~ Jucătorul de inimi ~

~ Ia-mă aşa cum sunt, sau lasă-mă de tot,

Nu vreau să cad din nori şi să-mi spui că pot,

Că pot să-mi ridic, oasele rupte de pe pământ,

După ce-am picat, aproape în mormânt.

Nu-mi cere atâta putere căci sunt doar un om,

Şi sufletul mă mănâncă precum un melanom,

Ce roade din a mea carne, ca o hienă crudă,

Durerea-mi, urechile tale surde nu vor să o audă.

Nu-mi cere să cobor în Iad şi-apoi mă ridic,

Când dracii trag de mine şi muscă atât de sadic,

Înfometaţi de carnea mea se-nfruptă fără milă,

Mestecă-n demenţă şi râd în lumea lor senilă.

Şi cum încep puţin să pot scăpa din adâncuri,

Apari tu, ca un jucator şi meşter în amoruri,

Cu atu-urile-n mână amestecând în mintea-mi,

Gândurile toate şi pe toate mi le sfărâmi.

Mă transformi în mortul cel viu ce te ascultă,

De parcă eşti o forţă întunecată şi ocultă,

Ce cere slugii sale viaţa să îşi jertfească,

Să se arunce-n Iaduri, fără să clipească.

Şi-ţi cad în braţe fără nici o putere,

De a mă împotrivi chiar de-aş simţi durere,

Tac, ascult, îndur  torturi cu oase-anchilozate,

Ce-mi ceri să fac, Tu, jucătorule de inimi şi păcate. ~

~ Odine ~