~ Intotdeauna in noapte pe strazile pustii
fantomele se plimba de-a lungul lor, cautandu-si locul in lume, atunci cand
toata lumea doarme si nici un sunet nu se mai aude. Nu sunt decat ele si
vantul, singurul care mai scoate cate un tipat prelung ce se stinge usor ca un
ecou.
Din cand in cand, se aseaza pe bancile
vopsite si unde soarele pe alocuri a descuamat lasand dare adanci, exact ca pe
chipul unui om. Fantomele isi cauta trupul dupa ce l-au pierdut. Se cauta pe
ele insele, isi cauta identitatea, isi cauta inima pentru ca odata au avut o
inima, dar nu mai stiu ce s-a intamplat cu ea.
Fantomele sunt sufletele oamenilor, care
s-au ratacit in destinul dureros, s-au pierdut de carnea in care traiau odata.
Nu mai au chip, au ramas doar o naluca pe care nimeni nu o vede, nu o simte. Se
duc mereu in aceleasi locuri in care se plimbau odata, cu dorinta de a isi gasi
trecutul.
Se bantuie singure si uneori se gasesc,
pentru a isi continua viata, alteori raman asa, pana in clipa in care le va
veni vremea sa fie duse in locul unde se aduna cu toate pentru a pleca spre
marea calatorie. Atunci isi revad trupul, imbatranit de vreme si se intreaba de
ce oare s-au pierdut in desertaciuni lumesti, cand trupul lor era cel mai
sfant, de ce au pierdut timp si oameni, pe un drum gresit care i-a indrumat
intr-un labirint fara iesire.
Intotdeauna in calatorie oamenii trebuie
sa isi care sufletul si mintea impreunate, alaturi de trupul care il cara,
pentru ca numai impreuna reprezinta un tot, separat nu ar fi decat niste
fantome, pierdute care vor ratacii in noapte pe strazile pustii. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu