~ Mi-ai luat inima şi nu
am protestat,
Căci am avut încredere în
miile de cuvinte,
Şi-aşa abil în timp, cu
ele ai crestat,
În sufletu-mi prea plin
de atâtea simţăminte.
În mintea mea cea oarbă
nu am văzut minciuna,
Şi am lăsat să judece o
inimă prostită,
Crezând în fraza, „ca
tine nu e niciuna“,
Plâng acum mormântul,
unde-mi şade inima sfârşită.
Sufletul leapădă un
trup lovit de cruditatea,
Călăului din vise, cu
ochii ce-i sclipeau,
Ucis perfid şi rece, cu
toată duritatea,
De promisiuni deşarte,
ce-n viaţă îl ţineau.
Din furtuna neagră a
vieţii mincinoase,
Se va ridica spre ceruri
un suflet despicat,
Căci şi-a primit răsplata
cu lecţii dureroase,
Lăsând pe pământ, un
trup de dragoste crucificat.
Doar că moartea
sufletească din lecţii de iubire,
Nu e o moarte neagră,
ce nu te mai ridică,
Ci este plata sfântă
pentru care primeşti luminare,
Ce te eliberează de
dureri, dezamăgire şi de frică. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu