~ Am
adormit in lanul de grau privind avioanele din hartie. Mi-am imbarcat fiecare
gand in ele si le-am lasat sa zboare singure, iar eu sa stau in linistea
aerului. Spicele se zbat langa mine si ma mangaie pe crestet ca un parinte
iubitor.
Azi vreau sa uit de tot si sa fiu copilul
naturii, sa o las pe ea sa ma rasfete. Va lua cu mana supararea si va aduce
alinare. Acum abandonez lumea nebunilor in care am fost tinuta captiva si ma
abandonez in fata noii vieti.
Nu trebuie sa crezi ca esti fericit
ducandu-ti viata in alte parti ale lumii, pentru ca intr-o zi va veni clipa in
care vei realiza ca nu e fericire. Pentru ca acolo unde te duci, te duci si pe
tine cu tine, cu tot cu ceea ce fugi, cu tot cu dureri, cu tot cu apasari.
Trebuie sa le accepti pe toate ca facand
parte din tine, sa le iubesti si sa faci pace cu ele, sa pleci pe puntea
stramta din fata ta si sa dai mana cu cei care au gresit fata de tine si tu
fata de ei. Si atunci
vei fi cu adevarat fericit.
Si acum trebuie sa plec. Sa plec mai departe pe drumul ingust uneori, alteori plin de gropi, sau munti pe care trebuie sa ii escaladez si sa las marea galbena si linistitoare. Sa plec cu sufletul usurat, sa ma iau pe mine cu mine si sa ma iubesc asa cum sunt. Pentru ca asta sunt eu. ~
~ Odine ~
Si acum trebuie sa plec. Sa plec mai departe pe drumul ingust uneori, alteori plin de gropi, sau munti pe care trebuie sa ii escaladez si sa las marea galbena si linistitoare. Sa plec cu sufletul usurat, sa ma iau pe mine cu mine si sa ma iubesc asa cum sunt. Pentru ca asta sunt eu. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu