~ Imi desenez aripile ~

      ~In ziua in care ma vei cauta, eu voi fi plecat demult. Acum inca nu pot. Inca ma mai leaga trupul de pamantul din care am fost creata. Am invatat sa ma desprind de el, sa ma modelez cu cioatele, bucata cu bucata sa imi lipesc de mine, sa devin om.

      Inca mai merg taras, pentru ca nu ma tin picioarele bine, echilibrul e inca precar. Dar va veni ziua in care nu ma va mai clinti nimic, voi fi precum un munte. Am ajuns sa fiu propriul architect si sculptor, sa dau cu dalta in mine si sa rup ceea ce caram in zadar. Inima… la ea inca mai am de lucru. Mult. Acolo nu trebuie sa mai las strainul sa se plimbe ca pe domeniul propriu si sa isi faca propriile legi.

       Acum desenez. Imi desezez aripile. Pun pe hartie fiecare pana, cu fiecare amanunt in parte ca nu cumva sa uit o particica si sa nu ma pot inalta. Am ajuns sa fiu obsedata de detalii, pentru ca stiu ca orice slabiciune sau fisura, nu ar face decat sa lase sa patrunda acolo aerul si sa duca la cadere.

      Imi potrivesc aripile de spate, le verific inaltimea. Stiu sigur ca de data asta o ma ridic definitiv, pentru ca acum nimic nu imi mai sta in cale. Doar o sansa mai am si pe asta nu o sa o ratez, pentru ca acum am pregatit totul pana la cel mai mic detaliu. Stiu si cate batai de aripi va trebui sa dau pana sa ajung acasa. Astept ziua in care imi voi deprinde trupul definitiv de lutul din care am fost creata. In ziua aia degeaba ma vei cauta, pentru ca atunci eu voi fi plecat demult. ~

                                 ~ Odine ~