~ Mi-e dor ~

~ Imi e dor de portita Raiului de unde am plecat odata,

Mi-e dor de sunetul clopotului, singurul care imi alina durerea de casa.

Mi-e dor de stelele ce se oglindeau in lac ca niste lumanari ale vietii.

Mi-e dor de ceea ce odata era locul meu de Rai.

Poarta care ma primea mereu acasa, mi-e dor de ea

Si care avea mereu bratele intinse cu un gand de iubire,

Mi-e dor de tot ce insemna odata locul ce ma sustinea in viata.

Mi-e dor sa trec mainile pe chipul drag si sa ma intrebe de ce il mangai,

Mi-e dor de adevarul minciunilor, care ma hraneau,

Mi-e dor ca Domnul Dumnezeu sa-si tina mainile deasupra capului meu,

Si sa se odihneasca duhul sfant deasupra sufletului.

Mi-e dor nebun de locul care insemna acasa,

Acolo de unde cu totii plecam si nu ne aducem aminte decat atunci cand, ne ratacim printre strainii care vor sa muste ca niste dulai insetati din noi.

Plecam din gradina Edenului sperand sa ne gasim fericirea pe pamant,

In schimb ne pierdem precum oile de stana si de ciobanas.

Si atunci cand ne-am ratacit nu mai stim drumul inapoi,

Am da orice sa ajungem in locul unde portile se deschideau pentru noi,

Portile Raiului iubirii, care s-au inchis in clipa in care ingerii cazuti au plecat,

Spunandu-i Domnului ca ei nu au nevoie de mana lui sa ii ajute,

Ca niste copii nestiutori, dar atat de increzatori in ceea ce nici macar nu stiu daca pot.

Mi-e dor. Mi-e dor de ce era al meu si nu mai este, caci alte vanturi au luat,

Ce odata credeam ca mi-a fost sortit prin vise,

Ce-a fost plamadit din lut si pus in viata pe pamant,

Caci pentru asta am parasit locsorul drag al casei mele,

Pentru iubire caci de ea mi-e dor. ~

                        ~ Odine ~