Manastire, undeva dintr-un perete se scurg picaturi sarate. Sunt lacrimile mele, care razbat zidul gros, lacrimile care iti spala pacatele in fiecare zi, asa cum se aud in liniste, bataile unei inimi din ce in ce mai slabe. Cand ele nu se vor mai auzi, cand vor inceta sa mai bata, in fiecare zi sa aduci o floare si sa te inchini pentru ca datorita mie, ti-ai contruit fericirea, datorita mie poti jura pe iubire si poti merge mai departe. ~

~ Odine ~