~ Febra ce-mi provoacă halucinații ~

~ Am febră, care mă arde

Și în arderea ei arde tot,

Iar pleoapele-mi licăresc.

Am febră, la care se adaugă un produs care îmi mușcă limba,

Mă îmbolnăvește, dar mă vindecă,

Emană cuvinte în ureche,

Iar norii dispar,

Ca o adiere dulce a unui heruvim,

Este Soare și umbră,

Respirație și senzație de extaz,

Nebunie din izvorul pasiunii.

Am nevoie doar de un pahar de apă rece

Dintr-un cristal pur, să îmi calmeze,

Gustul ăsta de miere care mă face să nu mă pot opune,

Febrei care sparge termometrul,

Și mă pune să mă abandonez focului.

Perdeaua dansează cu vântul lin,

Cuvintele apatice rămân blocate în spatele dinților,

Și fiara din mine mușcă din instincte.

Mă conduce spre trepte și mă predă,

Unor grădini cu miros de regina nopții,

Traversând portaluri spre alte lumi legată la ochi,

Surdă și arzând neajutorată.

Mă conduce în foc,

Spunându-mi la ureche povești,

Ce mă transformă din înger în demon

Deblocând încuietorile inimii cu raze de neon.

Nu știu dacă mai am puls,

Totul are altă cadență,

Iar în venele mele simțurile se întâlnesc cu focul,

Dându-mi magia care mă face să trăiesc.

Râd și visez lent,

Cum stelele se perpetuează

Și sateliții picură în noapte albastru-marin

Apoi plouă și picură cu arabescuri.

În mine stâncile se sparg și toate durerile,

Se transformă în rândunele și zboară.

Febra asta a venit în urma rugăciunilor,

Să uit trecutul, să nu mă mai gândesc la el,

Febra asta e o raritate care nu seamănă cu nimic,

Dar e o minune, că e unică.

În mine e o lume a himerelor,

Parcă sunt o minge de săpun care explodează în Soare,

Sunt în delir, într-o stare de exaltare, extaz și frenezie,

Febra asta îmi produce o boală, care mă vindecă. ~

~ Odine ~

~ Cuvintele tale devorează ~

~ În noaptea asta vreau cuvintele tale,

Să nu îmi imaginez prea mult,

Sau să simt mai mult decât simt.

Nu știu și nici nu vreau să știu,

Dar ce înțeleg este că depășești așteptările.

Noaptea alunecă tăcută, caldă,

Noapte al cărei ten alb pulsează în vene,

Ca o simfonie camuflată într-un răget.

Noaptea bate în piept,

Cu propriile țipete și vibrează în aer,

Înaripează inima în foame de cuvinte

Și erupe ca un vulcan spre final.

Tu încă nu înțelegi foamea mea,

Nu te hrănești cu foamea mea,

Foamea ta este un vers tăcut,

Are dinți, care penetrează carnea

Și spintecă patul,

Iar pe pielea caldă lasă răni invizibile.

Ești un magnet imens pentru oricine,

Un șarpe care își reînnoiește pielea după fiecare sezon,

Doar că inima mea vrea să învețe din nou zborul,

Iar pielea să simtă din nou mirosul de stele

Și mi-e teamă de cuvintele tale îmbrăcate în lux.
Nu am nevoie de nimic,
Vreau decât cuvântul tău gol,
Fără piele, nepătat,
Vreau cuvântul scrijelit exagerat,
Fără lamentări
Vreau cuvântul tău direct, grefat, ascuțit
Adâncit în sufletul meu,
Să-ți aud gura plină de cuvinte pline
Nemestecate, netulburate, tonice,

Verbul tău mișcat în locuri încântătoare,
Vreau să finalizezi ceea ce spui în cuvinte
Și nimic altceva.
Când toate cuvintele tale mă vor devora,
Voi rămâne doar un ecou și câteva reticențe. ~

 ~ Odine ~

~ Scrisoare către proprietarul cuvintelor mele ~

~ Într-o zi mi-ai zis că nu ți-am dat nici un semn, nici un sms, nimic

Și m-am simțit vinovată, deși aveam motive să nu o fac.

Din clipa aia, în anumite momente când am vrut să îți scriu, ți-am scris.

Nu ție, ci mie. Aveam nevoie să pun toate textele astea de dragoste undeva

Și am ales să îmi fie ca o cutie cu scrisori pentru inima mea,

Unde aveam să-mi transform amărăciunea în poezie

Și dorul în loc de descărcare sufletească.

Așa că dragul meu, voi încerca să fac din scrisoarea asta o declarație de mărturisire,

Ceea ce am vrut să fac de o perioadă de timp.

Știu că ești un cititor bun al inimii mele

Și nu va fi dificil să interpretezi aceste cuvinte.

La urma urmei, toate sunt îndreptate exclusiv către tine,

Căci ele sunt TU.

Nu știu cum aș putea începe,

Că ești cel mai perfect imperfect din lume, sau că te potrivești perfect cu defectele mele.

Mulțumită ție, am învățat în timp ce înseamnă răbdarea,

Ești baza din viața mea, cel care are puterea să mă ridice, sau să mă doboare cel mai ușor.

