~ Îmi car picioarele
desculţe,
Şi rănile însângerate,
Pe drumuri ce stau să-mi
înalţe,
În faţă vise
dezmembrate.
Şi calc pe căi ferate
părăsite,
În gări în care trenul
nu se mai opreşte,
Târâindu-mi picioarele-obosite,
Cu rana din talpă ce mi
se adânceşte.
Păşesc tăcută pe drum
agale,
Aşteptând de departe să
apar-o veste ,
Să eliberez gânduri
ireale,
De parcă totul e-o
poveste.
Visez grădini
trandafirii,
Cu spini ce se înfig adânc
în carne,
Mă îneacă visul în roze
purpurii,
Iar pe mormânt petale îmi
aşterne.
Precum o rochie de
cununie,
Mă las pierdută pe
drumuri neumblate,
Şi bântui într-o nesfârşită
agonie.
Eu sunt un trunchi de
trandafir,
Din mine înfloresc păduri
de flori,
Pentru cel mai adorat
din lume musafir,
Iubitul meu din vise, cu
ochi seducători. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu