~ Jucători care se joacă cu iubirea, până fug din cărți ~

      ~ Este ciudat cum în ziua de astăzi dragostea a devenit ceva atât de banal, de parcă ne-am duce să o cumpărăm de la magazinul din colț, sau de la supermarket, în cutii de conserve sau în cutii de ciocolată. Dar nu se vinde cu respect, înțelegere și comuniune. Oamenii se îndrăgostesc și se dezîndrăgostesc la fel de repede și des de parcă s-ar schimba de haine. A iubi a ajuns ceva mai ușor ca a dori o zi bună.

      Vezi pe rețelele sociale cum se formează cupluri zi de zi, săptămână de săptămână și apoi după puțin timp, aceleași cupluri se despart ca praful în vânt, după atâtea jurăminte eterne și declarații copleșitoare, sentimente care se confundă între vanitate, pasiune și satisfacție a ego-ului.

      Relațiile sunt superficiale, pentru că toată lumea vrea o curtare perfectă, numai frumusețe, dar nu totul e perfect și nu toată lumea e pregătită să iubească. Vrei o iubit(ă) frumos(-asă), dar care nu te respectă? Sau pe cineva bogat, dar pe care nu îl iubești? Vrei o iubire perfectă, așa cum are prietenul tău? Mai întâi de toate trebuie să gândești asa ”vrei loialitate? devino câine”, ”vrei romantism? cumpără o carte”, ”vrei iubire fără măsură? caut-o la părinții tăi”.         

      Oamenii nu mai știu să facă distincția dintre pasiune și iubire adevărată, ei cred că iubesc, dar dacă găsesc o persoană ”mai interesantă”, devin brusc disponibili. De fapt oamenii au ajuns să trateze iubirea ca pe ceva de unică folosință, ca un produs ieftin pe o piață ieftină. Adevărul este că o relație fericită înseamnă înseamnă respect, acceptare a defectelor, să învețe arta a trăi acceptându-le, a te dărui în totalitate și să te gândești la celălalt înaintea ta, sau cel puțin pe același nivel cu tine și să înveți să trăiești cu tine și cu monștrii tăi interiori.

      Într-o lume superficială, a căuta dragostea în profunzime a ajuns o adevărată nebunie, aproape o crimă. Lumea a ajuns să îi invidieze pe cei care sunt imuni la bunătate și sentimente pure și să îi blameze pe cei care se afundă într-o iubire cu toată ființa lor. Cei care fac asta ajung să trăiască cu răni adânci, suferind și ajung să creadă că sentimentul de iubire nu există cu adevărat. Iar ceilalți trăiesc și ”iubesc”, fără nici o preocupare pentru celălalt și fără remușcări sau sentimente de vinovăție că s-au jucat cu inima altei persoane, cu un egoism exacerbat, dar ei se numesc ”oameni liberi”. Aceștia sunt acei jucători care se joacă cu iubirea, până fug din cărți. 
      Sentimentele de dragoste nu se cumpără și nici nu se vând. Nici scump, nici ieftin, ele se dăruiesc, dar nu gratis. Este un schimb de iubire și sentimente, de emoții și trăiri.~

~ Odine ~

~ Fiecare început vine după sfârșitul altui început ~

      ~ Știi dragul meu, iubesc felul în care vezi tu partea frumoasă a lucrurilor, de a vedea posibilități acolo unde nu e decât mizerie și întuneric. Zâmbetul tău plin de speranță mă face să cred și să sper că într-o zi speranța, va face parte și din viața mea. Ai acea lumină specială a ochilor care nu au fost niciodată răniți în inimă, dar care a lovit fără inimă.

       Ai darul de a spune lucruri potrivite la momentul potrivit, de altfel, tu spui tot ceea ce ar vrea o femeie să audă de la un bărbat, care să o facă să se simtă specială. Problema este că aceleași fraze le-au auzit toate femeile care au trecut prin viața, inclusiv eu, așa că te rog nu da vina pe mine dacă eu nu le mai cred. Aș putea folosi și eu fraza asta ca un clișeu, ”nu ești tu de vină, ci eu”, dar adevărul este că tu ești de vină și nu eu. Da, e vina ta că nu le mai cred. Niciodată nu am fost bună la deghizări, dar am învățat să-mi ascund sentimentele pentru că e o necesitate absolută.

       Va veni momentul în care vei bate la ușa inimii mele sau vei suna să intri, dar nu voi mai deschide și nici nu îți voi oferi o ceașcă de cafea, să te întreb ce-ți mai face inima, sau ceva de genul ăsta. Nici nu vreau să te las să aștepți. Așa că poți pleca de acum și să îți iei și inima cu tine, pentru că știu că vei avea nevoie de ea atunci când vei găsi o ușă deschisă, sau o femeie care e dispusă să te creadă și să îți pună inima la picioare.

       Se spune că dragostea, înseamnă a învăța să te joci singur și apoi să aștepți pe cineva să vină alături de tine, să-ți țină companie. Să înveți să te joci mai întâi cu propria inimă, apoi cu o altă inimă care o întâlnești, pentru că joaca cu sentimentele altora nu e un loc pe care să îl abandonezi, după ce te-ai plictisit.

       E adevărat că nimeni nu e perfect și dacă te uiți la fotografiile de pe rețelele sociale, vei realiza că nu e nimic interesant de văzut aici. Persoana aia cu zâmbet frumos pe care o vezi în fotografiile vechi, e plecată și nu se mai întoarce. E plecată să învețe să se prețuiască, să se cunoască pe ea și să nu mai pună pe nimeni altcineva pe locul întâi.

       Așa că nu mai aștepta să se întoarcă la tine. A învățat suficient, încât să știe să nu mai primească pe nimeni în casa sufletului ei înainte de a face curățenie. Acum este închis, pentru că fiecare început vine după sfârșitul altui început. ~

~ Odine ~

~ Trebuie să pierzi ca să crești ~

     ~ Îți știu durerea pe care o simți acum. Știu că îți consumă fiecare secundă din zi și toate gândurile tale, ca și cum nu ar mai exista nimic dincolo de ea. Dar am vești bune pentru tine, chiar dacă pare un clișeu pe care ți-au mai zis-o cu siguranță și alții: va trece. Va trece și te vei întreba într-o zi ”cum de am putut să sufăr atât de mult?”.

     Mai știu că atunci când a plecat ai simțit că lumea ta s-a prăbușit și că o astfel de durere a fost ca o mie de lame care ți-au tăiat ființa în secunda aia și că nu vei putea suporta pierderea. Dar să știi ca a trebuit să pierzi, pentru a afla cine ești cu adevărat. Trebuie să pierzi uneori pentru a descoperi o mulțime de tine însuți. Să descoperi bucuria de a zâmbi tot timpul din suflet, de a dansa până nu îți mai simți picioarele, să te delectezi cu filme și să constați că inima ta este generoasă și ai p capacitate imensă de a ierta.

      Dar să nu reduci la minim ceea ce simți, deoarece să știi că e puternică. Și să nu aștepți ca timul să vindece totul, pentru că nu va fi așa, el mai înmoaie un pic lucrurile, dar ajutorul principal vine de la tine.

        Vor intra în viața ta mulți oameni, vei călători și vei învăța cum să te descurci să mergi și singură pe propriile picioare, fără a avea nevoia de a te simți ținută de mână. Și o vei face foarte bine, chiar dacă acum ai impresia poate că e cea mai mare tragedie din viața ta, pentru că ești o persoană puternică, mai puternică decât crezi că ești. Un timp vei suspecta totul de nesinceritate, dar după toate astea vei știi exact ceea ce ai de făcut în viață.

      Vei înțelege o dată pentru totdeauna că nu îți poți pune viața în mâinile altei persoane și nici nu poți depinde sufletește în totalitate de ea. Vei știi că e responsabilitatea ta de a face fericirea ta ca fiind unică. Netransferabilă. Nu că dragostea este o greșeală, dar că fericirea ta nu depinde de persoana iubită, ci de tine. Oamenii vin și pleacă, tu nu poți să mori o dată cu plecarea lor.

      Dragostea nu e un joc de puzzle, în care tot ceea ce ai de făcut este să te duci să cauți piesa lipsă din tine. Dragostea înseamnă a găsi pe cineva, care să te facă să te simți preaplin. Că să înțelegi asta a trebuit să pierzi. Să pierzi o parte din tine, ca să găsești mai multe părticele din tine care te vor ajuta să evoluezi. A trebuit să pierzi ca să crești. ~

~ Odine ~

~ Pe piele, sub piele ~

~ Dragostea este atunci când ne atingem sufletul unul altuia,

Când ne simțim prezența de la kilometri distanță.

Dragostea este când îți savurez numele

Și știu că toate căile m-au dus la tine, în brațele tale,

Când în vocea ta recunosc toate sinonimele iubirii

Când toate gândurile mele sunt vise interzise cu ochii deschiși,

Dar de care e imposibil să scap, căci tu ești în ele.

Pielea ta pe trupul meu este un sentiment unic ... 

Acel sentiment care mă face să mă simt completă...

Bucata de carne care lipsea din corpul meu,

Pielea ta pe pielea mea e cea mai frumoasă rochie de seară.

Îți propun o excursie pentru a naște o poem,
Un tur prin locurile vaste din mintea mea,

Chiar dacă subiectul trup nu va lipsi din context,

O călătorie despre cum ar arăta pielea la asfințit,

Mirosind a mare, a valuri, transparentă, sensibilă,

Despre cum ar arăta pielea în timp ce ar visa

Sau ar respira prin toți porii.

Pe pielea mea păstrez comoara care-mi dă zâmbetul,

Sub pielea mea trăiesc amintiri ascunse ca sub o perdea de ploaie,

Dar care rodesc cu fructe de iubire.

Pe piele am un altar construit exclusiv pentru tine,

Cu esență de fericire și iasomie albă.

Sub piele ascund dragostea mea pentru tine,

Ca tu să nu auzi niciodată întunericul plângând de singurătate.

Pe piele am experimentat bucuria și tristețea,

Sub pielea mea mor atunci când îți simt lipsa,

Căci urmele tale pe pielea mea sunt urme pe suflet,

Urme ale trecerii tale prin inima mea,

Ale unei magii care transportă emoție până în vârful degetelor,

Și care face să răsară rouă de lacrimi în ochi,

Proprietarul inspirației mele și al muzicii mele interioare. ~

~ Odine ~

~ Pâlpâim în sincron ~

~ Pâlpâim în sincron domnul meu de foc,

Plăcerea mea care arde și mă face să cad în ispită,

Hai să zburăm oriunde, căci nu avem loc pe pământ

Când simțurile devin fluorescente și ne prefacem în stele.

Balansul corpurilor noastre se arcuiesc în zbor geometric

Și respirăm pe părțile laterale, să ne găsim echilibrul,

Bătăile inimii tale penetrează pieptul meu

Iar ochii văd orizonturi infinite, dincolo de tăcerile din vise.

Sunt un potir care arde și vrea să rămână în mâinile tale,

În mâinile unei entități care stârnește în mine mareele

Și eu încerc să înot prin valuri de iubire

Dar mă înec, mă înec în traseele de foc ce le lasă valul.

Sunt picătura care alunecă încet, mângâind cu cuvintele,

Oglinda translucidă care reflectă briza privirii tale.

Lasă-ți mâinile să-mi exploreze marginile naufragiind,

Căci numai ele știu să-mi dezmierde pielea spălată de mare

Și voi deveni incandescentă și voi tremura printre stele,

Strălucind în frumusețea lunii, care tronează în pieptul meu.

Mâinile tale dansează, domnul meu,

Să dea răgaz flăcării de foc să crească și să devină violet,

Iubirea e omniprezentă și se întinde ca o liană,

Să taci, să nu spui nimic, căci ai strica toată vraja.

Ești intruziv în ființa mea, te văd și te simt peste tot

Îmi transformi tot corpul și mintea în dorință,

Îmi posezi sufletul printr-un val de pasiune,

Iar eu devin incapabilă să mai respir pentru mine.

Simt că mă odihnesc pe o pernă de nisip fierbinte

Și aș vrea să dorm, să termin visul nostru împreună

Să visez cum degetele calde creează simfonii dulci,

Iar eu dansez pe o muzică cerească ce ne însoțește.

Părăsim corpurile umane și atingem cerul în haine de foc,

Ochii noștri fuzionează într-o singură pereche,

Sângele meu devine sângele tău,

Căci nu mai suntem două ci una,

O singură flacără, o ființă de lumină și doi îndrăgostiți. ~

~ Odine ~

~ Dacă focul ăsta de plăcere este un păcat, atunci eu trăiesc în gloria Iadului ~

~ În preajma ta devin o inimă în flăcări

Și întregul meu EU devine o bucată de tine,

Aprinzi totul în preajma ta,

Cu un foc ce nu se mai stinge nicicând

Și tot ceea ce atingi se topește într-un lichid,

Ce niciodată nu mai devine solid.

Șoaptele tale sunt ca un burghiu

Care ajunge în inimă și cheamă focul,

Căci foc cu foc stinge văpaia sufletului.

Chimia asta realizează o reacție de combustie,

Iar scânteia devine explozie dintr-o dată,

Ne duce într-un foc, unde intensitatea simțurilor ard.

Dacă focul ăsta de plăcere este un păcat,

Atunci eu trăiesc în gloria Iadului

Și sunt condamnată la el pentru eternitate.

Păcatul meu, penitența și pedeapsa mea

Iar lupta cu el, este dușmanul de care sunt îndrăgostită.

Focul care mă arde și-mi răpește rațiunea,

Furtuna care îmi invadează simțurile,

Un fior în tot corpul care mă mistuie pe interior.

Ești o senzație neînfrânată, necontrolată,

Care se transformă din căldură în febră,

Până devine sentiment de arsură, care doare, ucide,

Cu palpitații de inimă care îmi imflamează interiorul

Și mă arde pe rugul pasiunii.

Am o inimă incontrolabilă

Care decide în locul meu că te vrea, 

În ciuda distanțelor, a faptelor,

Iar trupul tău care mă arde, e singurul chin pe care îl accept.

Pedeapsă și mântuire, început și sfârșit

Regatul păcatelor și împărăția slavei,

Pierzanie, dragoste, foc, orice păcat,

Amin. ~

~ Odine ~

~ Hai să gătim împreună ~

~ Bună iubitule,

Bine ai venit acasă.

Mie foame, hai să gătim împreună, vrei?

O mâncare făcută din dragoste,

Presărată cu sare atât cât e nevoie

Să hrănim foamea din noi,

Să o condimentăm exact cât trebuie

Să avem poftă să mâncăm fără să ne săturăm vreodată,

Acră cât să nu se strice niciodată

Și picantă pentru a ne gâdila papilele gustative.

La desert, hai să facem o salată din căpșuni și fructele pasiunii,

Suculentă cât să potolim setea de iubire.

Să ne așezăm la masă, față în față,

Să gustăm din mâncare privindu-ne în ochi.

Să luăm fiecare ingredient și să îl savurăm pe îndelete,

Să-l mestecăm și să îi simțim toate calitățile,

Căci așa ne va sătura trupul înfometat de iubire.

Nu prea grăbit, căci nu am mai putea simți decât o saturație rapidă,

Și nu ne-am mai bucura de tot amestecul de arome și gusturi,

Dar nici prea încet căci s-ar răci și atunci gustul nu ar mai fi același.

La final hai să ne îndulcim cu salata de fructe,

După ce au fost lăsate să își îmbine aromele împreună,

Să-și lase parfumul și zeama unul altuia,

Exact ca două buze care se sărută perfect.

Acum ne-am potolit nevoia trupului,

Hai să ne odihnim sufletele unul lângă altul,

Să bem un ceai din arome afrodiziace

Și să ne vorbim câte-n lună și în stele.

Îmi place când îmi odihnesc capul pe pieptul tău,

Ritmul inimii tale îmi dă pace,

Te simt mai aproape decât ești pentru că se îmbină perfect cu ritmul inimii mele

Și asta îmi face genele să râdă

Și să se își dorească să se sărute împreună,

Ducându-mă lin în lumea viselor.

Bună dimineața iubitule...

Hai să ne bem cafeaua împreună

Căci toate poveștile de dragoste încep dimineața cu o cafea.

Avem în față o zi lungă, în care o să îmi fie dor de tine,

Dar voi sta cu gândul toată ziua la clipa în care vei veni acasă,

Să gătim împreună. ~

~ Odine ~

~Ești contradicția mea constantă ~

~ Iubește-mă cu cuvinte tăcute, între tăceri care țipă,

Iubește-mă pendulând între mângâieri

Și adieri de priviri care străpung pielea,

Între păcate glorioase și sfințiri smerite.

Iubește-mă în lumina lunii, în strălucirea soarelui,

Iubește-mă lent, fără oprire, cu nebunie

Și răstignește-mă cu atingerile tale.

Te inhalez, te respir, căci mă oxigenezi,

Mă seduci, mă amețești, mă îmbeți, intoxică-mă,

Tu, cu parfumul tău trezești dorința-n mine,

Simte-mă, cum eu te simt pe tine,

Până nu mai știu ce simt pentru tine.

Că te iubesc, te urăsc, într-un mod inexplicabil,

Cu stările mele delirante, cu slăbiciunea mea,

Căci numai tu îmi înțelegi inima.

Te iubesc, te urăsc, îmi placi, nu-mi placi,

Ești contradicția mea constantă,

Plăcerea, durerea, lacrimile, bucuria, calmul, furtuna,

Raza mea de Soare, fulgerul, cel de-al șaptelea cer,

Apa vie, vărsată pe piele, pe epiderma sufletului meu.

Ești setea de foc și zăpadă, cea care purifică totul,

Sete și foame sub pătura de stele care acoperă goliciunea sufletului,

Cea care stinge păcatul luat cu asalt de focul mistuitor al dorinței

Și presărat de această credință necontenită pentru dragoste.

Chiar dacă aș umbla prin deșert fără strop de apă și fără haine,

Fără pielea de mătase care-mi acoperă trupul,

Ai fi ghidul meu și respirația din zori,

Adierea senină și eternă care urlă plăcerea acestei lumi.

Te caut și te recunosc ca ecoul care zboară în neant,

Ca lumina și mântuirea ființei mele,

Eu, copilul care plânge doar de dor,

De foame și sete a sufletului, de comuniune cu altarul.

Nu cer nimic pentru mine, Zeul meu,

Eu doar aduc o ofrandă iubirii pentru tine,

Câte un vers tactil, sculptat de mâinile olarului tăcut,

Înfășurându-te în mireasma cerului,

Dincolo de viață și de moarte,

Unde vom fi uniți mereu cu un șir de caractere,

Iar din unirea noastră, vor fuziona suflete eterne

Dând viață dragostei, pentru totdeauna. ~

~ Odine ~

~ Dincolo de trup și piele, dincolo de visare și cer ~

~ Dă mai încet dragostea mea,

Căci se aude de departe.

Dacă ai putea să vezi zâmbetul meu,

Cum îmi strălucesc ochii și îmi bate inima

Atunci cânt te simt aproape, în interiorul meu...

Timpul meu poetic pentru tine este unic,

Ești fraza preferată și rugăciunea mea de zi cu zi,

Ești subiectul și predicatul, numele și pronumele,

Adjectivul, punctul, pauza... toată povestea.

Eu sunt mai mult decât scriu, mai puțin decât se așteaptă alții,

Sunt un sentiment uman în care trăiește poezia,

Iar tu, ți-ai marcat numele pe pielea mea ca pe o pânză,

În adâncimile sufletului meu cu cerneală de neșters.

Pielea mea cerșește vârful degetelor tale,

Pune-mă în mâinile tale și voi înflori numaidecât

Așa cum nu a făcut-o nimeni, niciodată.

Ochii mei sunt plini de tine, suspinele mele, pielea mea,

Sentimentele, sufletul, toate sunt pline de tine,

Pentru că tu ești... respirația mea... viața.

Sunt în mâinile tale într-o altă dimensiune,

Unde nu există nici spațiu, nici timp,

Unde îmi desfac aripile fără teamă

Și-mi dau drumul la zbor.

Mă predau prin căldura versurilor mele,

În focul sărutărilor tale, a otrăvii de pe buzele tale,

A mângâierilor, a nebuniei în care bâjbâi,

Într-o formă de lut virgin, pe care-l modelezi după cum vrei tu,

Într-o coală albă, pe care ai de scris, iubire.

Mătasea versurilor leagă impulsul de a rupe limitele dorinței

Și de a aparține celui care mă învață sensul de a depinde de el,

De a fi în proprietatea lui, în posesia lui, dincolo de secrete,

Dincolo de trup și piele, dincolo de visare și cer. ~

~ Odine ~

~ Eu, femeia, care mă convertești la tine ~

~ Nici o pensulă nu poate picta modul în care te pictez eu,

Sau cum îți mângâi pielea cu doar o șoaptă a buzelor.

Nici o pânză care are capacitatea de a reda exact curbele,

Nu pot arăta formele de sentimente ce le simt,

Nu pot arăta hipnoza din ochii mei atunci când te privesc.

Nici chiar când îți sărut sufletul,

Sau când buzele devin complice într-un dans pasional,

Sau cuvintele pe care le descriu cât pot de corect

Nu pot exprima ceea ce simt.

Nu există gând care nu este pentru tine,

Sau acțiune care să nu fie legată de tine,

Ori ațipeală sau somn profund,

Căci tu, ești răspunsul visurilor mele.

Prezența ta este o celebrare,

Un halou care mă reverberează pe interior,

Un extaz pentru ochi, dar atât de prețios pentru suflu,

O planetă de lumină îmbrăcată în piele,

Un altar unde lumânările și petalele de trandafir sunt doar decor.

Nu mai știu care dintre noi este poetul,

Tu, poetul viselor mele, care cu cerneala degetelor tale,

Faci poezie pe fiecare pliu al pielii mele,

Tu, muzicianul care atingi coardele cu o măiestrie totală

Și îmi acordezi mușchii, să cânt perfect,

Devenind un instrument al dorinței pentru tine,

Tu, cel care pictezi fiecare vis al meu pe piele

Și devii călărețul de pe cal, care îmblânzește spiritul meu furios,

Sau eu, femeia, care mă convertești la tine

Și mă duci să visez la marginea versurilor tale,

Eu, cea care mă chinui să pictez în cuvinte ce simt

Și îmbin literele pe degete dezmierdându-te,

Pentru că fiecare cuvânt înflorește în bătăi de inimă,

Continuând să se nască în sângele care curge ca un torent

Și leagă sentimentele, șoptindu-le ca o încântare pe buze. ~

~ Odine ~

~ Pentru tine Mama ~

~ Sufletul meu rătăcit

Era un înger în ceruri,

Până când Dumnezeu într-o zi,

M-a transformat într-o sămânță de floare.

A găsit un spațiu în pântecul mamei

Și m-a sădit acolo,

Sursa perfectă de căldură și iubire,

Cu care să-mi boteze ființa.

M-a legat cu un fir de sufletul ei

Și m-a pus în pântec.

Și am rămas acolo nouă luni,

Fără să mă gândesc la ziua de mâine,

Fără teamă sau durere

Până când am decis să văd lumina zilei.

În pântecul tău mama,

Semințele de flori au devenit copii. ~

~ Odine ~

~ Există o femeie ~

~ Există o femeie care are toată răbdarea, liniștea și pacea din lume

Și  pare să nu se termine niciodată,

E amestecată cu o iubire infinită și peste măsură,

Cu mult timp pentru ascultare și de a da sfaturi atât de simple,

Oricât amar sau necazuri ar avea împotriva vieții.

Există o femeie care are o alură caldă și cuvintele dulci și potrivite, 

Care nu știe niciodată ce este egoismul,

Chiar dacă luptă cu viața constant și nu îi auzi plânsul,

O femeie care are darul de a te învăța fără să predice prea mult, doar prin exemplu, în fiecare zi. 

Există o femeie care m-a învățat că viața este frumoasă, 

Că moartea nu este sfârșitul și că iubirea poate dura toată viața, 

Că nu trebuie să mă tem, să trăiesc, să iubesc sau să visez,

Chiar și când totul pare să fie distrus,

Iar zâmbetul nu trebuie să lipsească de pe chip niciodată. 

Femeia asta m-a învățat că trebuie să am îndrăzneala de a trăi visul, chiar dacă mor de frică, 

Să iubesc și să mă confrunt cu lumea pentru a fi fericită, indiferent cine ar fi,

Că oricât de mult m-ar stoarce de energie asta, să nu cedez niciodată.

Femeia asta m-a învățat că un cuplu nu înseamnă că sunt doi oameni perfecți,

Ci că amândoi sunt imperfecți, dar iubirea le leagă defectele împreună.

Există o femeie în ochii căreia te vezi mereu copil,

Iar mângâierea ei are efecte terapeutice,

Femeia aia este uimitoare este mama mea, sau mama ta. ~

~ Odine ~

~ Îți văd corpul ca o extensie a mea ~

~ Întotdeauna ai intrat pe ușa gândului meu, fără a bate

Și ai pus stăpânire pe ideile mele, fără a face paradă

Și dincolo de imensitatea asta care este ca o mare,

Absența ta, mă face să trăiască dar să și sufăr în același timp.

Devii imaginea permanentă pe retină,

Fixă, de neșters și imuabilă,

Tu, peisajul tot mai clar, soarta mea,

Integrală, reală, palpabilă.

E un dor de tine care-mi lăsa sufletul în bucăți

Îmi transformă viața în pene și deziluzii

Mă obosește, dar mă lasă să trăiesc,

Așteptând, să-mi invadezi ființa cu îmbrățișări.

Îți văd corpul ca o extensie a mea,

Ca și cum am fi unul,

Ca și cum tu, ai fi plaja mea secretă,

Acolo unde nisipul are podea,

Iar mângâierile tale și gesturile de iubire,

Sunt bucăți de pace care se adună în mine.

Corpul tău este vasul dorințelor mele, 

Pe care-mi doresc și visez să navighez, 

În marea aspră a pasiunilor nebune. 

Mirosul tău este ca o lumină,

Farul din portul final al corpului meu, 

Acolo unde visez să-mi ancorez poezia.

Sunt în posesia ta, prinsă în cătușele seducției tale

Și uneori te iubesc în tăcere,

Iar dragostea pentru tine este ca o boală contagioasă

Care nu ca dispare niciodată

Și asta mă consumă și mă flagelează ca o ciumă.

Mă gândesc la tine tot timpul, iar timpul este infinit,

Așa că mă gândesc la tine într-o formă infinită,

Ca un act continuu al vieții mele

O dorință continuă, care-mi corodează mintea.

Corpul ăsta este al tău, este locuința ta

Și va fi mereu al tău,

Pentru că ziua, îmi ești Soarele care mă încălzește,

Iar noaptea îmi ești Luna, care-mi veghează visele. ~

~ Odine ~

~ Sunt crima perfectă, ucisă de buzele tale ~

~ Pielea și mintea mea sunt un suspin în rugăciune,

Le domini ca un Zeu, ca un vânt care sufli rece,

Iar eu, o creatură cu aripi implementate de iubire,

Posed o inocență angelică unde locuiesc dorințe.

Flutur ca valul mării zbuciumate

Și mă simt binecuvântată parcă, de păcatul care mă ține prizonieră

Îmi brodezi pe trup emoții care trezesc magia,

Iar revelația prezenței tale, cauzează un carnaval în sufletul meu.

Ador fiara asta din tine care mă bântuie,

Pentru că e în contrast cu sensibilitatea și candoarea mea,

Unde eu, sunt o sclavă păzită de divinitatea din ochii tăi

Și-ți simt respirația în plasma prin artere, ca un fior.

Mă agăț de închisoarea asta de care mă leagă sentimentele,

Într-o buclă infinită a inimii neliniștite de binecunoscuta tahicardie,

Căci în mine tremurul parcă e bătut în cuie

Și mă simt undeva în Purgatoriu, la granița dintre Iad și Rai.

Mă dizolv sub o formă de vapori de apă și aripi,

Ce dansează într-o irealitate perfectă,

Alunec ca o picătură de ceară în avalanșă,

În cea mai pură formă de dragoste.

Nu-mi mai flutura atât de mult în minte

Și nu-mi mai atinge corzile cerești de pe trupul meu,

Căci sunt prizonieră în așteptarea eliberării

În care nu există nimic dincolo de tine.

Creatură care aluneci pe furiș în sufletul meu,

Tu nu vezi că deja sunt beată de multitudinea de sentimente?

Ești închisoarea din care nu vreau să mă salvez,

Pentru că viața mea e în siguranță în brațele tale,

Îmi flagelezi constant ființa și te las,

Sunt sclavul mulțumit de dominarea ta

Și fericită să fiu crima perfectă, ucisă de buzele tale. ~

~ Odine ~

~ Îmbrățișez eternitatea din sufletul tău ~

~ Timpul este infinit

Un miracol infinit fără vârstă,

Praf de stele într-o tăcere imensă,

Etapă a călătoriei adimensionale.

Înainte să știu numele tău,

Am așteptat să te văd în carne și oase,

Așa cum marea așteaptă să-și îmbrățișeze malul,

Așa cum visele așteaptă starea de veghe să capete sens.

Chiar și înainte de a face cunoștință cu pielea ta,

Fără să îți știu parfumul care îți distilează celulele

Și se dizolvă cu ființa ta luminoasă,

Într-un corp astral.

Iar dacă îți vei ridica privirea,

Vei auzi cum sufletele noastre cântă,

Într-o sincronie pură,

Această conexiune indisolubilă,

Care ne inspiră în eternitate.

Chiar și fără să știm unul despre celălalt,

Timpul, distanța dintre sufletele noastre

S-au îmbrățișat astral,

Cea care este magia de dincolo de piele,

Magie pe care eu o simt,

Ca pe un dram de eternitate.

Sufletele converg dincolo de timp și spațiu,

Pentru că ele sunt esența eterică a corpurilor,

Într-o legătură veșnică,

Două suflete care vin separat, dar împreună,

Sunt imposibil să le elibereze nici distanța, nici timpul, nici absența,

Două aripi capabile doar împreună să se desprindă de pământ.

Prima oară când m-ai atins am simțit că ating cerul,

Astăzi nu cred că ating numai cerul,

Ci că dorința mea strălucește într-un univers doar al meu,

Un loc unde imensitatea este sensul ceresc al prezenței tale în mine.

Îmbrățișez pentru eternitate sufletul tău,

Și-mi încrețesc porii în viața ta,

Chiar și dacă se va crăpa cerul sub ochii noștri,

Ne va salva răsăritul de Soare,

Cu magia luminii din locul de unde locuim,

Căci sufletele noastre sunt unite printr-un sărut etern,

Dincolo de piele, dincolo de timp, în praf de stele.

Îmbrățișez și voi îmbrățișa eternitatea din sufletul tău. ~

~ Odine ~