~ Iubirea are cuțite nu ursuleți de pluș ~

         ~ Astăzi o să fie o altfel de postare.

    Zilnic văd și fac cunoștință cu oameni care sunt tăiați sufletește de alți ”oameni”. Rămân tăcuți, pierduți și au nevoie de ani buni să ajungă să-și vindece și să-și curețe rănile făcute de alții. Poate de asta și scriu despre ei. Despre oameni care ”locuiesc” în relații toxice, care își lasă sufletul mâncat de viu de devoratori (iubiți) înfometați de iubire. Devoratorii nu iubesc, dar își doresc iubirea atât de mult, încât se hrănesc cu iubirea altora, tăind bucată cu bucată din celălalt.

       Viața este ca o scenă, iar tu trebuie ești exact la un balerin care are în vârful poantelor cuțite. Trebuie să dansezi atât de fin și de ușor, ca și cum ai pluti, să calci printre alții fără să îi rănești măcar o dată. În clipa în care vei reuși să faci asta, te poți numi demn de aplauzele celor din public.

      Știu că mulți vor spune că uneori e inevitabil să și rănești, atâta timp cât ești începător în a dansa pe scena vieții. Eu spun că nu. Poți fi începător, dar tu singur îți poți controla mișcările, în așa fel încât să nu îți rănești partenerul de dans. Totul ține de imaginație și de dorința de a deveni un adevărat dansator. Să te gândești, că și partenerul tău are aceleași cuțite în vârful poantelor și totuși te protejează, pentru că îi pasă de tine, pentru că te iubește. Dacă tu nu simți același lucru ca și el, nu intra pe aceiași scenă în același dans. Dacă simți că nu mai poți, oprește-te și spune-i asta înainte de a îl tăia pe suflet. Asta înseamnă să fii om.

       Iubirea are niște cuțite al naibii de ascuțite, nu ursuleți de pluș și poate astăzi tu rănești, dar ele se întorc asupra ta. Am auzit atâtea scuze, din partea celor care au lovit mișelește în alții, încât m-am săturat. Sunt doar scuze. Nu ești absolvit de nimic, doar pentru că îți găsești scuze. Uneori mai mult te afunzi. Ei o fac doar pentru a-și liniști demonii lor interiori, pentru propria lor conștiință, care la un moment dat îi va trăda și ea, pentru că nu poate fi păcălită prea ușor. Pe ea o minți la început, până o umpli de sângele altora, apoi se sufocă.

       Trăim în timpuri în care oamenii nu mai știu să fie oameni. Se iubesc, se lovesc, iar se iubesc, iar se lovesc, până când ajung la ură, sau mai rău la a își face rău unul altuia. Viața nu e roz mereu, dar măcar nu o umple de rahaturi. Aș putea spune multe, iar cei care au înțeles ce vreau să spun, nu mai au nevoie de alte cuvinte. Cei care nu și se simt lezați, ghiciți ce vor face? Vor aduce scuze, sau acuze.

     Scena vieții e ca un câmp de luptă, dar fără conducător. Nimeni nu luptă pentru alții, dar luptă pentru ei. Unii luptă să nu rănească, alții luptă să se vindece, iar alții calcă totul tăind tot ce prind din lașitate, nu din eroism. Erou nu ești când ai ucis cât mai mulți în lupta cu viața, ci dacă ai ajuns departe fără să fii rănit pe cineva. Ăsta da merit, pentru că de rănit poate răni tot tâmpitul laș, pentru care singura apărare este atacul. ~

~ Odine ~