Odine With Love

Odine With Love

luni, 29 februarie 2016

~ Primăvara naște dorințe cu flori de cireș ~

~ Sunt un ghețar care mă topesc,
Căci ești primăvara centrului meu,
Eu sunt o stea dintr-un fulg de zăpadă,
Tu un mărțișor sub formă de flacără.
Când totul îngheață în mine,
Tu apari ca un Soare primăvara
Și dezgheți tot... tot în mine.
Până și bătăile inimii nu mai sunt aceleași
Și în interiorul meu transformi florile de gheață,
În flori care ard, ca un vulcan
Și totul devine o grădină plină de parfum, de iubire.
Totul e ciclic, se repetă de fiecare dată când revii,
Atunci iarna din mine se duce,
Iar fluturii din stomac învie și înnebunesc după zbor,
Au nevoie de degetele tale să-i ghideze peste tot pe trup,
De săruturile tale să le facă curcubeu spre cer.
Toate sunt ca niște lovituri de bici pentru porii mei,
Ce încep să emane polen prin petalele florilor din mine,
Carnea mea devine un delir îmbătată de parfum
Iar epiderma răspândește particule luminoase
Ce conversează cu stelele de primăvară în mintea iernii mele.
Hai primăvară! Vino și învie-mi simțurile adormite de frig de iubire,
Umple-mi colțurile minții întunecate cu Soare,
Acoperă-mi rănile de ger cu petale de flori și vindecă-le,
Întoarce-mă și trezește-mă la viață,
Cu respirația ta care adie tandru pe piele
Și naște în mine dorințe cu flori de cireș.
Vino, căci iarna din mine are nevoie să se topească din iubire
Și primăvara din tine, are nevoie de iarnă să-și exprime pasiunea. ~
~ Odine ~


~ Înger frumos, dar plin de păcate ~

~ Înger frumos, dar plin de păcate,
Cu o mie de fantezii ce le ai în suflet,
Vino să mă vizitezi în noapte,
Să-mi dai dulce pace.
Sfințește-mi somnul agitat
Cu chipul tău de arhanghel,
Bunul meu, veșnicule înger pierdut
Atinge-mi visele cu strălucirea ta,
Cântă-mi vorbe de iubire cu miere în glas,
Privește-mă în ochi și dă-mi aripi să te urmez
Căci eu îți sunt amanta nopților de vară.
Tu ești viața și zâmbetul meu,
Ești aici să-mi îndulcești clipele,
Cu blânde adieri de harpă caldă
Și să-mi luminezi cerul în noapte.
Tu pentru mine,
Ești acel fulger plin de iluzii,
Cel care păzește comoara sufletului meu,
Dar care îmi trăsnește inima în o mie de zări.
Deții tronul, mintea și inima mea,
Cea mai de preț bijuterie a vieții mele
Ți le-am donat de bună voie,
Ai grijă de ele și le păzește de tot ce-i rău
Și nu-mi îngheța visele și le sparge în cioburi.
Veghează-mi somnul și atunci când râd sau plâng,
Când am nevoie de tine și când mi-e dor,
Căci altfel nu știu a respira.
Te iubesc fără simțire și vise și în trăire,
Cu toate durerile umane și bucurie infinită
Și-ți caut ochii cu mâini goale de oarbă,
Te iubesc involuntar, cu urechile închise la ce-i în jur
Și buze arse de sărutări pierdute.
Îngerule frumos nu te preface-n demon, nu te pierde,
Nu mă pierde și pe mine în pierzania ta,
Căci eu cred în tine ca înger nu ca demon
Chiar dacă odată demonul a fost cel mai frumos înger. ~
~ Odine ~

sâmbătă, 27 februarie 2016

~ Iubirea are cuțite nu ursuleți de pluș ~

         ~ Astăzi o să fie o altfel de postare.
    Zilnic văd și fac cunoștință cu oameni care sunt tăiați sufletește de alți ”oameni”. Rămân tăcuți, pierduți și au nevoie de ani buni să ajungă să-și vindece și să-și curețe rănile făcute de alții. Poate de asta și scriu despre ei. Despre oameni care ”locuiesc” în relații toxice, care își lasă sufletul mâncat de viu de devoratori (iubiți) înfometați de iubire. Devoratorii nu iubesc, dar își doresc iubirea atât de mult, încât se hrănesc cu iubirea altora, tăind bucată cu bucată din celălalt.
       Viața este ca o scenă, iar tu trebuie ești exact la un balerin care are în vârful poantelor cuțite. Trebuie să dansezi atât de fin și de ușor, ca și cum ai pluti, să calci printre alții fără să îi rănești măcar o dată. În clipa în care vei reuși să faci asta, te poți numi demn de aplauzele celor din public.
      Știu că mulți vor spune că uneori e inevitabil să și rănești, atâta timp cât ești începător în a dansa pe scena vieții. Eu spun că nu. Poți fi începător, dar tu singur îți poți controla mișcările, în așa fel încât să nu îți rănești partenerul de dans. Totul ține de imaginație și de dorința de a deveni un adevărat dansator. Să te gândești, că și partenerul tău are aceleași cuțite în vârful poantelor și totuși te protejează, pentru că îi pasă de tine, pentru că te iubește. Dacă tu nu simți același lucru ca și el, nu intra pe aceiași scenă în același dans. Dacă simți că nu mai poți, oprește-te și spune-i asta înainte de a îl tăia pe suflet. Asta înseamnă să fii om.
       Iubirea are niște cuțite al naibii de ascuțite, nu ursuleți de pluș și poate astăzi tu rănești, dar ele se întorc asupra ta. Am auzit atâtea scuze, din partea celor care au lovit mișelește în alții, încât m-am săturat. Sunt doar scuze. Nu ești absolvit de nimic, doar pentru că îți găsești scuze. Uneori mai mult te afunzi. Ei o fac doar pentru a-și liniști demonii lor interiori, pentru propria lor conștiință, care la un moment dat îi va trăda și ea, pentru că nu poate fi păcălită prea ușor. Pe ea o minți la început, până o umpli de sângele altora, apoi se sufocă.
       Trăim în timpuri în care oamenii nu mai știu să fie oameni. Se iubesc, se lovesc, iar se iubesc, iar se lovesc, până când ajung la ură, sau mai rău la a își face rău unul altuia. Viața nu e roz mereu, dar măcar nu o umple de rahaturi. Aș putea spune multe, iar cei care au înțeles ce vreau să spun, nu mai au nevoie de alte cuvinte. Cei care nu și se simt lezați, ghiciți ce vor face? Vor aduce scuze, sau acuze.
     Scena vieții e ca un câmp de luptă, dar fără conducător. Nimeni nu luptă pentru alții, dar luptă pentru ei. Unii luptă să nu rănească, alții luptă să se vindece, iar alții calcă totul tăind tot ce prind din lașitate, nu din eroism. Erou nu ești când ai ucis cât mai mulți în lupta cu viața, ci dacă ai ajuns departe fără să fii rănit pe cineva. Ăsta da merit, pentru că de rănit poate răni tot tâmpitul laș, pentru care singura apărare este atacul. ~
~ Odine ~

miercuri, 24 februarie 2016

~ Puterea ta ~

~ Ai o putere atât de ciudată,
Să mă faci să mă simt în cer  sau în sărăcie absolută,  
Într-o plăcere supremă  sau într-un vid plin de sentimente, 
Cu un singur cuvânt să mă simt fericită sau scursă de tăcerea ta.
Învii atunci când te văd și mor în fiecare minut când nu se întâmplă asta.
Nu știu cum ai puterea asta de a mă afecta așa
Și nu am justificare pentru nebunia de dragoste care mă devorează.
Repet cuvinte cu care să te combat,
Dar rămân cu o declarație fără noimă atunci când o fac.
Sunt în cele din urmă o reflecție
Care degajă mii de vise și temeri
Și mărturisesc că dragostea este sculptată în fiecare linie a sufletului meu
Ce așteaptă nerăbdătoare să fie citită și auzită.
Când sunt în brațele tale toți demonii din mine,
Se transformă în îngeri tăcuți,
Dar când există doar tăcere devin niște strigăte puternice
Și mușcă din mine fără milă.
Nu pot înțelege cum un singur cuvânt,
Un singur gest, un singur minut din timpul tău,
Pe mine mă întoarce pe dos luni întregi.
Toate clipele alea se repetă în mintea mea,
Tot aerul ăla care miroase a tine mă droghează,
Iar lipsa ta e un sevraj continuu.
Încerc și încerc să mă opun
Și ești o provocare pentru voința mea,
Pe care o construiesc, iar tu mi-o dărâmi
Căci puterea care o ai asupra mea e mai puternică,
Decât toate zidurile pe care le construiesc împotriva ta,
Căci eu le ridic și tot eu le dărâm la comanda ta.
Mă posezi și rup din mine,
Ești ceva de neconceput, dar nu pot găsi cale să lupt împotriva ta,
Împotriva puterii tale de a îmi poseda sufletul și inima,
Ca o boală fără leac, dar fără de care nu îmi permit să trăiesc. ~
~ Odine ~


luni, 22 februarie 2016

~ Suflet captiv ~

~ Ai sufletul meu captiv și nu poate rămâne aici
Trebuie să trăiască, nu în locul unde aștepți totul de la el.
Nu-l mai ține cu forța și nici nu îl mai chinui,
Știi bine că te iubește doar pe tine.
Trebuie să facem o înțelegere,
Pe timp de noapte te vei odihni în sufletul meu,
Iar el va dormi pe pieptul tău și să-ți asculte inima,
Dar ziua lasă-l liber să trăiască,
Să fie ca fluturii, să zboare,
Să simtă că respiră și că trăiește.
Lasă-l să se ducă până la cer să viseze,
Acolo unde doar el și cu tine poate fi.
Cum să-l mângâi când este captiv
Și când văd cât suferă și în ciuda loviturilor rămâne?
Cum să consolez copilul din el,
Care este un adult înlănțuit,
Ce s-a învățat că pentru puținele momente de fericire,
Să accepte nenumărate de ignoranță?
El face parte din mine și are nevoie să zboare,
Să mă urmeze pe mine și să explorăm cerul,
Nu să îl simt pierdut, încățușat cu tine.
Am nevoie să îl găsesc, am nevoie să-l iau de la tine,
Nu să mă audă când scriu și îl strig dar să nu îmi răspundă.
Nu îl condamn, dar refuz să accept să depindă de tine toată viața,
Nu îl mai hrăni cu iluzii să rămână tot la tine,
Pentru că nu vreau să îl tranformi în ceva rece și dur.
Știu că te iubește fără restricții cu fiecare particulă
Și ești lumea lui, dar sper să nu moară încătușat în așteptarea ta,
Nu vreau nici să mai viseze, deși știu că e inutil să spun asta,
Lasă-l să învețe să trăiască solitar
Și să-și construiască o viață fericită.
Refuz să-l las să moară pentru o iubire,
Fără a lupta pentru viața și visele lui,
Căci visele au viață și viața e un vis interesant. ~
~ Odine ~



vineri, 19 februarie 2016

~ Trăiesc între două lumi ~

~ Există două lumi în mine,
Lumea mea care este frumoasă pentru că îmi aparține mie
Și o lume pe care eu nu o înțeleg,
În care uneori simt că mor, că nu te cunosc,
O lume care până în prezent este utopică.
Lumea mea este o lume altfel,
Este o dulceață care îmi copleșește gândurile,
O lume aproape perfectă unde iubirea este lege,
Totul se învârtește în jurul ei,
Iar restul lucrurilor se topesc și nu mai au importanță.
Există lumea asta în care mă gândesc 24 din 24 de ore la tine
Și lumea reală care fuzionează cu a mea,
Iar fuziunea asta aduce răul prin crăpătura dintre ele
Și întunericul ei topește din lumina lumii mele.
Nu pot opri întunericul și răul să intre,
Nu le pot opri fuziunea celor două lumi,
Așa cum nici nu pot înceta să te iubesc,
Doar că absența luminii va hrăni răul și va pune în talerul meu,
Toată lipsa de iubire de la tine.
Învăț să respir aer dintre cele două lumi,
Să înțeleg că într-o lume conduce iubirea,
Iar în cealaltă ura și indiferența,
Să accept că într-una visele sunt ca stelele pe cer noaptea,
Iar în cealaltă sunt călcate în picioare de alții.
Pe scurt învăț să trăiesc în viață,
Fără iubirea vieții mele,
Fără lumea mea curată și inocentă
Și învăt să mă transform în cineva total opus lumii mele,
Într-o persoană străină și crudă,
Care va lua legea iubirii drept ștergar de picioare,
Să consider că dorul este o slăbiciune,
Iar ceea ce simte inima e o boală de care trebuie să scap.
Cele două lumi se luptă în mine
Și nu pot trăi în niciuna din ele cu adevărat,
Într-una pentru că ea nu există decât pentru mine,
Iar în cealaltă pentru că nu mă pot acomoda acolo,
Că nu pot trăi într-o lume în care legea mea este călcată de fără de lege.
Și-atunci mă retrag undeva între cele două lumi,
La granița unde plătesc scump pentru ambele existențe,
Iar toate astea nu mi-a schimbat viața în bine,
Dar mi-a schimbat foarte mult interiorul. ~
~ Odine ~

joi, 18 februarie 2016

~ Va veni ziua în care nu te voi mai scrie ~

~ Va veni ziua în care nu te voi mai scrie
Atunci când degetele mele nu vor mai tânji să citească corpul tău,
Când ochii mei nu vor mai spune nimic,
Când voi asista indiferentă la tăcerea ta,
Atunci când gura mea nu va mai găsi cuvinte,
Pentru a îți spune cât de fericită e când spune ”te iubesc”.
Când pașii mei se vor opri că au renunțat să te mai caute,
Când fluturii din stomac vor fi morți și nu-mi vor mai gâdila sufletul.
Va veni ziua când nu te voi mai scrie,
Pentru că voi fi mulțumită cu ceea ce am,
Când voi lăsa visele și voi fi fericită cu realitatea,
Când n-ai mintea mea nu te va mai avea doar pe tine acolo,
În acea zi, când voi renunța să mai mor pentru tine.
Va veni ziua când nu te voi mai scrie,
Și sufletul meu nu va mai fi de plumb,
Când îți voi zâmbi cu perfecțiunea unei statui,
Neted, fix și rece.
Atunci voi concedia dorința pentru tine,
Voi uita fiorul ce-l simțeam când închideam ochii,
Iar pielea mea nu va striga după corpul tău.
Va veni ziua aia, când nu te voi mai scrie,
În acea zi voi fi un mort în viață,
Dar va fi eliberarea de a nu mai dori o viață,
Liberă, completă, așa cum am dorit-o pentru noi,
Ci va fi un calm, o liniște care uită.
Atunci va fi sfârșitul preocupărilor mele,
De a nu știi ceea ce este în viața ta.
Da știu, știu că va veni ziua aia, când voi fi ca o stâncă,
În apele calde și senine ale vieții,
Iar tu, tu va trebui să te gândești bine de tot
Și să inventezi un sfârșit... de poveste,
Căci atâta timp cât aș fi continuat să te scriu,
Tu, nu ai fi murit niciodată. ~
~ Odine ~


