~ Scrisori pentru tine ~ Partea a II-a ~

     Sa nu crezi ca nu stiu. Intotdeauna stiu si ceea ce nu spui, dar tac pentru ca ma conduce un judecator care nu vorbeste, insa de fiecare data imi arata ca asa cum vrea, asa va ramane.

        Am ajuns sa vreau sa imi iau inima si sa o pun intr-o cutie si sa o ascund departe de tine. De ce? Pentru ca uneori parca nu mai stie sa aleaga. Stie atatea si totusi isi vede de drum ca o surda.

     Mintea e un detectiv afurisit care cauta in cele mai adanci cotloane ale sufletului dupa dovezi si chiar le si gaseste de cele mai multe ori, numai ca judecatorul mut, inima, se face ca nu vede si tine parte infractorului din tine.

     Ma intreb ce mister poate sa o faca sa judece de-andoaselea? Faptul ca nu are locul mintii si nu are capacitatea de judecata? Si atunci cum alege intotdeauna numai pe dos? E asa stupid, ca avem in piept o inima pe care nu o intelegem de cele mai multe ori si culmea nici ea nu ne baga mintea in seama. 

    Poate tocmai de asta ne-a fost asezata aproape de centrul fiintei noastre, sa arate ca fara ea picioarele nu au un rost, mainile de asemenea si nici mintea nu poate sa isi gaseasca dovezile fara ca ea sa ii permita asta. Si mereu ii spune mintii: dovezile tale pe langa sentimentele mele, nu au nici cea mai mica putere, pentru ca in timp ce tu minte, intuneci ratiunea, eu incerc sa iti dau un strop de lumina sufletului tau, sa isi gaseasca drumul din tunel. ~

                                 ~ Odine ~