~ Incaltarile sufletului ~

    ~ Mi-am descaltat sufletul si am pus pantofii la uscat. Acum merg pe sfoara vietii si mi-e teama sa calc inca in afara ei, dar macar asa imi voi curata noroiul pe care il car in bocanci de atata vreme. I-am spalat cu lacrimi si durere si i-am pus la soare. Am incredere ca el ii va usca si atunci cand o sa ii incalt din nou vor fi curati.

      In jurul meu sunt numai bocanci agatati si ei la randul lor pentru ca destinul sa aduca o noua viata. Oamenilor le e teama sa isi mai incalte sufletul cu mizeria in care au calcat, sau au fost aruncati de altii si pe care l-au carat dupa ei.

      In viata trebuie sa te opresti din cand in cand, sa te descalti si sa iti cureti sufletul de mizeriile care ti-au fost aruncate, de noroiul pe care l-ai carat dupa tine, desi nu era al tau. Atunci o sa reusesti sa mergi usurat de poverile ce nu iti apartineau pe drumul vietii.

    Nu va aruncati sufletul atunci cand s-a murdarit, descaltati-va de el, spalati-l si lasati-l sa-l vada soarele. Veti pleca mai departe cu bocancii curati.  Nu calcati cu ei pe alte suflete, pentru a nu va murdari si nici nu calcati in mizeriile altora. Asa veti avea incaltarile sufletesti curate, chiar daca au fost rupte de drumurile intortocheate ale destinului. ~

                        ~ Odine ~