Odine With Love

Odine With Love

vineri, 19 decembrie 2014

~ Baladă pentru Moș Crăciun :) ~

~ Moșule cu haine roșii
Iartă-ne pe noi păcătoșii
Și ne dă cadouri faine,
Mașini, bijuterii și haine.
Iar de vii la mine-ndată
Îți dau prăjituri și ciocolată
Că bradul e pregătit,
Poezioare am citit,
Deci... te-aștept, dar nu sărac,
Ci cu cadouri multe-n sac.
Eu primesc și parfumele,
Haine scumpe și inele,
Camere de luat vederi,
Aparate cu mulți pixeli,
O tabletă ori un telefon,
Un laptop sau un Vuiton.
Nu m-aș supăra să-mi dai
O mașină cu mulți cai,
Un Porche sau Lamborghini
Ca să moară toți vecinii.
Iar de te faci că e ninsoare...
Că n-ai primit nici o scrisoare...
Sau că ai reușit să-mi iei
Un cadou de câțiva lei,
Să știi că ai încurcat-o
Cu mine ai terminat-o,
O să sfârșesc cu joaca
Și-ai să vezi că schimb și placa.
Îți iau sania la strâmbat
Iar pe reni eu ți-i îmbăt,
Ție-ți fur costumu roșu,
Te filmez cu înfraroșu
Când te duci la spiridușe
Care sunt tare ghidușe
Și-i arăt la Crăciuniță
Și-o să ți-o iei pe costiță,
Nu mai ține vraja nenea

Ori cadou, ori DeNeA. ~ 
~ Odine ~ 

joi, 18 decembrie 2014

~ Inima nu se poate desena cu creionul ~

~ Văd îngeri, aud stele,
Alcătuiesc poezii care ignoră răul,
Trezesc vise și creez fericire din aur interior
Ca să ating cu înțelepciune copiii stelelor.
Cu toții suntem copiii stelelor
Și împodobim cerul ca niște mărgele de sticlă,
Alergăm pe drumuri să ne îndeplinim visele
Purtăm în inimi comori  ca niște armuri
Și semănăm în vânturile vieții aur din suflet.
Suntem niște creaturi atât de delicate
Și așteptăm ca atunci când greșim să ne folosim de radieră.
Inima nu se poate desena cu creionul
Pentru că e imposibil să reprezinți sentimente,
Experiențele, trăiri, speranțe, dezamăgiri,
Așa că nu poți nici să stergi din ea cu radiera.

  
Dragostea vine ca o lumină
Și scoate la vedere foamea, goliciunea sufletului
Slăbiciunea și inundă ochi cu lacrimi de mare
Inventează culori, deschide drumuri prin labirint
Pune flăcări în privire și desface aripile invizibile ale sufletului.
Dragostea te transformă în poet
Poetul devine pasăre și zboară liber în fiecare dimineață
Devine o lacrimă de dor și o aripă frântă
Devine foc ce arde in inimi și parfum de flori.
Dar cuvântul poetului îndrăgostit
Devine sunet și explozie
Iar inima lui se dilată și înalță,
Cu o pasiune eliberată spre ceruri.
El face artă, iar arta lui e de a lucra cu cuvintele
Nu poate desena inimi sau sentimente,
Le exprimă prin scârțâit de peniță
Așa cum arcușul pe coarde naște muzici.
Eu nu desenez inimi, sau sentimente, eu le compun
Fac artă, iar arta din inima mea... este să te iubesc. ~
~ Odine ~

marți, 16 decembrie 2014

~ Unde sângele meu se termină, se continuă la tine în vene ~

Sărutările tale îmi încălzesc cuvintele din poeme,
Pentru că ele îmi transformă corpul în versuri...
Lăsând să facă poezie pe fiecare centimetru al corpului
Pentru ca mai apoi să le publice în inima mea ...
Prin ochii tăi pot vedea toate secretele ascunse
Rimând cu aici, acolo, peste tot și respirând vise, 

Acolo unde sângele meu se termină, se continuă la tine în vene,
Unde bătăile inimii mele încetează, se zbat în pieptul tău.
Oh, această dragoste se scrie mereu,
Se rup pagini, se scriu altele, se aruncă la gunoi,
Se completează cu desene din fragmente de viață
Și senzațiile lamei ascuțite ale cuțitului de oțel.
Sunt zile în care iubirea e atât de inexactă,
Iar inima e zgomotoasă ca ușa unei mobile vechi,
În unele nu mai suportă greutatea din vise,
Iar altele aplatizează dorința din ochi ce arde nestins.


Suntem făcuți din fire de vise,
Care se împletesc perfect împreună,
Un ochi pe față unul pe dos alcătuiesc,
Țesătura îmbrățișărilor cusute perfect.
Capetele firelor se înnoadă în aer,
Dansând între degetele divinității
Împletește destinele a doi muritori,
Urzindu-le o cămașă de dragoste a unei perechi.
Acest fir invizibil mă aduce la tine,
Trecând prin spații transparente,
Mă poartă prin ecourile poemelor și cântec de ploaie,
Să brodez visele albastre care ne conectează sufletele. ~

 ~ Odine ~

luni, 15 decembrie 2014

~ Fluturi în deșert ~

~ M-am întâlnit cu un înger care m-a întrebat:
- Există fluturi în deșert?
- Nu, nu există, i-am răspuns.
El m-a privit zâmbind cald ca unui copil neștiutor, a întins mâinile și a închis ochii spunând:
- Imaginează-ți sufletul liber, dar în lanțurile trupului,
Stând cuminte și ascultător,
Acceptând această închisoare
Pentru că știe că va veni ziua în care va zbura.
În fiecare zi visează la o lumină mai puternică decât lumina zilei,
Care se va deschide în timp și spațiu în jurul său.
Așa că acceptă acest cocon îngust,
Suportând și așteptând acea zi când va zbura din nou.
Simțeam soarele cum arde pe obrazul meu,
Și atunci am deschis ochii și am văzut:
Mii de fluturi colorați carezburau în  jurul meu
Strălucind în lumina zilei.
M-a privit blând și mi-a văzut reacția,
Iar eu am început să râd cu gura până la urechi,
Strigând: Simt..... Știu....
M-am întors....dar....
Nu mai era acolo. ~
~ Odine ~

duminică, 14 decembrie 2014

~ Unde ar trebui să păstrăm dragostea? ~

~ În viață există promisiuni de iubire veșnică
Și că deși mâinile sunt împreunate, acestea se despart.
Absența rănește, bucuriile de zi cu zi se sting,
Atenția puțină și marile secrete distrug proiectele de viitor,
Ploi de gloanțe traversează viața și un singur glonț poate răni,
Iar această rană să pună eticheta pe tot ceea ce faci.
Și atunci ce ar trebui să faci?
Să stingi lumina, să închizi ușa,
Să mături bucățile de pe podea
Și în tăcere, iubire și rugăciune,
Să faci în continuare cu dragoste ceea ce faci.


Și atunci unde ar trebui să păstrăm dragostea?
În ghivece cu flori, sau în cufere de lemn sculptate?
Sau într-o sticlă mare să fie la vedere?
Sau, mai degrabă să o împărțim în mai multe?
Așa ar fi mai bine protejată,
Înfășurată în hârtie colorată de cadou,
Sau într-o țesătură de mătase, sau material prețios?
Cum s-ar acomoda cel mai bine în lume?
În lumina caldă a unei lumânări ce pâlpâie
Ca sărutul aripilor unui fluture,
Sau în lumina fierbinte a soarelui
Care pârjolește inima de atâta dorință.
Există doar un singur loc unde să păstrez dragostea în opinia mea
Acolo unde ea poate fi sădită, să crească și să înflorescă,
Să dureze mulți ani până când moartea desparte,
Să supraviețuiască fără răni și să devină mai rezistentă.
Dragostea nu are nevoie de nimic dar toți avem nevoie de dragoste,
Ea depășește furtunile, intemperiile și toate obstacolele,
Este zgomotoasă ca un tunet, dar tăcută ca o rugăciune,
Iar această iubire nu poate fi păstrată mai sigur,
Decât.... în inima celui pe care îl iubești. ~
~ Odine ~
 (Această postare este răspuns pentru un prieten :)!) 

