Odine With Love

Odine With Love

marți, 28 iunie 2016

~ Febra ce-mi provoacă halucinații ~

~ Am febră, care mă arde
Și în arderea ei arde tot,
Iar pleoapele-mi licăresc.
Am febră, la care se adaugă un produs care îmi mușcă limba,
Mă îmbolnăvește, dar mă vindecă,
Emană cuvinte în ureche,
Iar norii dispar,
Ca o adiere dulce a unui heruvim,
Este Soare și umbră,
Respirație și senzație de extaz,
Nebunie din izvorul pasiunii.
Am nevoie doar de un pahar de apă rece
Dintr-un cristal pur, să îmi calmeze,
Gustul ăsta de miere care mă face să nu mă pot opune,
Febrei care sparge termometrul,
Și mă pune să mă abandonez focului.
Perdeaua dansează cu vântul lin,
Cuvintele apatice rămân blocate în spatele dinților,
Și fiara din mine mușcă din instincte.
Mă conduce spre trepte și mă predă,
Unor grădini cu miros de regina nopții,
Traversând portaluri spre alte lumi legată la ochi,
Surdă și arzând neajutorată.
Mă conduce în foc,
Spunându-mi la ureche povești,
Ce mă transformă din înger în demon
Deblocând încuietorile inimii cu raze de neon.
Nu știu dacă mai am puls,
Totul are altă cadență,
Iar în venele mele simțurile se întâlnesc cu focul,
Dându-mi magia care mă face să trăiesc.
Râd și visez lent,
Cum stelele se perpetuează
Și sateliții picură în noapte albastru-marin
Apoi plouă și picură cu arabescuri.
În mine stâncile se sparg și toate durerile,
Se transformă în rândunele și zboară.
Febra asta a venit în urma rugăciunilor,
Să uit trecutul, să nu mă mai gândesc la el,
Febra asta e o raritate care nu seamănă cu nimic,
Dar e o minune, că e unică.
În mine e o lume a himerelor,
Parcă sunt o minge de săpun care explodează în Soare,
Sunt în delir, într-o stare de exaltare, extaz și frenezie,
Febra asta îmi produce o boală, care mă vindecă. ~
~ Odine ~

luni, 27 iunie 2016

~ Cuvintele tale devorează ~

~ În noaptea asta vreau cuvintele tale,
Să nu îmi imaginez prea mult,
Sau să simt mai mult decât simt.
Nu știu și nici nu vreau să știu,
Dar ce înțeleg este că depășești așteptările.
Noaptea alunecă tăcută, caldă,
Noapte al cărei ten alb pulsează în vene,
Ca o simfonie camuflată într-un răget.
Noaptea bate în piept,
Cu propriile țipete și vibrează în aer,
Înaripează inima în foame de cuvinte
Și erupe ca un vulcan spre final.
Tu încă nu înțelegi foamea mea,
Nu te hrănești cu foamea mea,
Foamea ta este un vers tăcut,
Are dinți, care penetrează carnea
Și spintecă patul,
Iar pe pielea caldă lasă răni invizibile.
Ești un magnet imens pentru oricine,
Un șarpe care își reînnoiește pielea după fiecare sezon,
Doar că inima mea vrea să învețe din nou zborul,
Iar pielea să simtă din nou mirosul de stele
Și mi-e teamă de cuvintele tale îmbrăcate în lux.
Nu am nevoie de nimic,
Vreau decât cuvântul tău gol,
Fără piele, nepătat,
Vreau cuvântul scrijelit exagerat,
Fără lamentări
Vreau cuvântul tău direct, grefat, ascuțit
Adâncit în sufletul meu,
Să-ți aud gura plină de cuvinte pline
Nemestecate, netulburate, tonice,
Verbul tău mișcat în locuri încântătoare,
Vreau să finalizezi ceea ce spui în cuvinte
Și nimic altceva.
Când toate cuvintele tale mă vor devora,
Voi rămâne doar un ecou și câteva reticențe. ~

 ~ Odine ~

sâmbătă, 25 iunie 2016

~ Scrisoare către proprietarul cuvintelor mele ~

~ Într-o zi mi-ai zis că nu ți-am dat nici un semn, nici un sms, nimic
Și m-am simțit vinovată, deși aveam motive să nu o fac.
Din clipa aia, în anumite momente când am vrut să îți scriu, ți-am scris.
Nu ție, ci mie. Aveam nevoie să pun toate textele astea de dragoste undeva
Și am ales să îmi fie ca o cutie cu scrisori pentru inima mea,
Unde aveam să-mi transform amărăciunea în poezie
Și dorul în loc de descărcare sufletească.
Așa că dragul meu, voi încerca să fac din scrisoarea asta o declarație de mărturisire,
Ceea ce am vrut să fac de o perioadă de timp.
Știu că ești un cititor bun al inimii mele
Și nu va fi dificil să interpretezi aceste cuvinte.
La urma urmei, toate sunt îndreptate exclusiv către tine,
Căci ele sunt TU.
Nu știu cum aș putea începe,
Că ești cel mai perfect imperfect din lume, sau că te potrivești perfect cu defectele mele.
Mulțumită ție, am învățat în timp ce înseamnă răbdarea,
Ești baza din viața mea, cel care are puterea să mă ridice, sau să mă doboare cel mai ușor.
Încă mai trăiesc în colțurile întunecate ale inimii mele,
Dar prin tine am găsit o ușă de lumină,
Prin care ea să primească lumina și să iasă spre lumină
Și poate de asta te-am iertat de atâtea ori.
Suntem conectați într-un mod diferit, legați de inimă
Și de toate cele cinci simțuri indispensabile,
Dar pentru iubire este nevoie și de cel de-al șaselea simț
Așa cum eu te simt doar închizând ochii și îți simt prezența,
Al șaselea simț care să te facă să știi sensul fiecărei atingeri fără a o primi.
Să simți prezența mea, fără să te văd, fără să te ating, fără să mă auzi,
Să-ți simți inima bătând în același ritm cu bătăile inimii mele. ~
~ Odine ~

joi, 23 iunie 2016

~ Caută iubirea vieții tale, dar nu lăsa pe cineva să te iubească mai puțin decât meriți ~

~ Dacă în urmă cu ceva timp m-ai fi întrebat ce aș face face pentru tine,
Aș fi spus că orice, inclusiv să-ți decorez cu stele tavanul să îți fie veșnic senin,
Aș fi spus că aș fi înotat oceanul, să-ți demonstrez toată dragostea care o simțeam.
Dar nu mai am așteptări inutile în dragoste. Nu mai caut extraordinarul,
Însă cred într-o dragoste nebună, căci am trăit una,
O dragoste care să te consume cu totul, să te facă să uiți total de lumea fizică.
Genul de iubire, care se transformă într-un foc necontrolat,
Care devine mai apoi un tăciune ce arde în tăcere, ani de zile,
Genul de iubire care este scrisă în romane și melodii,
Genul de iubire care te învață mai mult decât ai crezut că poți învăța,
De a da infinit de mult față de cât primești,
Acea dragoste pe care o numești ”dragostea vieții tale”.
Dacă ești suficient de norocos, poți întâlni iubirea vieții tale,
Poate o să fii alături de ea, sau poate doar vei avea ceva de învățat,
Oricum este acea experiență unică pe care o trăiești o singură dată.
Iubirea de basm, dar cea despre care nu ți se va spune că uneori,
Chiar și iubirea vieții tale, este pentru tine, dar nu o poți păstra.
În viața reală dragostea chiar nu învinge totul,
Nu rezolvă diferențele majore și ireparabile,
Nu triumfă deasupra bolii și nu te salvează de tine însuți, atunci când ești pierdut.
Unii oameni pot iubi mai mult decât alții în cincizeci de ani, 
Alții te pot învăța într-o zi, cât alți oameni pe tot parcursul vieții tale,
Unii pot veni pentru o perioadă, dar să aibă un impact asupra ta pe care nimeni nu îl va putea înlocui.
La urma urmei, cine suntem noi să numim doar anumiți oameni ”iubirea vieții noastre”?
Cine suntem noi să minimalizăm importanța lor de a ne schimba în bine,
Cine suntem noi să decidem că avem nevoie cu disperare să le înlocuim sau nu o altă iubire mai mare,
Mai puternică, mai pasională, care să dureze o viață?
Poate ar trebui să le fim doar recunoscători că i-am întâlnit,
Că am ajuns să îi iubim, că am învățat ceva de la ei,
Că viața noastră s-a schimbat și a înflorit datorită faptului că i-am cunoscut.
Așa că nu aveți decât să vă căutați iubirea vieții voastre,
Iar dacă o să o găsiți, să nu o transformați în tragedia vieții voastre,
Căci la urma urmei, nu poate fi decât o binecuvântare,
Pentru că nu toți oamenii sunt fericiți să o găsească,
Să faci totul pentru a o găsi, dar să nu lași pe cineva să te iubească mai puțin decât meriți. ~
~ Odine ~

luni, 20 iunie 2016

~ Dacă aș fi bărbat ~

~ Dacă aș fi bărbat ți-aș spune cât ești de frumoasă
Și nu pentru frumusețea exterioară pe care o afișează femeile de succes ce sunt atât de zâmbitoare în reviste...
Nu pentru părul tău moale și strălucitor spălat de un șampon din reclamă și aranjat atât de frumos...
Ești frumoasă nu pentru hainele la modă pe care le porți și tocurile înalte pe care te chinui să stai de dimineață până seara pentru a părea perfectă...
Tu nu ai nevoie de nimic din toate astea, deoarece ești frumoasă pur și simplu,
Pentru că lucrurile cele mai frumoase din lume sunt lucrurile simple.
Ești frumoasă și atunci când te trezești dimineața cu fața mototolită încă de somn,
Purtând neglijent cămașa și cu părul încâlcit,
Ci pentru felul tău leneș de a merge, cel care mă duce în universul tău, fără prea mult tam tam,
Sau atunci când distrasă mi-ai oferi o ceașcă de cafea, uneori prea dulce pentru gustul meu,
Dar pe care aș accepta-o cu un zâmbet amuzat.
Ești frumoasă atunci când râzi împreună cu mine la glumele mele oribile,
Deoarece compania ta, îmi dă un sentiment de bucurie împărtășită...
Ești frumoasă când îmi spui în șoaptă că mă iubești,
Când vorbim despre viitor, cel care deși e atât de departe, cu tine totul pare palpabil.
Ești frumoasă și nu pentru că mi-ai văzut greșelile, dar totuși ai rămas îndrăgostită,
Dar și pentru că ești perfectă chiar și plictisitoare sau când mă cicălești,
Dar și când ești atât deplină de viață și când vrei să atingi un vis.
Îmi plac micile tale defecte care mi se par ideale,
Însă și crizele tale de gelozie, sau supărările fără un motiv întemeiat,
Căci ele fac parte din tine, din cine ești astăzi și cea care vei fi mâine,
Pentru că mâine, vreau să fiu și eu acolo să le văd.
Nu mă interesează ce va spune restul lumii și nici nu vreau să știu,
Eu știu că pentru mine ești frumoasă,
Cu fiecare detaliu, fiecare textură a pielii tale, fiecare rid sau defect
Și dacă aș fi bărbat, nu aș fi ca majoritatea bărbaților care sunt în ziua de azi,
Ci ți-aș spune asta în fiecare zi, ca nu cumva să uiți cine ești,
Femeia pe care o iubesc și care mă iubește. ~
~ Odine ~




vineri, 17 iunie 2016

~ Cine te iubește cel mai mult ~

~ Mâinile care te iubesc cel mai mult...
Nu sunt acelea care te mângâie în momente de tandrețe,
Ci sunt cele care te trag puternic
Atunci când ești pe marginea prăpastiei.

Gura care te iubește cel mai mult...
Nu este cea care te sărută în momente de dorință,
Ci cea care te ceartă atunci când greșești,
Sau are pentru tine cuvinte de încurajare când ai nevoie de ele.

Inima care te iubește cel mai mult...
Nu este cea care se complace alături de tine în nebunie,
Ci aceea care se deschide în fața ta in clipe de tandrețe
Și cea care e alături de tine la bine și la rău.


Prietenul care te iubește cel mai mult...
Nu este cel care stă alături de tine în fericire,
Ci cel care te îngrijește când ești bolnav,
Sau îți este sprijin când ai pierdut ceva drag.

Omul care te iubește cel mai mult...
Nu este cel fără de care nu poți trăi,
Ci cel care este lângă tine și nici nu știi că este acolo,
Ca o haină ce te acoperă atunci când ți-e sufletul înghețat,
Cel care îți cunoaște toate defectele și totuși te iubește. ~
~ Odine ~


marți, 14 iunie 2016

~ Zâmbetele noastre nu se mai potrivesc ~

~ Inima se cutremură, pulsează și dintr-o dată încetează să mai bată.
Sunt ca o sosire care pleacă să se consume,
Tremură pentru că vede un viitor nesigur cu sentimente înfricoșătoare.
Suntem atât de puțin când ne dorim să fim, că nimic nu ne dă siguranță.
E târziu. Printre promisiuni și indecizii,
Ne-am pierdut pe străzile întortocheate.
Am uitat de călătorii, distanțe, munci, facultăți
Și nu ne-am ales decât cu o oboseală și o obligație nebună de a ne face fericiți.
Am știut că iubirile au termen de valabilitate,
Dar am sperat că a noastră nu e așa.
Am renunțat la multe și am supraviețuit mult timp în haos,
Am insistat și am așteptat mereu să te întorci de pe drumuri,
Mi-am zis că dacă eu iubesc mai mult, va fi suficient.
La naiba, că nu e așa. Dragostea nu e atât de ușoară,
Iar eu am vrut să trăiesc iubirea asta, așa am gândit,
Însă nu te-am întrebat, dacă tu ai vrut să trăiești în iubirea mea.
Și uite așa ne-am ales cu răni în stânga și în dreapta
Și vina nu este doar a ta, ci și a mea de asemenea,
Iar dacă am o vină, este aceea că am pierdut o grămadă de timp
Așteptând pe cineva care nu a fost niciodată pregătit să vină.
Iar acum e târziu, iubire...
Pentru orice, chiar și pentru noi.
Adevărul este că oricât te-aș certa, nu va trece
Și oricât aș țipa că te urăsc, e o minciună și știi bine.
Poate că nu a fost momentul potrivit pentru noi.
Este imposibil de crezut, dar chiar așa a fost.
Nu trebuie să ne pară rău, dar nici să mai trăim în confuzie,
A fost diferit ceea ce a fost, dar au fost date prea multe șanse,
Iar acum e momentul să închidem ușa cu grijă și să ne asumăm responsabilitatea.
Nu e cazul să sfârșim gândindu-ne la ce a fost rău sau bine,
Dacă a fost sau nu decizia corectă,
Însă cert este că la început a fost dragoste,
Iar după multele șanse care ți le-am dat, a fost atașament.
Dacă a fost dragoste și mai este dragoste între noi,
Trebuie doar să ne păstrăm calmul și să așteptăm,
Pentru că dacă e așa, ea va găsi drumul spre casă, înspre noi,
Însă dacă nu, să ne zâmbim unul altuia 
Și să înțelegem, că zâmbetele noastre, nu se mai potrivesc. ~
~ Odine ~

duminică, 12 iunie 2016

~ Tu ești flacăra păcatului ~

~ Tu ești melodia fatală,
Instinctul meu animalic,
Ești cuvântul interzis,
Nevinovăția mea pierdută,
Otrava mea de moarte,
Poezia mea irațională,
Ești fiara neînfricată,
A sufletului meu adormit.
Știi cum să te ridici la rugăciunea mea,
Știi să mă provoci la cădere liberă,
Să simt acel sentiment de levitație,
Mărturisind cel mai dulce păcat care-ți poartă numele.
Ești indispensabil pentru buzele mele care se joacă cu ale tale,
Indispensabilă atingerea ta pentru ca inima mea,
Vocea ta pentru a avea aripi să zbor,
Prezența ta să mă simt în viață.
Ești misterul indescifrabil
Pasiunea mea incontrolabilă
Ești vraja sacră
Incertitudinea sorții mele
Frumusețea ireproșabilă în lumea mea de unică folosință,
Tu ești flacăra păcatului
Pentru inima mea îndrăgostită. ~
 ~ Odine ~

vineri, 10 iunie 2016

~ Vreau să simt o iubire sferică ~

~ Vreau să simt o iubire sferică,
Cu un sentiment rotund,
Să nu-mi fie teamă că mă vor răni marginile.
Vreau o dragoste nebună, lunatică ...
Să fie mai mult decât întuneric,
Mai mult decât să îmi înghețe aripile,
Mai mult decât să simt că se sting stelele.
O iubire care este mereu acolo... și strălucește,
Să nu mă înece în timpul nopții,
Atunci când îmi este dor.
Dacă nu îmi poți dărui asta, du-te,
Cât încă nu este prea târziu pentru a merge spre un vis nebun,
Să mă sperii singură, atunci când o să simt ecoul inimii care bate în mine.
Nu pot aștepta să aud, cât încă mai am timp,
Să intru în adâncul sufletului meu și să mă găsesc,
Să îl apuc de mână și să îl duc mai departe,
Ori de câte ori neliniștea și incertitudinea îndrăznesc să-l apese.
Vino și spune, sau du-te și nu mai spune nimic
Și voi prefera să închid ochii și sertarele inimii,
Să număr până la zece și să zâmbesc
Să păstrez ceea ce a fost frumos cu iubire,
Pentru atunci când o să simt că mă voi prăbuși. ~
~ Odine ~

miercuri, 8 iunie 2016

~ Iubirea nu ne aparține, dar dacă nu e pentru noi devine o față udă și sărată ~

~ Se spune adesea că o nouă iubire este leacul pentru dezamăgirilor din trecut.
Eu nu pot crede asta pentru că dragostea nu este o boală, deci nu are nevoie de vindecare.
O nouă dragoste găsește un alt cântec al inimii unde va încerca să crească
Dar cea dintâi dragoste are locul garantat în altă piesă.
O dragoste nu este ușor de găsit așa cum găsești în fiecare dragoste o inimă senilă,
Dar din păcate o iubire mare nu prea mai lasă loc la prea mult spațiu în minte și inimă.
Chiar dacă iubirile mor, nu le poți muta în apartamentul prieteniei,
Pentru că puterea inimii, se îndoiește de competența creierului.
Experiența iubirii este ceva prin care toți am trecut, într-un fel sau altul,
Cu suferințe mai mici sau mai mari.
A suferi în dragoste uneori e un rău necesar și de mare ajutor,
Căci după ce trece, ne face să iubim mai bine, să alegem mai bine,
Să evoluăm mult mai frumos ca om
Și să realizăm câte gesturi prostești am făcut în numele unei așa zise iubiri,
Dar dacă atunci nu am fi fost niște proști, astăzi nu am fi mult mai bine.
Iubirea nu e ceva care te face să te simți înghesuit în tine, aia e pasiune,
O pasiune atât de puternică, încât te împiedică să te oprești.
Pasiunea nu poate fi provocată, ea se naște spontan,
Dar te consumă enorm, iar energia consumată nu poate fi resetată.
Fiecare cicatrice lăsată de un sfârșit de pasiune, cere o dragoste calmă.
Iubirea se întâmplă atunci când pasiunea vorbește în tăcere.
Nu trebuie să fugi de pasiune, dar să nu îi dai posibilitatea de a se transforma în durere,
Însă dacă inima ascultă motivul pasiunii, aceasta ar putea avea o viață lungă și s-ar transforma în iubire adevărată.
Iubirea nu ne aparține, dar dacă nu e pentru noi devine o față udă și sărată
Și care se amestecă pe parcurs cu suferință amară,
Așadar tot ceea ce faci și în ce faci trebuie să fie iubire.
Să fie iubire la micul dejun, cu cafea pregătită cu afecțiune,
Să fie iubire în despărțire cu îmbrățișări, pocăință și drăgălășenie,
Să fie iubire, atunci când vrei să renunți, dar celălalt te face să încerci din nou,
Să fie iubire chiar și atunci când ai obosit, ea fiind combustibilul pentru a merge mai departe,
Să fie iubire în toate săruturile, deoarece pupicii au devenit ceva banal,
Capabile să atingă sufletul și să reînvie o inimă care nu mai bate în același fel,
Să fie iubire și în rănile provocate de iubirile din trecut, pentru că asta arată că inimile vor fi în stare să se vindece,
Lasă să fie iubire, chiar și în somn, când îți invadează visele și te fac să zbori,
Căci nu există iubire care te trezește și te face să re ridici dintr-un pat rece dimineața,
Să fie iubire în orice moment al zilei
Și mai presus de toate, să fie o iubire suficient de puternică, ce te face să te întorci înapoi. ~
~ Odine ~


luni, 6 iunie 2016

~ Nu vreau timpul tău, ci dragostea ta ~

~ Nu știm dacă mâine este valabil pentru noi.
Nimeni nu știe ce viitor are, sau ce va urma.
Nu există ceva sigur, decât eventual speculații,
Dar nici o certitudine.
Iar dacă asta ar fi ultima noastră noapte împreună,
Tot te voi iubi cu tot ceea ce sunt,
Iar dacă mâine am să fiu trecutul tău,
Asta să fie ultima amintire a noastră,
Pentru că în măsura în care eu pot, voi fi îndrăgostită de tine.
Încerc să te fac să înțelegi cât de mult însemni pentru mine azi,
Cât de important ai fost și ești și că așa vei rămâne așa.
Aș putea schimba multe, aș putea să mă prefac că nu văd nimic,
Că toate sunt perfecte așa cum sunt, dar nu pot că nu asta sunt eu
Și nici tu nu mă cunoști așa.
Aș putea face toate schimburile comerciale de dragoste,
Să transform iubirea în prietenie,
Să vorbim verzi și uscate, să ne consolăm cu fraza ”așa a fost să fie”,
Iar dacă o să ne oprim să ne gândim la ce s-a întâmplat,
De ce ne-am despărțit, vom realiza că poate nu am petrecut prea mult timp împreună.
Dar, dacă astăzi ai putea să-mi oferi doar timpul tău,
Dragul meu, cu timpul nu aș avea ce să fac,
Căci am nevoie de dragostea ta, nu de timpul tău.
Pentru dragoste, ai nevoie de timp,
Nu de vizite care trebuiesc făcute din obligație,
De cuvinte aranjate frumos pentru a suci o minte,
Sau de îmbrățișări care să înfierbânte un trup făcut din carne.
Vreau iubirea ta, o vreau înapoi ca și cum n-am vrut nimic în viața mea,
Vreau iubirea care îmi hrănea visele ,
Vreau să te simți prin venele mele,
Vreau mai mult decât atingerea ta caldă.
Tot ce am acum este timpul, timp care nu mă ajută la ceva,
Nu mă încălzește cu nimic și nu îmi alină sufletul,
Așa că nu vreau timpul tău, ci dragostea ta,
Căci de ea am nevoie, nu de timpul tău,
Iar dacă asta nu îmi poți da, nu pot să fiu aici,
Pentru că nu ai fi nici tu aici și nu am fi noi. ~
~ Odine ~

