~ Dragostea nebună înseamnă să nu te sperie plictiseala de peste 20 de ani ~

    ~ Sunt o romantică și nu pot schimba asta. Noaptea îmi aruncă mereu idei la picioare și mă simt nevoită să le aleg aproape în ultimul moment, indiferent de întunericul din cameră, de somn, sau de obligațiile de a doua zi. Deși este ușor de imaginat, nu este atât de ușor de explicat, chiar dacă mie mi se pare că este evident. Mă arunc cu capul într-un râu de gânduri care mă fac să elucidez povești, planuri nebunești, prezentul, viitorul, iar ele se grăbesc în capul meu să intre în camera luminată difuză.

       Tu stai liniștit, fără zgomote și dormi, gândurile nu-ți vorbesc și a doua zi ești odihnit. Eu nu am liniștea asta și atunci mă concentrez pe gândurile tale și totul curge de la sine. Am ajuns să îmi fie mai ușor să intru în mintea ta, decât în a mea. Sunt un om atât de simplu, dar cu o minte atât de complicată și complexă, încât și mie îmi este greu să navighez acolo de multe ori.

     Mă așez cu laptopul în brațe, în mijlocul pustietății minții mele, singură, eu cu mine și scriu și scriu și scriu, fără să știu prea bine ce vreau să exprim. Și atunci mă gândesc la tine și începe magia. Inspirația întotdeauna întrece raționamentul, pentru că vine fără să mai gândesc în detaliu, ci sunt doar cuvinte înghesuite în fraze și paragrafe.

       Întotdeauna am citit regulile abia după ce le-am încălcat. Mă plictisesc regulile, dar sunt necesare în societatea de azi. Cui îi pasă, dacă tu te trezești că ai încălcat un contract, doar că nu ai avut răbdarea să-l citești literă cu literă, ci ai luat totul pe sărite? Doar că unele reguli nu sunt scrise, ci trebuie să le citești în oameni, pentru că și alți oameni le încalcă frumos și cu zâmbetul pe buze și cazi tocmai tu, cel care ai luat totul pe încredere.

        La fel și în dragoste, nu totul e pe încredere. Cel care vrea să ajungă pe culmile măreției dragostei, trebuie să fie pregătit să treacă și prin adâncurile disperării, așa se spune. Mie nu îmi plac jumătățile de măsură, poate de asta am ales inconștient mereu oameni complicați, cu relații complicate, sau ascunse, sau în mai multe relații, sau cum o mai fi. Am ales fără să știu asta și m-am trezit într-un haos care nu îmi aparține, da îi aparțin lui. Și atunci am încercat să scap de el.  Doar că acea încredere care o dădeam eu, nu o și primeam la rândul meu, din partea opusă.

      Da știu dacă te trezești într-o relație greșită, ia-ți papucii și fugi. Aiurea... fugi dar inima face stânga-împrejur. Cu ea ce faci? Ea ajunge să te facă să te dai cu capul de toții pereții care îi ai în jurul tău, să faci gaură prin ei, dar să te duci acolo unde vrea ea. Mintea comentează la toate, inima dă delete, iar dacă o enervează mintea, îi dă și ignore și o scoate și din lista de prieteni. Ele se ceartă și tu ești în dilemă. Ești jucăria lor de cârpă pe care se bat și ajungi să te facă franjuri.

      Pe tine ajunge să te doară din ce în ce mai tare, iar cel cu toate complicațiile din viață, parcă ți le transferă ție pe toate. El doarme liniștit și tu ai insomnii. El se gândește cum să își planifice timpul cu atâtea relații pe cap, tu nu ști cum să scapi de una care te dă peste cap. Sfaturi? Ohohoo primești de peste tot, toată lumea e plină de sfaturi și pilde inteligente. Câți le urmează? Numai cei care nu trăiesc prin inimă, sau cei care au inima doar pentru a le umple venele cu sânge. Când iubești cu inima, nu ai opțiunile astea.

         Vezi eu sunt simplă cu o minte complicată, tu ești complicat cu o minte simplă și odihnită. A devenit ceva atât de normal să stai în complicațiile astea, încât habar nu ai avea cum e să fii într-una simplă. Una în care peste 20 de ani să te plictisești în fața televizorului, iar femeia de lângă tine să facă murături și zacuscă. Pentru mine asta înseamnă dragoste nebună, să fii atât de nebun încât să nu te sperie plictiseala aia de peste 20 de ani, să te arunci acum orbește în ceva atât de simplu, dar atât de complicat de frumos. ~

P.S. Sper că nu v-am plictisit :)

~ Odine ~

~ Dragostea pentru mine este un bărbat, al cărui timp ești ”tu” ~

      ~ Am învățat să văd mai bine realitatea. Să-mi echilibrez viața în comparație cu visele, să-mi organizez stelele norocoase ca să știu ce mă așteaptă. Perioada în care trăim este astăzi. Nu are nici o importanță să tânjesc după un viitor definit cu mii de "dacă". Acum învăț să apreciez ceea ce cred, ceea ce simt, ce îmi place, ce mă doare, sau ceea ce a fost vreodată. Omul responsabil vrea să construiască propria sa lume cu alegerile corecte, ghidate de dragoste și bunătate în inimă.

      Mă uit pe geam cum plouă și văd cum stropii de ploaie se preling pe sticla aburită și mă gândesc la  anul trecut și la oamenii dragi care i-am pierdut din lumea asta. Am înțeles atâtea, că nu poți fugi de ploaie, dar cu dragoste poți supraviețui în orice furtună, oricât de puternică ar fi.

      Dragostea pentru mine este un bărbat, al cărui timp ești ”tu”. Și abia acum am înțeles ce înseamnă. Am dat totul vieții și tot ceea ce mi-a lăsat ea la schimb, e doar nostalgie. Chiar mă întreb dacă toate astea au fost parte din planul ei. Ca distanța să devină și mai departe, barierele și mai mari, să facă totul cât mai imposibil și timpul care își joacă rolul său, să fie contra mea.

      Încerc să-mi dau seama unde am acționat bine, unde nu, dacă am fost prea naivă, copilă sau ambele. Poate, cine știe, în cele din urmă nu sunt vinovați. Poate lucrurile s-au întâmplat că așa a trebuit să se întâmple. Poate ai fost unul din acei oameni, care vin în viața noastră pentru a ne învăța ceva și să își pună amprenta pe suflet.

      Numai cei care au trăit dragostea asta interzisă înțeleg că gustul este diferit, totul este mai interesant, pasiunea mai pură, inima bate mai repede, multă magie, emoție și un amestec de frică și pasiune. Întreaga lume se învârtește mult mai puternic. Oh și ce delicioase și fără explicații sunt sentimentele.

      Foarte frumoasă dragostea asta, dar în același timp și foarte dificil de trăit. Iubești atât de mult și totuși nu poți explica de ce o faci. Faci din omul ăla piesa cea mai importantă a sufletului tău. Este trist dar îți și place. Tot ceea ce vrei, este să trăiești modul ăla de a iubi ca și cum nu se va termina niciodată! ~

~ Odine ~

~ Dependența mea ~

~ Dragostea mea pentru tine este o poezie încurcată, uimitor de sinistră

Crește din ce în ce mai mult și sufocă, precum niște gheare,

Dar care-mi surâd sălbatic și cer sânge.

Dragostea mea pentru tine este o întreagă grădină de spini

Ce cresc prin inima mea și se întortochează ca niște paraziți

Apoi zboară ca niște păsări răpitoare și devorează

Fluturii care au fost crescuți pentru a fi sacrificați.

Dragostea mea pentru tine este o poezie impură

Care cu cât mai mult visează, cu atât nodul în gât se agravează,

Este ca o boala cronică, ce-mi deshidratează gândurile.

Dragostea mea pentru tine este o poezie necurată,

O sinucidere a visurilor mele, o funie, un dispreț.

Dragostea mea pentru tine, este amară, dependentă, incorectă

Care m-a aruncat încet în lumea ta goală să mă sufoc,

O greșeală pentru lumea mea, un epitaf scris pe crucea gândurilor.

Am încercat să scap de tine, să tai cablul care ne leagă și visele și fanteziile,

Să mototolesc dorințele astea pentru tine și să le arunc pe fereastră,

Greșeala mea... că ai devenit dependența mea, că fiecare amintire nu a murit ci a fost tatuată în mine

Și nu poate fi ștearsă cu nimic, ci doar acoperită cu iubire. ~

~ Odine ~

~Nimeni nu simte iubirea, fără a încerca lacrimile ei ~

~ Nimeni nu ajunge la obiectivul propus dintr-o singură încercare, fără să se înalțe de mai multe ori și să cadă, pentru că nu poți zbura perfect din prima...

Nimeni nu merge mai departe în viață, fără a pune măcar o dată piciorul în locuri greșite sau în gropi... 

Nimeni nu poate spune că îi place un singur miros dacă nu a încercat mai multe arome...

Nimeni nu se uită la viață fără să tresară de câteva dăți, pentru că nu poate ajunge în port, dacă nu a vâslit de mai multe ori... 

Nimeni nu ajunge pe cealaltă parte, dacă nu a trecut pe un pod sau a înotat...

Nimeni nu poate judeca, fără să își știe mai întâi propria sa slăbiciune...

Nimeni nu devine un ideal, fără să fi încercat de mai multe ori imposibilul... 

Nimeni nu recunoaște posibilitatea de a ierta, dacă nu a iertat el însuși măcar o dată în viață...

Nimeni nu ar trebui să trăiască fără schimbare, de a vedea lucruri noi, a se confrunta cu alte senzații și a avea posibilitatea de a își corecta greșelile...

Nimeni nu are dreptul să consume iubirea și prietenia altui om, dacă el însuși nu dăruiește iubire....

Nimeni nu poate strânge o mână pentru a saluta, dacă ține pumnul închis...

Nimeni nu poate avea o dragoste adevărată, dacă nu s-a sacrificat el însuși mai întâi pentru iubire... 

Nimeni nu se simte iubirea, fără a încerca lacrimile ei, sau să culeagă trandafiri, fără să simtă spini lor. ~

~ Odine ~

~ Ceea ce nu ne omoară, ne distruge încet ~

~ Dintr-o data inima se strânge și apare dorul,

Îmi doresc să plece, dar nu este de ajuns. 

Vin fluturii în stomac iar teama de a suferi din nou,

Este minimă în comparație cu bucuria de a te aduce înapoi. 

Poate mâine nu vei mai fi în gândurile mele toată ziua...

Poate nu te voi mai vedea în fiecare persoană care trece pe aceste străzile aglomerate și totuși atât de goale...

Poate în seara asta nu-mi vei mai invada visele cu afecțiune și sărutări

Și apoi dorința de a nu mă alunga dimineața.

Și, dacă o să am și un pic de noroc,

Dimineața va fi una perfectă.

Mă simt rău. Dar într-o zi acest dor va trece,

Între timp nopțile sunt dificile, aproape de nesuportat.

Poate mâine nu voi mai dori să cunosc răspunsuri la întrebările mele,

Poate voi șterge fotografiile cu noi de pe telefon

Și o să uit fiecare moment când am fost împreună.

Dar acum încă nu pot,

Am încă o mulțime de speranțe răspândite aici. 

Și poate și ele ar dispărea, dacă nu m-aș trezi din senin că mă suni

Sau că îmi spui despre ceea ce faci și la final cu ”te iubesc”.

Ce se întâmplă dacă mă decid să arunc tot ce a mai rămas din tine?

Aș putea șterge tot ceea ce însemni ”tu”,

Să-mi schimb culoarea părului, tunsoarea,

Să arunc tot din dulap și să schimb garderoba,

Să ambalez totul în cutii și să ard totul ce ține de tine,

Dar nici așa nu ar ajuta, pentru că nu aș putea scăpa de mirosul tău.

Există o frază budistă care spune cam așa:

"Ceea ce nu te ucide, te face mai puternic".

Ceea ce nu te ucide, te face și  mai puternic emoțional 

Te învață să reziști și să treci peste durerile inevitabile ale vieții.

Oare te face mai puternic, sau îți închide inima și te face mai cu sânge rece?

Eu cred că ne distruge sensibilitatea și ne face să construim ziduri,

Care să ne apere de tot ceea ce ar veni din afară.

"Nu toți suntem meniți să fim super-bărbați și super-femei."

Și ceea ce nu ne ucide ne distruge încet. ~

~ Odine ~

~ Spune-mi ce este dragostea? ~

~ Unii oameni spun că dragostea este ca un copil 

Alții spun, că este ca o pasăre, 

Unii spun că este cea care mută totul în lume, 

Alții spun că este un sentiment absurd. 

Dragostea are mirosul de pâinea caldă a bunicii

Sau un miros reconfortant? 

Are spini ca trandafirul și acoperă tulpina,

Sau este moale ca puful unui pui de rață? 

Este ascuțită sau are marginea moale? 

Haide, spune-mi tu ce este dragostea?

Când vine, vine inopinat,

Fără să te întrebe dacă vrei sau ești pregătit pentru ea,

Va suna la ușa sufletului tău

Și va intra neinvitată.

Va fi ca atunci când se schimbă vremea brusc.

Va saluta politicos și îți va dărâma toate zidurile

Și va deschide toate încuietorile sufletului.

Nu-ți poți explica dar o să simți o amețeală teribilă,

De parcă tocmai ți-ai băut mințile fără să fi pus o picătură de alcool pe limbă,

Ceva care îți va invada interiorul și va ocupa toate locurile existente acolo,

Nu se va prezenta, dar nici nu o vei putea opri din drumul ei.

Treptat va prelua conducerea și va începe dorul,

Dorul de miros, de îmbrățișare, dor de zâmbet, dor de tot,

Te va schimba de nici tu nu te vei mai recunoaște,

Ceea ce altă dată nu ai fi făcut, acum devine ceva banal,

Ceea ce era anormal, deodată pare mai natural ca nicicând,

Ceea ce nu ai fi acceptat în veci, acum îi cauți tu scuze,

Ceea ce la alții ți se va părea amuzant sau stupid,

Constați că începi să te transformi în copiile lor.

Are și spini dar și puf, te și înțeapă, te și mângâie,

Miroase a pâine caldă, sau acid a sulf,

Te face să te simți răsfățat precum un copil, dar te și pune la punct,

Îți dă aripi, dar te și trântește de pământ,

Mută totul în tine de nu le mai găsești nici tu.

Hai spune-mi ce este dragostea? ~

~ Odine ~

~ Am fumat atâtea dezamăgiri încât speranța mi-a dat cancer ~

~ Multe minciuni, una după alta,

Mai falsă ultima decât prima,

Încât ai terminat tolba cu minciuni,

Și a trebuit să spui adevărul.

Da, m-ai rănit, dar prefer să plâng pentru că mi-ai spus adevărul

Decât să plâng pentru că m-ai mințit.

Au fost atât de mulți ani în care ai mințit,

Încât acum și adevărul tot o minciună este,

Pentru că nici tu nu mai crezi în el.

Ai venit întotdeauna când ai fost lăsat singur

Și am fost mereu de partea ta pentru a te ajuta. 

Acum știu ce am de făcut...

Să aștept să pierzi din nou,

Să dispar atunci când o să mă cauți disperat.

Lucrurile s-au schimbat,

Nu mai sunt naiva cu ale cărei sentimente te-ai jucat.

Crezi sau nu,

Ți-am dat tot și am rămas cu mâna goală 

Așa că am de gând să iau înapoi!

Tu, cu mine, ai fost fals continuu,

Culmea... să nu mă pierzi. 

Tot "Te iubesc-ul" tău s-a dus cu vântul

Și eu nu mai pot fi ușor de manevrat

Am fumat atâtea dezamăgiri din partea ta

Încât speranța că te vei schimba mi-a dat cancer la creier.

Îmi place să dispar atunci când ai nevoie de mine

Pentru că ești dezastrul meu frumos

Încât te-am inventat să pari un adevărat erou.

Ți-am dat numele de eroul minciunilor,

Dar gata că m-am plictisit,

Orice carte are final.

O să mai exiști poate în cărțile altor scriitori

Eu mi-am găsit antidotul. M-am vindecat!

Sunt una din supraviețuitoarele unei boli de cancer! ~

~ Odine ~