Încă mai trăiesc în colțurile întunecate ale inimii mele,

Dar prin tine am găsit o ușă de lumină,

Prin care ea să primească lumina și să iasă spre lumină

Și poate de asta te-am iertat de atâtea ori.

Suntem conectați într-un mod diferit, legați de inimă

Și de toate cele cinci simțuri indispensabile,

Dar pentru iubire este nevoie și de cel de-al șaselea simț

Așa cum eu te simt doar închizând ochii și îți simt prezența,

Al șaselea simț care să te facă să știi sensul fiecărei atingeri fără a o primi.

Să simți prezența mea, fără să te văd, fără să te ating, fără să mă auzi,

Să-ți simți inima bătând în același ritm cu bătăile inimii mele. ~

~ Odine ~

~ Caută iubirea vieții tale, dar nu lăsa pe cineva să te iubească mai puțin decât meriți ~

~ Dacă în urmă cu ceva timp m-ai fi întrebat ce aș face face pentru tine,

Aș fi spus că orice, inclusiv să-ți decorez cu stele tavanul să îți fie veșnic senin,

Aș fi spus că aș fi înotat oceanul, să-ți demonstrez toată dragostea care o simțeam.

Dar nu mai am așteptări inutile în dragoste. Nu mai caut extraordinarul,

Însă cred într-o dragoste nebună, căci am trăit una,

O dragoste care să te consume cu totul, să te facă să uiți total de lumea fizică.

Genul de iubire, care se transformă într-un foc necontrolat,

Care devine mai apoi un tăciune ce arde în tăcere, ani de zile,

Genul de iubire care este scrisă în romane și melodii,

Genul de iubire care te învață mai mult decât ai crezut că poți învăța,

De a da infinit de mult față de cât primești,

Acea dragoste pe care o numești ”dragostea vieții tale”.

Dacă ești suficient de norocos, poți întâlni iubirea vieții tale,

Poate o să fii alături de ea, sau poate doar vei avea ceva de învățat,

Oricum este acea experiență unică pe care o trăiești o singură dată.

Iubirea de basm, dar cea despre care nu ți se va spune că uneori,

Chiar și iubirea vieții tale, este pentru tine, dar nu o poți păstra.

În viața reală dragostea chiar nu învinge totul,

Nu rezolvă diferențele majore și ireparabile,

Nu triumfă deasupra bolii și nu te salvează de tine însuți, atunci când ești pierdut.

Unii oameni pot iubi mai mult decât alții în cincizeci de ani, 

Alții te pot învăța într-o zi, cât alți oameni pe tot parcursul vieții tale,

Unii pot veni pentru o perioadă, dar să aibă un impact asupra ta pe care nimeni nu îl va putea înlocui.

La urma urmei, cine suntem noi să numim doar anumiți oameni ”iubirea vieții noastre”?

Cine suntem noi să minimalizăm importanța lor de a ne schimba în bine,

Cine suntem noi să decidem că avem nevoie cu disperare să le înlocuim sau nu o altă iubire mai mare,

Mai puternică, mai pasională, care să dureze o viață?

Poate ar trebui să le fim doar recunoscători că i-am întâlnit,

Că am ajuns să îi iubim, că am învățat ceva de la ei,

Că viața noastră s-a schimbat și a înflorit datorită faptului că i-am cunoscut.

Așa că nu aveți decât să vă căutați iubirea vieții voastre,

Iar dacă o să o găsiți, să nu o transformați în tragedia vieții voastre,

Căci la urma urmei, nu poate fi decât o binecuvântare,

Pentru că nu toți oamenii sunt fericiți să o găsească,

Să faci totul pentru a o găsi, dar să nu lași pe cineva să te iubească mai puțin decât meriți. ~

~ Odine ~

~ Dacă aș fi bărbat ~

~ Dacă aș fi bărbat ți-aș spune cât ești de frumoasă

Și nu pentru frumusețea exterioară pe care o afișează femeile de succes ce sunt atât de zâmbitoare în reviste...

Nu pentru părul tău moale și strălucitor spălat de un șampon din reclamă și aranjat atât de frumos...

Ești frumoasă nu pentru hainele la modă pe care le porți și tocurile înalte pe care te chinui să stai de dimineață până seara pentru a părea perfectă...

Tu nu ai nevoie de nimic din toate astea, deoarece ești frumoasă pur și simplu,

Pentru că lucrurile cele mai frumoase din lume sunt lucrurile simple.

Ești frumoasă și atunci când te trezești dimineața cu fața mototolită încă de somn,

Purtând neglijent cămașa și cu părul încâlcit,

Ci pentru felul tău leneș de a merge, cel care mă duce în universul tău, fără prea mult tam tam,

Sau atunci când distrasă mi-ai oferi o ceașcă de cafea, uneori prea dulce pentru gustul meu,

Dar pe care aș accepta-o cu un zâmbet amuzat.

Ești frumoasă atunci când râzi împreună cu mine la glumele mele oribile,

Deoarece compania ta, îmi dă un sentiment de bucurie împărtășită...

