~ Of-ul meu! ~

 ~ Uneori sunt un deșert care înflorește între palmele tale,

Uneori sunt doar un trup, un adăpost al trupului tău... 

Câteodată sunt o vioară între degetele tale, care plânge și râde în același timp,

Uneori sunt un animal rănit și flămând, 

Pe care doar tu îl îmblânzești cu sărutările tale... 

Trupul meu este ca un sanctuar pentru tine, plin de ofrande,

Mâinile tale, atingeri divine, mă dezbracă de propria-mi viață,

Până îmi pierd cunoștința a ceea ce sunt, unde sunt și cine sunt

Și apoi încep, mă nasc din nou, zbor, zvâcnind printre vertebrele 

Ce te caută, nemilos și înflăcărat, 

În vuietul cel mai adânc al iadurilor mele.

Ești trupul și refugiul meu, of-ul meu,

În tine găsesc liniștea ființei mele, 

Cântecul vocii tale mă cheamă în tăcere,

Și cedez în favoarea sărutărilor tale: miere și fiere                 .

Îmi pari ca un înger, care-mi alungă furtunile...

În timp ce aripile tale mă îmbrățișează și mă scutură,

Prevestind un Eden unde să ne câștigăm bătăliile,

În acest infinit cerc al vieții.

Și ne vom vindeca ca niște păsări întunecate,

În această lume infamă,

Ne vom ridica aripile înghețate

Și ne vom construi cerul din aer și foc,

Departe, de acest  pământ posomorât! ~

~ Odine ~