~ Mi-e teama să te mai scriu știi?
Mi-e teamă că nu știu cum să descriu ceea ce simt în doar două cuvinte,
Mi-e teamă să mai
aștern cuvinte,
De parcă în viața mea trăiesc o mie de bucăți,
Care sunt cusute și mă îmbrățișează,
Cu gânduri nelegiuite, ce îmi flutură în minte
Toate acele acele dorințe, în care vreau să fac cu tine,
Tot ceea ce am făcut deja, de atâtea ori.
Vreau să repet, mângâierile adânci și să disec
conștiincios, buzele tale,
Cu sărutări pe care dorința le provoacă,
Să-ți aud inima bătând, să simt muzica mea!
Vreau să-ți admir
figura zveltă ca un stejar alb,
Viteaz, curajos și chipul acela sculptat, cu mâinile divine,
Tu, esență, a omului de pe pământ, lumină în
întuneric, naștere și speranță!
Vreau să mă adăpostesc în haina îmbrățișărilor tale,
Să simt aroma intensă a buzelor tale,
Fără grabă, durabil, etern, de neuitat!
Vreau să fiu acolo, unde mâinile se împletesc, iar săruturile
amorțesc,
Lângă tine, acolo unde totul este compensat cu soliditatea
iubirii,
Ce îmi liniștește întotdeauna sufletul!
Numai cu tine recunosc pasiunea, pe care azi o
exprim în poezii
Și pe care ți le dedic cu sufletul
Și cu mâinile mele care cânta versuri, cântând calea
vieții mele
Înfășurată între sărutări și sub mângâierea îmbrățișărilor
în care mă adăpostesc!
Visurile tale și ale mele sunt unite, conectate și bat
pentru o legătură inseparabilă,
O dragoste care ne priește, întotdeauna gata să se deschidă
ca o floare în primăvară,
O dragoste care nu este doar un sentiment, ci și creație
Și care îmi umple sufletul prețios ce îmi locuiește
Cu bătăi de inimi care dau viață sufletului, umplând ființa
de o dragoste infinită,
Căci te-am căutat, te-am căutat și așteptat prea mult timp, până s-apari! ~
~ Odine ~
