~ Pâlpâim în sincron ~

~ Pâlpâim în sincron domnul meu de foc,

Plăcerea mea care arde și mă face să cad în ispită,

Hai să zburăm oriunde, căci nu avem loc pe pământ

Când simțurile devin fluorescente și ne prefacem în stele.

Balansul corpurilor noastre se arcuiesc în zbor geometric

Și respirăm pe părțile laterale, să ne găsim echilibrul,

Bătăile inimii tale penetrează pieptul meu

Iar ochii văd orizonturi infinite, dincolo de tăcerile din vise.

Sunt un potir care arde și vrea să rămână în mâinile tale,

În mâinile unei entități care stârnește în mine mareele

Și eu încerc să înot prin valuri de iubire

Dar mă înec, mă înec în traseele de foc ce le lasă valul.

Sunt picătura care alunecă încet, mângâind cu cuvintele,

Oglinda translucidă care reflectă briza privirii tale.

Lasă-ți mâinile să-mi exploreze marginile naufragiind,

Căci numai ele știu să-mi dezmierde pielea spălată de mare

Și voi deveni incandescentă și voi tremura printre stele,

Strălucind în frumusețea lunii, care tronează în pieptul meu.

Mâinile tale dansează, domnul meu,

Să dea răgaz flăcării de foc să crească și să devină violet,

Iubirea e omniprezentă și se întinde ca o liană,

Să taci, să nu spui nimic, căci ai strica toată vraja.

Ești intruziv în ființa mea, te văd și te simt peste tot

Îmi transformi tot corpul și mintea în dorință,

Îmi posezi sufletul printr-un val de pasiune,

Iar eu devin incapabilă să mai respir pentru mine.

Simt că mă odihnesc pe o pernă de nisip fierbinte

Și aș vrea să dorm, să termin visul nostru împreună

Să visez cum degetele calde creează simfonii dulci,

Iar eu dansez pe o muzică cerească ce ne însoțește.

Părăsim corpurile umane și atingem cerul în haine de foc,

Ochii noștri fuzionează într-o singură pereche,

Sângele meu devine sângele tău,

Căci nu mai suntem două ci una,

O singură flacără, o ființă de lumină și doi îndrăgostiți. ~

~ Odine ~

~ Dacă focul ăsta de plăcere este un păcat, atunci eu trăiesc în gloria Iadului ~

~ În preajma ta devin o inimă în flăcări

Și întregul meu EU devine o bucată de tine,

Aprinzi totul în preajma ta,

Cu un foc ce nu se mai stinge nicicând

Și tot ceea ce atingi se topește într-un lichid,

Ce niciodată nu mai devine solid.

Șoaptele tale sunt ca un burghiu

Care ajunge în inimă și cheamă focul,

Căci foc cu foc stinge văpaia sufletului.

Chimia asta realizează o reacție de combustie,

Iar scânteia devine explozie dintr-o dată,

Ne duce într-un foc, unde intensitatea simțurilor ard.

Dacă focul ăsta de plăcere este un păcat,

Atunci eu trăiesc în gloria Iadului

Și sunt condamnată la el pentru eternitate.

Păcatul meu, penitența și pedeapsa mea

Iar lupta cu el, este dușmanul de care sunt îndrăgostită.

Focul care mă arde și-mi răpește rațiunea,

Furtuna care îmi invadează simțurile,

Un fior în tot corpul care mă mistuie pe interior.

Ești o senzație neînfrânată, necontrolată,

Care se transformă din căldură în febră,

Până devine sentiment de arsură, care doare, ucide,

Cu palpitații de inimă care îmi imflamează interiorul

Și mă arde pe rugul pasiunii.

Am o inimă incontrolabilă

Care decide în locul meu că te vrea, 

În ciuda distanțelor, a faptelor,

Iar trupul tău care mă arde, e singurul chin pe care îl accept.

Pedeapsă și mântuire, început și sfârșit

Regatul păcatelor și împărăția slavei,

Pierzanie, dragoste, foc, orice păcat,

Amin. ~

~ Odine ~

~ Hai să gătim împreună ~

~ Bună iubitule,

Bine ai venit acasă.

Mie foame, hai să gătim împreună, vrei?

O mâncare făcută din dragoste,

Presărată cu sare atât cât e nevoie

Să hrănim foamea din noi,

Să o condimentăm exact cât trebuie

Să avem poftă să mâncăm fără să ne săturăm vreodată,

Acră cât să nu se strice niciodată

Și picantă pentru a ne gâdila papilele gustative.

