~ Oare mai exista visul? S-au l-am
abandonat cu totii si, odata cu el ne-am abandonat si pe noi ca oameni. Poate
ar trebui sa il redam lumii, pentru ca in fond nu avem nici un motiv sa il introducem
intr-o sticla intr-o vitrina si mai apoi sa il aruncam in valuri cu speranta ca
nu se va lovi de stanci. Oare mai existam noi, atat de sufocati in peisajul
zilelor ce trec haotic, fiecare nesemanand cu cealalta si nici una ducand spre
un vis.
Creez idei in minte la volan, in timp ce
astept la semafor verdele care ma va trimite la destinatia unde nu ma poarta si
inima, ci doar masina. Desenez fraze dimineata, in timp ce zugravesc in oglinda
o persoana pe care o va vedea lumea in ziua respectiva. Trimit zeci de ganduri
care nu vor aparea niciodata aici, pentru ca le-am scapat, s-au dizolvat pur si
simplu inainte sa imi adun fortele si sa intru aici sa le introduc in
sticla…Fiecare crampei nenascut, unele chiar poetice spre aproape groaza mea – era
despre tine.
Oare mai existi tu, asa cum te tin eu
minte, asa cum te vad si te aud in fiecare zi, acelasi crud salvator, acelasi
milostiv calau, acelasi visator cimentat in concret, acelasi virtuos pagan?
Oare mai exista pe lumea asta o dragoste atat de mare, incat sa tinuiasca in
suflet mii de dorinte adresate unui Dumnezeu care exista?
Ne pierdem si visele si
sufletele fara sa realizam ca suntem ca o bucata de hartie. Pe care poti scrie
povesti si sa fie lasate in memorie, sau sa apara de undeva un cutit si sa faca
acea bucata bucatele. Daca esti un norocos va exista o mana care sa le adune si
sa citeasca ceea ce a fost scris acolo si sa le pastreze ca niste perle
pretioase intr-o cutie. Sau ne inecam in lacrimi pana ceea ce a fost scris se
amesteca intr-un amalgam nedeslusit de litere. Poate ar trebui sa visam mai
mult. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu