Odine With Love

Odine With Love

joi, 30 aprilie 2015

~ Complementari ~

~ Tu iubești,
Eu te iubesc,
Tu ești fericit,
Eu nu,
Tu râzi,
Eu plâng,
Tu ai tot,
Eu nimic,
Tu citezi pe alții,
Eu te citez pe tine,
Tu îmi ceri să te învăț
Eu deja am învățat,
Tu ești mijloc de puzzle,
Eu sunt colțul,
Tu mă fumezi pe mine,
Eu nu fumez,
Tu dormi noaptea,
Eu am insomnii,
Tu visezi când dormi,
Eu te scriu când dormi,
Tu ești o flacără,
În mine arde totul stins.
Suntem complementari,
Niciodată în același timp.
Tu cauți marea dragoste,
Eu nu o mai caut,
Tu poate o să o găsești,
Eu nu o voi avea niciodată.
Dar nu o să te mai iubesc,
Nu voi mai plânge și voi fi fericită,
Nu o să te mai învăț și nici nu te voi mai cita,
O să mă apuc de fumat și voi dormi în fiecare seară,
Voi visa fără să te mai scriu.
Poate nu voi găsi marea dragoste,
Dar nu o să îți mai fiu complementară,
Nu voi mai fi prelungirea ta,
Voi deschide larg fereastra,
Voi redefini stigmatul
Și voi redeveni EU. ~
~ Odine ~

miercuri, 29 aprilie 2015

~ De ce te scriu? ~

~ Scriu și plâng.
Și iarași scriu și recitesc și plâng.
De ce te scriu?
Oricum, nici nu îți pasă și nici nu citești ce-ți scriu
Și-atunci de ce îți scriu?
Scriu de durere
Și recitesc să-mi retrăiesc durerea
Nu din sadism,
Ci din nevoia de a ierta
Și nu a te ierta pe tine,
Ci a mă ierta pe mine,
Că ți-am dat crezare,
Că ți-am dat putere asupra mea,
Că ți-am pus în mână cheile
Cu care m-ai închis pe dinafară.
Te scriu deși tu nu știi,
Nu știi pentru că nu vrei să știi
Pentru că dacă ai știi...
Cuvintele...
Ți-ar apăsa conștiința,
Te-ar măcina și ți-ai aduce aminte,
Că ai încuiat ușa pe dinafară,
Iar cheile?... Cheile le-ai pierdut,
Demult...
De ce oare te mai scriu?
De ce te-am scris atâta timp?
De ce ți-am vindecat iubitele rănite?
De ce am făcut curat în urma ta,
În viața lor?
De ce-am aerisit camera după ce le-ai alungat?
De ce nici acum nu mă eliberezi?
De ce te-ntorci și mă întorci când încerc să te uit?
De ce mai recitesc,
Să retrăiesc de-atâtea ori iubidu-te mai mult,
Ce simt și scriu și retrăiesc în minte,
Căci până și mintea mi-e dușman
Și când mai uit mi-aduce ea aminte,
Cât te iubesc și iar mă pun și scriu
Și retrăiesc, ce citesc plângând. ~
~ Odine ~



marți, 28 aprilie 2015

~ Draga mea prietenă ~

    ~ Draga mea prietenă. Scrisoarea asta poate nu o să o citești niciodată, deși mi-aș dori poate pentru ultima oară să te întreb ce înseamnă prietenia pentru tine. De câți ani ne știm noi oare? Și ce ai așteptat de la mine în atâția ani? Să îți dau confortul unei vieți pierdute, spunându-ți minciuni? 
     M-ai cunoscut întotdeauna ca fiind un om direct, care a spus mereu ce a avut în minte fără a te cocoloși cu abureli ieftine, un om care a fost lângă tine chiar și când viața nu-ți era prea roz și când plângeai, dar și când erau toate bune. Îmi spuneai și le spuneai celor din jur că îți sunt cea mai bună prietenă, pentru care ai băga mâna în foc pentru sinceritate și ajutor și căreia îi vei fi alături până la sfârșitul vieții. Și acum te întreb, oare când ai fost omul real, pentru că cel care a fost cu mâna întinsă către tine am fost doar eu? TU.... se pare că te-ai pierdut pe drum și pe un drum pe care l-ai ales.
       Încă îți e teamă să dai ochii cu mine, te ferești pentru că nu ai replică, să îți scuzi comportamentul, sau mai bine zis orgoliul. Orgoliul că ți-am spus adevărul, că nu ai mai putut sta acoperită cu păturica minciunii față de mine. 
      Da draga mea prietenă, pentru că eu așa te-am considerat și încă o mai fac, pentru că valoarea prieteniei pentru mine nu se schimbă. Te-ai vândut mult prea ieftin și îmi pare atât de rău să spun asta, te-ai vândut și m-ai vândut. Eu nu am vrut să te cumpăr niciodată cu bani, am vrut să te am alături cu iubire și prietenie, dar totuși viața încă mă mai surprinde, că banul cumpără și cel mai bun prieten.
    Sper doar ca viața care ai ales-o, să fie cea care să te împlinească, așa cum ți-am zis mereu, dacă îți mai aduci aminte, deși știu că îți aduci aminte, doar că orogliul leonin nu îți va permite să recunoști asta. Eu prefer să rămân același om direct, care ține oamenii alături spunându-le adevărul, ca ei să își vadă greșelile și să și le îndrepte. Nu am nevoie de oameni falși, care să îmi perie hainele, le pot peria și singură.
       De astăzi draga mea prietenă, mâna care ți-a fost întinsă și ai mușcat-o, am retras-o. Am retras-o definitiv și mi-am băgat-o în buzunarul de la piept. Acolo am o inimă mare care știe să iubească oamenii la fel de sinceri ca și mine. Tu o vei baga-o în buzunarul tău, doar că acolo o să dai de bani... da draga mea prietenă, de banii care te-au cumpărat. Care m-au vândut pe mine. ~
~ Odine ~

luni, 27 aprilie 2015

~ Dincolo de orizont ~

~ Dincolo de orizont
Există oameni care au suferit,
Există multe țipete
Există războaie care ucid.
Dincolo de orizont,
Există oameni care iubesc,
Oameni care înseală,
Oameni care fac alți oameni fericiți,
Alții care dezamăgesc.
Dincolo de orizont
Există bolnavi, nevoiași,
Există o lipsă de pâine,
Oameni care mor de foame.
Dincolo de orizont
Există orașe mari
Și multă nefericire.
Dincolo de orizont
Există oameni care,
Ca mulți alții,
Încă visează
De asta trebuie să existe
Dincolo de orizont, orizont.
~ Odine ~


vineri, 24 aprilie 2015

~ Țigările ~

~ Suntem două țigări

Eu ard de dor,
Tu arzi în alte mâini,
Amândoi ardem,
Degeaba,
Până se va termina focul din noi.
Și-mi ceri să înțeleg,
Că arzi din nevoie
Din nevoia de a avea parte de foc
Și din focul tău mă sting plângâng
Și iarăși ard și iar mă sting,
Și iar m-aprinzi cu dragoste
Și ard de dor,
Iar tu arzi în alte degete fierbinți,
Iar eu mă sting de plâns
Tu arzi mai rău
Și mă usuci și mă aprinzi
Și ard de dor și dragoste plângâng.
Și va trece timp
Și o ardem de tot
Și eu și tu,
Eu de dor,
Tu de amor
Degeaba o să ardem,
Căci se va duce focul din noi. ~
~ Odine ~

joi, 23 aprilie 2015

~ Dorul doare ~

~ Dorul doare,
Nu se poate explica, dar știu că doare!
E un dor care doare de fiecare dată când apare și de câte ori pleacă.
Este un vid care îți invadează interiorul și ocupă toate locurile existente acolo.
Nu mai există prezență!
Este doar el acolo și ține companie tristeții tale,
Pot fi atâția oameni în jurul tău,
Dar nimeni și nimic nu poate ocupa locul ăla, care este vacant.
Sunt unii care mai înmoaie un pic lipsa,
Cei care poate simt și ei aceiași durere ca a ta,
Sau oameni excesiv de optimiști și încărcați pozitiv.
Dar tot doare, când rămâi tu cu tine.
La naiba și ce doare!
Ți-e dor de hohotele de râs sau de vorbele drăgăstoase,
Ție dor de gesturi timide și vorbe de dragoste,
Ți-e dor de miros, îmbrățișare, de mișcarea gâtului
Ți-e dor dimineața să ți se spună, ”mai stai în pat, încă e devreme”.
Da, dorul doare,
El pune o mie de lacrimi într-o singură inimă,
Până ajunge să cântărească mai mult decât propria ta greutate. ~
~ Odine ~

