Odine With Love

Odine With Love

marți, 30 aprilie 2013

~ Sunt o femeie ~


~ Nu sunt o păpuşă dragă iubite,
Să apar la braţul tău fără minte,
Să zâmbesc frumos cu privirea senină,
Să dansez cum doreşti ca o balerină.

Nu pot fi modelul perfect pentru tine,
Am suflet şi viaţa şi ţipă în mine,
Iar ochii senini lacrimi să verse,
Să arate tristeţea viselor arse.



Nu sunt de plastic să nu-mi mişc figura
Să spun ce nu-mi place, să nu deschid gura,
Nu pot să aştept într -un colţ pe coridor
Fără să-mi pese că sunt doar de decor.


Nu sunt doar o păpusă iubite,
Sunt o femeie şi nu poate admite,
Să nu aibe dorinţe, păreri şi opinii,
Să-şi ţină ascunşi şi-n lanţ neuronii.

Gândesc, trăiesc, visez şi mă doare,
Să îmi văd rolul de decor pe culoare,
Nu sunt o păpusă să fiu admirată,
Sunt o femeie ce se vrea respectată.


Atât am de zis şi dacă nu-ţi place,
Ieşi pe uşa vieţii şi nu te întoarce,
Dar nu aştepta să-mi tai din zbor,
Să fiu pentru tine, o păpusă în decor. ~

~ Odine ~


luni, 29 aprilie 2013

~ Pictează-mă ~


~ Pictează-mă ca pe acea femeie,
Ce-ar coborâ în Iad ca să te scoată,
Ce-ar îndura mii de războaie,
Fără să ştie de teamă, sau dacă o să poată.



Pictează-mi mâinile ce te-au atins,
Şi te-au mângâiat cu atâta drag
Cele ce în braţe te-au cuprins,
Şi care te aşteaptă încă-n prag.


Pictează-mi zâmbetul care apare,
Atunci când la tine mă gândesc,
Când tu îmi eşti precum un soare,
Şi de dorul tău, eu mă topesc.


Pictează-mi ochii plini de lacrimi,
Ce te privesc atunci când pleci,
Când ieşi grăbit pe uşa lumii,
Iar ei rămân, atât de seci.

Pictează-mi urechile ce vor să audă,
Doar vocea ta  ce le mângâie,
Cea care face trupul să-mi asudă
Iar inima să-mi pâlpâie.

Pictează-mi fruntea sărutată
De ale tale buze calde,
Şi părul de pe umeri ce tresaltă,
Şi curge roşu în cascade.

Pictează-mi privirea blândă,
Aşa cum sunt, plină de vicii,
Căci eu sunt a ta Giocondă
Iar tu eşti, al meu DaVinci. ~
~ Odine ~



duminică, 28 aprilie 2013

~ Mă vei iubi oare? ~

Miroase sufletul din mine,
A flori pierdute în asfinţit,
Culese doar printre suspine,
Din clipa în care m-am rănit.


Iar vântul părul mi-l răsfiră,
Privind în zare spre apus,
Şi sufletul mi se deşiră
De la cuţitul ce m-a străpuns.





L-ai aruncat la nimereală,
În ţintele din jurul tău,
Fără să ţii socoteală,
Că-l vei străpunge, chiar pe-al meu.

Şi ai jurat că n-ai să poţi vreodată,
Să mai răneşti inima care,
Ce vrei alături de a ta să bată,
Şi să-ţi aducă vindecare.

Chiar şi rănită de cuţit în spate
O spun mereu ca pe-o cântare,
Te voi iubi o eternitate,
Dar tu mă vei iubi oare?

Iar dragostea se-mparte toată,
La cel ce mi-a lovit destinul,
Şi chiar de sunt de mulţi dorită,
Eu am ales să fi TU, acel, UNUL. ~
~ Odine ~

sâmbătă, 27 aprilie 2013

~ Vrăjitorul ~

~ Mă rog seara la luna plină
Să îmi aducă în suflet lumină,
Vrăjile să le topească,
Inima s-o liniştească.

Tu, Vrăjitorule ateu
Mi-ai luat inima ca pe trofeu,
Şi-ai hrănit-o cu cuvinte,
Şi cu false jurăminte.

Ochii îmi sunt umezi mereu
Şi mă topesc de dorul greu,
De dorul unui vrăjitor,
Cu multe roluri de actor.


Ai amestecat la poţiuni,
Făcute din promisiuni,
Şi din dorinţe ameţite,
Din pasiuni dezlănţuite.

Toate au fost amestecate
Dar fără pic de sentimente,
Ţie, vrajitorule actor,
Nu ţi-a păsat că o să mor.


În palmă m-ai ţinut ascunsă,
Iar inima de ace pătrunsă,
Şopteai în urechi descântece,
Să mişti fluturii în pântece.

Degeaba mereu m-ai dorit,
Căci niciodată nu m-ai iubit,
Desfă-mă tu de vraja ta
Să pot trăi, să pot uita.

Te rog deschide larg podul palmei
Să mă desfaci de vraja dragostei,
Dar să-mi dai drumul uşor
Să nu mă doară şi să nu mor. ~
~ Odine ~


vineri, 26 aprilie 2013

~ Viata plina de culori ~


     ~ Am fata colorata de la aromele curcubeului. M-am agatat de el si m-am ratacit prin culorile lui. Am gustat din el de parca eram intr-o fabrica de bezele si fiecare culoare avea o aroma. Am vrut sa il savurez pe de-antregul, incat mi-am umplut intregul corp.
      Am atata zahar in sange, inca o sa dau in diabet. Parca am fost spoita peste tot de un pictor orb ce a dat cu o pensula la intamplare. A vrut sa faca din mine o Gioconda, dar nu a reusit decat sa realizeze un amalgam de culori.

      Am dansat pe culorile notelor muzicale, pe tonurile lor cele care te trimit in alta dimensiune si am simtit fiecare sunet altfel, plutind deasupra de tot ce inseamna alb si negru, sau gri. Viata colorata e cea care o simti tu in fiecare sunet care il auzi si cum il transformi tu, intr-o alta melodie, iar ea trebuie sa-ti mangaie sufletul nu sa iti fie o palma.
      Va trebui sa ma spal pana in creier si sa scot fiecare gust al fiecarei culori, sa le asez in compartimente si sa le dau inapoi curcubeului. Ii apartin. Din el se hraneste natura. Cupidon isi va cauta culoarea si daca nu o va gasi, va strica toate iubirile. Eu o stiu cel mai bine.
     Viata e plina de culori, insa niciodata nu trebuie sa te arunci in ele. E necesar sa le iei pe fiecare in parte, altfel iti pui singur streangul in jocul “spanzuratoarea”. Viata e in fiecare zi o alta culoare, o alta simtire, un alt gust. Sa amesteci doua culori va da o nuanta noua, ca o iubire noua, insa deja cand a intervenit a treia si a patra s-a stricat totul.
       Amestecandu-le, nu vei face decat sa nu mai ai nici un gust aparte, ci un dulce-iute-acru-amarui, o nebunie din care papilele tale gustative vor iesi lezate si odata cu ele si creierul. ~
                              ~ Odine ~ 

joi, 25 aprilie 2013

~ Iubirea mea supremă ~


~ Se scutură copacii-n floare,
Şi-şi lasă în jur culoare,
Cu petale de iubire,
Ce trăiesc în nemurire.

Se scutură copacii-n floare,
Şi aşteaptă cu ardoare,
Ca din florile perfecte,
Să se transforme în fructe.


Se scutură copacii-n floare,
Sufletul mai rău mă doare,
Eu sunt departe, tu eşti departe,
Şi-atâta lume ne desparte.

Se scutură copacii-n floare,
Pe cer cad stele căzătoare,
Iar eu privesc şi îmi doresc,
Lângă tine să mă trezesc.



Se scutură copacii-n floare
Iar inima mea încet moare,
Căci mai e puţin şi vine,
Un an de când am fost la tine.

Se scutură copacii-n floare
Venim să ne pregătim de plecare,
Intrăm pe uşa vieţii prin durere,
Ieşim din ea printr-o tăcere.


Dar nu murim, căci ne vom naşte,
În alţi copaci ce vor cunoaşte,
Primăveri cu înflorire,
Ce vor trăi în nemurire. 



Şi-acolo vom trăi-n iubire
Adânc înfipţi în fericire,
E singura ce e eternă,
Doar ea, iubirea  mea supremă.~
~ Odine ~ 

miercuri, 24 aprilie 2013

~ Până la moarte ~


~ De-ai vrea să fi din viaţa mea o parte
Eu te-aş urma până la moarte,
Ţi-aş dărui în fiecare dimineaţă,
Răsăritul soarelui din viaţă.

Te-aş urma cu inima în Rai,
Să-ţi mângâi părul tău bălai,
Oriunde aş veni cu tine chiar şi-n Iad,
Doar să-ţi sărut ochii tăi de jad.

De-ai povesti tot ce te doare
Aş coborâ din curcubeu culoare,
Să-ţi umplu golul ce îl ai în suflet,
Iar faţa ta să fie toată numai zâmbet.

Ţi-aş strânge mâinile împreunate,
Le-aş săruta în fiecare noapte,
Şi-aş mulţumi lui Dumnezeu,
Că te-a ales să fi-n sufletul meu.

Dar tu nu şti şi nici nu-ţi pasă,
Căci ai ales plecând spre altă şansă,
De mine să te duci tot mai departe,
Când eu pe tine te-aş urma până la moarte. ~
~ Odine ~ 

marți, 23 aprilie 2013

~ Croitorul ~

            ~ Ai o bucata de panza numita viata, pe care incepi de copil sa ti-o brodezi cu floricele sau figuri indescifrabile, incercand sa faci din ea broderia cea mai frumoasa pe care o vei imbraca pana la moarte, pentru ca ea va fi scrisa pe pielea ta. La un moment dat ai de ales sa urmezi doua cai: in a o darui cuiva sa o croiasca, el devenind croitorul care va taia panza aia sa ti-o potriveasca pe trup, sau sa devii croitorul tau si al celuilalt.
       E trist atunci cand cel ce se crede croitor incepe sa taie din panzele altora, fara ca el sa aibe habar cum sa tina foarfeca in mana si taie anapoda, facand buzunare, ce vor deveni cicatrici pe pielea celui care si-a pus cu incredere trupul in mana.
      Oricat ar incerca celalalt sa mai acopere sau sa peticeasca propria viata nu va arata decat o carpeala de proasta calitate si totul din vina unui croitor, care a folosit centimetrul si foarfeca gresit pe trupul sau dar dupa propriile-i nevoi.
      Venim pe lume nu doar sa ne bucuram ca niste bezmeteci de tot ceea ce e in jur, ci sa ne si asumam ceea ce e langa noi si sa ii purtam de grija. Daca nu suntem siguri ca putem fi capabili sa croim panza cuiva, atunci sa nu punem mana pe foarfeca sa ii taiem din viata, doar pentru ca vrem sa vedem cum ar arata un desen facut in imaginatie, fara a masura de sute de ori si a taia o data.
      Nu poti sa fi croitorul mai multor vieti si sa tai pe jumatate, iar apoi cand ai vazut ca ai gresit masuratoarea, sa pleci in cautarea altei panze, pentru ca nu ai mai fi un croitor ci un manuitor de foarfeca. Iar oamenii nu sunt manechine in vitrina, ei traiesc, au suflet si sufera atunci cand panza vietii lor nu devine altceva decat o carpa in mana croitorului, care dupa ce a fost decupata gresit, ajunge aruncata undeva si folosita drept o zdreanta cu care stergi mizeria.