Ești frumoasă când îmi spui în șoaptă că mă iubești,

Când vorbim despre viitor, cel care deși e atât de departe, cu tine totul pare palpabil.

Ești frumoasă și nu pentru că mi-ai văzut greșelile, dar totuși ai rămas îndrăgostită,

Dar și pentru că ești perfectă chiar și plictisitoare sau când mă cicălești,

Dar și când ești atât deplină de viață și când vrei să atingi un vis.

Îmi plac micile tale defecte care mi se par ideale,

Însă și crizele tale de gelozie, sau supărările fără un motiv întemeiat,

Căci ele fac parte din tine, din cine ești astăzi și cea care vei fi mâine,

Pentru că mâine, vreau să fiu și eu acolo să le văd.

Nu mă interesează ce va spune restul lumii și nici nu vreau să știu,

Eu știu că pentru mine ești frumoasă,

Cu fiecare detaliu, fiecare textură a pielii tale, fiecare rid sau defect

Și dacă aș fi bărbat, nu aș fi ca majoritatea bărbaților care sunt în ziua de azi,

Ci ți-aș spune asta în fiecare zi, ca nu cumva să uiți cine ești,

Femeia pe care o iubesc și care mă iubește. ~

~ Odine ~

~ Cine te iubește cel mai mult ~

~ Mâinile care te iubesc cel mai mult...

Nu sunt acelea care te mângâie în momente de tandrețe,

Ci sunt cele care te trag puternic

Atunci când ești pe marginea prăpastiei.

Gura care te iubește cel mai mult...

Nu este cea care te sărută în momente de dorință,

Ci cea care te ceartă atunci când greșești,

Sau are pentru tine cuvinte de încurajare când ai nevoie de ele.

Inima care te iubește cel mai mult...

Nu este cea care se complace alături de tine în nebunie,

Ci aceea care se deschide în fața ta in clipe de tandrețe

Și cea care e alături de tine la bine și la rău.

Prietenul care te iubește cel mai mult...

Nu este cel care stă alături de tine în fericire,

Ci cel care te îngrijește când ești bolnav,

Sau îți este sprijin când ai pierdut ceva drag.

Omul care te iubește cel mai mult...

Nu este cel fără de care nu poți trăi,

Ci cel care este lângă tine și nici nu știi că este acolo,

Ca o haină ce te acoperă atunci când ți-e sufletul înghețat,

Cel care îți cunoaște toate defectele și totuși te iubește. ~

~ Odine ~

~ Zâmbetele noastre nu se mai potrivesc ~

~ Inima se cutremură, pulsează și dintr-o dată încetează să mai bată.

Sunt ca o sosire care pleacă să se consume,

Tremură pentru că vede un viitor nesigur cu sentimente înfricoșătoare.

Suntem atât de puțin când ne dorim să fim, că nimic nu ne dă siguranță.

E târziu. Printre promisiuni și indecizii,

Ne-am pierdut pe străzile întortocheate.

Am uitat de călătorii, distanțe, munci, facultăți

Și nu ne-am ales decât cu o oboseală și o obligație nebună de a ne face fericiți.

Am știut că iubirile au termen de valabilitate,

Dar am sperat că a noastră nu e așa.

Am renunțat la multe și am supraviețuit mult timp în haos,

Am insistat și am așteptat mereu să te întorci de pe drumuri,

Mi-am zis că dacă eu iubesc mai mult, va fi suficient.

La naiba, că nu e așa. Dragostea nu e atât de ușoară,

Iar eu am vrut să trăiesc iubirea asta, așa am gândit,

Însă nu te-am întrebat, dacă tu ai vrut să trăiești în iubirea mea.

Și uite așa ne-am ales cu răni în stânga și în dreapta

Și vina nu este doar a ta, ci și a mea de asemenea,

Iar dacă am o vină, este aceea că am pierdut o grămadă de timp

Așteptând pe cineva care nu a fost niciodată pregătit să vină.

Iar acum e târziu, iubire...

Pentru orice, chiar și pentru noi.

Adevărul este că oricât te-aș certa, nu va trece

Și oricât aș țipa că te urăsc, e o minciună și știi bine.

Poate că nu a fost momentul potrivit pentru noi.

Este imposibil de crezut, dar chiar așa a fost.

Nu trebuie să ne pară rău, dar nici să mai trăim în confuzie,

A fost diferit ceea ce a fost, dar au fost date prea multe șanse,

Iar acum e momentul să închidem ușa cu grijă și să ne asumăm responsabilitatea.

Nu e cazul să sfârșim gândindu-ne la ce a fost rău sau bine,

Dacă a fost sau nu decizia corectă,

Însă cert este că la început a fost dragoste,

Iar după multele șanse care ți le-am dat, a fost atașament.

Dacă a fost dragoste și mai este dragoste între noi,

Trebuie doar să ne păstrăm calmul și să așteptăm,

Pentru că dacă e așa, ea va găsi drumul spre casă, înspre noi,

Însă dacă nu, să ne zâmbim unul altuia 

Și să înțelegem, că zâmbetele noastre, nu se mai potrivesc. ~

~ Odine ~