miercuri, 10 decembrie 2014

~ Ecou în mine ~

~ Fără tine soarele răsare și se stinge
Fiecare moment este o bucată mică 
Și bucată din bucată devine o inimă,
Deoarece timpul este un orizont de mici dimensiuni.

Poeziile nu sunt suficiente,
Căci ele nu transportă mirosurile sau sărutările 
Nu gâdilă pielea, nu blochează zâmbetele
Și poeziile nu-mi mai ajung la finalul unei zile. 

Promisiunile nu se fac în șoaptă...
Sunt un amestec gri, de culoare și speranță,
Promisiunile nu servesc la a liniști dorul
Ele sunt ca un zbor de viață, un labirint de emoții în aer.

Visele nu mor...
Nu țin cont de distanțe și nici nu sunt colecție de muzeu
Nu ies din amintiri și nu se ascund în cadouri goale
Visele nu mor și îmbrățișeazâ depărtările de dincolo de viață.



Dragostea mea nu e doar un sentiment...
Este un pescăruș în zbor continuu pe mare,
Ce strigă acut în centrul căptușelii inimii mele,
Numele tău ce va avea întotdeauna ecou în mine. ~
~ Odine ~

sâmbătă, 6 decembrie 2014

~ Mâinile ce scriu poeme ~

~ Mâinile tăcute astăzi nu vor să scrie poeme...
Trăiesc în mine și vor să păstreze tăcerea
Să stea departe de cuvinte sau să murmure șoapte.
Mâinile tăcute vor să rupă hârtia albă
Nu mai vor să o murdărească de cerneală neagră.
Vreau să privesc marea cum cântă,
Să-mi șoptească ea în valuri poezia de dragoste

Să-mi îmbibe chipul cu apa sărată de lacrimi,
Iar pieptul deschis să-mi elibereze sufletul afară
Din bucata de carne ce prizonier îl ține.
Mâinile tăcute tremură, apucă hârtia și scrie:

" Un suflet cu ochi și gene angelice
Care caută cerul, spre el să se ridice
Trupul să-l desfacă-n două,
Rupt cu mâinile-amândouă,
Să-l înalțe-n sus spre nouri,
Lunii să îi dea onoruri,

Să se-ntoarcă sidefie,
Spre omul ce a uitat să fie,
Om... și care să iubească
Până-n bolta cea cerească
Și-n poeme să-și închine
Dragostea cu pasiune.
Să fie om până-n rărunchi
Și să uite de-al său trunchi,
Căci iubirea cea trupească,
În ani și ani o să pălească,
Iubirea dintr-un suflet sincer
Urcă până sus la cer...
La marginea abisului,
Până-n centrul universului,
Iar de-acolo revine ca o zână,
Pe pământ cu o stea în mână,
Și să ardă până-n sânge,
Până viața se va stinge
Și de-acolo mai departe,
Până dincolo de moarte."

Când iubirea s-a aprins,
Iar tăcerea încet s-a stins
Cuvintele au cerut să cheme,
Mâinile ce scriu poeme. ~
~ Odine ~




luni, 1 decembrie 2014

~ Când dragostea unește ~

~ De atâtea ori am încercat să citesc printre rânduri, să caut sensul unor lucruri care nu aveau sens.
Atâtea ore și ore m-am jucat cu frazele, încercând să-mi maschez sentimentele sau poate să le ascund.
Am vrut să citesc fiecare uitare, să înțeleg fiecare tăcere, să caut adevărul din spatele minciunilor,
Poate multe din aceste adevăruri, au fost doar adevărurile mele.  
Cât de des am crezut că dorul meu a fost și dorința ta și că dacă îți aparțin eu ție, părea să fie suficient pentru amândoi.
De câte ori am văzut posibilități acolo unde nu mai exista nici o posibilitate, 
Am vrut să le găsesc în viața reală și în poveștile romantice cu final fericit.  
Și sunt atâtea povești frumoase ... așa cum și cărțile au atâta magie! 

Nimeni nu a trăit viața ta sau a simțit efectele rănilor tale, 
Nimeni nu a iubit cu inima ta sau a simțit durerea ei,
Nici alături de tine în fiecare noapte nu a fost când nu aveai somn, gândindu-te la tot ceea ce ai fi putut face să fie altfel.  
În gândurile tale sunt un milion de critici, pe care nimeni nu te-a auzit spunându-le.
În interiorul inimii tale e o dorință de a alege cea mai bună cale, de a stabili ritmul și de a te face proprietarul propriei fericiri. 
Tu îți scrii povestea... și vei continua până vei găsi cel mai bun scenariu de sfârsit al acesteia,
Pentru că suntem aici să aflăm ce putem face să fim cu adevărat fericiți. 
Am realizat că prin greșelile și succesele noastre, dacă am fi perfecți nu am avea nevoie de o viață întreagă să creștem. 
Știu că în ziua de azi e greu să crezi că mai există povești de dragoste și că ele mai sunt doar în cărți,
Dar am avut cel mai bun exemplu să cred că ele mai există și în realitate.

Așa că mulțumesc mama, mulțumesc tata care mi-au arătat că în dragoste oricât de greu este se poate trece. Că atunci când greul te lovește, dragostea unește și că cea mai grea despărțire e atunci când unul dintre ei trebuie să treacă în neființă. ~

vineri, 7 noiembrie 2014

~ Cine ești tu? ~

~ Ești, tu, 
Cel care aleargă prin venele mele 
Ești tu grefa lipită de inima mea,
Ești vulcanul care emană căldură
Și răbufnește ca o lavă fierbinte plin de pasiune.

Ești, tu,
Vântul puternic care spulberă
Umbrele bolii ce se instalează în suflet,
Vântul care împinge distanța să plece
Și o adună făcând-o tornadă în mințile mele.

Ești, tu, 
Soarele care îmi luminează iernile furtunoase;
Mugurii ce explodează în primăvară;
Ești tu, vocea calmă care-mi mângâie sufletul,
Și cea care îmi răscolește fluturii omidă din stomac.

Ești tu,
Terenul minat de care aș încerca să fug
Ești ca o beție din care nu m-aș trezi,
Ești durerea amurgului amestecat cu zâmbetul răsăritului
Ești ploaia care îmi răsare în ochi, din diamantele inimii. ~
~ Odine ~

miercuri, 5 noiembrie 2014

~ Avem nevoie de iubire ~

~ E uimitor cum suntem dependenți de stimul. 
Sau, mai degrabă, totul este stimulare.
Totul este nou și avem o mulțime de lucruri de învățat, de descoperit și inventat.
Fiecare moment este o altă descoperire ...
O melodie, un joc, un dans, o tehnologie nouă, e uimitor.
Asta ne face să ne dezvoltăm.
Avem nevoie de multe stimulente pentru a ne asigura că viața noastră nu trece inutil.
Ne dorim un job care ne provoacă, să oferim tot ceea ce avem mai bun,
Ne dorim o dragoste ca la început în fiecare zi, chiar dacă nu ne schimbăm pentru dragoste întotdeauna,
Vrem să trăim pasiuni copleșitoare și interesante,
Ne dorim vise mari și grele, pentru că dacă sunt ușoare se uită repede,
Ne dorim mereu stimuli de viață cât mai intenși și câți mai mulți.