     Croitorule, foloseste omul ca pe cea mai de pret panza cu care iti vei acoperi inima si viata, masoar-o si croieste-o ca pe panza fara de care nu ai mai putea sa dormi, nu ai mai putea sa te mai simti intreg, pentru ca fara ea ai fi un trup gol si descoperit in fata furtunii. Masoara trupul ala de o mie de ori si taie o data, pentru ca altfel va ajunge doar o textila de care iti vei sterge mana de praf si apoi aruncata.

      Asta te va face cu adevarat un croitor care a modelat o viata, pentru ca ea va fi oglinda ta in fata celor care o vor privi, va fi modelul admirat si care va purta semnatura ta si asa toti vor spune “ cu adevarat, acesta este un mare croitor”. ~
                           ~ Odine ~

luni, 22 aprilie 2013

~ Începutul unui sfârşit ~

~ Tăcerea furtunii din inima mea
E furioasă la întrebările sufletului,
Că nu vrea să înţeleagă
Că nu mai e cale de întoarcere.
Înger orb în noapte fără stele
Te-ai pierdut în tăcerea visului
Unei iubiri stricate şi însingurate.
Căderea speranţelor, a iluziilor
Se ascund tot mai adânc
În spatele rocilor sălbatice,
Sperând să ajungă la răsăritul soarelui.
Să le încălzească sentimentele,
Să răsară, acolo unde vulturii zboară.

Zboară, zboară tot mai sus
Încântă-mi inima şi ochii
Adu-mi speranţa cu sfânta lumină înger de foc
Să nu mai trăiesc în pământ ca o râmă.
Dau drumul la timp să capete aripi,
Să zboare frânte în bucăţi de clipe,
Acolo unde îl va duce divinul,
Şi să cred, atât, doar să cred,
Că ceea ce va aduce zborul lui,
Vor fi ceasuri în care timpul nu va mai curge,
Ci vor rămâne în mine bucăţi de eternitate.


Mi-am pierdut sentimentele,
În clipa în care am deschis borcanul
Ce ţinea închisă inima mea
Şi am înteles că Paradisul e atât de departe
Şi că unele vise sunt doar amintiri.
Că lumea se întoarce cu susul în jos
Şi se calcă în picioare totul,
Atunci să tragi aer în piept cât mai adânc
Să ţii respiraţia şi să îi dai drumul eliberându-te.
Pentru că va fi începutul unul alt sfârşit. ~
                                     ~ Odine ~



duminică, 21 aprilie 2013

~ Da-mi suflu iubire ~

~ Dă-mi suflu iubire să trăiesc încă o dată
Ce a murit şi mi-e teamă să nu mor şi eu,
Dă-mi aerul care mă-nvie şi moartă
Căci tu îmi eşti viaţa, fără tine nu-s eu.



Şi viaţa şi moarte trăiesc lângă tine,
Şi extraz şi durere mă toarce mereu,
Mi-e sufletul turbat şi plin de suspine,
Eşti Iadul şi Raiul, iubitul meu.




Ştiu să trăiesc în Raiu-ţi alături,
Ştiu şi Iadul în care mă arunci,
Trăiesc din ale tale te iubesc-uri,
Şi îndeplinind ale tale porunci.



Sulfă-mi pe trup aer din plămânii tăi
Să te respire întreaga-mi fiinţă,
Scoate-mă din Iadul plin de văpăi,
Dă-mi aer iubire, adu-mă din nou la viaţă. ~

~ Odine ~




sâmbătă, 20 aprilie 2013

~ Iubeşte-mă ~


~ Iubeşte-mă aşa cum numai tu şti.
Iubeşte-mă ca un prunc,
Ce are nevoie de primii paşi în viaţă.
Iubeşte-mă ca un copil
Care are nevoie de fiinţa maternă.
Iubeşte-mă ca un adolescent,
Care vrea să schimbe lumea plin de speranţă.
Iubeşte-mă ca un bărbat
Care vrea să devină tată.
Iubeşte-mă ca un adult,
Care are nevoie de iubita alături.
Iubeşte-mă până vei îmbătrâni,
Când vei avea nevoie de o mână,
Să te sprijine când vei merge greoi.
Doar atât, iubeşte-mă 
Aşa cum te iubesc eu pe tine
Şi vei simţi mirosul dragostei vii.

