~ Ieri, azi, maine, pentru totdeauna ~

Ieri eram atat de fericita

Ca te-am visat atat de frumos,

Ca asteptam fiecare raza de soare

Si imi cantam iubirea in fiecare floare.

Azi ma trezesc cu tine in gand

Si zambesc pentru ca stiu ca te iubesc

Si iti promit si azi ca si ieri

Ca te voi iubi si maine.

Maine o sa privesc iar fotografia ta

Si o sa imi ajunga sa stiu

Ca te iubesc mai mult ca ieri,

Ca imi ajunge fericirea asta.

Pentru totdeauna asa va fi

Mereu sa te iubesc asa cum stiu

Cu rime si cuvinte incrucisate,

Pana la infinit, o eternitate.
~ Odine ~

~ Doar iubirea cunoaste dorul ~

Oasele noastre s-au unit de mult,

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,

Sangele duce zvonuri

De la o inima la alta

Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg…

Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

~ Sunt o bucata de lut ~

Eu sunt o bucata de lut,

Pe care numai mainile tale o stiu,

Sa o modeleze cu formele mele,

Cu chipul meu.

Tu esti mainile calde

Pe care le doresc a ma atinge,

Sa le simt cum ma strangi intre palme,

Cum ma framanti ca sa ies la lumina.

Suntem lutul si sculptorul.

Suntem unul in continuarea celuilalt,

Eu nu exist fara tine,

Tu nu ai opera fara mine.

Fara tine sunt o bucata de pamant

Pe care toti o calca si nimeni nu o vede,

Fara tine nu exist,

Fara tine sunt natura moarta.

Tu fara mine esti un alt sculptor

Ale carui maini modeleaza trupuri.

Trupuri de femeie,

In fiecare zi altele si altele.

Asa cum mainile tale m-au modelat

Asa au rupt bucati din mine,

Sculptor de trupuri avide de iubire

Mi-ai lasat carnea de lut sa moara.
~ Odine ~

~ Dragoste eternă ~

Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniştitul început

Şi până-n ceasul de acuma, mai sumbru şi mai învrăjbit,

Ca un refren ce te subjugă, şi-l tot repeţi deşi-i ştiut,

Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.

Te voi iubi întotdeuna. Din ceasu-acesta care-mi scapă

Şi până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios,

Îşi va goli clepsidra toată, la cea din urma-a mea etapă,

În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.

Iar mai departe, sub ţărâna, în care trupu-o să coboare

Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând,

Iar cei ce-mi vor călca cenuşa cu inima nepăsătoare,

De-or fi pe nume să te cheme, sub paşi mă vor simţi vibrând.

~ Elena Vacaresc ~

~ Dragoste frageda ~

Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire,

Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.

Cântec nou, de înflorire, străluceşte în privire

Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!

Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară

Iar zefirul unduieşte firul ierbii ce-mi zâmbeşte.

Pădurile şuşotesc, frunzele se-nveselesc

Şi obrajii-mi se roşesc, c-au aflat cât te iubesc!

Cântec nou, de înflorire străluceşte în privire.

Primăvara dă de ştire, vieţii de a ei sosire

Şi mă-nvăluie-n iubire, armonie, strălucire

Şi iubesc a ei menire şi iubesc, iubesc, iubire!

Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară,

Geana şi clipirea lor ca petala florilor,

Florilor de viorea care-mi ascund dragostea

Şi mă rog, iar să mi-o dea, ca să gust amar din ea!

Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire

Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.

Cântec nou, de înflorire străluceşte în privire

Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!

Ioana Voicilă Dobre

~ Dialog de iubire ~

Şi-acum mă-ntreb eu: simţirea adâncă

Cum de se naşte pentru un portret?

Căci nu văzusem ochii tăi încă,

Ştiam atâta că eşti poet!

De-aş putea întrupa iubirea

Ce simţesc eu pentru tine,

Timpul şi nemărginirea

Dânsa le-ar cuprinde-n sine…

Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta

Încetul la o parte şuviţele le-aş da,

Senină să rămâie, curată ca un crin,

Icoană de iubire la care să mă-nchin.

Dar tu ca un luceafăr departe străluceşti

Abea câte o clipă în cale-mi te iveşti,

Apoi dispari; – şi-n urmă rămâi în gândul meu

Vedenie iubită la care mă-nchin eu.

Şi-n ora cea de pace, de sfântă liniştire,

Fiinţă mult iubită, ce-n lume te-ntâlnesc

Decât oricând atuncea mai mult eu te slăvesc…

La tine se îndreaptă cu drag a mea gândire.

Şi a cerurilor taină adâncă şi divină,

Ce-n mintea-mi mărginită îmi pare c-o cuprind -

Ca s-o-nţeleg mai bine eu ochii mi-i închid -

Şi-atunci văd că de tine e inima mea plină.

~ Veronica Micle ~

~ Dansam in ploaie ~

Am îmbrăcat azi rochia iubirii

Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee

Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte

În parcul de-altădată, pe alee

Ai apărut şi pe neaşteptate

M-ai sărutat… N-am apucat să-ţi spun

Că inima-mi bătea ca o furtună

Iar gându-mi te striga ca un nebun

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!

Şi în priviri simt dulcea ta iubire…

De mâna mă conduci fără cuvinte

În dansul prea frumos spre nemurire

Dansăm în ploaie... picături se sting

Pe ale noastre buze-nfierbântate

Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,

Nimic şi nimeni azi nu ne desparte

Un pas… şi încă unul… M-ai cuprins

În dansul tău... Curată nebunie!

Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,

Iar eu mă simt ca niciodată… vie…

În hohote de râs ne-am rătăcit

Printre săruturi dulci facem cărare

De fericire plin e universul

Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare

Atât de-aproape eşti acum de mine!

Doar hainele prea ude-s între noi

Iubirii noastre însă nici nu-i pasă

De vor mai fi furtuni sau alte ploi

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine

Să stiu că ai venit şi nu mai pleci

În valsul nostru vom pluti spre stele,

Ne vom iubi acolo sus, în veci...