~ Avatarele divinitatii ~

    ~ Suntem doua flori albastre cazute din cer. Suntem petale de flori colorate cu cerneala lui Dumnezeu,  cel care a scapat calimara pe noi. Ne-a albastrit si sufletul si mintea si fiecare simtire in asa fel, incat acum cand trecem pe undeva, sa lasam urma si pe noi si pe cei prin a caror viata trecem.

     Iar tu, ai pus atata culoare in mine, incat acum in clipa in care trec sunt precum Hensel si Gretel, las urme albastre, pe care as vrea sa le sterg pentru ca nimeni sa nu le vada, nici macar eu. Sa ma ascund in propria casuta si sa stau acolo pana  cand albastrul se va topi din mine. Sa ma spal de milioane de ori si sa nu mai am culoare, sa ma bata toate ploile din lume, sa fiu doar ceva invizibil si nimeni sa nu ma vada, nimeni sa nu vrea sa ma atinga si sa nu stie ca sunt acolo.

      Era destul ca imi purtam propriul albastru, a trebuit sa iti lasi si tu culoarea ta. A fost deajuns un simplu sarut sa ma inunde in culoarea marii adanci. O singura atingere, ca valurile sa se ridice pana la cer si sa imi intoarca mintile inapoi.

      Atat a fost suficient sa devin indigoul tau si cu un singur cuvant in care m-ai atinge, sa las urme pe zeci de pagini din petale. Sa imi transforme intreaga fiinta, in propria ta proiectie, toata suflarea mea sa depinda de tine, iar seva din care sa ma hranesc, sa fi tu.

    Suntem petalele florilor lui Dumnezeu, suntem creatiile divine, insa noi ne murdarim culorile cu toate uraciunile pamantului. Am deschis cutia Pandorei si de atunci ii folosim toate rautatile, pierzand ceea ce avem mai drag, iubirea albastra.  

     Suntem avatarele divinitatii trasformati in petale de orhidee, suntem sarutul cerului in culoarea seninului, suntem valuri limpezi dar nelinistite, suntem eu si tu, locuitori ai planetei albastre, planeta Iubirii. ~