~ Ești o stare a sufletului meu
Un suspin care îmi dă mii de bătăi de inimă,
Un țipăt al plăcerii mele, consensul meu,
O conjugare a tuturor timpurilor.
Simte-mă ca pe acea tentație care te va dilua,
Înainte ca mâinile tale să devină ca niște pescăruși ce își
scutură aripile,
Cioplește-mi trupul cu vârful degetelor tale,
Sculptează-mi brațele înainte de a te cuprinde ca niște
liane sălbatice
Și du-mă într-un abis în care nu se aude decât zgomotul
respirației tale.
Prinde-mă din spate, să fiu ca o oarbă care zboară,
Dar se ghidează după șoapta răgușită a vocii tale.
Fă-mă filosofia gândurilor tale, acea dorință ascunsă, de
apartenență.
Mă gâdilă în minte și suflet versuri și dorință,
Pasiune și roiuri de fluturi își flutură voalurile aripilor,
Îmi murmuri cuvinte pe care creierul meu nu le mai poate descifra,
Iar sunetul pleoapelor mele închise, îmi scutură picături de
sare.
Mângâierile tale îmi fac viața nebună,
Mâinile tale pe pielea mea, aripi de fluture,
Căci pielea mea te recunoaște la prima atingere,
Parcă mă coși de tine, să nu mă mai smulg niciodată.
Mă privești intens... îți place cum se extinde vibrația
atingerii tale,
Îmi simți corpul tremurând și savurezi momentul,
Sunt o lucrare a mâinilor tale și-mi place,
Sunt Eva ta, ruptă din coasta ta,
Acoperă-mă ... și hai să fim... noi!
Tu să-mi ierți păcatul de a te iubi atât de mult,
Știu că și tu mă iubești, știu asta,
Dar vreau să visez în același timp cu tine,
Văzând aceiași Lună în același vis! ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu