Odine With Love

Odine With Love

miercuri, 22 iunie 2011

~ Te respir ~

Te-am respirat ani zi si noapte,
Ti-am respirat vesnicia
Si te respir desi esti departe de mine
Si te respir si cand esti in bratele altei femei.
Si te respir si te iubesc,
Si te sufoc pana iti inghit prezenta,
Esti padurea de copaci cu aer,
Esti tubul meu de oxigen.
Ca orice tub te oxigen,
Te vei termina iar eu,
Ma voi sufoca fara tine.
Si ma voi stinge, asteptand
Gura de aer ce venea de departe.
Simt cum cu fiecare clipa
Respir mai greu si simt
Cum din ce in ce te sfarsesti,
Si odata cu tine ma sfarsesc si eu.
Esti unicul si nimic nu te poate inlocui
Aerul , briza, vantul,
Nu pot inainta fara sa te respir,
Nu exista maine si o stiu,
Si astept ziua in care voi respira pentru ultima oara
Atunci voi inchide ochii,
Iar gandul ma va duce la aerul,
Ce poarta numele tau.
~ Odine ~

marți, 21 iunie 2011

~ Cum sa traiesc? ~

Cum să îţi iert…plecarea ce ţi-a fost abruptă?
Când n-ai privit ‘napoi…”izvor de fericire”,
Cum să îţi iert…secarea cea eruptă
Când tot ce mi-a rămas e doar dezamagire.?
Cum să îmi cânt povestea…când
Frustrarea m-a împins înspre păcat?
Cum să îmi cânt povestea…sângerând,
Un piept…şi-o inimă…ce ai abandonat?

Cum să te rog…întoarce-te o clipă,
Cutie a Pandorei să-mi plăteşti…Speranţa?
Cum să te rog…de anotimp risipă,
Dispari pe veci…şi ocroteşte-mi viaţa?
Cum să trăiesc…când tot ce mi-a rămas este privirea
Spre viitorul nostru…prinţ, eu cerşetor?
Cum să trăiesc…când tot ce îmi doresc e nemurirea?
Cum să traiesc când tot ce mi-a rămas…este să mor?

~ Ieri, azi, maine, pentru totdeauna ~

Ieri eram atat de fericita
Ca te-am visat atat de frumos,
Ca asteptam fiecare raza de soare
Si imi cantam iubirea in fiecare floare.

Azi ma trezesc cu tine in gand
Si zambesc pentru ca stiu ca te iubesc
Si iti promit si azi ca si ieri
Ca te voi iubi si maine.

Maine o sa privesc iar fotografia ta
Si o sa imi ajunga sa stiu
Ca te iubesc mai mult ca ieri,
Ca imi ajunge fericirea asta.

Pentru totdeauna asa va fi
Mereu sa te iubesc asa cum stiu
Cu rime si cuvinte incrucisate,
Pana la infinit, o eternitate.
~ Odine ~

luni, 20 iunie 2011

~ Doar iubirea cunoaste dorul ~


Oasele noastre s-au unit de mult,
Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Sangele duce zvonuri
De la o inima la alta
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg…

Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.


~ Sunt o bucata de lut ~

Eu sunt o bucata de lut,
Pe care numai mainile tale o stiu,
Sa o modeleze cu formele mele,
Cu chipul meu.

Tu esti mainile calde
Pe care le doresc a ma atinge,
Sa le simt cum ma strangi intre palme,
Cum ma framanti ca sa ies la lumina.

Suntem lutul si sculptorul.
Suntem unul in continuarea celuilalt,
Eu nu exist fara tine,
Tu nu ai opera fara mine.

Fara tine sunt o bucata de pamant
Pe care toti o calca si nimeni nu o vede,
Fara tine nu exist,
Fara tine sunt natura moarta.

Tu fara mine esti un alt sculptor
Ale carui maini modeleaza trupuri.
Trupuri de femeie,
In fiecare zi altele si altele.

Asa cum mainile tale m-au modelat
Asa au rupt bucati din mine,
Sculptor de trupuri avide de iubire
Mi-ai lasat carnea de lut sa moara.
~ Odine ~

~ Dragoste eternă ~

Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniştitul început
Şi până-n ceasul de acuma, mai sumbru şi mai învrăjbit,
Ca un refren ce te subjugă, şi-l tot repeţi deşi-i ştiut,
Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.

Te voi iubi întotdeuna. Din ceasu-acesta care-mi scapă
Şi până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios,
Îşi va goli clepsidra toată, la cea din urma-a mea etapă,
În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.

Iar mai departe, sub ţărâna, în care trupu-o să coboare
Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând,
Iar cei ce-mi vor călca cenuşa cu inima nepăsătoare,
De-or fi pe nume să te cheme, sub paşi mă vor simţi vibrând.
~ Elena Vacaresc ~

~ Dragoste frageda ~


Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire,
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Cântec nou, de înflorire, străluceşte în privire
Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!

Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară
Iar zefirul unduieşte firul ierbii ce-mi zâmbeşte.
Pădurile şuşotesc, frunzele se-nveselesc
Şi obrajii-mi se roşesc, c-au aflat cât te iubesc!

Cântec nou, de înflorire străluceşte în privire.
Primăvara dă de ştire, vieţii de a ei sosire
Şi mă-nvăluie-n iubire, armonie, strălucire
Şi iubesc a ei menire şi iubesc, iubesc, iubire!

Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară,
Geana şi clipirea lor ca petala florilor,
Florilor de viorea care-mi ascund dragostea
Şi mă rog, iar să mi-o dea, ca să gust amar din ea!

Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire

Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Cântec nou, de înflorire străluceşte în privire
Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!
Ioana Voicilă Dobre







~ Dialog de iubire ~

Şi-acum mă-ntreb eu: simţirea adâncă
Cum de se naşte pentru un portret?
Căci nu văzusem ochii tăi încă,
Ştiam atâta că eşti poet!

De-aş putea întrupa iubirea
Ce simţesc eu pentru tine,
Timpul şi nemărginirea
Dânsa le-ar cuprinde-n sine…

Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte şuviţele le-aş da,
Senină să rămâie, curată ca un crin,
Icoană de iubire la care să mă-nchin.

Dar tu ca un luceafăr departe străluceşti
Abea câte o clipă în cale-mi te iveşti,
Apoi dispari; – şi-n urmă rămâi în gândul meu
Vedenie iubită la care mă-nchin eu.

Şi-n ora cea de pace, de sfântă liniştire,
Fiinţă mult iubită, ce-n lume te-ntâlnesc
Decât oricând atuncea mai mult eu te slăvesc…
La tine se îndreaptă cu drag a mea gândire.

Şi a cerurilor taină adâncă şi divină,
Ce-n mintea-mi mărginită îmi pare c-o cuprind -
Ca s-o-nţeleg mai bine eu ochii mi-i închid -
Şi-atunci văd că de tine e inima mea plină.
~ Veronica Micle ~

~ Dansam in ploaie ~



Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat… N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire…
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte

Un pas… şi încă unul… M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată… vie…

În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare

Atât de-aproape eşti acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine
Să stiu că ai venit şi nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...

~ Inger de iubire ~

 Ingerii iubirii sunt reprezentati de pasarile care simbolizeaza miracolul iubirii. Rotile inaripate simbolizeaza Corul angelic al Tronurilor, iar ochiul Cerul Paradisului. Functia ingerilor iubirii este aceea de a aduce in viata noastra miracolul iubirii. Darul unui  inger este sa ne poata ajuta sa ne deschidem launtric pentru a primi iubirea pe care ne-o dorim, ne invata sa apreciem si sa ne bucuram de iubirea care exista in viata noastra si sa devenim constienti de miracolul iubirii.
      Ingerii Minunii Iubirii ne ofera fiecaruia dintre noi posibilitatea de a cunoaste iubirea intr-o maniera profunda. Pentru asta este nevoie ca fiecare dintre noi sa ne deschidem sufletul si sa iubim sincer, fara minciuna, fara falsitate si sa nu ne intereseze decat un singur lucru, sa iubim cu totul, sa daruim totul, chiar si aerul pe care il respiram. Fiecaruia dintre noi ne este daruit acest miracol potential al iubirii, chiar daca fiecare fiinta umana este in felul ei unica, fiecareia ii este oferita iubirea lui intr-o maniera unica, cea care este perfect potrivita pentru fiecare, insa pentru asta trebuie sa ne acceptam roulul care ne este dat la nastere.Trebuie, doar, sa fim mereu atenti si detasati de toate elementele si fortele negative, astfel incat sa fim elevat receptivi si pregatiti sa primim dragostea in viata noastra. Cu cat puritatea noastra este mai mare, cu atat mai mult vom constientiza puterea de a iubi, indepartandu-ne de fortele negative si descoperind o comoara unica, dragostea.
      Singurul lucru care ni se cere este sa fim pregatiti, adica sa ne purificam inimile si sa ne deschidem sufletul pentru a putea primi gratia iubirii. Am intalnit un inger al iubirii si am devenit unul la fel, poate pentru ca am pastrat ceva ceea ce multi au pierdut pe parcurs, sau poate le e teama sa isi deschida inima, pentru a nu suferi. Sa suferi din dragoste e poate adevaratul test al maturitatii iubirii, pentru ca toti fugim de suferinta si de asta putini ajung acolo, unde exista cerul ingerilor iubirii.
      Iubirea este o experienta atat de inaltatoare, incat putem doar sa-i multumim cerului ca am intalnit-o. Atunci cand ne pastram puritatea, cand actionam transfigurator asupra propriei fiinte, cand avem puterea de a raspunde de faptele noastre si de a ramane orientati pozitiv, atunci suntem deschisi pentru cea mai minunata experienta pe care spiritul uman o poate avea, aceea a iubirii infinite, cea care rezista pana la sfarsitul zilelor noastre, asta fiind adevarata dovada de dragoste fara limite.

~ Iubire...pana dincolo de moarte ~

      M-am trezit cu luna in brate. Am stat pana tarziu sa o admir si sa imi duc gandurile departe acolo unde imi e inima. Nu i-am cerut nimic, desi mi-a zis ca imi va indeplini o dorinta. Am zis ca stie ea mai bine si am zambit, iar omul de pe luna mi-a facut cu mana si mi-a zis ca daca vreau pot sa inchid ochii si voi vedea cum e acolo. I-am inchis si am ajuns acolo unde vreau, la tine. Nu am nevoie de nimic, decat sa fiu cu gandul la tine, in bratele tale si sa stiu ca e bine, pentru ca acolo e Raiul meu.
       Iubesc luna si ea stie asta, imi da exact ceea ce pot sa am si vreau sa am. Ea este cea care a calauzit mereu oile pierdute in noapte, ea este cea care a luminat potecile indragostitilor si cate saruturi a vazut la viata ei. Poate de asta iubeste indragostitii, pentru ca de fiecare data cand vede un sarut, chicoteste precum un copil care e sarutat pe frunte.
       E atat de frumos cand iubesti si cand spui te iubesc. De cand te-am vazut in vis ti-am zis te iubesc si de atunci am jurat sa te iubesc toata viata si chiar si cand nu voi mai fi, pentru ca daca nu voi fi langa tine, dragostea mea tot nu se va sfarsi. Am promis in genunchi, in fata cerului, a stelelor si a lunii pline si frumoase asta si mi-a spus ‘’voi avea grija ca asta sa fie pentru totdeauna ‘’, pentru ca ea stie ce inseamna sa iti astepti iubitul. Ea si Soarele isi sacrifica iubirea, pentru fiecare pereche de indragostiti si ii invata sa isi pecetluiasca iubirea in mii si mii de feluri. Asa cum si ea asteapta fiecare eclipsa sa se contopeasca cu frumosul Soare, iubitul ei de-o viata, asa mi-a incredintat mie sa iti port iubirea pana dincolo de moarte. Pentru ca dragostea e un taram de basm…