La desert, hai să facem o salată din căpșuni și fructele pasiunii,

Suculentă cât să potolim setea de iubire.

Să ne așezăm la masă, față în față,

Să gustăm din mâncare privindu-ne în ochi.

Să luăm fiecare ingredient și să îl savurăm pe îndelete,

Să-l mestecăm și să îi simțim toate calitățile,

Căci așa ne va sătura trupul înfometat de iubire.

Nu prea grăbit, căci nu am mai putea simți decât o saturație rapidă,

Și nu ne-am mai bucura de tot amestecul de arome și gusturi,

Dar nici prea încet căci s-ar răci și atunci gustul nu ar mai fi același.

La final hai să ne îndulcim cu salata de fructe,

După ce au fost lăsate să își îmbine aromele împreună,

Să-și lase parfumul și zeama unul altuia,

Exact ca două buze care se sărută perfect.

Acum ne-am potolit nevoia trupului,

Hai să ne odihnim sufletele unul lângă altul,

Să bem un ceai din arome afrodiziace

Și să ne vorbim câte-n lună și în stele.

Îmi place când îmi odihnesc capul pe pieptul tău,

Ritmul inimii tale îmi dă pace,

Te simt mai aproape decât ești pentru că se îmbină perfect cu ritmul inimii mele

Și asta îmi face genele să râdă

Și să se își dorească să se sărute împreună,

Ducându-mă lin în lumea viselor.

Bună dimineața iubitule...

Hai să ne bem cafeaua împreună

Căci toate poveștile de dragoste încep dimineața cu o cafea.

Avem în față o zi lungă, în care o să îmi fie dor de tine,

Dar voi sta cu gândul toată ziua la clipa în care vei veni acasă,

Să gătim împreună. ~

~ Odine ~

~Ești contradicția mea constantă ~

~ Iubește-mă cu cuvinte tăcute, între tăceri care țipă,

Iubește-mă pendulând între mângâieri

Și adieri de priviri care străpung pielea,

Între păcate glorioase și sfințiri smerite.

Iubește-mă în lumina lunii, în strălucirea soarelui,

Iubește-mă lent, fără oprire, cu nebunie

Și răstignește-mă cu atingerile tale.

Te inhalez, te respir, căci mă oxigenezi,

Mă seduci, mă amețești, mă îmbeți, intoxică-mă,

Tu, cu parfumul tău trezești dorința-n mine,

Simte-mă, cum eu te simt pe tine,

Până nu mai știu ce simt pentru tine.

Că te iubesc, te urăsc, într-un mod inexplicabil,

Cu stările mele delirante, cu slăbiciunea mea,

Căci numai tu îmi înțelegi inima.

Te iubesc, te urăsc, îmi placi, nu-mi placi,

Ești contradicția mea constantă,

Plăcerea, durerea, lacrimile, bucuria, calmul, furtuna,

Raza mea de Soare, fulgerul, cel de-al șaptelea cer,

Apa vie, vărsată pe piele, pe epiderma sufletului meu.

Ești setea de foc și zăpadă, cea care purifică totul,

Sete și foame sub pătura de stele care acoperă goliciunea sufletului,

Cea care stinge păcatul luat cu asalt de focul mistuitor al dorinței

Și presărat de această credință necontenită pentru dragoste.

Chiar dacă aș umbla prin deșert fără strop de apă și fără haine,

Fără pielea de mătase care-mi acoperă trupul,

Ai fi ghidul meu și respirația din zori,

Adierea senină și eternă care urlă plăcerea acestei lumi.

Te caut și te recunosc ca ecoul care zboară în neant,

Ca lumina și mântuirea ființei mele,

Eu, copilul care plânge doar de dor,

De foame și sete a sufletului, de comuniune cu altarul.

Nu cer nimic pentru mine, Zeul meu,

Eu doar aduc o ofrandă iubirii pentru tine,

Câte un vers tactil, sculptat de mâinile olarului tăcut,

Înfășurându-te în mireasma cerului,

Dincolo de viață și de moarte,

Unde vom fi uniți mereu cu un șir de caractere,

Iar din unirea noastră, vor fuziona suflete eterne

Dând viață dragostei, pentru totdeauna. ~

~ Odine ~

~ Dincolo de trup și piele, dincolo de visare și cer ~

~ Dă mai încet dragostea mea,

Căci se aude de departe.

Dacă ai putea să vezi zâmbetul meu,

Cum îmi strălucesc ochii și îmi bate inima

Atunci cânt te simt aproape, în interiorul meu...

Timpul meu poetic pentru tine este unic,

Ești fraza preferată și rugăciunea mea de zi cu zi,

Ești subiectul și predicatul, numele și pronumele,

Adjectivul, punctul, pauza... toată povestea.

Eu sunt mai mult decât scriu, mai puțin decât se așteaptă alții,

Sunt un sentiment uman în care trăiește poezia,

Iar tu, ți-ai marcat numele pe pielea mea ca pe o pânză,

În adâncimile sufletului meu cu cerneală de neșters.

Pielea mea cerșește vârful degetelor tale,

Pune-mă în mâinile tale și voi înflori numaidecât

Așa cum nu a făcut-o nimeni, niciodată.

Ochii mei sunt plini de tine, suspinele mele, pielea mea,

Sentimentele, sufletul, toate sunt pline de tine,

Pentru că tu ești... respirația mea... viața.

Sunt în mâinile tale într-o altă dimensiune,

Unde nu există nici spațiu, nici timp,

Unde îmi desfac aripile fără teamă

Și-mi dau drumul la zbor.

Mă predau prin căldura versurilor mele,

În focul sărutărilor tale, a otrăvii de pe buzele tale,

A mângâierilor, a nebuniei în care bâjbâi,

Într-o formă de lut virgin, pe care-l modelezi după cum vrei tu,

Într-o coală albă, pe care ai de scris, iubire.

Mătasea versurilor leagă impulsul de a rupe limitele dorinței

Și de a aparține celui care mă învață sensul de a depinde de el,

De a fi în proprietatea lui, în posesia lui, dincolo de secrete,

Dincolo de trup și piele, dincolo de visare și cer. ~

~ Odine ~

~ Eu, femeia, care mă convertești la tine ~

~ Nici o pensulă nu poate picta modul în care te pictez eu,

Sau cum îți mângâi pielea cu doar o șoaptă a buzelor.

Nici o pânză care are capacitatea de a reda exact curbele,

Nu pot arăta formele de sentimente ce le simt,

Nu pot arăta hipnoza din ochii mei atunci când te privesc.

Nici chiar când îți sărut sufletul,

Sau când buzele devin complice într-un dans pasional,

Sau cuvintele pe care le descriu cât pot de corect

Nu pot exprima ceea ce simt.

Nu există gând care nu este pentru tine,

Sau acțiune care să nu fie legată de tine,

Ori ațipeală sau somn profund,

Căci tu, ești răspunsul visurilor mele.

Prezența ta este o celebrare,

Un halou care mă reverberează pe interior,

Un extaz pentru ochi, dar atât de prețios pentru suflu,

O planetă de lumină îmbrăcată în piele,

Un altar unde lumânările și petalele de trandafir sunt doar decor.

Nu mai știu care dintre noi este poetul,

Tu, poetul viselor mele, care cu cerneala degetelor tale,

Faci poezie pe fiecare pliu al pielii mele,

Tu, muzicianul care atingi coardele cu o măiestrie totală

Și îmi acordezi mușchii, să cânt perfect,

Devenind un instrument al dorinței pentru tine,

Tu, cel care pictezi fiecare vis al meu pe piele

Și devii călărețul de pe cal, care îmblânzește spiritul meu furios,

Sau eu, femeia, care mă convertești la tine

Și mă duci să visez la marginea versurilor tale,

Eu, cea care mă chinui să pictez în cuvinte ce simt

Și îmbin literele pe degete dezmierdându-te,

Pentru că fiecare cuvânt înflorește în bătăi de inimă,

Continuând să se nască în sângele care curge ca un torent

Și leagă sentimentele, șoptindu-le ca o încântare pe buze. ~

~ Odine ~

~ Pentru tine Mama ~

~ Sufletul meu rătăcit

Era un înger în ceruri,

Până când Dumnezeu într-o zi,

M-a transformat într-o sămânță de floare.

A găsit un spațiu în pântecul mamei

Și m-a sădit acolo,

Sursa perfectă de căldură și iubire,

Cu care să-mi boteze ființa.

M-a legat cu un fir de sufletul ei

Și m-a pus în pântec.

Și am rămas acolo nouă luni,

Fără să mă gândesc la ziua de mâine,

Fără teamă sau durere

Până când am decis să văd lumina zilei.

În pântecul tău mama,

Semințele de flori au devenit copii. ~

~ Odine ~