~ Fără lanțuri, fără promisiuni
Doar priviri care se ating unele de altele ca niște degete în lumina slabă.
Tu ești pauza care mă dezbracă,
Eu, verbul care se arcuiește pe spatele tău.
Ne scriem unul altuia încet,
Cu cuvinte care tremură pe marginea hârtiei.
Nu există acorduri,doar ecoul degetelor tale în sufletul meu.
Ne-am căutat unul pe altul fără să ne datorăm nimic,
Ne-am întâlnit fără să ne întrebăm,
Dar dorința ne scrie cu cerneală care nu se decolorează.
Suntem paranteza în mijlocul lumii
Și chiar dacă nu există promisiuni,
Chiar dacă lumea nu știe de noi,
În fiecare poem ne atingem din nou și din nou,
Ca și cum libertatea ar ști și ea să ardă...
În umbrele nopții,ochii tăi se ating de ai mei ca niște comete,
Care nu îndrăznesc să se ciocnească.
Chiar dacă rămânem tăcuți, sufletul strigă în șoapte
Și așa continuăm, fără să atingă focul,dar încă arzând.
Corpul meu se învârte în jurul focului tău,
Orbitând cu plăcere, ca un satelit sedus
În jurul unei stele, într-un colț al universului meu! ~
~ Odine!~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu