Parca incepe sa ploua. Si daca va incepe sa ploua, sufletul meu a se prabusi pe o picatura de apa, incet, catre pamant unde va fi calcat de nemilosii trecatori. As vrea sa ma agat de tine si sa raman acolo pe veci, o farama din tine, o bucata din noi, sa zburam prin ploaie, doua stafii imbratisate, sa atingem lumina, sa mangaiem soarele, sa mirosim fericirea, sa muscam din iubire si sa murim impreuna.
In asfintit aleile sunt pustii, toate vietatile orasului s-au adapostit lasand in urma lor pasii grabiti, teama de a fi atinse de lacrimile cerului. A inceput ploaia cu mii de fulgere lovind haotic, in zari indepartate. Imi pare ca zig-zagul traiectoriei lor prabuseste in apus o constelatie, iar stelele risipite pe pamant vin sa-ti lumineze pasii catre casa mea.
Vino la mine, stinge lumina si du-ma in ploaia de afara, nu vreau sa privesc caderea ploiii de dincolo de fereastra aburita. Acum nu e timp de cuvinte, vreau sa alergam pe strazi, desculti, fara umbrele, sa ascultam simfonia infinitelor picaturi ce mor lovite de frunzele copacilor. Sa dansam in parcuri uscate de seceta, sa simtim sub talpile noastre fiecare radacina cum danseaza odata cu noi.
Sa ma saruti atunci cand ploaia me loveste mai tare. Sa ma imbratisezi atunci cand tunetele ma infioara. Impreuna sa strigam Iubirea, fara ca nimeni sa nu auda, acel TE IUBESC, pe care ploaia il va topi in picaturile sale.
