~ Piatra ~

    ~ Am fost piatra pe care ai aruncat-o cat mai departe de tine, fara sa stii ca in caderea ei se va sparge in mii de bucatele. Mai intai ai spart pe ea tot ce puteai sparge, cu ciocanul de cuvinte si nici macar nu ai incercat sa vezi cat sunt de puternica, sau daca pot duce toate loviturile alea. Ai dat intr-una ca un fierar care isi indreapta fierul, constant lovitura dupa lovitura.

     Cand te-ai plimbat pe marea plaja a vietii, m-ai luat in mana ta si apoi m-ai pus in buzunar. O clipa macar am fost numai eu in buzunarul ala, pana cand ai inceput sa pui inca una si inca una, pana ce m-ai lasat ultima. Mereu am fost ultima piatra din buzunarul tau, asta pentru ca poate am parut cea mai urata piatra dintre toate. Nu am fost rotunjita, pentru ca nu am fost atinsa de mainile oamenilor.

Am fost piatra neslefuita, asa cum am fost lasata de Dumnezeu, asa cum m-a creat el si poate ca uneori am taiat mainile care incercau sa ma atinga, insa nu am ranit niciodata, pentru ca taietura pe care am facut-o nu a curs sange.

      Mana ta a cules atatea pietre, le-a mangaiat si le-a pus la vedere, pentru ca aratau frumos. Una a ramas mereu acolo unde ai pus-o, la loc intunecat si s-a hranit doar cu putinele vorbe pe care le auzea in zare si nu a cerut nimic. A stat acolo in asteptarea mainii care urma sa o curete de coaja timpului. Intr-un final te-ai gandit ca nu am ce sa mai caut in buzunarul tau si ca atarna prea greu. Asa ca ai scos-o si ai aruncat-o departe in zare. Am cazut, insa bucatelele care s-au rupt din mine au scos partea urata si a ramas exact ceea ce a fost mereu acolo in mijlocul ei, diamantul. Cel care straluceste si va straluci mereu pentru tine, chiar daca tu nu vei vedea niciodata sclipirea aia, pentru ca vei fi mereu preocupat sa vezi pietricelele din jurul tau. ~