~ Când calc, păşesc timid
pe drum,
Doar ca să nu calc pe
fluturi,
Căci aşa uşor se
transformă-n scrum,
Aripile lor, după ce le
scuturi.
Atunci când îmi sunt la
picioare,
Prefer din cale eu să mă
opresc,
Să-i las pe ei întâi să
zboare,
Şi-apoi, să continui eu,
ca să păşesc.
Ei sunt fragilele fiinţe
cereşti,
Cu suflet fin şi
inocent,
Făcuţi din pene îngereşti,
Ne-au fost lăsaţi ca
testament.
Cei ce îi calcă fără
milă,
Nu ştiu şi nu pot să
iubească,
Căci dragostea este
umilă,
Şi ştie şi să se târască.
Eu nu îi calc, căci
sunt ca ei,
Şi odată am ştiut să mă
târăsc,
Am fost umilă în faţa
dragostei,
Aşa cum ştiu eu să
iubesc.
Căci după ce m-ai
înjunghiat,
Din neputinţa ta de
iubire,
La cer în zbor m-am
ridicat,
În trupul unui fluture. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu