Incerc sa iau timpul si sa il aranjez
zi langa zi, amintire langa amintire, pas langa pas si langa fiecare pas
fiecare om care l-am intalnit in timp. Cat de intamplator trecand prin viata ne
intalnim cu cei pe care-i intalnim? Ne zambim de departe, ne privim de departe,
vedem cum din zari diferite, cu vieti diferite tanjim spre acelasi gand, ne
facem semne, ne auzim, ne vorbim, ne apropiem, fiecare cu bucatica lui de
viata.
Ne credem Zeii plini de divinitate, ce nu pot fi
atinsi de nimic. Jignim fara sa ne pese. Barfim de parca am putea trai in fiecare
om care apare in fata noastra, sa simtim ce simte el, sa stim ce il doare, cand
il doare, sau cand e vesel. Si ca orice Zeu ce suntem, intoarcem spatele celui ce
in lacrimi sade in fata noastra cu mainile in rugaciune, cu genunchii juliti de
asteptare.
E timpul pentru curatenia sufletului,
timpul in care drumurile se despica precum parul spicuit, in mii de firisoare
subtiri si la fel de fragede. E timpul sa curatam copacul sufletului de
frunzele uscate de iarna rece si sa le trimitem pe aripi in eternitate.
Traim o viata de orbi, plini de lanturi
invizibile si ne credem spirite libere, neconduse si nedictate de nimeni, cand
de fapt suntem sclavii vietii pline de mizerii si in fiecare secunda ne imputim
cu duhoarea mainilor, ce ating banii care iau mintile oamenilor, transformandu-i
in zombie, ce merg fara directii.
Ne taram hilar pe branci, inaintam ne cataram
pe ascutisuri de cutit, traim, murim, murim, traim intre aici si infinit. Ne pierdem
esenta creatiei si ne rupem inimile ca pe niste hartii, cand ar trebui sa facem
din ele avioane sa zboare catre stele. Uitam ca ne nastem din iubire,
nascandu-ne iubim, suntem o intregire a unui profund sublim; veniti din
nemurire si spre ea mereu sa tanjim.
.jpg)
