~ Am înviat iubirea,
Cu lacrimile mele,
Iertându-ţi rătăcirea,
În timpurile grele.
Şi am ţinut-o-n palme,
Ca să o protejez,
Ca-n vremurile calme,
Cu ea ca să vibrez.
Ca un înger de lumină,
Nu am vrut să se stingă,
Să emane numai smirnă,
Şi cerul să-l atingă.
Şi-n vremuri de
furtună,
În mine a fost
nestinsă,
Luând foc de la
rădăcină,
Ca o lună a stat
aprinsă.
Cu ea ţi-am luminat cărarea,
Când tu te rătăceai,
Căci a fost lumânarea,
După care te ghidai.
Am înviat iubirea,
Plângând noapte de noapte,
Şi cu toată dăruirea,
Am rostit rugaciuni în
şoapte. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu