Odine With Love

Odine With Love

marți, 30 iulie 2013

~ Rochie de roze ~

~ Îmi car picioarele desculţe,
Şi rănile însângerate,
Pe drumuri ce stau să-mi înalţe,
În faţă vise dezmembrate.


Şi calc pe căi ferate părăsite,
În gări în care trenul nu se mai opreşte,
Târâindu-mi picioarele-obosite,
Cu rana din talpă ce mi se adânceşte.


Păşesc tăcută pe drum agale,
Aşteptând de departe să apar-o veste ,
Să eliberez gânduri ireale,
De parcă totul e-o poveste.


Visez grădini trandafirii,
Cu spini ce se înfig adânc în carne,
Mă îneacă visul în roze purpurii,
Iar pe mormânt petale îmi aşterne.

Cu trupul plin de roze însângerate,
Precum o rochie de cununie,
Mă las pierdută pe drumuri neumblate,
Şi bântui într-o nesfârşită agonie.

Eu sunt un trunchi de trandafir,
Din mine înfloresc păduri de flori,
Pentru cel mai adorat din lume musafir,
Iubitul meu din vise, cu ochi seducători. ~
~ Odine ~

~ Rege de negru ~

~ Nu mai am nici suflet, nici cuvinte şi nici lacrimi,
Iar inima mea e în mine ca o piatră,
Atârnă atât de greu de la prea multe speranţe,
Şi mă încadrează doar frunzele căzute.
Căci viaţa mea e ca o frunză toamna,
Ce s-a rătăcit prin mii de frunze,
Aşteaptă să prindă fire de rădăcini,
Într-un pământ sterp şi îngheţat.


Viaţa mea este ca un vas spart,
Un bol fisurat, care nu mai poate ţine,
O picătură de apă pentru sufletul meu,
Atât de însetat de adevăr şi iubire.
Aruncat în foc Iadului arzător,
Se topeşte şi-l amestecă smolindu-l,
Încercând să lipească bucăţi măcinate,
Într-un pocal sfinţit, pentru regele negru.



Ai lăsat un cântec fără sunet,
Ai lăsat o poveste scrisă pentru tine,
Şoptită de îngerii fără grai,
Ce plâng nebuni in toiul nopţii.
M-ai lăsat oarbă la marginea Raiului,
Şi moartă de foame în bucătăria vieţii,
Aşteptând să apară îngerii de zăpadă,
Să mă îngheţe şi să îmi acopere ochii.
Să nu spui niciodată adio în grabă,
Pentru că acel adio e o viaţă,
Atât de lungă şi nu va primi vreo milă,
Şi nici o rază de lumină sau speranţă.
Uneori tu râzi când eu plâng,
Iar când tu plângi, eu plâng cu tine,
Dar aşa îţi va fi poate mai bine,
Rege de negru, stăpân al junglei umane. ~

~ Odine ~

duminică, 28 iulie 2013

~ Dor de mare ~

~ Mi-e dor de mare şi mi-e dor de tine,
Iar depărtările au gusturi peline,
Mă ţin pe loc înlănţuită,
Şi-n suflet toarnă licoarea otrăvită.



Mă otrăvesc în orice clipă,
Şi-aş vrea să pot pleca în pripă,
Fără să iau nici un bagaj,
Chiar de mi-aş pune şi sufletul gaj.


S-ajung la marea unde inima îmi bate,
Unde simţurile îmi sunt anesteziate,
La marea care îmi sărează existenţa
Şi lasă în spate ce a adus suferinţa.

Marea să îmi mângâie picioarele,
Iar tu să îţi deschizi larg braţele,
Să cânte pescăruşii printre noi,
Să ne cunune luna pe amândoi.

Şi-nconjuraţi de stele căzătoare,
Jurămintele vor deveni nemuritoare,
În uniunea cerului cu marea-albastră,
Vor fi martori la căsătoria noastră. ~
~ Odine ~

vineri, 26 iulie 2013

~ Zidarul ~

~ Iubeşte-mă cum te iubeşti pe tine,
Şi nu mă mai zidi în chinuri,
Cum a-ncercat Manole a pune,
Pe Ana lui adânc în ziduri.
 
Căci nu poţi construi cu jertfă,
O casă ca o mănăstire,
Şi-n ea să cânte îngerii la harfă,
Când e clădită cu nefericire.

Tu nu îmi eşti Manole,
Aşa cum eu nu sunt o Ană,
N-ai cum să aştepţi miracole,
Făcând casă cu jerfă umană.

Şi totuşi m-ai zidit pe mine,
Cu tot cu inima-mi în închisoare,
Acum din ziduri se aud suspine,
Şi rugăciuni de îndurare.


Iubitul meu, mester faurar,
Dragostea e mai presus,
Decat un monument funerar,
În care un suflet a fost răpus.

Manole-al meu cu privire senină,
Cel care pe mine m-a zidit,
În casa în care iubirea se închină,
Şi care-a uitat că m-a iubit. ~ 
~ Odine ~





joi, 25 iulie 2013

~ Oare mai exista visul? ~

    ~ Oare mai exista visul? S-au l-am abandonat cu totii si, odata cu el ne-am abandonat si pe noi ca oameni. Poate ar trebui sa il redam lumii, pentru ca in fond nu avem nici un motiv sa il introducem intr-o sticla intr-o vitrina si mai apoi sa il aruncam in valuri cu speranta ca nu se va lovi de stanci. Oare mai existam noi, atat de sufocati in peisajul zilelor ce trec haotic, fiecare nesemanand cu cealalta si nici una ducand spre un vis.

     Creez idei in minte la volan, in timp ce astept la semafor verdele care ma va trimite la destinatia unde nu ma poarta si inima, ci doar masina. Desenez fraze dimineata, in timp ce zugravesc in oglinda o persoana pe care o va vedea lumea in ziua respectiva. Trimit zeci de ganduri care nu vor aparea niciodata aici, pentru ca le-am scapat, s-au dizolvat pur si simplu inainte sa imi adun fortele si sa intru aici sa le introduc in sticla…Fiecare crampei nenascut, unele chiar poetice spre aproape groaza mea – era despre tine.
       Oare mai existi tu, asa cum te tin eu minte, asa cum te vad si te aud in fiecare zi, acelasi crud salvator, acelasi milostiv calau, acelasi visator cimentat in concret, acelasi virtuos pagan? Oare mai exista pe lumea asta o dragoste atat de mare, incat sa tinuiasca in suflet mii de dorinte adresate unui Dumnezeu care exista?

      
Ne pierdem si visele si sufletele fara sa realizam ca suntem ca o bucata de hartie. Pe care poti scrie povesti si sa fie lasate in memorie, sau sa apara de undeva un cutit si sa faca acea bucata bucatele. Daca esti un norocos va exista o mana care sa le adune si sa citeasca ceea ce a fost scris acolo si sa le pastreze ca niste perle pretioase intr-o cutie. Sau ne inecam in lacrimi pana ceea ce a fost scris se amesteca intr-un amalgam nedeslusit de litere. Poate ar trebui sa visam mai mult. ~
~ Odine ~ 

marți, 23 iulie 2013

~ Balada lacrimilor ~

~ Aş vrea să mă topesc într-o lacrimă
Şi să mă transform într-un ocean,
Ochii să îi umplu cu agheasmă,
Să mă-nchin ca un mirean.


Soarele  să îşi oprească razele,
În lacrima care s-a scurs,
Să-i sărute urmele,
Şi drumul ce l-a parcurs.

Să trimită îngeri albi,
Să mângâie obrajii plânsi,
Cu toţi trandafirii dalbi,
Din gradina Raiului culeşi.

Ce dacă locul e un iad,
Căci sufletul îmi e departe,
În păduri dese de brad,
Unde sunt de cer aproape.

Din sufletu-mi va curge o cascadă,
În valuri, valuri de iubire,
Şi-o să cânte o baladă,

Despre lacrimi şi simţire. ~
~ Odine ~







luni, 22 iulie 2013

~ Jucătorul de inimi ~

~ Ia-mă aşa cum sunt, sau lasă-mă de tot,
Nu vreau să cad din nori şi să-mi spui că pot,
Că pot să-mi ridic, oasele rupte de pe pământ,
După ce-am picat, aproape în mormânt.

Nu-mi cere atâta putere căci sunt doar un om,
Şi sufletul mă mănâncă precum un melanom,
Ce roade din a mea carne, ca o hienă crudă,
Durerea-mi, urechile tale surde nu vor să o audă.

Nu-mi cere să cobor în Iad şi-apoi mă ridic,
Când dracii trag de mine şi muscă atât de sadic,
Înfometaţi de carnea mea se-nfruptă fără milă,
Mestecă-n demenţă şi râd în lumea lor senilă.

Şi cum încep puţin să pot scăpa din adâncuri,
Apari tu, ca un jucator şi meşter în amoruri,
Cu atu-urile-n mână amestecând în mintea-mi,
Gândurile toate şi pe toate mi le sfărâmi.

Mă transformi în mortul cel viu ce te ascultă,
De parcă eşti o forţă întunecată şi ocultă,
Ce cere slugii sale viaţa să îşi jertfească,
Să se arunce-n Iaduri, fără să clipească.

Şi-ţi cad în braţe fără nici o putere,
De a mă împotrivi chiar de-aş simţi durere,
Tac, ascult, îndur  torturi cu oase-anchilozate,

Ce-mi ceri să fac, Tu, jucătorule de inimi şi păcate. ~
~ Odine ~

sâmbătă, 20 iulie 2013

~ Te-am visat noaptea trecută ~

~ Iar te-am visat noaptea trecută,
Cum lângă mine tu stăteai,
Într-o linişte-absolută,
Cuvinte calde îmi spuneai.


Mă-ncurajai să pot să trec,
Peste depărtarea care roade,
Căci între noi atâtea se petrec,
Şi curg lovindu-ne-n cascade .

Am încercat să pot să-mi ţin,
Lacrimile atât de sugrumate,
M-ai sărutat pe obrazul fin,
Şi mi-ai dat părul pe spate.

Ai şters lacrimile ce nu conteneau,
Să curgă în jos domoale,
Iar mâinile tale îmi ştergeau,
Obrajii uzi de lacrimi inegale.

Şi-un zâmbet slab mi s-a ivit,
În colţul buzelor sărate,
Pe care-apoi mi le-ai strivit,
Cu săruturi apăsate.

Ochii brusc mi s-au deschis,
Şi am văzut o pernă neocupată,
Ce te aşteaptă, nu doar în vis,
Ci în viaţa toată.

A trebuit să mă trezesc,
Să-nfrunt o altă zi fără tine,
S-aştept din nou să aţipesc,
Să te am lângă mine. ~
~ Odine ~





vineri, 19 iulie 2013

~ Câte doruri port în mine ~

~ Atâtea doruri port în mine
Că nici oceanul nu le-nghite,
Stau agăţate ca un ciorchine,
De sentimente chinuite.


Iar greutatea lor apasă,
Pe inima prea obosită,
Şi durerea nu mă lasă,
Făcând o viaţă părăsită.

Doruri grele apăsătoare,
De-aţi pleca ce bine-ar fi,
Aş scăpa de-ncătuşare,
Spre zări albastre argintii.

Şi-ar zbura ca o nebună,
De la răsărit pân-la apus,
Mi-aş pune pe cap cunună,
Din flori şi-aş fi îngerul supus.

Dar dorurile nu mă lasă,
Nu mă scapă din a lor gheară,
Şi mai rău şi greu m-apasă,
Să-mi scoată inima afară.

Când în piept nu va mai bate,
Cât s-a chinuit neîncetat,
O inimă s-a stins din dragoste,
De câte doruri a purtat. ~
~ Odine ~



miercuri, 17 iulie 2013

~ Eşti muza mea ~

 ~ Eşti muza mea din poezii,
Deşi n-o spui, însă o ştii,
Cu ochii verzi albaştrii ce privesc şăgalnic
Şi zâmbet de copil zburdalnic.

Tu eşti cel care mă inspiri,
În poemele nopţilor cu dor,
Îmi eşti timpul dintre clipiri
Şi lacrima ce se scurge pe obraz uşor.

Îmi eşti zâmbet şi durere,
Îmi eşti sufletul pereche,
Îmi eşti vise efemere
Ce vin dintr-o viaţă, mult mai veche.

Eşti muza mea şi din creion,
Te creez aşa cum te doresc,
Să fi vânătorul de pe Orion
Şi punctul de reper ceresc.

Te pictez cu mâna mea,
Aşa cum te iubesc doar eu,
Cum mă-deamnă dragostea,
Şi aşa vei fi mereu.

Îţi dau chip pe o coală de hârtie,
Îmbrăcându-te în stofa ţesută cu litere,
Te alcătuiesc din rime într-o poezie,

Căci tu eşti muza mea, creată din iubire. ~
 ~ Odine ~

luni, 15 iulie 2013

~ Te vad altfel ~

~ Cand intalnesti pe cineva si acel cineva 
Inima ta se opreste din batai pentru cateva secunde,
Poate fi acea persoana, cea mai importanta din viata ta?
Daca ochii traverseaza un alt univers,

Atunci cand te pierzi in privirea celuilalt,
Inseamna ca va asteptati din ziua in care te-ai nascut?
Daca atunci cand va sarutati buzele grele,
Iar ochii se umplu de lacrimi,
Exista ceva magic intre voi?
Daca gandul tau e de dimineata pana noaptea,
La o singura persoana si iti stoarce inima,
Inseamna ca e jumatatea ta?
Daca gesturile fac mai mult decat o mie de cuvinte,
Iar linistea dintre voi nu poate fi comparata cu nimic,

Ati fost facuti unul pentru celalalt?

Eu te văd, altfel decat te vad altii,
Pentru ca ochii mei vad altfel,
E un mod complex de a vedea lumea,
De a vedea acolo unde altii nu vad nimic.
Eu stiu sa te traduc ca pe o poezie,
Pentru ca putini inteleg limba iubirii,
Te completez ca pe un joc de puzzle
Pentru ca stiu fiecare bucatica unde are locul.
Te interpretez ca un cântec,
Si notele muzicale topaie pe portative,
Creand sunete care imi sunt cunoscute.

Sa iubesti nebuneste,
Sentimente ce vin si pleaca
Sa le urmezi tampeste
Si sa ramai indragostit vesnic,
De cuvinte dulci,
Rostite atunci cand ai usa inimii deschisa.
 Sa te invadeze in toata fiinta
In vise, sa ai halucinatii,
Si asta sa iti ajunga pentru o viata. ~
~ Odine ~

sâmbătă, 13 iulie 2013

~ În pumnul tău ~

~ Trăiesc rănită-n pumnul tău,
Precum gândacelul din poezie,
De când zborurile mi se intersectau,
Cu tine într-o iluzie.

De-atunci aştept din nou să zbor,
Aripile să se înalţe înspre soare,
Şi sper să pot pân-o să mor,
Să îţi mai dau o îmbrăţişare.

Dar tu mă ţii atât de strâns,
Şi nu îmi dai drumul deloc,
Nu îţi pasă de-al meu plâns,
De parcă totul e un joc.

Şi nu îţi pasă de-o să mor,
De mâna ta rănită,
Căci îmi eşti durul posesor,
De zbor şi soartă prăbuşită.

De ce m-ai prins în pumnul tău,
Strângându-mi inima cu nepăsare,
Când buzele mele îţi sărutau,
Şi urmele de tălpi murdare?


Am vrut doar sincer ca să fii,
Să ne înălţăm spre nemurire,
Cu zboruri mândre sidefii,
Şi-o mare de iubire. 

Eliberează-mă din pumnul tău,
Iubirea mea străină,
Şi-o să îţi aduc un curcubeu,
Din lumea cea divină.~
~ Odine ~ 







joi, 11 iulie 2013

~ De te-aş uita ~

~ De te-aş uita ce bine ar fi,
Pe altarul tău n-aş mai jertfi,
O inimă ruptă în două,
Şi aş începe o viaţă nouă.
 
Şi de-aş pleca în depărtare,
Aş da oricui o îmbrăţişare,
Iar mintea liberă să zboare,
Fără nici-o-ncuietoare.

Să nu mai fi în mintea mea,
Să nu mă doara-absenţa ta,
Iar inima să nu-ţi mai aparţină,
Să plec în lume fără vină.

De vină că încă te iubesc,
Că nu pot să te-nlocuiesc,
Căci tu eşti al meu acasă,
Iar inima mea nu te lasă.

De ai putea tu să mă uiţi,
Să nu mai vrei ca să mă cauţi,
Să laşi tu totul prăfuit,
Căci eu nu pot, ca să te uit.

Dar nu te uit deşi aş vrea,
Să nu mai locuieşti în mintea mea,
Şi stau pe stâncă şi te-aştept,

Să îmi lipeşti inima-n piept. ~
~ Odine ~

miercuri, 10 iulie 2013

~ Se rup genunchii ~

~ Se rup genunchii de atâta greutate,
Ce-apasă pe inima ruptă în două,
Şi cad în rugăciune, cu oasele toate,
Că sufletul e plin de spinii de rouă.

Şi lasă urmă în locul unde cad,
Rugându-se pentru o inimă stricată,
Să iasă din locul crud din Iad,
Şi să devină, o inimă curată.

Aşa mă rog eu pentru tine,
Să-ţi cureţi inima de murdărie,
Să fiu umărul ce te susţine,
Chiar dacă m-ai aruncat în sihăstrie.

Iar de o să-mi ceri sângele ca jerftă,
O să-mi tai venele rupte de lavă,
Ce trec prin inima-mi devenită-amorfă,
Să mă eliberez, să nu mai fiu o sclavă.

Iar lacrimile-mi vor spăla pământul,
Ce se varsă în stropi de rouă milioane,
Şi-o să mă rog pentru tine-n schitul,
Unde plâng şi sfinţii din icoane. ~
~ Odine ~

duminică, 7 iulie 2013

~ Creatorul meu ~

~ Când îmi sorbeai cuvinte de iubire,
Îmi absorbeai şi sufletul din mine,
Ca pe un vin de viţă nobila,
De tine-am fost băubilă.


Iar eu m-am scurs în vena ta,
Ca o licoare ce-aştepta,
Să mă topesc şi să te rog
Eu să fiu singurul tău drog.

Dar drogul tu ai devenit,
Întregu-mi trup a-nţepenit,
De dorul tău, de dragul tău,
Şi într-un singur loc să stau.

S-aştept să sorbi iubirea ce o port,
Căci altfel simt că sunt un mort,
Ce explodează de iubire,
De parcă-mi eşti o prelungire.

Şi doar sărutul tău să mă-nvie,
Şi să trăiesc în evlavie,
Să nu mai laşi dezordine,
Luând şi aerul din mine.

Căci mi-ai luat şi aerul din piept,
Ca să mă faci să te aştept,
Pe buze să-mi porţi sufletul,
Stăpânindu-mi inima şi trupul.

Tu mă dobori, tu mă creezi,
Tu eşti cel care mă sculptezi,
Tu îmi eşti moarte, îmi eşti viaţă,

Eşti Demiurgul ce mă înalţă. ~
~ Odine ~