Iubeşte-mă şi nu te vei mai simţi niciodată,
Jumătatea pierdută prin miliardele de jumătăţi,
Ci jumătatea care şi-a găsit bucăţica de iubire
Din care odată a făcut parte. ~
~ Odine ~

vineri, 19 aprilie 2013

~ Dacă aş putea ~


~ Dacă aş putea din suflet să te scot
Nu aş mai sta o secundă să socot,
Mi-aş smulge inima din piept
Nici o clipă n-aş mai vrea să mai aştept.

Dacă s-ar putea în minte să nu te mai am
Aş alerga desculţă pân’la Amsterdam,
De medicul m-ar face să nu mai ţin la tine,
M-aş opera să scoată inima din mine.


Ochii mei să se oprească din atâta plâns,
I-aş scoate cu unghiile dinadins,
Urechile mi le-aş cimenta,
Să uite în veci, de vocea ta.

Iar mâinile să nu mai vrea să te atingă,
Le-aş smulge din umeri, să devin o ciungă,
Iar de picioarele la tine ar alerga
Mi le-aş tăia, de-aş deveni oloagă.

Aş deveni fizic neputincioasă,
Dar inima ar mai liberă şi curajoasă,
De-ar putea face Domnul, să uit de tine,
Mi-aş da lui viaţa toată, numai în rugăciune.

De s-ar putea, dacă aş putea,
Să-mi duc pe apă dragostea,
Să curgă lin să mă eliberez de atâta dor,
Să-mi dau drumul la aripi şi să zbor. ~
~ Odine ~

joi, 18 aprilie 2013

~ Cursul vietii ~


   ~ Vine o vreme cand esti ingropat de viu de propriile sentimente. Te inghite pamantul si simti ca nu te mai poti ridica. Tot ceea ce iti ramane de facut este sa adormi privind cerul cu bratele deschise asteptand imbratisarea iubirii.
     Esti copilul pamantului, pentru ca din pamant ai fost creat si el este singurul care te vrea inapoi orice ai face in viata. El este cel care accepta si criminal si crestin, bogat sau sarac, bun sau rau, nu face discriminare si nu se simte dezamagit de nimic. Desi nu are suflet traieste, traieste prin ceea ce primeste si el transforma totul.
     Descompune pentru ca mai apoi sa faca din ceea ce e stricat, ingrasamant pentru ceea ce trebuie sa traiasca, sa dea nastere din nou la o alta viata. Primeste tot, sa daruiasca tot. Asta e cursul vietii, a primi si a darui. Nu poti primi la infinit, asa cum nici sa daruiesti la infinit fara a primi nu se poate.
     Atunci cand simti ca pamantul te va inghiti sa iti aduci aminte ca din inima ta distrusa, va rasari o alta viata, ca de acolo se va inalta cel mai frumos lastar si el va reprezenta ceea ce ai fost tu. Nimic nu piere pentru totdeauna, doar se transforma.
     Nici o dragoste adevarata nu moare, ea va fi inghitita de pamant un timp pentru ca mai apoi sa se inalte catre ceruri. 
De asta nu trebuie sa plangi niciodata atunci cand simti ca inima ta a murit, ci sa ii dai timp sa se nasca din nou, din samanta iubirii care a murit sa creasca cel mai frumos lastar al vietii, cel mai curat trup sa se nasca si sa ia viata in piept,  care se va inalta si va face flori, fructe si mai apoi sa imbratiseze cu intreaga fiinta iubirea ce i se asterne in fata. ~
                                    ~ Odine ~

miercuri, 17 aprilie 2013

~ Jurământul ~


~ Mi-e frig în suflet şi nu mi-e bine,
Şi mi-e atâta dor de tine,
Şi nu se duce şi nu pleacă,
Şi sufletul mai rău l-apleacă.



Şi nici o haină nici o zdreanţă,
Nu mă trezeşte iar la viaţă,
Nici sufletul nu îl încălzeşte,
Şi nici durerea n-o opreşte.






Şi-mi strâng braţele lângă mine,
Şi mi-e atâta dor de tine,
Iar tu nu şti şi nici nu-ţi pasă
Ai drumul tău, calea aleasă.

Şi aş veni desculţă iară,
Cum am venit în acea vară,
La tine-n braţe să mă aşez,
Să uit de toate, să te îmbrăţişez.

Mi-e frig în suflet şi mă doare
Şi simt în inimă apăsare,
De dor nebun, de dor de tine,
Şi-aş vrea ceva să mi-l aline.


Îmi rupe spatele în două,
Şi-n toată fiinţa mereu plouă,
Capul mi-apleacă spre pământ,
Căci ai călcat un jurământ.






Un jurământ de dăinuire,
Jurământul de iubire,
Că nimic din ce va fi,
Nimic nu ne va despărţi. ~
~ Odine ~

marți, 16 aprilie 2013

~ O noua viata ~


      ~ Am adormit in lanul de grau privind avioanele din hartie. Mi-am imbarcat fiecare gand in ele si le-am lasat sa zboare singure, iar eu sa stau in linistea aerului. Spicele se zbat langa mine si ma mangaie pe crestet ca un parinte iubitor.
     Azi vreau sa uit de tot si sa fiu copilul naturii, sa o las pe ea sa ma rasfete. Va lua cu mana supararea si va aduce alinare. Acum abandonez lumea nebunilor in care am fost tinuta captiva si ma abandonez in fata noii vieti.
      Nu trebuie sa crezi ca esti fericit ducandu-ti viata in alte parti ale lumii, pentru ca intr-o zi va veni clipa in care vei realiza ca nu e fericire. Pentru ca acolo unde te duci, te duci si pe tine cu tine, cu tot cu ceea ce fugi, cu tot cu dureri, cu tot cu apasari.
       Trebuie sa le accepti pe toate ca facand parte din tine, sa le iubesti si sa faci pace cu ele, sa pleci pe puntea stramta din fata ta si sa dai mana cu cei care au gresit fata de tine si tu fata de ei. Si atunci vei fi cu adevarat fericit.
      Si acum trebuie sa plec. Sa plec mai departe pe drumul ingust uneori, alteori plin de gropi, sau munti pe care trebuie sa ii escaladez si sa las marea galbena si linistitoare. Sa plec cu sufletul usurat, sa ma iau pe mine cu mine si sa ma iubesc asa cum sunt. Pentru ca asta sunt eu. ~
                                ~ Odine ~


luni, 15 aprilie 2013

~ Ochii ce ştiau să râdă ~


~ Ochii ce ştiau să râdă,
Sunt veşnic înlăcrimaţi,
Privesc în faţă pe stradă,
Oamenii însinguraţi.



Acei ochi ce visau viaţa,
Cu plăcere şi elan,
Acum şi-au pierdut speranţa,
Într-o iubire de porţelan.

Şi sunt trişti şi amăgiţi,
De ce-n faţă li se arată,
Nu mai sunt îndrăgostiţi,
Şi-au privirea împovărată.





Două lacrimi se preling,
Şi aleargă-n jos în grabă,
Sărutându-se se-ating,
Transformându-se într-o boabă.

Şi închişi în rugăciune,
Se scurg lacrimi în cascadă,
Şi plâng de amărăciune,
Ochii ce ştiau să râdă. ~
~ Odine ~