~ Aripi de praf de stele ~

~ Am aripi!

Din praf de stele galactic...

Dar am aripi.

Din material impalpabil transparent,

Din polen și petale de flori.

Aripi care nimeni nu le vede, nu le simte,

Aripi în toate culorile curcubeului.

Aripi mici, albe care mă țin

Departe de lucrurile banale,

Aripi care fac lumină, fluidă, ireală.

Nor, luna, constelații,

Cristale irizate,

Aripa albă a sufletului meu trepidant,

Aripi care foșnesc dulce

Precum pleoapele genelor.

Aripile mele aruncate în ceruri,

Îmi sunteți călăuze spre dansul iubirii,

Scriind mesaje divine cu ele în aer

Zorii zilei visate de tine.

Oh aripile mele de satin alb!

Sunteție vise de porumbei,

Dorințele mele fără sfârșit! ~

~ Odine ~

~ Iubește-mă încet... ~

~ Astăzi am dat aripi imaginației

Am închis ochii și a început să zboare!

Am simțit vântul în față.

Mi-am petrecut timpul printre nori plutitori,

M-am uitat la frumusețea stelelor,

La Luna care a zâmbit că a fost observată

Și am simțit plăcerea libertății.

Dragostea mea e ca o noapte cu lună plină,

Mare și strălucitoare,

Iar eu sunt liberă...

Liberă ca fluturii,

Ce dansează un dans fără oprire.

Inima mea e ca o stea strălucitoare

Care lumină ochii tăi de vrăjitor,

Sufletu-mi e ca o sirenă

Înfășurată în rochia de mătase a mării.

În brațele tale sunt ca un copil,

Care tânjește după dragoste,

Precum heruvimul după ceruri.

Așa că... iubite dă-mi o îmbrățișare 

Să mă simt în brațele tale ca o pasăre în cuibul ei,

Să-ți pot auzi inima cum bate,

În timp ce a mea arată pulsul vieții.

Dă-mi o îmbrățișare mai mare decât toate visele mele

Și rămâi cu mine așa pentru totdeauna.

Dacă mă iubești, iubește-mă încet...

Și mult... pentru că viața e prea scurtă. ~

~ Odine ~

~ Îngerul meu păzitor ~

~ Îngerul meu păzitor

Nu mă protejează cu aripile,

Ci cu ochii,

Dar îmbrățișarea lui îmi dă protecție.

Îngerul meu păzitor

Cu ochi de serafim

Îmi dă focul în suflet,

Iar aripile de heruvim

Îmi dă cunoașterea iubirii.

Îngerul meu păzitor

Îmi ține corpul rănit

Și nu mă lasă să cad

Mă reconstruiește ca un desen,

Șters de apa de lacrimi.

Îngerul meu păzitor

Îmi intră în corp ca o pasăre

Și cu sunetul vocii sale

E deajuns să mă smulgă

Și să mă salveze din ruinele amintirilor.

Îngerul meu păzitor

Are miros de ploaie de vară,

Atingerea unei adieri de primăvară,

Aripi care par ca flori, din flori ce par aripi.

Nu am știut cine-mi este îngerul păzitor,

Până în ziua în care m-am întâlnit cu el

Și i-am simțit ochii arzându-mi sufletul...

Iar de atunci m-am întrebat continuu,

Cum de am trăit atâta timp fără tine? ~

~ Odine ~

~ Dor tatuajele din suflet ~

~ Astăzi dor tatuajele din suflet,

Cele care nu trebuiau să facă rău.

Ci trebuiau să doară la început

Până ce cerneala intra sub piele,

Și se contopea pigment cu pigment în tine.

Durerea trebuia să fie temporară,

Să se transforme în culoare,

Iar desenul care rămânea pentru totdeauna,

Să te facă să zâmbești,

De fiecare dată când te privești în oglindă.

Trebuia să zâmbești pentru cicatricea colorată,

Pentru că ea ar fi dat naștere la ceva frumos,

Nu să doară când o privești, o atingi.

Te dor tatuajele din tine,

Dor ca și cum ar fi niște răni vechi,

Nevindecate și supurate de vechime.

Dor ca și cum ai avea un membru rupt,

În zilele ploioase, fierbinți când totul doare.

Te doare să știi că ești în viață, că ai trăit,

Că nimic nu are sens,

Te fac furios, chiar și ce ai făcut cu dragoste,

Dragoste în toate formele ei,

Cea care are puterea de a vindeca,

Dar și de a devasta totul.

Dor tatuajele din partea întunecată a iubirii

Ca și cum ar fi o bombă atomică.

Câtiva supraviețuiesc, iar atunci când se produce explozia,

Cei care se ridice în picioare, sunt de nerecunoscut,

Tot organismul nu mai este al lor. 

În suflet sunt caneluri,

Tăiate cu un tăietor de lemne neexperimentat,

Și care în loc să taie trunchiul în două milostiv

Lasă așchii peste tot, făcând răni mai departe.

Astăzi mă dor tatuajele din suflet,

Care mă fac să-mi amintesc că am pierdut oameni,

Oameni dragi, care s-au stins pentru totdeauna.

Nu trebuiau să-mi facă rău,

Dar plecarea fără rămas bun e cicatricea de la ei,

Ce nu se va vindeca niciodată. ~
~ Odine ~

~ Ești cusut de cutele sufletului meu ~

~ Tu te-ai legat de pielea mea,

Iar extinderea brațelor tale mă-nconjoară,

Mă sufocă și-mi fură visele,

Mă strâng atât de tare și-mi sugrumă

Somnul și amintirile și mă face să tremur.

Mă doare aerul care se înșurubează în corpul meu

Iar lipsa viselor îmi dau lumini cu umbre,

Umbre care încalcă liniștea zorilor.

Te simt cusut de cutele sufletului meu,

Ca niște rădăcini de viță de vie ce-mi acoperă viața,

Sunt ca într-o îmbrățișare continuă în tăcere

Iar micimea vieții mele depinde de seva ce se trage din tine.

Și știu că ai putea izbucni oricând din carnea mea

Să-mi redai libertatea cu prețul legăturii de sânge,

Să rupi coastele așa cum o pasăre își rupe colivia

Lăsând în inimă o scorbură și un gol în respirație.

Ești ca o formă de ploaie care îmi udă sufletul

O ploaie torențială ce-mi provoacă accidente vasculare,

Creierul îmi ascute simțurile în locuri,

Unde pielea-mi e cusută cu tine.

Mă lovesc de pereți de ceață imaginari,

Când te hrănești ca un lup din minte-mi rătăcită.

Locuiești în toate colțurile trupului meu,

Până în vârfurile genelor pline de lacrimi,

În fiecare linie a destinului din palme,

În unghiile ce cresc înfipte în carne

Și-n materia moartă a firelor de păr.

Ești cusut de cutele sufletului meu

Cu fire de plumb și aripi de fluturi,

Mă-nalți și mă-ngropi cu o viteză a luminii,

Mă îmbraci și dezbraci de trăiri și senzații,

Visele-mi sunt ca niște nisipuri mișcătoare,

Încât am impresia că Dumnezeu m-a creat din tine,
Că-mi ești mamă și tată, bunic și bunică,
Iar materialul genetic din tine mi se trage. ~

~ Odine ~

~ O singură aripă ~

~ Mai am o aripă, să zbor,

Și-apoi încet, mă las să mor,

Că doar o aripă în viață

E-o mică rază de speranță.

 

Cu ea pot să mă ridic ușor

Doar să plutesc, nu să și zbor,

Căci un simplu salt de la pământ

E un dans suav, nu larg avânt.

Poți să vezi departe-n orizont,

Dar ești un înger mic și ciont,

Nu poți ajunge sus în ceruri,

Să fi locuitor în nouri.

Cealaltă aripă-i la tine,

Nu mi-o redai, căci te susține,

Dar nici n-o vrei în viața-ți agitată,

Stăpân crud de aripă nevinovată.

Doar o aripă mai am în spate

Și-o inimă care se zbate,

Și-un licăr de speranță dură

Dar dragoste... fără măsură. ~

~ Odine ~

~ Un singur răspuns ~

~ Ce ar fi Soarele fără căldura lui?

Ce ar fi stelele fără strălucirea lor?

Ce-ar fi marea fără apele cu care se întâlnește?

Ce ar fi fost Romeo fără Julieta?

Ce ar fi Luceafărul fără Eminescu?

Ce aș fi fost eu fără tine?

Un poem neinspirat și nescris...

Un ritm cardiac uniform, fără mișcare.

Întreabă-mă orice, dacă vrei să-ți dovedesc dragostea mea.
Dacă îmi vei cere să fur cer stelele ... un ocean ...

Să am puterea vântului și să îți tai pielea feței într-o dimineață de iarnă. ..

Să acopăr norii atunci când plouă peste tine ...

Să devin caldura soarelui ...

E deajuns să-mi spui un singur cuvânt

Și voi călca pe floarea care nu există ...

Voi sterge lacrima care nu strigă dar se află în inimă...

Întreabă-mă orice crezi că este imposibil pentru un muritor să știe...

Și îți voi da un singur răspuns... te iubesc...

Că nimic n-aș fi, dacă tu nu m-ai crea fiind. ~

~ Odine ~