~ Iubind normal ~

M-am gândit:
te iubesc cât se poate de normal-
La fel cum luna este astrul nopţii
şi nu se întreaba de ce...
La fel cum răsare şi apune soarele
de mii de ani
şi nu se întreaba de ce...

Te iubesc asemeni ierbii în căutarea
dimineţilor cu rouă,
Asemeni călătorului însetat, tânjind
după răcoarea pădurii...
Şi toate acestea fără de ce-ul
inexplicabil-
De aia... te iubesc!

Te iubesc normal,
Nu înfrigurată, nu încercând
să sfâşii pe nimeni.
Dacă te-aş iubi în felul de-al doilea
aş fi bolnavă de dragoste
şi m-ar epuiza nu dragostea
ci febra ei...

Aşa-i că mă cauţi tocmai
pentru normalitate?
Aşa-i că vrei să gândesc
limpede,
ca să mă iubeşti limpede?
Aşa-i că ştiu să te caut
şi ştiu să mă găseşti?

~ Am nevoie de aripi să pot învinge, prefer suflet să câştig, sa cobor până în adâncuri pentru a mă ridica în înalt...si toate astea cu tine ~ Victoria Dicu ~

duminică, 12 iunie 2011

~ Piatra ~

    ~ Am fost piatra pe care ai aruncat-o cat mai departe de tine, fara sa stii ca in caderea ei se va sparge in mii de bucatele. Mai intai ai spart pe ea tot ce puteai sparge, cu ciocanul de cuvinte si nici macar nu ai incercat sa vezi cat sunt de puternica, sau daca pot duce toate loviturile alea. Ai dat intr-una ca un fierar care isi indreapta fierul, constant lovitura dupa lovitura.
     Cand te-ai plimbat pe marea plaja a vietii, m-ai luat in mana ta si apoi m-ai pus in buzunar. O clipa macar am fost numai eu in buzunarul ala, pana cand ai inceput sa pui inca una si inca una, pana ce m-ai lasat ultima. Mereu am fost ultima piatra din buzunarul tau, asta pentru ca poate am parut cea mai urata piatra dintre toate. Nu am fost rotunjita, pentru ca nu am fost atinsa de mainile oamenilor.
Am fost piatra neslefuita, asa cum am fost lasata de Dumnezeu, asa cum m-a creat el si poate ca uneori am taiat mainile care incercau sa ma atinga, insa nu am ranit niciodata, pentru ca taietura pe care am facut-o nu a curs sange.
      Mana ta a cules atatea pietre, le-a mangaiat si le-a pus la vedere, pentru ca aratau frumos. Una a ramas mereu acolo unde ai pus-o, la loc intunecat si s-a hranit doar cu putinele vorbe pe care le auzea in zare si nu a cerut nimic. A stat acolo in asteptarea mainii care urma sa o curete de coaja timpului. Intr-un final te-ai gandit ca nu am ce sa mai caut in buzunarul tau si ca atarna prea greu. Asa ca ai scos-o si ai aruncat-o departe in zare. Am cazut, insa bucatelele care s-au rupt din mine au scos partea urata si a ramas exact ceea ce a fost mereu acolo in mijlocul ei, diamantul. Cel care straluceste si va straluci mereu pentru tine, chiar daca tu nu vei vedea niciodata sclipirea aia, pentru ca vei fi mereu preocupat sa vezi pietricelele din jurul tau. ~