marți, 16 februarie 2016

~ Gândurile mele sunt ale tale ~

~ Gândurile mele cele mai rebele,
Știu să facă numai voia ta,
Insistă să facă numai ce vor ele și tu,
Ignorându-mă pe mine și voința mea
Încă de la prima oră a dimineții.
Mă guvernează fără permisiunea mea,
Deși încerc să mă deconectez de tine.
Gândurile mele sunt dispuse să se gândească la tine non stop
Ca la aerul curat al dimineții,
Ești nemuritor în preajma lor, invincibil,
Un viciu de care nu vor să scape.
Vorbesc cu tine cu inima mea,
Iar eu nu le mai aud cuvintele,
Sufletul meu e ca la tine acasă,
Îți arunci hainele murdare peste tot,
Încât un simplu gând de-al meu e musafir nepoftit.
Nu-mi mai aduc aminte cum era lumea mea înainte de tine,
Ești ca un nerv sub piele, ce se zbate mereu,
Ești ca sângele care-mi curge prin vene,
Îmi bați în tâmple și alergi lăsând pași în lumea mea.
Trăiești cu totul în gândurile mele,
Încât mă întreb uneori cum de ai viață și în afara lor,
Când toate celulele mele au amprentele tale.
Ești o parte din mine și nu că ești lipit de corpul meu,
Ești tu și nu sunt eu, eu sunt absentă
Și oricât aș încerca să mă rup de tine, deși uneori vreau, nu pot,
Îmi ești țesut în țesuturi în atâtea moduri în mine.
În visele mele exiști numai tu, iar eu sunt în vise pentru tine
Dar în realitatea mea ești un vis perfect. ~
~ Odine ~


vineri, 12 februarie 2016

~ Ucide-mă, oricum nu aș putea trăi fără tine ~

~ Cuvintele se îngrămădesc în tăcere,
Dar țin să țipe frenetic în jurul inimii,
Șoapte pasionale sughit jalnic până la lacrimi,
Iar visele construiesc castele cu vieți perfecte.
Torționarul meu are gusturi rafinate
Și e atât de capabil să-mi zdrobească inima și sufletul,
Pentru că nu-mi înțelege lanțurile pe care tot el mi le-a pus
Și nici cuțitul cu care face pe sculptorul cu inima mea.
Nu le mai strânge atât de puternic și lasă-mă să respir,
Căci pulsul meu depinde de tine,
Eu râd, dar lacrimile mele sunt pentru tine,
Dansez, dar muzica cântă pentru tine,
Gândurile mele se sparg în minte pentru tine.
Și ai grijă cu cuțitul ăla,
Pe care îl învârtești pe lângă inimă,
Ai greșit de atâtea ori în joacă
Și ți-a scăpat cu, sau fără intenție rănind-o.
Ai putea în joaca asta a ta de copil,
Să o ucizi și să moară tocmai din iubire.
Nu pot spune tot ce simt,
Cuvintele rămân blocate în gât,
Am nevoie de tine și o spun nu doar în cuvinte,
O spune inima care vrea să se împreuneze cu inima ta
Și amândouă să creeze cele mai bune poezii.
Atunci timpul se oprește în brațele tale
Și câteva minute sunt capabile să dea sute de amintiri,
Ca niște ferestre pentru suflet.
Cât de ușor mă faci să uit de tot,
Cu doar câteva gesturi,
Cât de ușor mă transformi din eu, în străina care seamănă cu mine,
Cât de ușor mă treci prin zeci de stări,
În care nu mai știu să mă potrivesc
Și-ajung să nu îmi pese că străina din mine face pe dos de cum spun,
De cum aș vrea să acționez.
Eu vreau să fug, ea mă trimite la tine,
Eu vreau să țip la tine, ea îmi spune ”taci”,
Eu vreau să îți spun ”pleacă”, ea îți spune ”vino”.
Și-așa, o las să facă ce vrea ea,
Să nu-mi mai pese de mine, de ce se va-ntâmpla cu mine
Și nici de lanțurile cu care mă strângi,
Nici de cuțitul din mâna ta,
Mă las pierdută ca o pradă în fața gusturilor tale rafinate....
Că nu-mi mai pasă de mine,
Ucide-mă, oricum nu aș putea trăi fără tine. ~
~ Odine ~


joi, 11 februarie 2016

~ Vreau o dragoste gratuită ~

~ Dragostea a ajuns să însemne o monedă,
Care cât timp este cumpărată sau vândută, ”există”,
Și pe care o introduci în tonomatul cu muzică,
Pentru a primi versuri dulci, dar fără sentimente.
A ajuns un produs de marketing, cerere și ofertă
O dorință de a iubi și a fi iubit contra cost,
Iar cu cât cererea este tot mai mare,
Ofertele sunt din ce în ce mai variate.
Ajungi să cumperi iubirea de la vânzători ambulanți,
Să o găsești ambalată în cutii colorate,
Cu fundițe și staniol care îți fură ochii și inima,
Dar în interior nu este altceva, decât un arlechin machiat hidos.
Mi-e dor de dragostea aia gratuită,
Cea care nu costă nimic,
Pe care o poți găsi într-un zâmbet larg ce te așteaptă în parc,
În spatele unei uși închise pe care tocmai o descui,
Dimineața sub aburul unei cafele aromate și în așternuturi cocoloșite,
Sub o umbrelă pe o ploaie torențială,
Sau pe buzele înghețate în cel mai cumplit ger.
Mi-e dor de oamenii care știu să iubească gratuit,
Da, oamenii ăia care nu cer nimic, dar dăruiesc mult,
Nu cei care vând nimicul, pe bani grei și sentimente.
Mi-e dor de oameni frumoși cu ochi care sclipesc,
Cei care nu au nevoie de cadouri pentru a iubi
Și nici un portofel gros pentru a fi iubiți.
Mi-e dor să mai existe genul ăsta de dragoste,
Dragoste gratuită, dar care ține toată viața,
Care nu se numără în bani și nu se măsoară în cadouri,
Ci în clipe fierbinți și amintiri de neuitat.
Nu vreau să cumpăr iubire, așa cum nici să o vând nu vreau,
Vreau o dragoste gratuită, fără valoare materială,
Vreau o dragoste scrisă în stele și în inimă,
Nu cu lacrimi, ci cu nopți cu trupuri contopite.
Nu am să te cumpăr, am să te iubesc pe nimic,
Iar de nu-mi vei vrea iubirea asta gratuită,
Nu pot să-ți spun decât un singur lucru:
”Să de Domnul să iubești în viața asta pe cineva,
Așa cum te-am iubit eu pe tine
Și să fii iubit, așa cum te-aș fi putut iubi eu.” ~
~ Odine ~


miercuri, 10 februarie 2016

~ Singurul argument ~

~ O să-mi controlez teama asta de a te pierde,
Prin a mă ghemui în umbra rugăciunilor mele,
O să pășesc în camera mititică a credinței
Și voi cere ca orice ar fi, să fii fericit chiar și departe de mine.
E clar că am eșuat în iubirea asta,
Deși o trăiesc prin toți porii și crește ca o liană în mine,
Se agață tot mai puternic de inima mea
Și se încolăcește ca un șarpe constrictor până la sufocare.
Mă uit cu toată duioșia spre tine
Și mă străduiesc să fii tu Raiul meu, puternic, liber.
Uneori simt absența ta ca o palmă care îmi comprimă pieptul,
Adică acel sentiment de abandon,
Care pare imposibil de trecut de cele mai multe ori.
Se spune că timpul schimbă totul,
Doar că tot simt că dacă a aș înceta să te iubesc aș muri.
Și iată-mă cum încerc să-mi demontez sufletul,
Să arunc ceea ce nu vrei de la mine și ceea ce mă dărâmă.
Decapitată de indiferența iubirii ăsteia,
Încerc să uit, dar nu pot scăpa de dragoste,
Nu pot șterge râurile de scrisori pentru tine,
Deși nu vreau, nu mă pot opri din a le scrie,
Pentru că am nevoie să fac ceva, să evit să mor de durere.
Vreau nebunia asta de iubire chiar dacă mă usucă
Și deși mă învârtesc într-un cerc vicios,
Vreau să iubesc fără măsură 24 din 24 de ore,
Să las sentimentele astea inutile să creeze iluzii
Chiar dacă nu am nici o scuză în fața altora,
Singurul argument care îl am în apărarea mea,
Este acela că te iubesc, în ciuda tuturor norilor de ploaie,
Pentru că ești raza mea de Soare care îmi face să strălucească
Și cel mai întunecat colț al sufletului meu. ~
~ Odine ~

luni, 8 februarie 2016

~ Azi demisionez ~

~ Azi îmi dau demisia.
Ce ciudat durere dă demisia,
Care stagnează în centrul creierului
Și plonjează cu plăcere ca un pumnal în amintire,
Scormonind în rănile cu numele tău.
Ce ciudată culoare îți dă senzația asta,
Care te forțează să închizi ochii în fața golului dinaintea ta.
Dar mai rău sună ciocanul, care lovește în urechi cu sunetul muzicii,
Ce înainte de făcea să tresari de dragoste și plăcere.
Capitulez și-mi dau demisia din tot ceea ce se numește ”iubire”,
Căci în fața mea, se întinde o ceață, care mă face să mă îndoiesc de orice.
Aiurea senzația din partea stângă a inimii,
În care demisia asta lovește cu piciorul
Și pe care nebunia încearcă să o salveze,
Cu lacrimi care le ține până în gât, ca apoi să explodeze.
Ai fost dragoste atât de otrăvitoare, 
Iar eu te-am ales înainte de a înceta să exist. 
Ai fost totul pentru mine, cu frici și erori, 
M-ai cunoscut cu ochii plini de lumină și de lacrimi,
Cu brațele-mi pline de căldură și sărutări care dădeau pace,
Dar nu ai știut cât de mult mi-am dorit să fiu înțeleasă,
Cu toată nebunia și dorința de a te vrea doar pentru mine.
Ai fost visul cel mai viu și slăbiciunea mea,
Unguentul pentru suflet care a devenit otravă
Și ai transformat totul în ceva otrăvitor.
Cu toate astea tot te iubesc, 
Te iubesc în felul meu, 
Te iubesc ca un nebun care își acceptă nebunia, 
Te iubesc până la sfârșit,
Dar tot demisionez din ”tot” ceea ce însemni tu. ~
~ Odine ~

vineri, 5 februarie 2016

~ Am atâtea motive ~

~ Astăzi scriu 
Pentru că nu pot atinge fiecare inch de pe pielea ta, 
Nu-ți pot gusta buzele,
Iar simțurile mele să se dezmierde cu căldura ființei tale.Scriu ... 
Pentru că este singura modalitate de a face dragoste, 
Să te sărut, să te îmbrățișez 
Să te las să mă seduci cu dorințele tale. 
Scriu pentru că te iubesc, 
Și vreau ca distanța să fie timp infinit
Pentru a imortaliza dragostea noastră.
Astăzi sufletul meu scrie versuri  pentru tine
Aromate, parfumate cu dor,  
Toate care mă duc cu gândul la tine.
Astăzi sufletul meu este plin de tine,  
De tristețe profundă care locuiește acolo
Și se sprijină doar în lumina zorilor.
Astăzi mă duc.... să continui fără tine,
Fără săruturile tale, fără visele cu tine.
Astăzi vreau să te eliberez,
Deși în adâncul sufletului meu alerg după tine,
Dar nu în momentul ăsta, acum ar fi sinucidere curată,
Să lupt pentru ceva care nu a reușit să rămână de partea mea.
Astăzi te eliberez de mine, 
Te eliberez de această dragoste,
De toată iubirea asta care a fost pentru tine
Ca un fascicul care a încetat să mai existe.
Am sute de motive să te urăsc, 
O mie de motive să te iubesc, 
Un milion de motive pentru care ar trebui să te uit,
Dar cu toate astea, rămân a ta. ~
~ Odine ~



miercuri, 3 februarie 2016

~ Rugăciune ~

~ Pentru tine, Dumnezeul meu Atotputernic,
Domnul meu, creatorul universului,
Cel care m-ai creat pe mine ”Eva”,
Din coastele ”Adam”-ului meu,
Diavolul m-a ademenit să mușc din măr,
M-a condus spre plăceri interzise,
Am păcătuit cu mintea, trupul și sufletul,
Transformându-mă într-un rug din Iad veșnic înflăcărat
Și m-a făcut prizonieră a unei iubiri cu săruturi de mătase.

Pentru tine, Dumnezeul meu, eu o biată păcătoasă,
Cu rugăciunile și credința în tine,
Tu cel ce ai legat de spatele meu, crucea,
Să-mi bată inima puternic,
Să-ți slăvesc numele
Și să mă rog pentru că iubesc.
Îți cer să mă pedepsești pentru păcat,
Să-mi îndeplinesc pedeapsa,
Cu evlavie și ascultare.
Pentru că dragostea m-a făcut să mă rog în poezie,
Dorința de a iubi și a fi iubită,
Îți cer să mă binecuvântezi cu lacrimi de dragoste și pasiune în versuri...
Facă-se voia ta. ~
 ~ Odine ~

luni, 1 februarie 2016

~ Mănâncă iubire pentru a iubi, nu pentru a fi iubit ~

~ Ți-am oferit pe masa iubirii,
Toate bunătățile cele mai sănătoase și gustoase,
Dar nu ai știut să guști din ele.
Am fost ca un restaurant de lux
Unde aveai posibilitatea să comanzi cele mai selecte mâncăruri,
Dar tu ai preferat să mănânci o pizza banală,
Cea mai ieftină și comună mâncare.
Cam așa și cu femeile din viața ta,
Ai preferat banalul și comunul,
Pentru că habar nu ai avut ce înseamnă să guști iubirea,
Fructele pasiunii, delicatesele ei,
Habar nu ai avut ce înseamnă să mânuiești o femeie adevărată,
Erai obișnuit cu cele care îți potoleau foamea pe moment,
Dar după un timp flămânzeai iar.
Doar că atunci apucai ce aveai la îndemână,
Sau ceea ce îți dădea buzunarul sufletului tău,
Ceva ieftin, ceva asemeni ție.
A găti delicatesele ce le aveai ți se păreau greu
Trebuiau combinate cu grijă,
Savurate bucățică cu bucățică și piperate pe măsură,
Iar efortul ăsta a fost mult prea mare.
Doar că, vezi tu dragul meu,
Mâncarea asta nepregătită, sau prea arsă, prea piperată,
Îți va face bine un timp, îți păcălește stomacul
Dar pe viitor nu va face decât să te îmbolnăvească.
Dragostea nu este o mâncare oarecare,
Este savoarea mâncării, gustul ei, combinarea aromelor
Și poate că necesită un pic de muncă pentru a fi gătită,
Dar nu se poate compara cu nici o ”mâncare” ce poate fi preparată de orice amator.
Poate vei spune că vrei să trăiești ”mâncând” ceea ce îți face plăcere
Însă un om care trăiește doar pentru ”mâncare”
Și nu ”mănâncă”Să pentru a trăi,
E semnul că ”mâncarea” este singurul său mod de a trăi,
Că se consumă prin sex pentru a fi iubit
Și nu iubește pentru a face dragoste. ~
~ Odine ~