~ Înconjoară-te cu dragoste! ~

Când te gândești că viața e grea ... 
Înconjoară-te cu dragoste! 
Vei observa că totul trece mai ușor.
Când te gândești să renunți...
Înconjoară-te cu dragoste! 
Și vei găsi o mie de motive să mergi mai departe.
Când te simți singur. ..
Înconjoară-te cu dragoste!
Și o prezență simplă va umple lumea ta.
Când tristețea te lovește ...
Înconjoară-te cu dragoste!
Și apoi bucuria te va inunda cu zâmbete.  
Când te simți rău ...
Înconjoară-te cu dragoste! 
Veți vedea cât de puternică este inima ta lovită.
Înconjoară-te cu dragoste în fiecare zi
Și vei avea întotdeauna un motiv puternic de a trăi. 

Viața este prea scurtă
Ceea ce nu faci astăzi mâine poate fi prea târziu.
Folosește timpul pentru tine
Este mult prea prețios să îl umpli de deșeurile altora,
Sau să îți reverși sentimente sincere unor oameni care nu te merită.
Nu uita să iubești și să râzi
Și să te înconjori cu dragoste.... multă!
Dă bună ziua, uită-te în ochii celorlalți și zâmbește,
Va fi un avantaj imens pentru tine și cei care sunt în preajma ta
Deschide-ți inima și mintea,
Fii sincer și umil, este calitatea cea mai de preț,
Îmbrățișează, iubește curat și fără interese meschine,
Trăiește frumos cât timp mai ai pentru asta,
Căci timpul tău este limitat! ~
~ Odine ~


miercuri, 15 aprilie 2015

~Două linii paralele ~

~ Plânge cerul
Și e plin de nori
Eu urc spre ei
Iar tu cobori.
Nu ne-ntâlnim
Nici printre stele
Tu ai inima perfectă,
A mea-i între atele.
Suntem pe lume
Două drumuri
Două focuri care ard
Cu alte fumuri.
Două scaune
Spate în spate
Și fiecare privim
În altă parte.
Tu ai cer senin
Și însorit
La mine norii
Parcă acum au înflorit.
Nu ne mai amestecăm
Nici măcar aromele
Suntem două cești
Două cafele.
Tu îți consumi aroma
În patul tău fierbinte
La mine îngheață lacrimi
În celebre diamante.
Suntem două linii
Atât de paralele
Că nici capătul de lume
Nu ne unește extremele.
Iar pe ața vieții atârnați
În bătăi de vânt
Suntem două cârpe
Aici pe pământ. ~
~ Odine ~


~  Între cei doi stâlpi, al nașterii și al morții, suntem niște haine în bătaia vântului, care arată exact ca niște samurai în luptele marțiale. Nu există sânge, dar furtunile care trec prin noi, ne uscă sufletele.

joi, 9 aprilie 2015

~ Dragostea mi-a mâncat ~

~ Cum te iubesc, nimeni nu înțelege. 
Nici măcar patul care e obligat să îmi susțină trupul în fiecare noapte.
Nici singurătatea ursuză care se mișcă încet prin camera minții mele.
Cum te iubesc, nici natura nu poate accepta.
Copacii se zbat, râurile curg, vântul bate, norii lacrimează cu stropi
Cum te iubesc, nici oamenii nu pot pricepe
Și mă acuză că sunt înrobită, oarbă și fără de simțuri
Cum te iubesc, nici măcar eu nu pot descrie,
Vocea-mi țipă în șoaptă
Îmi inundă creierii până nu mai pot gândi,
Nu mai sunt eu, nu mai sunt cineva,
Sunt un bob de grâu în pământ în așteptarea încolțirii.
  
