Odine With Love

Odine With Love

luni, 30 iunie 2014

~ Când mă uit în ochii tăi ~

~ Când mă uit în ochii tăi văd marea,
Mă pierd în ei și încerc să îmi găsesc chemarea,
Mă arunc în valurile tulburate de ale tale gene,
Precum marinarul strigat de cântec de sirene.

Când mă uit în ochii tăi văd marea,
Dar pleoapele triste îmi blochează intrarea,
În adâncurile unde peștii au aripi prin apă,
Unde înoată zburând și cu pasiune se adapă.

Când mă uit în ochii tăi văd marea,
Iar verdele-albastru proiectează zarea,
Unde mă cufund în oceane întregi de iubire,
Și plâng cu lacrimi dulci de fericire.

Când mă uit în ochii tăi văd marea,
Unde furtunile clocotesc răscolindu-ți privirea,
Și-mi stârnesc pasiuni și dorințe-arzătoare,
Mi-ești dragostea ce mă face așa visătoare. ~

~ Odine ~

luni, 16 iunie 2014

~ Tu prin Mine ~

 ~ Sunt o pasăre liberă, mângâiată de mâinile aspre ale vântului,
Şi am şoptit mereu cu o voce slabă şi fragilă un murmur, dulce ca un plâns.
Acolo unde am zburat am fost acuarelă pentru frunzele căzătoare,
Iar sub aripi am adăpostit suflete lovite de pietrele smulse din palate distruse.
Sunt complice la erorile şi adevărurile, pe care viaţa mi le pune în faţă identificându-ma cu tine
Şi îmi sculptează inima în această bucată de carne din piept.
Răsfoindu-mi zilele ca filele unei cărţi în care eu sunt eternul suspect,
Al personajului principal ce îmi verbalizează cuvinte catifelate,
Încercând să mimeze un sentiment nobil, dar atât de nesănătos,
Mă face să transpir pentru tine şi să germinez sclipiri de dragoste efervescente.
Tu îmi esti sevă, iar eu sunt şi am fost planta ce se hrăneşte din ea,
Eşti forţa valurilor mării din orice port,
Eşti vocea tăcerii, ce se face auzită în poeme de dor,
Eşti calmul unui râu, ce mângâie pielea unei femei,
Ca o flacără ce arde şi dispare când lumina zilei se iveşte şi viitorul se apropie,
Ca aerul din plămâni ce lipseşte şi înăspreşte existenţa,
Ca briza care vine într-o după-amiază de vară şi se duce în neant.
Eşti pielea, părul, râsul, melodia din urechi ce-mi completează tabloul chipului,
Toate astea reprezintă TU prin Mine,
Ce mă face să mă pierd ca şi cum eu nu mai exist,
Ca şi cum o pasăre nu există dacă nu are aripi să zboare. ~ 
~ Odine ~

marți, 10 iunie 2014

~ Darul de a fi iubit ~

~ Cât de des ne gândim la renunţare 
Şi lăsăm deoparte, idealurile şi visele?

Cum batem de multe ori în retragere 
Cu inima amară când ni se face o nedreptate?
Cât de des simtim greutatea responsabilităţilor, 
Atunci când nu avem pe cineva cum care să le împărţim?
Cât de des ne simţim singuri, chiar şi atunci când suntem înconjuraţi de oameni?

Cât de des vorbim fără a fi băgaţi în seamă
Sau cât de des am luptat pentru o cauză pierdută?
Cât de des ne întoarcem acasă cu sentimentul înfrângerii, 
Sau de câte ori simţim că ne rupe încăpăţânarea atunci când ne vedem de multe ori prea puternici? 
Cerem de atât de multe ori de la Dumnezeu, putere, un pic de lumină
Şi răspunsul vine, aşa cum poate nu ne aşteptăm, 
Cu un zâmbet, o privire, o cunoştinţă, un gest de iubire din partea cuiva, 

Care va insista să urmărim în a crede, a împărtăşi, a avea curaj,
Pentru că ăsta e modul lui Dumnezeu de a ne binecuvânta
De a insista să ne arate calea, uneori mai dificilă, mai complicată, alteori mai uşor
Dar care are o singură misiune la final, aceea de a fi fericit.

Fii fericit ...
Şi mergi împotriva curentului în căutarea unui ideal
Chiar şi atunci când pare că toate sunt menite să îţi oprească încrederea în tine.
Fii fericit ...
Şi pleacă în căutarea stelei tale norocoase
Chiar şi atunci când alţii îţi spun că ea este doar un mit.
Fii fericit ...
Chiar şi atunci când eşti căzut la podea
Iar în urechi îţi răsună recomfortant puterea cuvintelor tale
Care radiază pacea minţii şi te face să cunoşti adevărul aşa cum este el,
Înconjurat de minciună, intrigă, răutate.
... Pentru că a fi fericit 
este să te priveşti pe tine în ochii celorlalţi

Şi să vezi că ţi-ai îndeplinit misiunea cu succes în viaţa asta

Şi ai primit darul cel mai frumos, acela de a iubi. ~
~ Odine ~

vineri, 6 iunie 2014

~ Sunt aici... în aşteptarea ta ~

       ~ Sunt tot aici. Poate ca am ajuns mai târziu, dar acum ştiu multe. Astăzi, ştiu că viaţa mă iubeşte şi asta e ceea ce contează. Te-am aşteptat în fiecare zi, înainte şi după ce te-am cunoscut, dragă iubire. Ai venit. 
       Ştiu că tăcerea mea a fost suspectă, că tăcerea este întotdeauna suspectă într-o poveste de iubire. Dar o dragoste care nu este consolidată de timp şi de durere nu e o construcţie solidă.
      De multe ori m-am întrebat cum este posibil, că deşi suntem aproape cu inimile, timpul şi distanţa nu face nimic pentru a ne aduce aproape. Că ne imaginam în tăcere şi descoperim că visele noastre sunt încă în căutare de speranţă. Şi astăzi speranţa pare atât de urgentă şi necesară, că iubirea mea, dragostea mea curată, nu ştiu cum  să o exprim şi cum să o arăt cu adevărat.
       Ce-ai făcut azi, dragostea mea departe de mine? Cine ţi-a zâmbit? Cine a avut privilegiul de a te vedea, când eu te ating în vise? Închid ochii şi văd toate momentele de tandreţe şi dragoste. Ca focul în braţe, ca un val de pace şi dulceaţă îmi inundă inima şi mintea.
        Dacă uneori nu am venit a fost pentru că te-am lăsat să alegi, te-am lăsat să pleci şi să îţi găseşti calea dorită de tine, nu să renunţ. Întotdeauna este dificil să renunţi, dar modul în care îţi doreşti să înflorească şi să înfrumuseţeze dragostea, te pune să faci alegeri care te dor, urmate de nopţi întunecate pline de temeri şi îndoieli.
       Uneori te costă multe lacrimi să crezi că dragostea poate fi aşa, un vis atât de ireal şi imens, dar atât de perfect. Uită-te la mine, te văd zori alături de mine, zâmbind şi asigurându-mă că nu aşa va fi viaţa mea, viitorul meu şi că omul care va fi  mereu acolo, mi-a părut întotdeauna un vis. 

       Sunt tot aici, în aşteptarea ta şi îţi dăruiesc un sărut. Vreau să fiu femeia din inima ta şi cea care te sărută în vise în fiecare noapte ...până în clipa în care destinul ne va aduce inimile aproape şi le va suda într-o singură viaţă, dragostea mea ... ~
~ Odine ~