~ Ziditi iubire ~

         ~ Ne credem cei ce construim vieti si vise si apoi le distrugem doar pentru ca ne plictisim ca niste copii, cautand alte jucarii si cai spre cunoastere. Vrem sa cunoastem, doar ca acea sete de a cunoaste e calea pierzaniei, si singuri ne aruncam in mijlocul vulcanului plin de lava, sperand ca acolo o sa gasim cu totul altceva nu focul Iadului.

    Prindem oamenii in lanturi si apoi ii punem sa fie statui pentru noi, sa ii privim cum stau nemiscati, iar cand amortesc si vor sa se miste, ii ucidem sa ramana pentru totdeauna fixati in muzeul de ceara al jurnalului vietii noastre.

     Punem cuvintele sa cheme eternitatea, dar nu vrem sa ne trimitem sufletul acolo sa o cunoasca, de teama necunoscutului, insa ne avantam in spatii inguste si nemiloase, ce incorseteaza inimi. Plecam din viata fara a lasa o dara de praf aurit din frumusetea noastra.

     Ne zidim singuri in zidurile vietii, sau ne lasam ziditi prin legarea de praful desertaciunii si nimicurilor. Ne cimentam inimile de oameni ce si-au vandut vietile satanelor si ne pierdem alaturi de ei in absolut. Suntem ca Manole si Ana, doar ca zidim suflete in casa noastra, facand peretii sa arate precum frescele Bisericilor pline de scene Biblice, iar apoi aruncam trupurile moarte afara si asteptam sa mearga.

    Nimic din ce nemarginit nu leaga, nu zideste si nu permite sufletului sa fie tintuit, pentru ca universul nu are ceva static, in el totul se misca, totul e intr-o vesnica schimbare. Tot ce e vechi e innoit, tot ce imbatraneste moare sa lase loc aerului tanar, pentru ca el va duce mai departe eternitatea.

   Ziditi iubire nu trupuri, caci numai ea elibereaza de tot, ea este cea care invinge gravitatia si care nu cunoaste moartea. ~

                               ~ Odine ~