~ Viata e un bal mascat. Acolo, mastile
defileaza pe podium ca niste manechine celebre. Ele nu isi afiseaza trupul cu
carne si oase ci masca de portelan.
Masca cea care nu prezinta nici o emotie,
nici o lacrima doar indiferenta si aroganta stilata. Ea priveste cu gratie si
se poate schimba asa cum ii cere publicul.
In spatele ei se ascunde pielea si chipul.
Acela rade ori plange, sau poate in spatele unei masti inocente, exista
perfidia. Toate se vad la balul vietii unde toate personajele afiseaza masti.
Balul uneori dureaza atatea nopti si zile
si ani si zeci de ani, incat masca se lipeste atat de bine incat nu o mai poti
dezlipi, pentru ca pielea se uneste atat de bine cu ea incat ti-ai smulge chipul.
Asa ca iti iei noua masca si treptat mergi
catre alt bal deoarece cel vechi nu se mai potriveste cu noul chip. Si iarasi
masca la vedere va ascunde o alta masca cu piele in spatele ei, o alta viata, pentru ca
intotdeauna masca prezenta la bal ascunde intotdeauna o alta fata decat cea reala.
Mastile sunt bucati de portelan topite, care imita perfect osatura chipului tau, desenate cu scopul de a ascunde adevarata emotie sau traire si care se poarta la balul vietii. ~
~ Oamenii sunt fluturi. Cei mai frumosi si
colorati fluturi ai vietii. Numai ei nu vad. Stau in coconul lor timp de noua
luni, iar cand ies de acolo inca nu stiu sa zboare. Depind de mama fluture.
Incet cresc si cand incep sa se ridice cate
putin de jos, au impresia ca pot mirosi totul. Si se ridica mai sus si mai sus
si se inalta spre cer, privind totul in jurul lor si detinand lumea la
picioarele lor.
Fluturii sunt liberi dar atat de fragili. Se
aduna in cete si se folosesc de dansul lor imbratisandu-se unul pe altul. Uneori
se aduna cate doi, se unesc unul cu celalalt si formeaza un singur trup, cu
doua aripi, dand nastere la un alt fluture.
Exista si fluturi cu o singura aripa. Ei nu
mai pot sa zboare. Au cazut in clipa in care au fost desprinsi de fluturele cu
care formau un cuplu. Acestia raman pentru totdeauna pe pamant. Vor ramane si
vor privi cum alti fluturi zboara si cerul ii iubeste.
Fluturii care au cazut nu mai au aripi. Aripile
lor le sunt tatuate in spate, dar sufletul lor e atat de liber incat nici un
alt fluture le-ar putea da libertatea asta. Ei sunt cei mai iubiti de Dumnezeu,
pentru ca desi nu mai au aripi sa zboare el le ia sufletul in palma si zboara alaturi de el. ~
~ M-am incurcat in atele cu care sunt legata
de maini si de picioare. Sunt doar o papusa. Am fost plamadita din lut si
coaste, in care mi s-a asezat un suflet. Unul prea bun si aici s-a gresit. Ca nu
am stiut si nu stiu sa raspund cu rau la rau.
In viata suntem papusi sau papusari. Unii au
atele in maini, altii pe maini. Unii dau cu scop din maini, altii haotic, din
vointa celui ce da din maini.
Papusarul se plictiseste des. Cand se
plictiseste de tine iti mai pune o carpa noua si te mai invata o miscare doua. Apoi
se satura si pleaca sa isi ia o alta papusa sau sa isi construiasca una.
Traim intr-o lume de papusi si papusari. Cand
avem atele in maini ne place sa punem papusile sa danseze asa cum avem chef. Le
trantim de pamant, le invartim pana ametesc si apoi le aruncam intr-un colt. Asta
e rolul papusarului.
In schimb rolul papusii e tacerea. Ea nu stie
sa spuna nu, nu stie sa se opreasca, iar uneori in ameteala aia atele i se
incurca si se rup. Atunci papusa e aruncata. Nu poate spune papusarului ca o
doare, isi indeplineste rolul de actor mut pana la moarte.
Asa ne-a impartit Dumnezeu: in papusi si
papusari. Doar ca sufletele mari nu le-a dat papusarilor ci papusilor, dar le-a
luat gura ci le-a condamnat sa traiasca in tacere si durere. Lor le-a dat
sentimente si lacrimi, pe ele le-a lasat sa simta dezamagirea, pe cand
papusarii nu au decat guri, sa poata folosi cuvintele, sa le manevreze asa cum
stiu ei cel mai bine.
Viata e
un spectacol si in ea exista papusi cu inimi mute si papusari care manuiesc
cuvinte si papusi. ~
~M-am jucat cu timpul,
crezand ca sunt nemuritor. Am lasat nispul orelor sa se scurga printre degete,
fara sa imi pese ca mainile imi vor paraliza si ceea ce a scapat printre degete
din palme nu voi mai putea sa apuc.
Am crezut ca sunt
farama din Dumnezeu, iar el imi va da locul alaturi de el si voi avea atatea
clipe ce nu se vor sfarsi niciodata. M-am inselat, am inselat si am fost
inselata. M-am inselat ca voi primi eternitatea, am inselat asteptarile
Dumnezeului si am fost inselata de placerile lumesti.
Si asa am cazut in nimicnicia vietii mele si
ma lupt cu timpul sa mai pot recupera ceea ce am irosit tinand palmele deschise
si permitand sa se duca in abis.
Am pierdut secundele,
minutele clepsidrei si le-am aruncat pe ape tulburi sperand ca voi primi rauri
limpezi. Si apele au luat cu ei oameni din viata mea si parti din viata mea, pe
care nu le voi mai putea simti niciodata si nici sa pot indrepta greselile
facute.
M-am jucat cu timpul si
am ajuns sa imi car oasele pe drumul abrupt in cautarea comorilor numite fire
de nisip ale timpului. M-am jucat cu timpul si l-am dat celor ce nu meritau sa
se joace cu el. Am pierdut sufletul in cautarea nimicului. Am pierdut
eternitatea cautand perfectiunea iubirii. Dar am pierdut firul invizibil al
contactului cu divinitatea.
Acum fac gauri in
stanca cu genunchii de rugaciune, sa fiu auzita, sa ma agat de el, sa ma pot
intoarce acasa.~
.jpg)