vineri, 3 iunie 2016

~ Eu nu te-am pierdut, te-am lăsat doar să te găsești ~

~ Nu sunt un terapeut, dar îți pot fi mai mult de atât.
Nu intenționez să-ți rezolv problemele sau traumele din trecut,
Nu intenționez în schimb să-ți fiu superioară, sau să îți dau lecții de morală,
Dar vreau să îți vorbesc de la egal la egal, eu femeie, tu bărbat,
La urma urmei în fața morții și a lui Dumnezeu suntem egali.
Pot fi omul prezentului tău, a viitorului, iar patul nostru nu este o canapea,
Și nici un altar de spovediri și căințe.
Nu ai acceptat rolul pe care am vrut să ți-l dau de ”ex”,
Pentru că nici tu nu ești atât de pregătit să renunți la mine.
Cea mai mare greșeală a cuplurilor, este aceea de a își uita greșelile
Iar de aici se pot naște multe, inclusiv gelozii.
Un cuplu care se iubește își întâmpină greșelile cu capul sus
Și încearcă să își explice de ce nu a funcționat relația și care sunt punctele ei slabe.
A trebuit să învăț cum ar fii să te las să fii un ”ex”.
Ploaia a trecut, ceasul a trecut, trenul a trecut,
Dar nu a trecut dorința, afecțiunea nu a trecut
Și am realizat că nu te-am pierdut, te-am lăsat doar să te găsești.
Te-ai găsit rătăcind prin toate paturile și aventurile vieții,
Prin așternuturile unor hoteluri ocazionale,
Unde femei căsătorite te-au folosit ca pe o bucată de carne
De atâtea ori, în experiențe care nu te-au ajutat să fii diferit,
Ci poate mai ”tăvălit” sufletește, în iubiri fără valoare.
Deși mi-ai reproșat că eu nu am făcut nimic, așa a fost,
Eu nu te-am oprit niciodată cu nimic să faci asta,
Tot ce am făcut a fost să te iubesc în continuare,
Să am răbdare, investind într-o iubire neîmpărtășită,
Furându-mi liniștea, pacea și somnul.
Vezi tu dragul meu, dragostea este pentru cei puternici,
Pentru cei care știu că în drum vei da de alți oameni
Că te vei poticni și vei avea de învățat multe lecții,
Dar nu te vei opri niciodată și nici nu vei da bir cu fugiții
Și mai presus de orice, vei învăța să recunoști adevărata dragoste.
Nu este ușor, din contră, pot spune că sunt momente,
În care Iadul seamănă perfect cu viața pe care o duci,
Că noaptea nu e destinată odihnei sufletului și a trupului,
Iar dorul un instrument de tortură, menit să te ducă pe culmile disperării.
După un timp cel de pe urma căruia suferi se întoarce, alteori dus rămâne,
Însă în toată experiența asta, înveți să te găsești pe tine și să ajungi un alt om.
Eu nu te-am pierdut, ci te-am lăsat să te găsești, deși încă nu ai reușit,
Dar mereu vii cu bucățele din tine, pe care le tot aduni la mine
Și îmi ceri să le păstrez și să le țin în siguranță în locul tău.
Eu nu fac decât să îți arăt calea spre adevărata dragoste,
Să îți fiu iubit, prieten, terapeut, să te învăț cum se iubește,
Dar și să te critic, sau să te trag de mânecă atunci când te rătăcești din nou. ~
~ Odine ~