~ Miroase sufletul din
mine,
A flori pierdute în
asfinţit,
Culese doar printre
suspine,
Din clipa în care m-am
rănit.
Iar vântul părul mi-l răsfiră,
Privind în zare spre
apus,
Şi sufletul mi se deşiră
De la cuţitul ce m-a
străpuns.
L-ai aruncat la nimereală,
În ţintele din jurul tău,
Fără să ţii socoteală,
Că-l vei străpunge,
chiar pe-al meu.
Şi ai jurat că n-ai să
poţi vreodată,
Să mai răneşti inima
care,
Ce vrei alături de a ta
să bată,
Şi să-ţi aducă
vindecare.
Chiar şi rănită de cuţit
în spate
O spun mereu ca pe-o
cântare,
Te voi iubi o
eternitate,
Dar tu mă vei iubi
oare?
Iar dragostea se-mparte
toată,
La cel ce mi-a lovit
destinul,
Şi chiar de sunt de
mulţi dorită,
Eu am ales să fi TU,
acel, UNUL. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu