~ Viata e un cantec si cu totii suntem
cupluri de muzicieni si instrumente muzicale. Duetele perfecte ce se acordeaza
reciproc creand opera de arta, melodia de dragoste.
Daca as fi un instrument muzical as fi un
pian. Tot trupul meu ar fi pianul care nu se mai misca din loc, ci a ramas
cimentat in ruina unui palat bantuit de stafii. Cel ce vine si apasa pe pedala
si incearca a canta, nu aude nici un sunet. Si apasa si mai mult de parca ar fi
acceleratia unui motor ce ar trebui sa o ia la goana nebuna.
Iar tu pianistul, cel care a stiut
intotdeauna pe ce trebuie sa apese sa scot sunetele unui cantec de iubire. Nici
nu era nevoie sa apesi pe clape si cantam precum privighetoarea, pentru ca eram
un pian cu viata.
Acum pianul si-a inchis, claviatura s-a
transformat in ceva ce nu mai misca, nu mai simte, carcasa si corzile ce odata
vibrau, s-au incordat ramanand inerte. Iar picioarele, picioarele nu mai au
incheieturi, nu mai au mobilitate, au ramas cimentate in betonul timpului. Pianul
a murit, pianul nu mai canta.
Ascunde-ti mainile in buzunarele anilor de
asteptare din viata mea pianistule si spala-te cu lacrimile mele pe ele pentru
ca te vor curata de pacate. Asa vei putea pleca mai departe sfintit de mirul
care ti l-au dat ochii mei. Pleaca mai departe, caci in drumul tau vei canta in
continuare, acum esti curat ca lacrimile unui pian ce traia odata. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu