Odine With Love

Odine With Love

sâmbătă, 30 martie 2013

~ Plange ochiul cu iubire ~


Imi plange ochiul cu iubire cand priveste luna plina.
Caci isi aduce aminte de-acea vara,
In care te-a iubit cu-ntreaga inima,
Si s-a bucurat cu tine, doar o seara.

Obrazul imi e plin de stropi de lacrimi
Ce-arata ca niste inimi calde si sarate,
Se scurg usor ca niste patimi
Si doar durere vor s-arate.

Ma doare mintea de atatea ganduri
Si vor sa tipe atat de tare caci le dor
Inchisoarea creierului cu garduri
Le strang si nu le lasa-n zbor.

Doar la iubire le trimite vantul
La cel ce-odata le era stapanul,
La tine, tu creatorul de iluzii
Ce ai adus numai confuzii.

Acum nu simt decat un dor nebun,
Sa fiu acasa langa tine,
Sa iti sarut pieptul si sa ma pun
In ale tale brate pline.

Plange ochiul cu dor de iubire,
Iar lacrimile iute se pornesc
Cum se porneau de fericire,
Cand iti spuneau sincer, “te iubesc”.~
~ Odine ~

vineri, 29 martie 2013

~ Ultimul pas ~


      ~ M-am nascut acolo unde Dumnezeu a impartit florile si fluturii. Mi-am trait viata intotdeauna ca o floare, m-am deschis si am dat toata frumusetea inimii, toata dragostea pe care o puteam darui. Am trait fiecare sentiment putin insa din toata fiinta, chiar daca cei ce mi-au admirat frumusetea sufletului, imediat dupa au intors spatele. E mult mai usor asa sa isi arate imposibilitatea lor de a iubi frumos si fara de pacat.
       Merg mai departe, sa caut lumina, sa caut ce-am pierdut si o sa imi dau drumul din nou la zbor, chiar daca sub picioarele mele nu va fi nimic decat gol, insa sufletul meu are aripi, fiecare por din mine respira aerul inocentei, pe asta nu l-am pierdut niciodata.

      Hainele mele se vor transforma in mii de aripioare de fluturi, iar din coconul in care am fost atata timp voi rasari catre razele soarelui cu mainile intinse, voi deveni o alta floare si fluturii in jurul meu se vor invarti si imi vor ridica inima la cer.
     Ultimul pas il voi face catre a ma naste din nou, de a merge mai departe, chiar daca trecutul imi mai bantuie mintea, chiar daca el imi tine inima legata de cele mai multe ori de tine.
     Doare, doare de dor, doare de durere, doare dar tot ceea ce naste iubire trebuie sa vina cu durere, tocmai ea este cea care spala viata de ce a fost rau pentru a lasa loc unui drum curat si lin. ~

miercuri, 27 martie 2013

~ O iubire ~


~ Cand mainile ni s-au intalnit
Pe loc timpul s-a oprit,
Stelele odata s-au aprins,
Si iubirea ne-a cuprins.

Cand mainile ni s-au intalnit,
Privirile ni s-au pironit,
Buzele s-au contopit
Universul s-a topit.

Suntem doua mici planete,
Dar in ele cu un suflet,
Suntem doar doua duete,
Si iubirea intr-un sunet.


Patru maini dar o iubire,
Doua inimi intr-un trup
Patru ochi si o privire,
Patru buze si-un sarut. ~

~ Jocul de poker ~


    ~Stau si ma rog in altarul singuratatii pe care tu mi l-ai construit cu promisiuni. Vreau sa ma rog si nu stiu cui. In singuratatea mea nu e nici o icoana, nici o fotografie decat amintiri. Amintiri care construiesc o credinta aparte, in care pe de o parte, a mea, domneste iubirea, iar pe partea ta, o alta credinta pe care nu ii pot gasi un nume.
     Incerc sa ies din jocul de carti in care joc rolul damei de inima rosie, inima plina de sange. Tu esti valetul, care prinde restul damelor in jurul lui, cel care le-a tras de langa regii ce au incercat mereu sa isi protejeze reginele. Le aduni ca la un joc de poker si vrei sa faci chinta roiala, sa dai peste cap totul si sa castigi potul cel mare.
    Banii primeaza in jocul absurd de carti in care se afla oameni si vieti. Cifrele sunt pionii pe care ii folosesti si din cand in cand scoti jokerul la inaintare, pentru a blufa, de a distrage atentia ca tu sa faci cartile in favoarea ta. Si apoi sa spui soarta ma iubeste, destinul e de partea mea.

     Viata nu e un joc de poker, iar oamenii nu sunt carti pe care sa pariezi dupa bunul plac, sa ii aranjezi in asa fel incat tie sa iti iasa chinta roiala. Cartile au un destin si o viata a lor, au suflet si fiecare carte nu poate fi cumparata cu iluzii. ~
                                 ~ Odine ~

~ Scara catre tine ~


~ Daca ar exista o scara catre Rai
As putea urca printre nori doar sa te vad.
As trage adanc aer in piept si mi-as intinde bratele
Sa incep ascensiunea mea catre cerul atat de albastru.

Si fiecare pas ce il fac ma gandesc la tine,
Fiecare pas ce il iau, il tin in memorie
Si cu ca turc mai sus cu atat amintirile devin mai puternice ;
In zilele cand erai cu mine.

Scarile sunt interminabile si se continua in spirala,
Pana sus la nori si mai sus de ei,
Dorul meu te gaseste si e alaturi de tine,
Si imi umple inima cu pura si sincera dragoste.

Privind dincolo de mine vad o lumina frumoasa,
Si acel chip ce sta dincolo de usa,
Inima mea a inceput o cursa si continua sa urce,
Impreuna acea lumina si cereasca stralucire.

Anticiparea pe care o simt in mine,
Imi face inima sa tresara de incantare,
Intr-o zi voi sta in fata celui ce il iubesc,
Unde rasaritul nu va gasi cale catre noapte.

Pana la final, deasupra a toate si tot voi ajunge in Rai,
Si acolo vei veni sa ma saluti si sa ma iei in brate,
Cu zambetul de pe chipul tau si dragostea din inima ta,
Vom trai in Paradis pentru totdeauna, iubirea. ~

~ Fantomele ~


      ~ Intotdeauna in noapte pe strazile pustii fantomele se plimba de-a lungul lor, cautandu-si locul in lume, atunci cand toata lumea doarme si nici un sunet nu se mai aude. Nu sunt decat ele si vantul, singurul care mai scoate cate un tipat prelung ce se stinge usor ca un ecou.
       Din cand in cand, se aseaza pe bancile vopsite si unde soarele pe alocuri a descuamat lasand dare adanci, exact ca pe chipul unui om. Fantomele isi cauta trupul dupa ce l-au pierdut. Se cauta pe ele insele, isi cauta identitatea, isi cauta inima pentru ca odata au avut o inima, dar nu mai stiu ce s-a intamplat cu ea.
          Fantomele sunt sufletele oamenilor, care s-au ratacit in destinul dureros, s-au pierdut de carnea in care traiau odata. Nu mai au chip, au ramas doar o naluca pe care nimeni nu o vede, nu o simte. Se duc mereu in aceleasi locuri in care se plimbau odata, cu dorinta de a isi gasi trecutul.
       Se bantuie singure si uneori se gasesc, pentru a isi continua viata, alteori raman asa, pana in clipa in care le va veni vremea sa fie duse in locul unde se aduna cu toate pentru a pleca spre marea calatorie. Atunci isi revad trupul, imbatranit de vreme si se intreaba de ce oare s-au pierdut in desertaciuni lumesti, cand trupul lor era cel mai sfant, de ce au pierdut timp si oameni, pe un drum gresit care i-a indrumat intr-un labirint fara iesire.
      Intotdeauna in calatorie oamenii trebuie sa isi care sufletul si mintea impreunate, alaturi de trupul care il cara, pentru ca numai impreuna reprezinta un tot, separat nu ar fi decat niste fantome, pierdute care vor ratacii in noapte pe strazile pustii. ~
                                 ~ Odine ~

marți, 26 martie 2013

~ Viata ca un circ ~


    ~ Ne petrecem timpul pe langa circari, cei ce fac jonglerii pentru a castiga terenul favorit, sa isi marcheze teritoriul precum animalele salbatice. Cerem sortii sa ne rezerve un viitor stralucit alaturi de fericirea suprema, dar nu stim sa alegem si circarii de langa noi.
      Unii circari incearca sa imblanzeasca salbaticiunile, impunandu-si tonul autoritar si aratand cravasa ori biciul,  demonstrand ca el este dresorul, iar tu doar un animal, care trebuie sa se urce pe cuburi sau sa sara in cercurile de foc.
       Altora le plac pasarile, si se plimba cu ele pe mana, defiland in arena, sau alegand un biletel, rotind sau zburand de jur imprejur si umflandu-si penele, pentru a arata frumusetea zburatoarei cuminti , care se intoarce inapoi la mana stapanului.
     Cei care au libertatea de a alege sa de drumul la adrenalina, sunt acrobatii. Ei se arunca de pe un trapz pe altul si se sustin unul pe celalalt, prinzandu-se de maini. Ei sunt cuplul perfect, pentru ca amandoi detin controlul, si aruncarea lor nu poate fi facuta decat impreuna.
    Insa exista o alta categorie de circari: scamatorii. Ei sunt cei care vand iluzii, ametindu-ti ochii cu jocul lor de carti, sau scotand din joben ceva neasteptat, dar care pe moment iti bucura fiinta. Iluzionistii te prind in plasa lor, ramanand in mintea ta pentru ca doar ei sunt cei ce nu iti arata niciodata realitatea, doar ceea ce ai vrea sa vezi si care dispare in clipa in care ai  inchis ochii.
      Asta e viata. Un mare circ, alcatuit din personaje ce intra in arena pentru a da marele spectacol si cele ce se afla in spatele ei, spectatorii. 
                                     ~ Odine ~

luni, 25 martie 2013

~ Imi desenez aripile ~


      ~In ziua in care ma vei cauta, eu voi fi plecat demult. Acum inca nu pot. Inca ma mai leaga trupul de pamantul din care am fost creata. Am invatat sa ma desprind de el, sa ma modelez cu cioatele, bucata cu bucata sa imi lipesc de mine, sa devin om.
      Inca mai merg taras, pentru ca nu ma tin picioarele bine, echilibrul e inca precar. Dar va veni ziua in care nu ma va mai clinti nimic, voi fi precum un munte. Am ajuns sa fiu propriul architect si sculptor, sa dau cu dalta in mine si sa rup ceea ce caram in zadar. Inima… la ea inca mai am de lucru. Mult. Acolo nu trebuie sa mai las strainul sa se plimbe ca pe domeniul propriu si sa isi faca propriile legi.
       Acum desenez. Imi desezez aripile. Pun pe hartie fiecare pana, cu fiecare amanunt in parte ca nu cumva sa uit o particica si sa nu ma pot inalta. Am ajuns sa fiu obsedata de detalii, pentru ca stiu ca orice slabiciune sau fisura, nu ar face decat sa lase sa patrunda acolo aerul si sa duca la cadere.
      Imi potrivesc aripile de spate, le verific inaltimea. Stiu sigur ca de data asta o ma ridic definitiv, pentru ca acum nimic nu imi mai sta in cale. Doar o sansa mai am si pe asta nu o sa o ratez, pentru ca acum am pregatit totul pana la cel mai mic detaliu. Stiu si cate batai de aripi va trebui sa dau pana sa ajung acasa. Astept ziua in care imi voi deprinde trupul definitiv de lutul din care am fost creata. In ziua aia degeaba ma vei cauta, pentru ca atunci eu voi fi plecat demult. ~
                                 ~ Odine ~

duminică, 24 martie 2013

~ Nu ai fost al meu ~

~ Atingerea degetelor tale peste pielea mea
Inca o simt de parca vantul si-ar plimba degetele
In urechi iti aud vocea, cand imi sopteai usor
Iar mirosul, e amprentat in mintea mea.
Eu nu am vrut sa te vad niciodata nefericit
Si am crezut ca nici tu, nu vrei asta pentru mine,
Insa sunt aceleasi scuze, acelasi cerc fara sfarsit,
E doar un cosmar si nu va fi deloc bine.

Ramas bun, tu cel care erai iubitul meu din vis
Ramas bun, vis fara de speranta,
Nu mai vreau sa te mai am in minte
Iar tu vreau sa ma lasi in pace.
Pe curand, povestea mea de dragoste
Am stiut ca imi vei aduce
Doar durere in clipa in care ma voi trezi,
Asa se intampla cu cei ce se iubesc in vise.



 Sunt momente in noapte cand visez
Ca te tin strans la pieptul meu si ma pierd in atingerile tale
Apoi vin zorile si mi te smulg din brate,
Dar nu te pierd, pentru ca niciodata nu ai fost al meu. ~
~ Odine ~

sâmbătă, 23 martie 2013

~ Foi din destin ~


      ~ Se rup foi din cartile destinului, iesind din ele vapoare de hartie ce plutesc pe apele sarate ale lacrimilor. Bibliotecile vor fi mai sarace in carti, iar cele ramase vor fi mai subtiate, cu lipsuri intre capitole. Partiturile muzicii sunt singurele care isi vor pastra foile intregi, pentru ca ele trebuie sa duca fiecare cantec de dragoste mai departe.
     Foile se vor indoi de durere si se vor inchide singure de parca un foc interior le-ar strange inima, transformadu-se in barcute. Toata trecerea lor lina, va elibera cartea vietii ce a fost umpluta de capitole pline de suferinte din partea unui scriitor neglijent, ce si-a lasat cuvintele sa defileze singure pe un pod al tacerii.
         Barcutele insirate pe raul de lacrimi sunt asemeni margelelor puse pe sarma, de un bijutier chior. Isi cauta usa pe care sa se elibereze spre Dumnezeu, pentru a isi cere binecuvantarea si a pleca in marea calatorie.
      Si asa cartile, vor ramane usurate de acele pagini ce nu isi mai gaseau sfarsitul din dramele vietii si vor fi inlocuite de cuvinte de dragoste si liniste, pana ce cartea destinului se va termina, iar cartile vor fi puse in biblioteca lumii si acolo ele vor astepta cuminti, pana ce un cititor curios va dori sa le rasfoiasca, iar Dumnezeu va scoate eroul din carte si ii va reda o noua viata, pentru a scrie o alta istorie. ~
                        ~ Odine ~



vineri, 22 martie 2013

~ Sunt un suflet de lumina ~


~ M-am nascut printre nori
Si-acolo am trait mereu,
Hrana mea au fost culori
Din iubitul curcubeu.

Sunt a cerului fiica,
El imi este acasa,
Aici iubirea nu se strica
Doar aici eu sunt mireasa.

Soarele ma adora,
Iar eu il iubesc,
El imi da caldura,
Fara el, eu nu traiesc.

Luna-i ca o mama buna
Langa ea ma odihnesc,
Ma tine mereu de mana,
Sa nu cad, sa ma lovesc.

Stelele-mi sunt surioare,
Mereu ma inveselesc,
Eu pe pamant sunt trecatoare
Un timp o sa locuiesc.

Eu m-am nascut in nori,
Unde tot ce-i viu, este etern,
Pe cand oamenii sunt muritori
Si traiesc intr-un infern.

Nu stiu ce e fericirea,
Insa cu totii o doresc,
Singuri isi ucid iubirea,
Si apoi iarasi o cersesc.

Trupul omului e pamant
Sangele este o apa lina,
Mintea aerul zburand,
Iarasi fiinta, o lumina.


Eu sunt un suflet de lumina
Pus intr-un trup de pamant,
Ce duce flacara divina,
Spre ce-i bun si ce e sfant.



Eu nu stiu ce-i rautatea,
Sau pe cineva sa urasc,
Straina imi e razbunarea,
Nu stiu decat… sa iubesc. ~
~ Odine ~

joi, 21 martie 2013

~ Am sarutat mana calaului ~


      Am vazut fata calaului, cel ce se ascundea in spatele mastii. Am crezut ca figura lui ar trebui sa fie transfigurata de la durerile atator suflete care au fost ucise si pe care le-a privit in ochi cum mor.
       In schimb ochii calaului erau atat de limpezi si senini, de parca asta era o datorie pe care el a fost insarcinat sa o duca la capat. Am sarutat mana calaului. Am sarutat-o cu atata drag si iubire, caci nu stiam ca va mai lovi inca o data. Am crezut in ceea ce a spus el, ca din acea clipa s-a terminat.
    Calaul ar trebui sa ucida, dupa ce vinovatul a fost judecat si trimis sa isi ispaseasca pedeapsa. In schimb calaul meu cauta suflete inocente, acelea ce cauta iubire, pe care le trimite la moartea sufleteasca.
     Am sarutat obrazul calaului si mi-a zambit de parca stia ca asta imi va ramane in minte pentru clipa injunghierii. Am sarutat buzele lui si m-a lasat sa vad cum arata Raiul, dincolo de lume. I-am sarutat inima, am auzit cum bate si am realizat un lucru, ca e doar un OM. Ca a ales acel rol la inceput din placere proprie, iar acum e prins in vartejul asta si nu se mai poate opri.
       Am strans in brate la final calaul si i-am urat sa aibe grija de el, dar din clipa aia nu am mai simtit teama, ci doar mila. Si mi-am promis mie, ca nu voi mai permite calaului sa ma poata atinge cu nimic si ca niciodata nu ma voi transforma in calau. Si ca orice rana va incerca sa imi provoace, il voi ierta si il voi iubi in continuare, pentru ca el nu vrea sa ucida trupuri, ci inimi, vrea sa ucida iubirea din inima.
      Nici un calau nu poate ucide ceea ce Dumnezeu mi-a pus in suflet. Nici un calau nu se poate transforma in diavolul de suflete cat timp nu ii permiti sa intre acolo si sa ucida. Aveti grija de iubirea din voi, pentru ca ea este cea care va tine in viata, ea este cea care va arata ca exista drum dincolo de orice zid si ca orice calau, nu e altceva, decat un om. In voi nu exista moarte, ci aripi. ~
                                  ~ Odine ~

miercuri, 20 martie 2013

~ Geamul ~


   ~ Mereu am privit dincolo de geamul care s-a aflat in fata mea, geam pe care mi l-au pus in fata ochilor cei ce nu au vrut sa vad adevarul. Nici macar nu am stiut ca acolo a existat un geam, iar eu nu am privit realitatea in fata, nu i-am simtit mirosul ei asa cum este.
    Am ajuns sa il sparg in clipa in care am privit cu furie ceea ce era in jurul meu, tipand de durere, iar tipatul meu l-a fisurat. Abia atunci am realizat ca niciodata in fata mea cei ce isi expuneau asa zis-ul adevar era de fapt o minciuna. Iar ei niciodata nu au expus sentimente adevarate, vieti adevarate, decat un simplu film care se derula in fata mea ca printr-un televizor.
     Sau poate viata mea a fost vazut prin ecranul de sticla, iar drama sa fie scrisa de un scenarist masochist caruia ii place sa isi vada vedetele in lacrimi si suferinta.
      De astazi nu mai exista nici un geam in fata mea. De astazi actorul de dincolo de geam e liber. Nu mai are scenariu pe care sa il urmeze si nici o scena pe care sa faca figuratie. Din clipa asta se simte mirosul vietii asa cum este, mirosul imputit al adevarului, dar macar e adevar, e libertate, iar eu nu mai sunt Alba ca Zapada in sicriul din sticla. De azi Alba ca Zapada s-a trezit, iar piticii au disparut si nici de Fat Frumos pe cal alb nu a mai fost nevoie sa o trezeasca cu sarutul lui, ci de un geam spart. ~
                                ~ Odine ~

marți, 19 martie 2013

~ Incaltarile sufletului ~


    ~ Mi-am descaltat sufletul si am pus pantofii la uscat. Acum merg pe sfoara vietii si mi-e teama sa calc inca in afara ei, dar macar asa imi voi curata noroiul pe care il car in bocanci de atata vreme. I-am spalat cu lacrimi si durere si i-am pus la soare. Am incredere ca el ii va usca si atunci cand o sa ii incalt din nou vor fi curati.
      In jurul meu sunt numai bocanci agatati si ei la randul lor pentru ca destinul sa aduca o noua viata. Oamenilor le e teama sa isi mai incalte sufletul cu mizeria in care au calcat, sau au fost aruncati de altii si pe care l-au carat dupa ei.
      In viata trebuie sa te opresti din cand in cand, sa te descalti si sa iti cureti sufletul de mizeriile care ti-au fost aruncate, de noroiul pe care l-ai carat dupa tine, desi nu era al tau. Atunci o sa reusesti sa mergi usurat de poverile ce nu iti apartineau pe drumul vietii.

    Nu va aruncati sufletul atunci cand s-a murdarit, descaltati-va de el, spalati-l si lasati-l sa-l vada soarele. Veti pleca mai departe cu bocancii curati.  Nu calcati cu ei pe alte suflete, pentru a nu va murdari si nici nu calcati in mizeriile altora. Asa veti avea incaltarile sufletesti curate, chiar daca au fost rupte de drumurile intortocheate ale destinului. ~
                        ~ Odine ~

luni, 18 martie 2013

~ Descantec de iubire ~

Doua stele,
Paralele
Doua vieti
Scrise in carti.
Si destinele,
Nebunele,
Se rotesc,
Si ocolesc,
Colturile mintilor,
Lumile viselor.
Si planete
Desuete
Isi cauta un satelit,
Catre plus infinit.
Dor nebun,
De zari-albastre,
Ca un fum
Si-aduc dezastre.
Cer sperantei,
Sa apara,
Disperarii,
Sa dispara.
Si descant,
In asta lume,
Ca ce-i sfant,
Sa ma indrume.
Iar iubirea din destine
Sa te aduca iar la mine
Si cum stelele lucesc
Pe tine sa te iubesc.
Iarasi, tu luceafar drag,
Sa m-astepti mereu in prag,
Cand soarele va apune,
Sa sti ca vin la tine.
Zi de zi, seara de seara,
O sa urc pe acea scara
Care ma duce la tine
Sa ma-mbratisezi pe mine.
Si sa ne iubim pe cer
Fara puncte de reper.
Si din doua stele
Paralele,
Ne vom contopi
Si pe veci ne vom iubi. ~ 
~ Odine ~

~ Mi-e dor ~

Imi e dor de portita Raiului de unde am plecat odata,
Mi-e dor de sunetul clopotului, singurul care imi alina durerea de casa.
Mi-e dor de stelele ce se oglindeau in lac ca niste lumanari ale vietii.
Mi-e dor de ceea ce odata era locul meu de Rai.
Poarta care ma primea mereu acasa, mi-e dor de ea
Si care avea mereu bratele intinse cu un gand de iubire,
Mi-e dor de tot ce insemna odata locul ce ma sustinea in viata.
Mi-e dor sa trec mainile pe chipul drag si sa ma intrebe de ce il mangai,
Mi-e dor de adevarul minciunilor, care ma hraneau,
Mi-e dor ca Domnul Dumnezeu sa-si tina mainile deasupra capului meu,
Si sa se odihneasca duhul sfant deasupra sufletului.
Mi-e dor nebun de locul care insemna acasa,
Acolo de unde cu totii plecam si nu ne aducem aminte decat atunci cand, ne ratacim printre strainii care vor sa muste ca niste dulai insetati din noi.
Plecam din gradina Edenului sperand sa ne gasim fericirea pe pamant,
In schimb ne pierdem precum oile de stana si de ciobanas.
Si atunci cand ne-am ratacit nu mai stim drumul inapoi,
Am da orice sa ajungem in locul unde portile se deschideau pentru noi,
Portile Raiului iubirii, care s-au inchis in clipa in care ingerii cazuti au plecat,
Spunandu-i Domnului ca ei nu au nevoie de mana lui sa ii ajute,
Ca niste copii nestiutori, dar atat de increzatori in ceea ce nici macar nu stiu daca pot.
Mi-e dor. Mi-e dor de ce era al meu si nu mai este, caci alte vanturi au luat,
Ce odata credeam ca mi-a fost sortit prin vise,
Ce-a fost plamadit din lut si pus in viata pe pamant,
Caci pentru asta am parasit locsorul drag al casei mele,
Pentru iubire caci de ea mi-e dor. ~
                        ~ Odine ~

duminică, 17 martie 2013

~ Zarurile ~


     ~ De foarte multe ori suntem dezorientati de ceea ce vine in viata noastra, de parca am fi o busola fara punctele cardinale. Ne invartim intr-un sens giratoriu si nu gasim nici o cale exterioara sa putem iesi de acolo.
     Incercari fara nici o sansa de izbanda, consum sufletesc si toate doar pentru a iesi dintr-un hau, de a incerca sa echilibrezi o cumpana a vietii, in care esti aruncat fara vina.
     Uneori pare de parca doi jucatori la barbut arunca niste zaruri doar de dragul de a castiga un trofeu, insa in acel trofeu e chiar viata ta. Jucatorilor le place sa faca asta, pentru ca ei sunt cei care primesc placerea jocului, iar tu duci in spate jocul in sine.
      Jocul iti da posibilitatea sa avansezi, dar in acelasi timp ai sansa sa si cazi in gol, sau sa o iei de la capat de atatea ori incat ajungi sa obosesti, iar cand nu mai poti cineva se gaseste sa spuna: “esti in jocul nu te supara frate”.
      El e castigatorul, iar tu unul din pionii care l-au ajutat sa primeasca laudele si sa desfaca dopul sampaniei stand pe locul cel mai inalt. Tu, esti undeva in urma si privesti dezamagit de acel ce l-ai crezut, sufletul alaturat pe care te poti baza sa avansezi impreuna cu el.
      Si ajungi sa intelegi ca viata reprezinta doua zaruri aruncate la intamplare de mana destinului, iar tu unul din pionii care au fost mutati de o mana invizibila, a jucatorului. Datoria ta este sa fi un pion care va avansa si va ajunge la destinatie ori de cate ori mana invizibila a destinului de va trage inapoi. ~
                              ~ Odine ~

sâmbătă, 16 martie 2013

~ Fluturii se nasc in zori ~


~ Plimba-ti palma-n parul meu
Si pan’la suflet vei ajunge,
Iar de-atunci ma vei privi mereu,
Cum aripile te vor atinge.

Cu ochii-nchisi iti voi canta
Si cu buze grele si tematoare,
Ca nu o vad zambetul de pe fata ta
Si privirea n-o sa ma-nfioare.

Si nu spune nici un cuvant,
Imi voi vorbi mie in minte,
Caci cuvintele se pierd in vant
Si nimeni nu le ia aminte.
 
Si in somn alaturi imi vei fi
Iar din bezna va deveni lumina,
Te voi simti si voi iubi
Ca pe iubirea mea divina.


Si  fluturi vor intra sub piele,
Iar tu imi vei fi alaturi,
Si-n somn si-n lumile reale
Nu voi simti decat fluturi, fluturi.

Aripile lor se vor umfla,
Sufletul il va inalta spre sori,
Vor falfai vor gadila,
Caci fluturii se nasc in zori.

Si timpul nu va vrea sa spuna-n fata
Cand dragostea s-a intamplat,
Caci nu mai are rost in viata
Decat sa invatam, sa iubim, cu-adevarat. ~

                           ~ Odine ~

vineri, 15 martie 2013

~ Ziditi iubire ~

         ~ Ne credem cei ce construim vieti si vise si apoi le distrugem doar pentru ca ne plictisim ca niste copii, cautand alte jucarii si cai spre cunoastere. Vrem sa cunoastem, doar ca acea sete de a cunoaste e calea pierzaniei, si singuri ne aruncam in mijlocul vulcanului plin de lava, sperand ca acolo o sa gasim cu totul altceva nu focul Iadului.
    Prindem oamenii in lanturi si apoi ii punem sa fie statui pentru noi, sa ii privim cum stau nemiscati, iar cand amortesc si vor sa se miste, ii ucidem sa ramana pentru totdeauna fixati in muzeul de ceara al jurnalului vietii noastre.
     Punem cuvintele sa cheme eternitatea, dar nu vrem sa ne trimitem sufletul acolo sa o cunoasca, de teama necunoscutului, insa ne avantam in spatii inguste si nemiloase, ce incorseteaza inimi. Plecam din viata fara a lasa o dara de praf aurit din frumusetea noastra.
     Ne zidim singuri in zidurile vietii, sau ne lasam ziditi prin legarea de praful desertaciunii si nimicurilor. Ne cimentam inimile de oameni ce si-au vandut vietile satanelor si ne pierdem alaturi de ei in absolut. Suntem ca Manole si Ana, doar ca zidim suflete in casa noastra, facand peretii sa arate precum frescele Bisericilor pline de scene Biblice, iar apoi aruncam trupurile moarte afara si asteptam sa mearga.
    Nimic din ce nemarginit nu leaga, nu zideste si nu permite sufletului sa fie tintuit, pentru ca universul nu are ceva static, in el totul se misca, totul e intr-o vesnica schimbare. Tot ce e vechi e innoit, tot ce imbatraneste moare sa lase loc aerului tanar, pentru ca el va duce mai departe eternitatea.
   Ziditi iubire nu trupuri, caci numai ea elibereaza de tot, ea este cea care invinge gravitatia si care nu cunoaste moartea. ~
                               ~ Odine ~

joi, 14 martie 2013

~ Canonul dragostei ~


    ~ Am fost odata in Eden, in gradina Raiului si acolo am simtit adevarata fericire. Si apoi curiozitatea m-a impins si am muscat din fructul oprit. Din marul dragostei. De atunci am fost alungata din Rai si trimisa sa imi ispasesc canonul, iubind toata viata ceea ce nu voi avea niciodata.
      Sa doresc ceea ce nu voi avea, sa fiu precum un copil in fata unei vitrine pline de dulciuri si niciodata sa nu simta gustul lor. Sa stea dincolo de geam si sa vada cum alti copii isi aleg din bunatatile lumesti si sunt fericiti alaturi de cei dragi.
      Sa porti in tine o boala ce nu va fi vindecata niciodata, sa ii simti durerea pentru care nu s-a inventat nici un medicament si nici un remediu, sa vezi cum te descompune, iar tu sa fi spectatorul mut la drama vietii tale, sa nu poti schimba actorii, ci sa fi obligat sa o privesti de mii de ori.
       Sa ramai bolnav pe viata, pentru ca ai gustat dintr-un fruct, cel mai frumos fruct din gradina Raiului. Sa porti canonul dragostei pentru ca ti-ai dorit sa simti gustul marului iubirii, sa fi mut, orb, surd, sa nu mai ai maini, picioare, ratiune decat o inima care sa bata ca nebuna. ~
                          ~ Odine ~