~ Minte-mă ~

~ Minte bine

Minte-mă,

Spune-mi că mă iubești,

Iar eu să cred ce vreau.

Eu cred că te iubesc

Și vreau să mă crezi,

Deși, chiar mi-aș dori să mă crezi

Deși să mă crezi ar trebui să te mint.

Minciuna este vie,

Trăiește fără a trăi,

Trăiește în minciună.

Nu toate minciunile adevărate sunt dureroase,

Așa cum nici toate adevărurile dor

Și nici adevăruri care există cu adevărat.

Nu,

Nu vreau să cred că nu vreau să te iubesc,

Pentru că te iubesc mai mult decât vreau,

Mai mult decât cred,

Prin urmare te mint

Și așa am spus că nu te iubesc,

Pentru că te iubesc.

Tu mă iubești?

Și așa termin ziua de astăzi întrecând în minciună

Cel mai mare mincinos.

Totul este o minciună... ~

~ Odine ~

~ Declar ~

~ Da, ”te-am iubit”

În orice lacrimă care aluneca pe piele

Și a săpat drumuri pe viață.

Da, ”te-am iubit”

Cu zâmbete colorate și timide

Ce uneori mă dureau.

Da, ”te-am iubit”

În nopțile în care nu dormeam,

În căutarea ta.

Da, ”te-am iubit”

În toate scrisorile în care te-am strigat,

În fiecare cuvânt care te chema la mine.

Dar, recunosc în momentul ăsta,

Că realizez, între ”te-am iubit” și încă ”te iubesc”, 

Nu a fost niciodată vreo diferență,

Așa că declar, în mod oficial că încă ”te iubesc”.

Declar că ”te iubesc” ...

Între stele, în valurile mării,

În imensitatea plajelor acoperite cu nisip,

Declar că ”te iubesc” ...

În fiecare poem în care te scriu,

În care se simt emoțiile,

Declar că ”te iubesc” ...

În toate nopțile nedormite, departe de tine

În furtunile îngrozitoare ale sufletului,

În tot acest dor imens.

Declar că încă ”te iubesc” ...

Deci, pur și simplu. 

- Te iubesc !! ~

~ Odine ~

~ Dacă te întorci ~

~ Te întorci, iar...

De fiecare dată te întorci.

Nu vrei să-mi stai prea mult aproape,

Însă nici departe nu reziști prea mult.

Aventura se duce întotdeauna

Și atunci ai nevoie de iubire,

Aventura nu mai e deajuns să te liniștească.

Ești ca o carte fără coperți...

Ca o voce care se transformă în șoapte...

Ca o toamnă care își începe metamorfoza în toiul verii.

Mirosul tău îmi mănâncă aerul care îl respir,

Sau încerc să respir.

De ce nu taci,

Să devii o carte pe care nu mai vreau să o citesc

Și să te pun pe raftul cel mai de sus din bibliotecă?

De ce strigi după mine de fiecare dată,

Să citesc și să recitesc fiecare pagină,

Fiecare silabă, fiecare virgulă și fiecare punct,

După fiecare capitol închis?

Ești pentru mine mereu o nouă poveste parcă,

Gustul dulce al descoperirii unui copil al cărților.

Îmi dai atât de puțin, dar care înseamnă atât de mult,

Mă trimiți să rătăcesc prin labirinturile minții tale

Să umblu pas cu pas

Și să aprind acolo luminile conștiinței.

Îmi ceri să te țin în palmele mele

Care chiar dacă sunt fragile și nesigure,

Îți dau partea de afecțiune de care are nevoie fiecare celulă,

Într-un spațiu fără timp și absent,

Dar care decid de fiecare dată să te păstreze.

Ai nevoie ca ele să scrie literă cu literă,,

Toate silabele încurcate, toate verbele,

Să te scriu în cuvinte, urmă cu urmă.

Chiar și fără ele știi că atunci când te uiți la mine

Toate emoțiile sunt din cauza ta

Iar când mă îmbrățișezi

Fiecare fior se transformă în frig,

Că ești ca o floare care mi-a crescut în inimă,

Care adăpostește culoare și disperare,

Dar care stă într-un câmp de iubire.

Când ai avut nevoie de mine,

Întoarce-te, dar dacă o faci,

Nu mai pleca, rămâi,

Dar pentru totdeauna! ~

~ Odine ~

~ DO-ar a ta ~

~ DOrința e mult mai mare decât ar vrea mintea să controleze,

REspirația e grea atunci când dorul mă sugrumă,

MIrosul tău mi-a pătat sufletul de culoare și parfum,

FAscinată sunt de tot ce însemni tu, încât...

SOLicită fiecare bătaie de inimă la maxim,

LAnțul iubirii îmi gâtuie existența,

SInonimul meu ești tu....

DOctorul iubirii mele ești tu...

          ... și încep și cânt încă o dată....

DO, RE, MI, FA, SOL, LA, SI, DO-ar a ta, pentru totdeauna! ~

~ Odine ~

~ Cunună de Sânziene ~

~ Azi mi-am împletit cunună

Din flori mici de Sânziene,

Să fac vrăji la mândra lună

Și descântece-n catrene.

Și-am să spun cuvinte salbă,

Să se ducă pân-la ceruri

Și-oi dansa desculță-n iarbă

Și-oi cânta cântec de doruri.

Și-ai să vii la mine-ndată,

Să-ți dau dragoste de zână

Și n-o să mai pleci vreodată

Doar când ne-o despărți tărâna.

Am să-ți pun iubire-n suflet

Și un dor să nu-l poți ține

Să te usuce până-n creștet

Cum mă uscă el pe mine.

Căci o femeie când iubește,

Cu iubire-adevărată

Nimic nu o oprește

Decât dragostea curată. ~

~ Odine ~

~ Prizonier ~

~ Războiul ăsta nu a fost al meu,

Și poate nici al tău, deși a fost creat de tine.

Dacă cineva a pierdut nu am fost eu,

Ai fost tu,

Armele mele au fost cuvintele,

Pe care poate le-ai înțeles,

Deși nu în totalitate,

Unele le-ai distorsionat,

De câte ori ai avut nevoie să o faci.

Dacă cineva a fost cobai,

Nu am fost eu,

Ci tu...

Tu ți-ai pus viața la bătaie

Și trupul drept țintă,

Gata pentru a fi ochite de armele încărcate.

Cuvintele mele nu fost menite să te lovească,

Ci să te apere pe tine de tine.

Eu nu am fost războinicul sau soldatul,

Nici măcar un erou nu am fost,

Însă tu ai fost prizonierul proriului tău război,

Război înventat și creat de tine,

Deși ai sperat poate, că îți va fi de ajutor.

Eu dintr-o privire a ta am făcut un poem,

Nu un război,

Un cântec, nu un glonț,

O poveste, nu un câmp de bătălie.

Acum te-ntorci rănit și ai nevoie de pace,

Ai nevoie ca cineva să îți îngrijească rănile,

Iar după ce te vei înzdrăveni,

Vei avea nevoie de alt război,

Să pleci la o altă luptă,

Din care vei reveni din nou lovit.

Nu te pot împiedica să te lovești din nou,

Dar pot fi cea care alină rănile.

Aș vrea să mă lași să te învăț ce e pacea,

Nu să fiu infirmiera vieții tale. ~

~ Odine ~

~ Urmă pe suflet ~

~ Am fost valul care ți-a sărutat urmele

Pe care le lăsai pe nisipul sufletului meu.

Ai avut dreptate că am secat, de când tot îți caut urmele

De când rătăcesc pe nisip în căutarea ta

Și tu nu ești, tu nu mai ești.

Tu nu ai fost decât un trecător pe malul meu

Care și-a lăsat urmele pentru o clipă

Și apoi a continuat drumul pe un alt mal,

Sau pe mai multe.

Îți place să umbli în mii de locuri,

Consideri că așa vei cunoaște lumea,

Că o viață ai și vrei să o trăiești.

Dar tot căutând să afli alte și alte locuri

Deși vei avea impresia că ai cunoscut o lume,

De fapt ești cel care nu va cunoaște nimic,

Nu vei cunoaște un loc numit ”casă”... ”acasă”.

Nu poți face casă dintr-un loc în care ești trecător,

Sau unul pe care îl cunoști parțial,

Pentru că vor fi momente când o să aterizezi în porțiuni care nu le știi

Și o să te rătăcești.

Iar atunci, o să cauți să ceri ajutor,

Ajutor altei persoane care cunoaște locul în care tu stai,

Dar de fapt nu l-ai cunoscut niciodată,

Pentru că ai fost prea ocupat să cunoști lumea.

Ți-am sărutat prea mult urmele,

Niște urme care s-au șters de fiecare dată,

Atunci când lacrimile mele le spălau.

Și de fiecare dată când simțeai că urma ta se duce,

Apăreai iar, să-ți lași amprenta

Pentru că deși ești trecător, nu vrei să fii uitat,

Ți-e teamă că uitarea, te-ar face să devii neînsemnat.

Doar că o urmă pe nisip se va șterge la un moment dat,

Pe când o urmă pe suflet, niciodată. ~

~ Odine ~

~ Sunt doar o femeie ~

~ Nu sunt altceva decât o femeie...

Una cât se poate de simplă,

Așa că nu te aștepta atunci să mă port ca o sfântă,

Să iert și să trăiesc în genunchi pentru tine.

Sufletul meu este liber și nu  îi place izolarea

Luptă mereu împotriva fricilor și a ceea ce este inutil,

Dacă am un Rai pentru mine,

Trebuie să îl împărtășesc să fiu fericită.

Dragostea se reflectă, cum cred că deja ai realizat,

Și a o închide într-o colivie a nefericirii,

Nu aș face decât să mor odată cu ea.

Am pierdut multe, dar nu poți să îmi ceri să mă pierd pe mine,

Pentru că altfel aș deveni inutilă, fără sens.

Eu sunt cea de azi, nu mai sunt cea de ieri

Și oricât de mult m-am schimbat, încă am flash-uri

Nu pot uita drumul pe care am mers,

Nu-ți pot uita toate greșelile tăcută și spășită,

Pentru că asta nu se va întâmpla niciodată.

Inima ta a devenit dură, arogantă, crudă,

Mintea ta nu mai are nici un fel de raționament,

Pe măsură ce trece timpul devii mai mândru de tot

Și treci peste orice, pentru a-ți atinge scopurile.

Te-am purtat atâta timp în inima mea,

Dar ai devenit exact ca razele Soarelui pentru Icarus

Care în dorința de a zbura spre el, s-a prăbușit în gol cu aripile arse.

Am acționat precum un beat crezând că te vei schimba,

Dar dragostea nu e beție, chiar dacă este ca o băutură.

Femeia simplă din mine nu ar putea trăi în contrastul ăsta,

Cu atâta dragoste care ți-o port, față de răceala ta.

Nu sunt o sfântă și nici Dumnezeu nu pot să fiu,

Să pot ierta și să îți hrănesc sentimentele perfide

Nu sunt, nu am fost niciodată și nici nu voi fi vreodată,

Sclava unei iubiri care otrăvește tot ceea ce atinge,

Doar pentru a primi câteva clipe de fericire! ~

~ Odine ~

~ Dacă o să vedeți iubirea ... ~

~ Dacă o să vedeți iubirea ... 

Spuneți-i că sunt fiica ei,

Cu chipul însuflețit, cu ochi mari și căprui

Care vede mai mult decât privesc alți ochi,

Cea care și-a vândut liniștea pentru o rană...

Doar pentru o clipă de speranță.

Dacă o să vedeți Iubirea ... 

Spuneți-i că în ciuda maltratarilor ei, 

Eu îi iert această ultimă durere,

Care a venit atunci când somnul era lin 

Și nopțile nu aveau coșmaruri.

Dacă o să vedeți Iubirea ...

Spuneti-i că dacă viața mi se stinge, 

Nu vreau să plec fără ultima îmbrățișare și ultima privire. 

Dacă o să vedeți Iubirea ...

Spuneți-i să-mi ierte slăbiciunea mea,

Pentru lipsa lacrimilor și amorțeala sufletului
Așa cum și eu îi iert atâtea momente când s-a lăsat așteptată,

Sau când m-a pus să am încredere că se va întoarce.

Dacă o să vedeți Iubirea ...

Spuneți-i că nu l-am iubit din plictiseală,

Și nici din prea plinul singurătății mele

Și că el mi-a spus că vom locui împreună cu ea,

Iar ea nu ne va părăsi niciodată.

Dacă o să vedeți Iubirea...

Spuneți-i că am renunțat la tot pentru ea,

Că acum sunt un om sărac, dar atât de bogat în ea,

Că aș fi putut să îi ofer lui totul,

Dar a ales să plece și să îi ofer libertatea. ~
~ Odine ~

~ Ornament ~

~ Este pentru tine... 

Zâmbetul ăsta răutăcios, vocea timidă și privirea intensă,

Este pentru tine....

Poezia, îmbrățișarea și cel mai fin parfum,

Este pentru tine...

Sărutul dulce amărui și cuvintele suave spuse la ureche,

Este pentru tine...

Aventura asta periculoasă spre visul care îl doresc,

Este pentru tine...

Doar pentru tine fantezia secretă și dorința,

Este pentru tine...

Toată nebunia asta de dragoste,

Pentru că ești ca piperul, picant, fierbinte,

Care deși uneori mă arde, îmi încălzește sufletul.

Și știi bine de ce? Pentru că te iubesc.

Căci viața mea e ca o muzică pe care poți dansa

Dar coregrafia tu o faci.

Iar eu sunt ca un glob de Crăciun,

Atât de frumos colorat, sclipitor dar și fragil,

Care deși e spart în mii de cioburi,

Mă poți lipi de ornament pe rama fotografiei tale. ~

~ Odine ~

~ De ce te porți ca un blestem? ~

~ De ce te porți ca un blestem

Dărâmând totul în mine

Și nici nu vii când eu te chem

De parcă tot ți se cuvine?

De ce mă faci să îmi urăsc

A mea inimă sărmană,

Când tot ce fac e să te iubesc,

Cu o dragoste nepământeană?

De ce mă lași să umblu ca vrăjită

În lumea asta așa de crudă,

Să fiu de tine azvârlită

Precum femeia cea zăludă?

De ce azi te porți indiferent

Iar ieri îmi jurai iubire,

Și ce primesc eu permanent

E tratament de otrăvire?

De ce te-ai transformat așa

Din bărbatul tandru și patern,

În cel care vrea a-mi declanșa,

Intrarea în Infern? ~
~ Odine ~ 

~ Dragostea nu este filosofie ~

~ Dragostea nu este filosofie,

Este ani de viață,

Este construcție de zi cu zi,

Dragostea este divinul din om,

Infinitul efemerului.

Iubirea este inițierea în eternitate.

Exercițiul dragostei în fiecare zi.

Dragostea nu este filosofie.

Este multiplicarea care se divide din noi,

Un fel de ”Bine ai venit” străinului care este în noi ...

Iubirea este forța de muncă,

E ca și apa florilor într-o zi călduroasă de vară,

Semănatul a ceea ce vei recolta în viitor.

Dragostea nu este filosofie.

Dar ea cționează chimic ...

Este aplicată fizic...

Se înmulțește matematic,

Este geografia formelor corpului

Și dă povești istorice.

Dragostea nu este filosofie.

Este conjugată în viață,

Experiență divizată,

Dragostea nu este întotdeauna râs,

Dar, de asemenea, nu este nici durere întotdeauna. ~

~ Odine ~

~ Aripa stângă ~

~ Am găsit o pasăre fără o aripă,

Stătea căzută la pământ

Și își cânta un cântec aproape stins

De atâta durere.

Am luat-o-n palme și am mângâiat-o încet

Căci îmi era așa teamă să nu o lovesc mai rău.

Am întrebat cine i-a rupt aripa

Și cu glas suav mi-a zis... ”dragostea”.

Mi-a spus că atât a iubit de mult,

Încât și-a dat aripa din partea stângă,

Pentru cel pe care l-a adorat nespus

Cel care a plecat și a uitat de ea căzută.

Și n-a contat că nu ar mai fi putut zbura

Sau că va rămâne la pământ pe veci,

A contat să-și sacrifice pentru iubire

Cea mai importanta aripa din stânga.

Am luat aripa căzută și acul

Și am început să o cos încet, cu grijă,

Sperând că poate într-o zi va mai putea zbura,

Iar dacă nu va mai simți înaltul cerului,

Măcar va avea bucățica ruptă alături de ea.

Dintr-o dată a început să se miște ușor,

Cu zvâcniri din ce în ce mai dese

Și abia atunci am înțeles că aripa stângă,

Nu era altceva decât inima...

O biată inimă rănită de dragoste.

Poate că nu va mai iubi la fel cum a iubit

Dar va putea trăi frumos și va putea cânta

Cântece despre iubirea cea curată,

Și va fi cea mai frumoasă inimă ruptă,

Căci acolo unde durerea se întâlnește cu iubirea,

Începe rugăciunea către Dumnezeu. ~

~ Odine ~

~ Ascultă cu sufletul ~

~ O să îți șoptesc ceva, atât de încet

Încât să mă poți auzi doar cu sufletul.

Dacă el nu mă va auzi,

Atunci ce rost are să le rostesc mai tare,

Să le audă urechile?

Eu sufletul tău îl vreau, nu trupul

Eu nu sunt hoț de trupuri așa cum ești tu.

Dacă el ar rămâne lângă mine fără suflet,

Ce aș putea face cu el?

Eu am avut ușa sufletului deschisă mereu

Și ai intrat și ai luat oricând, oricât ți-a trebuit.

Trupul îl poți iubi un timp, însă el se degradează,

Sufletul în schimb rămâne același.

Iar dacă sufletul tău nu aude ce îi spun,

Cum ar putea să înțeleagă mintea?

Nu trupul ar putea să îmi înțeleagă durerile,

Starea de fericire sau tristețea, ci sufletul.

De el am nevoie pentru că dacă el mă va urma,

Trupul va veni la pachet cu sufletul.

Sufletul nu poate fi cumpărat, sau dacă se ajunge la asta,

Trupul nu e altceva decât o coajă, ce ascunde ceva stricat.

Și sufletele dacă sunt surde la șoaptele de iubire,

Ce rost mai au cuvintele?

Sufletul înțelege totul fără cuvinte,

Asta pentru că simte ceea ce este în cealaltă jumătate,

Sufletul are un limbaj al lui propriu, fără cuvinte,

Sufletul comunică prin gesturi, prin lacrimi, prin sentimente.

Nu îți mai pot vorbi decât prin șoapte,

Iar când sufletul tău se va opri din goana asta a simțirilor trupului,

Atunci nu vei mai putea să furi și să îmbrățișezi corpuri

Iar când îi vei permite să se așeze liniștit,

Abia atunci o să mă auzi și o să înțelegi iubirea,

Căci în acea clipă, vei putea îmbrățișa doar suflete. ~

~ Odine ~

~ Parfumul... ~

~ Oare voi putea să îți uit parfumul?

Pentru că deja par drogată,

Atunci când mi se pare că simt iz de tine.

Ești la sute de kilometrii departe de mine

Și totuși, îmi ești în creieri.

Aș fi preferat ca atunci când ai plecat

Să îți fi luat și parfumul ăsta cu tine,

Să ți-l împrăștii în toate paturile în care dormi,

Nu în sufletul meu, nu în mintea mea.

Din toate posibilitățile de arome din jurul meu

Am ales parfumul tău, cel mai periculos parfum.

Am fost ca o gâză atrasă de mirosul unei flori carnivore,

Cea care miroase divin, dar e moarte sigură.

Oare o să pot scăpa din mrejele aromei tale?

O să mă pot desprinde din ghearele astea care îmi acaparează mintea?

Asta îmi doresc cred că cel mai mult,

Ca după atâția ani să mă pot trezi într-o dimineață,

Să simt mireasma florilor de primăvară,

Parfumul brizei mării vara,

Să îmbrățișez fiecare om și să îi simt mirosul,

Să-mi umplu plămânii și mintea de esențele vieții.

Iar parfumul tău? Al tău să-l pun într-o sticluță

Ca pe un elixir ce m-a ținut captivă așa de mult timp

Și aproape mi-a anihilat definitiv simțul olfactiv,

Să-l uit, să nu mai înțepenesc atunci când seamănă cu un altul

Și să-i dau drumul pe apă, să ajungă la tine,

Pentru că eu nu vreau doar un parfum,

Vreau la pachet și purtătorul lui. ~

~ Odine ~