Vrem să ne îndrăgostim dintr-un simplu schimb de priviri,
Să jurăm că totul este pe viață și chiar dacă asta se va termin într-o zi,
Avem nevoie de o iubire atât de dulce care să ne îmbolnăvească,
Dar care să ardă și să fie picantă ca ardeiul,
Genul de iubire pe care să arunci gheață, dar care să nu stingă incendiul din tine
Care să o iei atât de în serios încât să te facă să îți pierzi mințile
În așa fel încât să îți iasă din cap dar care să intre la celălalt în inimă.
Da avem nevoie de iubire, pentru că ea este stimulul care ne accentuează sentimentul de trăire,
De toate tipurile de iubire, de dragoste nebună după care să suferim,
Care să ne facă să ieșim din tiparul normalului,
Care să ne pierdem capul și mințile, dar care să ne găsească sufletul zâmbind. ~

~ Odine ~



marți, 4 noiembrie 2014

~ Dialog între noi ~

~ Tu: Uită-te în ochii mei pentru că îți spun adevărul. Au fost atâtea femei în viața mea în ultimii ani, însă cu niciuna nu am simțit ce simt cu tine.
Eu: Și de ce îmi spui asta acum?
Tu: Pentru că nu vreau să te mai îndoiești niciodată de ceea ce simt pentru tine.
Eu: Câteodată nu mai știu ce simți pentru mine. O simt din ochii tăi dar faptele tale îmi schimbă sentimentul ăsta. De multe ori aș fi vrut să fiu altfel.
Tu: Cum?
Eu: Să nu mai judec cu inima ci cu mintea, doar că nu mă lasă. Sunt prea slabă.
Tu: Nu ești deloc slabă, din contră eu cred că ești cea mai puternică femeie și de asta te iubesc atât de mult.
Eu: Că sunt puternică?
Tu: Că ești atât de specială :)
Eu: Și tu cum ești?
Tu: Eu mă simt special pentru că sunt iubit de tine și că mereu ai avut atâta răbdare cu mine și m-ai înțeles în nebunia mea.
Eu: Vrei să spui că te-am așteptat și te aștept de atâția ani....
Tu: Și o să mă mai aștepți?
Eu: Se pare că inima nu îmi prea dă de ales și mai nou mi-a infectat și mintea cu virusul ei.
Tu: Îți multumesc pentru tot ceea ce nu merit dar continui să oferi! Și într-o zi o să simți că îmi pare rău pentru tot...
Eu: Într-o zi...
Tu: Da... E de ajuns una
Eu: Da. Atunci o să te aștept... până în ziua când o să fii pregătit. ~

~ Odine ~

vineri, 31 octombrie 2014

~ Iartă-mă ~

~ Iartă-mă că iubesc ochii tăi, ca niște pene ale păsărilor pierdute în zbor...
Dacă iubesc copilul nerăbdător și neliniștit ce nu se satură de căutări...
Dacă ador jocul mâinilor tale care mă ating ca niște valuri...
Dacă mă îmbolnăvesc de zâmbetul tău infectat cu dorință...
Dacă gust din marea  adusă de palmele tale...
Dacă mă pierd pe drumul însemnat de pași...
Dacă sufletul meu începe să devină dependent de tine...
Dacă îți sărut prezența cu ochii mei printr-o zbatere de pleoape...
Dacă în pieptul meu simt un roi de aripi ce flutură dormice să simtă palmele tale...
Dacă sufletul meu se cutremură la marginea albă a patului vieții...
Dacă ochii se închid sedați de dorință în abis...
Dacă inima mi se afundă într-o călătorie fără cale de întoarcere...
Dacă mă acoperi cu o pătură de stele și zâmbete în stare de ebrietate...
Dacă pântecul îmi devine un iad al prejudecăților...
Dacă pielea ta e ca o pânză cu care mă acopăr de frig...
Dacă gura îmi amuțește când se îmbracă cu săruturi...
Dacă trupul meu leșină predându-se ca o cârpă beată în brațele tale...
Dacă timpul se oprește pentru o clipă atunci când îmi spui cuvântul "te iubesc"...
Iartă-mă dacă te iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine. ~
~ Odine ~

joi, 30 octombrie 2014

~ Te provoc... ~

~ Te provoc să rămâi în seara asta
Pe tine și ce a mai rămas din tine în mine
Pentru a savura ceea ce a fost
La o cană de cafea fierbinte.
Să mă faci să devin o egoistă în iubire
Să mă faci să prind rădăcini în mine prin tine,
Să alunec precum un șarpe aventuros
Prin venele tale și să-mi găsesc adăpost în inima.

În bezna fumului de țigară
Și ultima înghițitură de cafea
Încerc să te găsesc prin măsuri aleatoare
Mimând mișcările pașilor de tango
În care picioarele parcă își pun piedică unul altuia,
Vârfuri de degete pe piele
Ce se leagănă precum palmierii în vânt
Brațele se luptă să apuce mai mult din celălalt
Iar gurile caută aer și viață în stare de ebrietate.

E o altă lume, trebuie să fie
În care timpul se oprește,
Iar vântul nu mai bate,
Apele nu mai curg
Și tot ce se aude e doar respirație
Între două tunete, două războaie, două strigăte, 
Separate doar de un fir iubire
Un spațiu imprecis, cablul dintre două inimi
Spațiu care se reduce prin apelul la tăcere.

Te provoc să rămâi, dacă nu ți-e teamă,
Dar dacă ți-e teamă de ceea ce simți
Pleacă oftând încruntat
Și rătăcește în fumul de țigară
Până în clipa în care vei fuma tot
Dar cu grijă să nu dai foc la inimi. ~
~ Odine ~

miercuri, 15 octombrie 2014

~ Dragostea este suma celor mai bune sentimente ~

~ Dragostea este un sentiment de detașare
Este magia pură, care hrănește inima...
Te dezbracă de haina bărbatului sau femeii care o porți
Și te îmbracă în haina îndrăgostitului de fascinație pură.


Dragostea este un cuvânt atât de mic, dar atât de puternic
Nu alege ce e frumos, urât, plictisitor, ci se întâmplă
Pe o plajă, la o plimbare sau oriunde
Nu are nici o zi sau timp anume pentru a te îndrăgosti.

Când se întâmplă, te poartă spre pasiune
Un singur sentiment și atât de multe emotii
Dragostea hrănește pasiunea zi și noapte
Te îmbată ca o șampanie efervescentă și acidulată.

Dragostea este un sentiment care nu poate fi explicat
Este o dorință nebună de a fi împreună
Cu degete care să ațâțe toate simțurile,
Să apropie și să simtă mirosul celuilalt în minte.

Dragostea este suma celor mai bune sentimente
Născute în orice persoană...
O simți ca o adiere umedă pe față
Și nu moare niciodată din fleacuri, dacă e adevărată. ~
~ Odine ~




luni, 13 octombrie 2014

~ Când vei începe să iubești... ~

~ Când îți dai seama că brațele tale nu sunt atât de mari pentru a îmbrățișa?
Iar mâinile astea atât de mici nu se potrivesc împreună în palma ta?
Când îți dai seama că inima ta este prea mică pentru a se potrivi cu o iubire atât de mare?
Când vei recunoaște ca viața e atât de fragilă și să iubești necondiționat depinde numai de tine, căci abia atunci vei începe să trăiești cu adevărat.


Abia atunci viața va deveni mai usoară ...
Când îți vei permite să fii tu însăți indiferent de numărul de defecte care îl ai...
Când vei arunca la gunoi toate regulile care nu te ajuta la nimic, ci îți micșorează sentimentele... 
Când vei crede în puterea care există în tine, chiar dacă uneori ea va fi ascunsă într-un colț...
Când vei transporta în bagajul vieții doar ceea ce merită ... 
Când o să scapi de balastul trecutului, care cântărește enorm și te apasă pe umeri...
Când purtările tale toxice nu te vor mai ucide psihic....
Atunci îți vor ajunge brațele să îi ții pe toți pe care îi iubești, iar inima ta va fi mare cât o întreagă galaxie și vei găsi mereu un spațiu liber pentru fiecare persoana care va intra în viața ta. ~
~ Odine ~


joi, 9 octombrie 2014

~ Libertate ~

Revolta este vocea sufletului care a tăcut prea mult
Iar lacrimile sunt inutile în vremuri de revoltă.
Sufletul vrea să taie sârma ghimpată și să zboare ca păsările sălbatice
Să spargă geamurile ferestrei pentru că blochează aerul să intre.
Vreau să fiu acolo unde inima mea se simte liberă și să-mi liniștesc mintea
Vreau să mă trezesc în ciripitul păsărilor și să dorm sub mângâierea blândă a lunii,
Vreau să-mi spăl trupul în albia unui râu și să îmi curăț sufletul cu picături de rouă,
Să mă parfumez cu mirosul florilor colorate ca în visele mele
Vreau să mă întind pe iarbă și să mă întâlnesc cu stelele,
Să-mi sărute obrajii razele de soare, iar vântul să-mi mângâie chipul,
Să-mi deschid brațele larg și să simt că pot îmbrățișa lumea
Să simt că trăiesc acolo unde exista viață! ~
~ Odine ~

miercuri, 8 octombrie 2014

~ Dacă aș fi... ~

~ Dacă aș fi vântul
Tandră dar și puternică
Dulce dar și de temut,

Te-aș săruta și îmbrățișa
Uneori dureros și insensibil.
Dacă aș fi vântul
Aș alerga pe stradă suflând simfonii
Și fără rușine ți-aș atinge trupul gol,
Sărutându-l până la durere
Fără menajamente.
Dacă aș fi vântul
Ți-aș usca sufletul să nu mai știi ce să faci cu atâta dor,
Ți-aș bate în aripi
Și te-aș face să zbori doar către mine.

Dacă aș fi ploaia
Ți-aș cade pe față în timp ce ai merge pe stradă,
Ți-aș spăla sufletul plin de păcate
Și aș sterge calea vieții tale de praful care s-a așternut.
Dacă aș fi ploaia
Aș stinge focul care îți arde mintea
Aș mușca din buzele care promit atâtea.
Dacă aș fi ploaia
Aș șterge trecutul cuvânt cu cuvânt,
Cu toate picăturile
Aș spăla amintirile și le-aș lăsa imaculate,
M-aș transforma în val
Și aș lovi de atâtea ori în stânca vieții
Până aș modela-o în chipurile îngerilor din Capela Sixtină.
Din simfonia vântului și din perle de ploaie,
Aș limpezii foile vieții și aș rescrie destinul. ~
~ Odine ~

miercuri, 24 septembrie 2014

~ Ești celălalt eu al meu. ~

În unele zile am nevoie doar să pun capul pe pieptul tău
Și să-ți simt mâna mângâindu-mi părul.
În alte zile am nevoie de doar o îmbrățișăre și să mă ghemuiesc,
În brațele care mă protejează și care îmi hrănesc sufletul.
Sunt zile în care un simplu zâmbet este deajuns să-mi aducă bucurie
Și să fii prietenul și compania cea mai bună,
Dar în altele doar prezența ta e suficientă pentru a mă face fericită.  

Ochii mei îți arată secretele pe care gura nu mai îndrăznește să le spună,
Pentru că ei vorbesc de sentimentele pe care inima insistă să evite să le exprime
Ochii mei spun totul, nu ai nevoie să auzi ...
Tu îmi ești mult mai mult ...
Ești marca ce mă reprezintă și care îmi dă valoare
Ești mult mai mult ...
Ești chipul curat și nemachiat și trupul fără defecte
Tu ești ...
Tot ceea ce port în interior!
Modul meu de a fi
Tot conținutul pe care îl am în minte,
Bucuria de a trai.
Tu ești ...
Iubirea necondiționată
Liniștea care se reflectă în afara mea
Frumusetea sufletului care încântă
Partea care mă definește,
Cea mai frumoasă pagină din cartea vieții mele,
Ești celălalt eu al meu. ~

~ Odine ~