Iubirea mi-a mâncat numele, identitatea, imaginea mea,
Iubirea mi-a mâncat certificatul de naștere, originea, adresa mea
Dragostea a mâncat din cărțile, a mâncat toate actele în care mi-am scris numele
Dragostea mi-a mâncat hainele mele, lucrurile, tot
Dragostea a mâncat înălțimea mea, greutatea mea, culoarea ochilor mei și părul
Iubirea mi-a mâncat medicamentele, rețeta medicală, dieta mea,
Dragostea a mâncat de pe raft toate cărțile mele de poezie. 
Dragostea mistuit trusa de farduri, pieptenele, forfecuța de unghii.
Iubirea a mâncat fructul pus pe masă, a băut apa din cupe
Dragostea s-a întors să mănânce documentele în care am 
încercat să îmi rescriu numele,
Dragostea mi-a ros copilaria mea, toate jucăriile care îmi aminteau de ea
Dragostea mi-a mâncat starea mea, orașul meu. 
Dragostea mi-a mâncat acele lucruri pe care eu disperată le-am scris în versuri. 
Dragostea mi-a mâncat pacea și războiul meu,
Ziua și noaptea
Iarna și vara mea
Tăcerea mea, durerea mea de cap, frica mea de moarte și de viață. ~
~ Odine ~

miercuri, 8 aprilie 2015

~ Curățenie în suflet ~

       ~ Fă-ți curat în minte. Scutură-te în suflet de praful deșertăciunilor, dezbracă-te de tot ce te chinuie și îți sfâșâie de durere viața și învață să ai grijă de ceea ce reprezinți tu cu adevărat. Mori odată cu tot ceea ce te bagă în pământ, ca apoi să învii și să trăiești în curățenia duhovnicească. Ia-ți crucea și urcă cu ea pe dealul Golgotei, parcurge drumul crucificării sufletești, ca să devii lumină.
       Leapădă-te de trupul de tărână, căci el te duce spre putreziciunea lumească și te îndepărtează de scara către Dumnezeu. Îți smulge cu fiecare păcat pene din aripile cu care ar trebui să zbori spre ceruri și te aruncă în focurile din adâncuri.

       Nu ai nimic greu de făcut decât să ierți, să te împaci cu tine și cu cei care ți-au făcut rău și să iubești. Nu-ți iubi trupul mai presus de suflet, nu îți murdări hainele albe ale sufletului cu sângele păcatului și al răutății. Gândește, iartă și iubește înainte de a face rău. Trupul e tărâna, dar sufletul lumină. Nu stinge lumina lumânării care arde în tine, căci nimic nu o va mai aprinde vreodată. ~
~ Odine ~



sâmbătă, 4 aprilie 2015

~ Dea Domnul să mai fii cândva iubit ~

~ Dea Domnul să mai fii cândva iubit
Aşa profund, aşa continuu cum te-am iubit, 
Atât de sec, precum un mort ce în mormânt
Își ține trupul strâns, de greu pământ.


Dea Domnul să mai fii cândva iubit,
Nebun și disperat, așa cum te-am iubit,
Pe veșnicie și fără o așteptare
Să te iubească fără drept de mângâiere.

Dea Domnul să mai fii cândva iubit,
Orbește și muțește. așa cum te-am iubit,
Să nu mai poată fi de nici o mână-atins,
Și focul de la inimă, de nimeni stins.

Dea Domnul să mai fii cândva iubit,
Cu gelozie și îngăduială, așa cum te-am iubit
Să simtă cum în jar de Iad se zvârcolește,
Iar mintea în neant se prăbușește.

Dea Domnul să mai fii cândva iubit
Și tu la fel să poți iubi, pân-la jertfit,
Să simți cum viața ta, nu are rost pe lume,
Fără de omul, care ți-e-n suflet perechea ta minune. 

Dea Domnul să mai fii cândva iubit
Ca îngerul din ceruri să cadă pe pământ izbit
Să nu îi pese că porțile din Rai i s-au închis,
Că soarta... îi e să rătăcească prin abis.
~  Odine ~